M-am sculat relativ devreme (cam 6:30 dimineata), dar aveam de lucru… trebuia sa fac o baie rapida in piscina hotelului… Pana la urma, n-am reusit decat sa-mi las papucii la marginea piscinei si sa intru in apa doar pana la genunchi. Si in acel moment, in racoarea placuta a diminetii, mi-am dat seama ca ma aflu in Sri Lanka si nu in Paradis :).

Nu m-am mai bagat in apa pentru ca am descoperit gradina hotelului… Pe malul lacului, iar mai incolo, spre lac, numerosi pomi cu flori rosii in varf, acele flori rosii de care am fost permanent fascinat. Ma plimb prin gradina si aproape uit de micul dejun… In schimb, maimutele nu au uitat… mai intai au aparut discret pe acoperis din niste pomi, au gasit o franghie care atarna neglijent de pe acoperis. Am pus mana pe videocamera. Stiam ce urma. Jos, in restaurant, turistii francezi inocenti nu stiau ce urma sa li se intample… Nu a trebuit sa astept mult ca maimutele s-au aruncat pe o masa in tipetele unei frantuzoaice speriate… pana sa intervina ospatarii, prada era deja de mult in copac, disputata acum de masculii feroce ai tribului.

In fine, se face ora plecarii, asa ca ma indrept spre receptie. Dupa ce ieri am suferit toata ziua in blugi, astazi am trecut la tinuta lejera cu pantaloni scurti. Athula, soferul, insa are ceva de comentat: “Sir, stiti, azi ne ducem pe la temple si pe acolo s-ar putea sa nu va lase in pantaloni scurti”. A, da? Ma intorc in camera si gasesc pantalonii mei rosii cu cracii detasabili facuti de un croitor din Vietnam. Ma gandesc la o gluma. Ii pun pe mine, dau cracii jos si raman in niste pantaloni scurti, inca si mai scurti decat ceilalti. Imi pun cracii in buzunare si plec triumfator spre receptie.

Cum intru triumfator in receptie, vad figurile stupefiate ale lui Athula si ale receptionerului… Nici nu stiu ce sa zica. Ce o fi priceput sahibul asta? Dar pana sa-i las sa isi exprime nedumerirea, scot teatral cracii pantalonului din buzunare… “Surprise…!”. Ulterior, Athula se gandea daca o fi vorbit el prost engleza, de aparusem cu niste pantaloni mai scurti decat cei precedenti 🙂

Drumul spre Anuradhapura, prima capitala a Sri Lanka, este pitoresc… orezarii, lacuri pline de nuferi, floarea lui Buddha, arbori plini de flori. Dar pana sa ajungem in acest oras cu un nume mult prea lung, hai sa-i trec putin in revista istoria. Anuradhapura se mandreste sa fie prima capitala a statului singhalez. Se pare ca Anuradhapura a fost capitala inca inainte de aparitia budismului in insula de smarald, dar dupa ce budismul a fost adus in insula de copiii imparatului Ashoka, Anurdhapura a devenit nu numai oras regal, ci si sfant pe deasupra. De ce sfant? Simplu, pentru ca cei doi apostoli ai budismului au adus cu ei in Anuradhapura si un lastar din pomul sub care Buddha a atins iluminarea. Acesta a fost plantat in pamant, in Anuradhapura, acum 2.300 de ani si continua sa fie, alaturi de dintele pastrat in Kandy, poate cel mai sfant loc din toata Sri Lanka.

Evident ca primul drum l-am facut la pom, trecand prin fata unei stupe imense – Ruvanelisaya Dagoba. Se spune ca Anuradhapura a cazut la un moment dat in mainile Regatului Chola, regatul hindus al tamililor. Dar printul singhalez Dutugemunu a hotarat sa atace, chiar si fara niste forte puternice, pentru a recuceri stravechiul oras. Tatal sau a trimis ordin printului sa nu atace, fiindu-i teama ca va fi ucis. Dutugemunu nu si-a ascultat parintele (voi ati fi facut-o?) si s-a acoperit de glorie, eliberand vechea capitala. Prin acelasi sol a trimis niste ornamente de femeie, sugerand ca el este un print viteaz, un adevarat barbat, fiind suparat ca taica-su s-a indoit de curajul sau. Ulterior, Dutugemunu a devenit rege al Sri Lankai si s-a apucat sa construiasca stupe si temple gigantice, cea mai mare fiind aceasta Ruvanelisaya Dagoba, care trebuia sa marcheze marea victorie – de altfel, in jurul ei se afla capetele de piatra a sute de elefanti care amintesc de numarul extrem de mare de elefanti folositi in lupta finala. Evident, proiectele gigantice dureaza cam mult, iar Dutugemunu deja bolnav, pe moarte, era suparat ca nu si-a vazut opera terminata. Asa ca frate-sau a ordonat ca partea superioara sa fie “falsificata” – sa fie construita din lemn de bambus, acoperit de un material textil imens. Dutugemunu si-a dat astfel obstescul sfarsit in pace si multumire, iar fratele si fiul sau au terminat constructia… Nu se stie cati metri avea constructia originala, dar in mod cert avea cel putin dublu fata de actualii 58 de metri – de la moartea lui Dutugemunu au trecut aproape doua milenii si numeroase batalii cu tamilii, unele pierdute.

De altfel, Anuradhapura s-a aflat destul de aproape de linia frontului in ultimii ani ai razboiului civil, placutul oras fiind deranjat insa de prezenta a numeroase unitati militare si a anexelor lor feminine, venite pentru a presta servicii sexuale. Dar, dupa terminarea razboiului, pacea s-a reinstaurat in vechiul oras, locul fetelor vesele si trupelor fiind luat de miile de pelerini.

Am patruns in vasta curte interioara a templului care strajuieste arborele sfant. Nu erau prea multi oameni, dar toti purtau flori in maini, ca ofrande aduse lui Buddha. Imi place acest obicei budist de a folosi florile ca ofrande. Nu stiu, mi se pare un obicei care denota pace si armonie… Si lipsa oricarei incrancenari, dar si a unei supuneri oarbe… totul mi se pare natural si cu zambetul pe buze. Credinta nu trebuie sa fie suferinta.

Dupa ce vizitez templul construit la umbra imensului arbore, revin la stupa lui Dutugemunu. Dupa un ocol in plin soare, decidem sa plecam mai departe, nu inainte de a mai vizita o stupa imensa, facuta de data asta din caramizi, si unde am gasit o alta specie de maimute – complet albe, dar cu fata neagra.

In a doua jumatate a zilei, in program figura Sigirya, un loc care imi placuse enorm si data trecuta. Poate si pentru ca fusese prima data cand vazusem soarele in Sri Lanka, dar, pur si simplu, e un loc superb. Ce este Sigiriya? Imaginati-va o stanca in mijlocul campiei. Aduce cumva cu mai celebra stanca Ayers sau Uluru din Australia, Sigiriya (inseamna “stanca-leu”) este o bucata de vulcan stins, o bucata de stanca stearpa in mijlocul unui ocean verde si fertil. Daca treci pe langa ea este imposibil sa nu te impresioneze si a fost greu sa nu fie folosita de vreun rege sau calugar.

Legenda spune ca aceasta stanca a fost resedinta regelui Kasyapa (473-495), unul dintre cei mai dispretuiti regi din istoria Sri Lanka. Acesta era fiul unei concubine a regelui Dhatusena si nu al reginei, deci nu avea dreptul sa urmeze la tron dupa moartea tatalui. Dar, fiind un tip ambitios, a complotat impreuna cu seful armatei si, printr-o lovitura de palat, l-a facut abdicat pe taica-sau si l-a bagat in puscarie pe fratele sau, printul mostenitor. Printul mostenitor a reusit sa evadeze si sa fuga in sudul Indiei, iar Kasyapa si-a ucis tatal care a ramas prizonier. Fiindu-i frica de fratele fugar, Kasyapa a parasit Anuradapura regala si si-a construit un palat-fortareata inexpugnabil in varful acestei stanci spectaculoase. Dar toata frica avea un fundament real… Pana la urma, frate-sau a venit cu o mare armata din India si l-a invins pe Kasyapa pe langa Sigiriya. De fapt, batalia a fost pierduta deoarece Kasyapa si-a schimbat brusc directia in care se indrepta elefantul sau, iar armata a perceput aceasta schimbare de directie ca un semnal de retragere si a fugit… Ce inseamna lipsa asta de comunicare! Pierdut, Kasyapa se va sinucide cu propria spada.

Asta e legenda, acceptata cam de toata lumea. Unii cercetatori sustin ca nu a existat niciun palat in varful stancii, ci, dimpotriva, a fost doar o manastire budista. Partizanii povestii lui Kasyapa nu se opun ca aici ar fi fost o manastire. Dupa moartea lui Kasyapa, fratele sau devenit in sfarsit rege a dorit sa alunge cumva demonii rai din Sigiriya si a donat muntele-palat calugarilor budisti care s-au instalat aici si au construit o manastire in locul palatului patricidului.

Am luat-o la picior spre stanca, trecand prin gradina cu fantani, aparent pastrate de pe vremea lui Kasyapa. Desi Athula a incercat sa le explice ghizilor de ocazie ca nu am nevoie de ghid, fac marcaj strans. De primul scap, spunandu-i ca eu sunt ghid de meserie si am facut ghidaj in Sigiriya… ii explic niste mascari la care el ramane cu gura cascata (foarte similare cu informatiile stiintifice ale lui Jamal Malik din filmul “Slumdog Millionaire” cand ghida turistii straini prin Taj Mahal). Pe al doilea il driblez mult mai creativ “Prietene, sunt reincarnarea lui Kasyapa si stiu mai bine ca oricine altcineva ce este pe aici”. Tipul ramane cu gura cascata si se retrage. Daca ajungeti la Sigiriya, nu incercati trucul asta. Kasyapa nu poate avea doua reincarnari simultane :).

Urcatul abruptei stanci nu este extrem de usor, dar ceea ce ajuta sunt pauzele de parcurs. In primul rand, este imposibil sa nu te opresti in fata picturilor murale vechi de 1.700 de ani infatisand niste frumoase femei… cine erau ele? Concubinele unui rege-playboy (pe langa patricid, e usor sa-l mai faci si playboy)? Apsara, dansatoarele celeste? Un lucru e cert, picturile sunt absolut superbe si din graffitiurile gasite langa, cu comentarii provenind din aceeasi perioada, stim ca pe perete erau imaginile a nu mai putin de 500 de personaje feminine, din care au mai ramas doar cateva. Imensa majoritate au fost sterse cand stanca a devenit gazda unei manastiri si calugarii nu trebuiau deranjati din meditatii de imaginile unor femei topless si frumoase pe deasupra. Daca, intr-adevar, opera originala infatisa 500 de femei, atunci probabil ar fi fost cea mai mare pictura din lume – 140 pe 40 metri!

Imaginile care au supravietuit calugarilor si intemperiilor vremii sunt astazi bine ascunse in spatele unei panze care le protejeaza de soare. De asemenea, fotografiatul cu blit este interzis. Dar, in mod cert, o poza cu blit nu ar iesi la fel de frumoasa cu una fara, mai ales dupa-amiaza tarziu cand soarele apune, mangaind partea cu picturile. Care sunt fascinante, isi pastreaza o culoare atat de vie, incat nici nu-mi vine sa cred ca au fost pictate acum 1.700 de ani! Ce culori or fi folosit acesti Michelangelo ai Sri Lankai?

Dupa ce ma minunez in fata picturilor fetelor topless, urmeaza un urcus abrupt si ajung la etajul urmator… pe o terasa orientate spre est se afla niste gheare imense de leu. Dupa ce Sigiriya a fost abandonata, a continuat sa fie un loc de pelerinaj… dar aceste gheare au zacut ascunse sub pamant pana cand au fost dezgropate de arheologi britanici atrasi si ei de povestirile despre “stanca-leu”… probabil aici era o statuie gigantica a unui leu care se intindea peste tot versantul, judecand dupa dimensiunea ghearelor.

Varful stancii, acolo unde se zice ca a fost palatul si in mod cert a fost manastirea, nu mai e la fel de spectaculos. Nu a ramas mare lucru, doar niste urme de ziduri si bazine. In schimb, privelistea este absolut superba… o pictura gandita de cei mai mari maestri nu ar putea sa zugraveasca ce poti vedea din varful stancii la apus de soare … dealuri semete, fosti vulcani erodati de milioane de ani, o tara verde, sclipitor de verde, lacuri, sate ascunzandu-se dupa coroana palmierilor… un loc in care sa stai si sa-l savurezi…

Coborarea a fost destul de rapida printre stanci. Am ajuns in parcarea inconjurata de staluri doldora de suvenire. Nu mai conta nimic, eram mult prea absorbit de ceea ce vazusem. Urma sa ne intoarcem la hotel dupa o zi plina… dar Athula mai avea o surpriza… ce-ar fi sa ne oprim la un centru ayurvedic, celebrul spa sud-asiatic, deosebit de promovat si in India. Mai fusesem la un centru ayurveda si la Kochi, in India, intr-un loc cantat si laudat de Lonely Planet… sincer, nu imi placuse. Imi turnase ulei pe cap, pe corp, pe picioare, pana si in fund… Dar Athula a insistat, asa ca hai pana la urma.

Am stat o ora si jumatate la centrul ayurveda in procedura. Nu pot sa spun ca m-a dat pe spate. Prefer masajul thailandez, masaj fara geluri si licori fermecate. Dar a fost o experienta interesanta, mai ales cand am fost bagat intr-un soi de cavou cu capul scos afara, intr-o sauna cu extracte de plante… si am stat vreo 15 minute la nadusit de au iesit toate toxinele din mine… Cica. In fine, va dati in vant sau nu dupa ayurveda, cred ca e parte din “Sri Lanka Experience”, asa ca merita facuta chiar daca m-a costat 3.500 de rupee (21 de euro). Nu am plecat entuziasmat, dar pot spune ca nici nu mi-a displacut cum a fost cazul in India.

Ajuns la hotel unde m-am trezit cu o compozitie artistic pe pat care imi ura…. Good Luck! Am mai vazut diverse opere de arta facute din prosoape – elefanti, lebede etc., dar “Good luck”-ul a fost complet original! Am pozat, am aruncat o privire pe net si, cu parere de rau, am stricat compozitia. Am adormit instantaneu… A doua zi paraseam micul paradis de la Habarana pentru Kandy, ultima capitala a regatului singhalez si unde se afla dintele cel sfant…

Nota:

Aceasta calatorie mi-a fost oferita de Qatar Airways care mi-a asigurat un bilet business class Bucuresti-Colombo si retur si de agentia de turism srilankeza Andrew The Travel Company, una dintre cele mai reputate agentii din insula de smarald (fondata in anii ’60) care mi-a asigurat transportul, cazarea si intrarea la obiectivele turistice prezentate.

Imagini Sri Lanka

Mic dejun la Habarana

Piscina hotelului… din pacate am incercat-o doar cu picioarele 🙂

Maimutele hoate

Un copac cu flori, vorba cantecului

Prin hotel

Pe drumul spre Anuradhapura, lacuri cu nuferi

Anuradhapura vazuta din departare

Credinciosi budisti in orasul sfant

Acesta este arborele crescut din lastarul „arborelui lui Buda”

Flori ca ofranda

aduse indiferent de varsta

Marea stupa de la Anuradhapura

Si in Sri Lanka, sunt steaguri de rugaciune. Nu atat de multe ca in Tibet, totusi

Moonstone – la intrarea in fiecare lacas de cult

Stupa de caramida

Piatra de la Sigiriya

Drumul spre culme

Uneori devine chiar abrupt 🙂

Celebrele picturi de la Sigiriya

Culorile acestea sunt vii de 1700 de ani !

Tot mai sus, tot mai sus

Ghearele de leu

Superba priveliste din varful stancii

Toata lumea are dreptul la o cina

Si la un pat cu urari de „Noroc Bun” 🙂