O noua dimineata splendida in Sri Lanka. Soarele straluceste, nicio urma de nor pe cer, uneori viata nu poate fi decat minunata. Chiar daca ma scol pe la 6 si ceva… Ce mai conteaza acum, sunt in Sri Lanka, e cazul sa vad cat mai mult, pot dormi si acasa (filosofia asta mi-a omorat diminetile cam peste tot prin lume).

Astazi plec din Habarana de la Chaaya Village si nici nu am facut o baie in piscina. De fapt, n-am vazut pe nimeni in piscina, dar nici n-am stat prea mult. Lume era in hotel, indieni, francezi, chiar si vreo doi englezi, dar nimeni la piscina. Si apa era calda. Ma rog, ma pastrez pentru Oceanul Indian.

Pornim la drum spre Dambulla. Soseaua e in reconstructie, se largeste cu o a doua banda. Noroc ca Dambulla nu e foarte departe, asa ca ajungem in circa o ora de la plecare. Dambulla este locul unde se gasesc cele mai frumoase temple-pestera din intreaga Sri Lanka. Pesterile au reprezentat dintotdeauna un loc de refugiu pentru calugarii budisti, asa ca, aproape firesc, au capatat o semnificatie profund religioasa. De altfel, am vazut pesteri-sfinte prin Laos, pe fluviul Mekong sau in pesterile de langa Vang Vieng, dar si in Thailanda.

In pesterile de la Dambulla exista temple de prin secolul I, cand un rege de la Anuradhapura a fost alungat de dusmani si s-a ascuns aici. Dupa ce si-a refacut armata, acesta si-a redobandit tronul, dar, in semn de multumire adusa Divinitatii, a hotarat sa construiasca temple in pestera de la Dambulla. Ceea ce se vede in zilele noastre sunt statui si picturi nu mai vechi de 2-300 de ani, dar pesterile au jucat un rol de asezamant monahal de milenii.

Dar, pana sa ajung la aceste pesteri, trebuie sa suport un gigantic kitsch construit la poalele dealului… se numeste “Golden Temple” (cum altfel) cu sala de conferinta, cu un radio budist si, mai ales, cu o statuie destul de groteasca al lui Buddha. Am mai vazut statui gigantice ale lui Buddha din Bhutan pana in Hong Kong, dar asta chiar ca e urata cu spume… Cumparam doar biletul si fugim spre pesteri.

Dupa ce urc dealul, imi las incaltarile la garderoba de sosoni (inauntru se merge doar descult sau, cel mult, in ciorapi) si ajung in curtea interioara. Exista vreo cinci pesteri. Intru in prima, o pestera cam intunecata si stramta, in care se afla o statuie imensa a lui “reclining Buddha”  – pozitia de dinainte de a intra in Nirvana. Cand sa intru in a doua hop! un calugar imi inchide usa in nas. “Wait for 15 minutes, praying time”… asa ca ma asez langa un mic iaz cu nuferi (cum altfel), unde ascult povestea pesterilor de la doi spanioli care recita din Rough Guide :).

Asteptarea a meritat cu varf si indesat. Pestera a doua este de departe cea mai frumoasa. Are 52 de metri, si cea mai mare inaltime este de 7 metri. De fapt, acolo a aparut o mica stupa, incadrata de statui ale lui Buddha… de fapt, nici nu mai trebuie sa caut vreo imagine al lui Buddha… sunt nu mai putin de 150 in aceste pesteri de mici dimensiuni de altfel… dar atmosfera din pestera 2 este cu totul si cu totul speciala… un expert a gandit amplasarea luminilor undeva in spatele statuilor, creand un joc superb de lumini si umbre, de stralucire si obscuritate… Locul are o atmosfera deosebita.

Urmatorul stop? “Athula, hai la Kandy!” “Nu se poate, Sir, dl Mahen mi-a spus sa ne oprim la un spice garden”. “Hai, lasa-ma cu spice garden, am vazut destule si in Sri Lanka, si in Bali, si in Zanzibar, si prin alte locuri”. Stiu cum arata fructul de cacao si aloe vera, in plus am vazut cum creste vanilia in copaci si nu am chef sa mai trec printr-un alt magazin. “Sir, dar dl Mahen a insistat sa ne oprim.” Dl Mahen este patronul lui Andrew Travels, minunatele mele gazde din Sri Lanka. “Athula, daca dl Mahen a spus, hai sa ne oprim, ce putem face”. Mie mi-a placut rau de tot Kandy si as vrea sa-l savurez un pic in aceasta cavalcada a vizitei. In plus, as vrea sa-l vad si pe Malik, patronul pensiunii la care am stat data trecuta.

Pana la urma ne oprim la “spice garden”. Sunt cateva zeci pe soseaua aceasta si stiu ca mai sunt o baterie si pe soseaua Kandy-Colombo. Sunt luat imediat in primire de ghid. E un loc fain, o gradina linistita, nu prea sunt turisti, totusi incepe sa nu-mi para rau ca m-am oprit. Chiar devine placut. Revad arbori de cacao, miros putin lime, ating ghimbirul, pozez un jack fruit, e plin de fructe exotice. Remarc vanilia in copac, cand hopaaaa… asta n-am mai vazut – arborele de coca, specific Americii de Sud, material prima pentru cocaina. Cand am fost in Peru am mestecat frunze de coca mai dihai ca o lama pentru a scapa de raul de inaltime. Iau niste frunze in gura… nu le mai retin gustul, papilele mele gustative au o memorie mai scurta, dar asta imi aduce aminte de minunata mea vacanta in Peru de acum 11 ani!

Ei bine, dl Mahen a avut dreptate. Athula ii anunta pe cei de la gradina ca sunt un blogger renumit, asa ca deodata apar avantajele – un mic masaj gratuit cu o mixtura de fructe si plante taman bune pentru artrita si reumatism (n-am nici una, nici alta, Slava Domnului, dar masajul e chiar fain, iar licoarea cu care m-a dat este reconfortanta). Dau un mic bacsis baiatului cu masajul si apoi sunt invitat la masa. Gratis, evident. Sincer, uneori e bine sa fii blogger de travel J. Iar masa are loc intr-un loc chiar super dragut, in fata unei vile in care se organizeaza de obicei nunti, langa o peluza verde, verde… verde ca insasi Sri Lanka.

Mai primesc si un discount de blogger la magazinul de mirodenii (n-am evitat, asta e) si plecam mai departe. In drum spre Kandy, descopar o Sri Lanka multiculturala… apar musulmanii si moscheile, tamilii si templele lor cu acoperisuri inalte, ornate cu mii de zeitati. Ne oprim la una, iar pentru un mic bacsis paznicul ne baga inauntru cu tot cu masina, in ciuda anuntului ferm de la poarta ca masinile nu au voie in curtea templului… ma rog, pentru straini se fac concesii.

Plecam mai departe pe o sosea din ce in ce mai aglomerata. In zona oraselor istorice, traficul mi se parea chiar decent, as fi putut sa conduc si eu, desi se conduce pe stanga, ca englezii. Aici insa reapare haosul, tuk-tukurile, camioanele nelinistite si depasirile fortate. Sper ca Athula sa nu creada in reincarnare… oricum e sofer-ghid de 30 de ani.

Intr-un final glorios, intram si in Kandy, cel de al doilea oras ca marime al tarii, dar socotit de multi drept inima tarii. A fost capitala a regatului lankez pana in 1815, cand englezii au ocupat intreaga tara. Inaintea lor, olandezii si portughezii s-au multumit cu tarmurile si plaja, englezii au vrut totul… si au obtinut. Daca la Habarana am ajuns pe inserat, de data asta mergem direct la hotel. Cine este amabila mea gazda? Hotel Topaz, situat undeva sus pe un deal de unde sper sa am o panorama excelenta spre oras si poate, poate si spre Templul Dintelui.

Odata ajuns la hotel, sunt luat in primire ca un star… la Habarana am trecut neobservat, la Topaz am parte de toate onorurile. Dupa un cocktail de bine ai venit si o binecuvantata carpa rece de pus pe fata, sunt luat in primire de o srilankeza frumoasa, intr-un sari scump, si condus la camera, insotit de un intreg alai – PR-ul, caratorii de bagaje si inca vreo doi tipi care nu prea m-am prins ce rol aveau. Am primit cea mai tare camera din tot hotelul – un “suite”, un apartament… camera e gigantica, de poti juca fotbal in ea, vederea e spre munte, mai am si o camera de zi unde pot sa primesc poporul in audienta… E drept, designul interior e putin cam out-of-fashion, dar, dupa ce m-am instalat, sunt invitat sa vizitez hotelul. Da, si ei sunt de acord ca interiorul trebuie actualizat, asa ca ma invita intr-o camera facuta “nou”. Wow, asta da, arata foarte contemporan! Mai lipseste aprobarea Consiliului de Administratie si, dupa ce se obtine, Hotel Topaz va imbraca haine noi… ar fi si cazul, locatia e geniala, cladirea e incapatoare, poate fi un hotel de clasa.

Si ca vorbeam de hoteluri de clasa, Topaz are un fratior, aflat la vreo 200 de metri mai jos, cu care imparte piscina, Hotelul Tourmaline, dar cu mai multe stele… Fac o tura si pe aici, il cunosc pe General Manager, dau carti de vizita si vizitez camerele mult mai elegante decat ale Topazului din deal. Las’ ca o sa faca si Topazul fain. Intreb nevinovat ce inseamna “Tourmaline”… cum, nu stii?, e o piatra pretioasa. Hm, nu prea, nu le am cu “the gems”. Oricum Athula voia sa ma duca in seara asta la un muzeu al “gem”-urilor (gems in engleza inseamna pietre pretioase), dar i-am zis sa nu arunce orzul pe gaste, ca, oricum, nu ma pricep la topaze si rubine si ma cam si lasa un pic rece.

Asa ca ne-am dus intr-un loc mai distractiv – la dansuri. Dansurile din Kandy sunt considerate “number 1” in toata insula, asa ca nu puteam sa pierd spectacolul. Sunt vreo trei locuri in oras unde se organizeaza spectacole, data trecuta am fost la o casa de cultura pe langa templul Dintelui, acum voi merge intr-o sala de pe langa hostelul tineretului budist (in care locuiau si niste blonde de tip scandinav, nu stiu cat de budiste). Dar, inainte de dansuri, nu se poate sa nu trec pe la simpaticul Malik, patronul de la Palm Garden Guesthouse unde m-am simtit asa de bine in ciuda vremii cainoase. Desi nu am nicio harta, reusesc sa-i gasesc pensiunea… Intru la receptie unde e aceeasi fata de acum doi ani si jumatate, evident, nu isi aduce aminte de mine si ii povestesc ce vreau. Malik e in Kandy, dar nu e acasa… Ii da un telefon, vorbesc cu el si isi aduce brusc aminte. Ramane sa ma ia de la ora 8:00 de la Topaz, sa iesim la masa.

Pana la intalnire, ma duc la dansuri. Nu mai imi aduceam aminte decat de dansul descult pe flacari de la final. De data asta, insa, m-au impresionat celelalte dansuri – foarte multa acrobatie, iti trebuie si tehnica si atletism ca sa dansezi ca trupa de la Hotelul Tineretului Budist. Dansul pe flacari se executa insa afara, in aer liber si este neasteptat de scurt. Dar, oricum, raman cu o amintire frumoasa.

Fix la ora 20:00 apare si Malik, ne imbratisam si imi spune ca ma invita la un restaurant chinezesc. Desigur, de ce nu. Coboram in vale, ajungem la restaurant, dar acolo, ghinion. Este luni, exact ziua cand e inchis! “Lasa, Malik, hai la tine la guesthouse”. Nu ma va duce insa la Palm Garden, ci la noua sa pensiune Lakshmi, undeva pe langa lac, unde mancam si punem tara la cale… Aceleasi probleme ca peste tot – preturi in crestere, salarii in scadere. Noroc ca sunt din ce in ce mai multi turisti straini care vin in Sri Lanka, atrasi de frumusetea insulei de smarald, dar si de terminarea razboiului civil. Vrea sa-si mai faca o pensiune… dar cumpararea vilei si transformarea ei costa aproape 900.000 de euro. E drept, e bine plasata, dar totusi… ce preturi sunt si in Sri Lanka!

Ce pot sa zic, bafta, Malik, sunt convins ca vei reusi! La Topaz, la intoarcere, cum intru in tara sunt lovit de un miros placut. Ma uit nauc prin camera cand descopar un cos de fructe in camera de zi… un ananas mare, portocale, mere si alte fructe… Tocmai am mancat din plin la Malik, il las pe maine-seara cand voi avea “seara de fructe”.

Nota:

Aceasta calatorie mi-a fost oferita de Qatar Airways, care mi-a asigurat un bilet business class Bucuresti-Colombo si retur, si de agentia de turism srilankeza Andrew The Travel Company, una dintre cele mai reputate agentii din insula de smarald (fondata in anii ’60) care mi-a asigurat transportul, cazarea si intrarea la obiectivele turistice prezentate.

 Imagini Sri Lanka

Templul de aur de la Dambulla

Si traditionalul templu din pestera

In interiorul pesterilor, se afla peste 150 statui ale lui Buda

Frangipani, una dintre cele mai frumoase flori din Asia

Fructul de cacao

din care se face ciocolata 🙂

piper

Arborele de coca 🙂

Masajul srilankez 🙂

si mirodenii la vanzare

Restaurantul de la gradina de mirodenii

Pe drumul spre Kandy, un popas la un templu hindus

Hotel Topaz

Asa imi arata dormitorul

Si asa vor arata toate camerele in urmatoare 8 – 10 luni

De pe hotel, pot vedea Templul Dintelui lui Buda

Dansuri la Kandy

La final, dansul pe gratar 🙂

Cu Malik 🙂

Iar la hotel, ma asteapta un cos cu fructe 🙂