Unii spun ca filmele fac foarte bine tarilor si locurilor unde au fost filmate pentru ca atrag multi turisti. Altii spun ca distrug niste crampeie de natura sau de paradis. L-ati vazut sau nu, dar probabil multi ati auzit de filmul “The Beach” – Plaja cu Leonardo al Caprei. Principalele scene din acest film extrem de hedonist si senzual au fost filmate pe insula Phi Phi, mai precis in Maya Bay… Si cum filmul a fost un mare succes, iar imaginile absolute superbe, Leonardo a fost urmat de cohorte de turisti din toata lumea. Locul ramane cu adevarat frumos, dar este asa de plin!
In ziua a 3-a din Krabi am hotarat sa iau turul spre Phi Phi. Da, stiam ca vor fi multi turisti, dar este totusi un loc mirific… in plus, eram curios sa vad cum arata insulele Phi Phi varianta post-tsunami. Data trecuta am fost prin zona inainte de teribilul cataclism care a lovit in plin insula Phi Phi Don in blestemata zi de 26 decembrie 2004. Voiam sa vad reincarnarea insulei unde sute de oameni si-au gasit sfarsitul in valul urias care a maturat insula.
Masina m-a luat de la portile hotelului si, dupa o tura pe la Sheratonul invecinat, am ajuns la debarcader… Mare diferenta fata de debarcaderul de ieri! Ieri erau cateva “long tail boats” modeste, astazi avem niste salupe de sute de cai-putere, albe, aratand ca in filmele cu mafioti.
Imbarcarea a avut loc rapid, am fost tratati cu niste pomelo si ananas si, dupa ce am plutit cu gratie prin port, odata ce am iesit in marea deschisa, bestia din motoare s-a manifestat cu putere… nu stiu cu cati kilometri sau noduri pe ora am mers, dar e o adrenalina extraordinara…
Nici nu ne-am dat bine seama si am facut o halta scurta in Railay, de unde am mai saltat un cuplu si… la drum! Din Railay se vad carduri, carduri de stanci solitare, ridicandu-se curajos din mijlocul marii, uneori parand o padure de stanci. Cu cat te apropii mai mult, cu atat iti dai seama ca sunt relativ departate una de alta. In “The Beach”, Leonardo si cuplul de backpackeri francezi au inotat zdravan sa ajunga pe insula unde se afla comunitatea hippy. Aveau dreptate… in general, trebuie sa inoti serios de la o insula la alta.
Dupa vreo jumatate de ora de adrenalina si zdruncinaturi (aveam la bord si o italianca nitel cam speriata, dar a rezistat cu stoicism), primul stop – pe Bamboo Island. Nu stiu de ce-i zice asa pentru ca nu am vazut prea mult bambus, dimpotriva, poate si pentru ca privirea nu imi putea fi atrasa decat de marea de un verde azuriu, de plaja alba si de… norii negri care se lateau pe orizont dinspre continent. Acum ce sa fac, sa savurez momentul de soare, de alb, de verde, de mare calda (la sfarsit de ianuarie), de atingerea nisipului fin si deloc fierbinte – adica taman cat sa savurezi mersul descult.
Dupa insula cu bambusi, ne-am indreptat direct spre marea diva – insula Phi Phi… dupa mai bine de o ora de mers vijelios, taind valurile, motoarele au inceput sa se linisteasca… am trecut prin fata intrarii in Maya Bay, dar nu am oprit acolo. Daca, in turul de ieri, am mers direct spre atractia numarul 1, astazi marele magnet turistic este lasat la sfarsit.
Oprim pentru snorkeling in zona “plajei maimutelor”… Sunt atat de multe maimute in Thailanda, incat vei gasi zeci si sute de “Monkey Temple”, “Monkey Cave” sau “Monkey Beach”.. ce sa-i faci, farangii sunt fascinati de aceste rude mai indepartate, asa ca da bine la marketingul turistic… Oricum, insotitoarea de drum incearca din greu sa fie haioasa, dar scoate niste poante care suna cam repetate in fiecare zi… cred ca ne-a spus de vreo cinci ori ca “maimutele au plecat in vacanta” pentru ca nu am vazut niciuna pe plaja… nu s-a oprit decat atunci cand mai multi dintre noi a trebuit sa radem ca in coloana Sonora a unor comedii mai mult sau mai putin haioase.
Dupa Monkey Beach, trecem prin fata unei pesteri unde se fura cuiburile de pasari… ce naiba sa faca oamenii cu cuiburile de pasari ? Nu stiti… ei bine, e o mare delicatesa chinezeasca – supa de cuiburi de pasare… doar in cateva restaurante de mare fitza din China, Hong Kong sau Singapore, la preturi incredibile… Nu sunt orice cuiburi, sunt doar cuiburile unei anumite specii de pasari, dar, orisicum, mi se pare ciudat rau.
Cum este ora pranzului, tragem alene salupa pe plaja de pe Phi Phi Don. Exista doua insule Phi Phi – una este locuita si este unul dintre cele mai populare destinatii pentru turisti in Thailanda, in timp ce Phi Phi Leh, unde se gaseste Maya Bay, este nelocuita si declarata Parc National. Acum cativa ani era strict interzis sa dormi pe Phi Phi Leh (evident, sub cerul liber), iar rangerii ii cam alergau pe contravenienti, acum am auzit zvonuri ca se poate. Nu stiu insa 100%… ce stiu insa este ca poti dormi in Phi Phi Don, unde sunt sute de stabilimente care ofera locuri de cazare de la lux la mai jos decat “basic”.
Dupa pranzul de rigoare de la restaurantul pentru turistii “la pachet”, am luat-o pe jos prin Phi Phi Don… Nu prea mai vezi urmele de tsunami, s-a refacut totul… dar nu si in cel mai estetic fel. Intre cele doua laturi ale insulei, un bazar cam decrepit vinde “same, same”, a aparut un port de vase mai serios unde trag feriboturile din Krabi si Phuket, bazarul colcaie de backpackeri de abia debarcati, luati in primire de “prieteni” facuti la minut care iti vor arata cele mai “bune” optiuni de cazare. Sincer, paradisul in Phi Phi Don e departe de paradis. Din cate inteleg, pe dealurile care domina insula poti gasi hoteluri si pensiuni faine si ceva mai incolo plaje paradiziace si mai putin frecventate… Oricum, probabil ca nu e un loc rau de stat atat timp cat bati palma cu vreun luntras sa te duca pe vreo insula mai izolata de prin zona.
Din pacate, cerul incepe sa se intunece, dar nu da semne de furtuna violenta ca ieri in Phang Nga… dar da semne de ploaie. E timpul sa o pornim spre Maya Bay, marea atractie a intregii zone, locul unde s-a filmat “The Beach” (si unde Leonardo a ucis un rechin, s-a culcat cu iubita prietenului lui si multe alte vitejii)… Barca trece pe langa un perete impresionant de stanca, ca o cetate inexpugnabila… ca tot suntem la capitolul filme, locul imi sugereaza mai repede stancile reci si de netrecut din “The Lord of the Rings” decat cadrele paradiziace din “The Beach”. La un moment dat, bariera formidabila de granit se sparge si salupa se strecoara elegant intr-un golf “secret”… Nu stiu daca va place culoarea verde, dar dupa ce ajungeti in acest golf va veti indragosti de ea… Un verde fosforescent, ireal, de jur imprejur. Acum 8 ani cand am mai fost pe aici, vasul a oprit pentru cei care doreau sa faca baie in acest bazin de un verde incredibil…. De data asta nu… am facut un tur de golf, mai bine zis laguna, si am plecat destul de repede. Oricum, eu nu stiu sa inot, dar cred ca ceilalti inotatori de pe salupa ar fi murit sa inoate aici!
Stopul nostru este Maya Bay… Evident, salupa langa salupa, trase mai spre una din parti pentru a lasa locul celor care doresc sa se imbaieze… Poporul forfoteste, pozeaza si taman bine incepe ploaia! Na, poftim, m-a plouat in Maya Bay! Noroc ca nu ploua prea tare, iar marea nu este niciodata rece aici, asa ca nu ne opreste nimeni sa ne imbaiam. Pacat insa de poze pentru ca si aici golful este de un verde clocotitor…
Dupa aproape o ora de balaceala primim ordinul de reimbarcare. Ne urcam din nou la bord si, cu parere de rau, parasim Maya Bay… Oricat de aglomerata este, locul este cu adevarat frumos. Si daca puteti, dormiti in Phi Phi Don si incercati sa veniti in Maya Bay in zori inaintea zecilor de salupe cu mii de turisti mai mult sau mai putin bronzati… Si veti avea o experienta senzationala!
Drumul spre casa a fost insa foarte lung. Cred ca am mers mai bine de o ora si jumatate pe o mare cam suparata, sub un cer la fel de nervos… Ne-am hatanat din plin, valurile ne-au mai udat din plin, dar ce conteaza… suntem in marile cele calde. Pentru unii nu a fost usor, daca esti predispus la rau de mare, poate fi destul de dur, dar chiar si asa poate merita un pic de “dat la pesti” pentru ceea ce poti vedea.
Odata ajuns acasa, cerul a inceput sa se limpezeasca… Asa ca am mancat din nou la neamtu’, cu speranta ca a doua zi vremea va fi mai faina. Mai ales ca aveam programata o excursie cu adevarat speciala si pe care o faceam in premiera… asa-numita “4 Islands Trip”
Imagini din excursia spre Phi Phi
Super jeturi gata de plecare
Gata de plecare
Am plecat de la Railay
Peste tot, insule si insulite
Pe plaja lui Bamboo Island
Pregatire de tsunami
Gata de snorkeling
Plaja maimutelor
Apoi, vom debarca pe Phi Phi Don
Plaja Phi Phi Don
Si, da, se poate face topless in Thailanda
Masa
Bazarul din Phi Phi
Porumb copt
Nu vreti la hotelul meu ?
Au aparut si backpackeri cu trollere
Viking Cave – de unde se strang cuiburile de pasare
Laguna cu acea apa verde incredibila
Ei bine, iata Maya Bay !
Plina chiar si pe ploaie
La revedere, Maya Bay
Un snack bine venit
In drum spre Ao Nang
Nu am mancat aici, dar poate va place sea food-ul
Chiar ca sunt pline-ochi plajele… niste prieteni din Doha au fost de curand acolo si mi-au povestit ca au fost dezamagiti, cica ar fi foarte multa mizerie, asa ti s-a parut si tie?
Mizerie nu mi s-a parut, dar unele plaje sunt pline-ochi, cum ar fi Maya Bay. Dar, Slava Domnului, sunt sute de plaje in zona si daca vrei nisip alba – mare verde – lume putina, sunt sute de locuri… totul este sa iti inchiriezi o barca (cu tot cu barcagiu !)
Wow! Ce pot spune … Thailanda este cea mai complexa si diversa tara din lume din punctul meu de vedere as vrea sa merg la anul , dar sper sa prind ceva preturi in jur de 400 eur/pers la avion . Daca gasesti ceva pentru la anul in anotimpul secetos te rog fa un articol.
N-am vazut niciodata 400 euro Bucuresti – Thailanda, doar recent la Phuket cu 500 euro. Din Istanbul, se mai gaseste la 400
Dar ai pus tu un articol cu Bucuresti-Bangkok la 393 cu aersvit , bineinteles cu escala .
Nu mai mi-l amintesc
Desi de atunci Aerosvit a crescut ingrozitor preturile din Bucuresti. Nu stiu ce e in mintea lor
[…] in acelasi debarcader ca ieri. Eficienta maxima, turistii triati – care la Phi Phi, care la 4 Islands, totul foarte japonez… si dupa cateva minute eram din nou intr-o super salupa […]
Imperator , stii dak trebuie facut vreun vaccin pentru Thailanda?
Nu, e o tara OK. Pe granita cu Cambogia mai e malarie
Chiar ma entuziasmasem cand mi-ai recomandat sa combin Singapore cu Krabi. Dar citind acum despre excursiile astea, imi dau seama ca noi nu le vom putea face din motive de rau de mare de care sufera „jumatatea” de expeditie.
Deci ori ne fixam pentru cateva zile pe o anume insula si o exploram numai pe aia, ori schimbam destinatia.
Unele calatorii sunt destul de scurte si practic nu se iese in open seas – de exemplu Railay sau Hong. Dar daca sufera de rau de mare fie si pentru o traversare usoara de 10 – 20 minute, atunci probabil Phuket sau Koh Samui care sunt insule mai mari pot fi o optiune
Dar pentru Koh Samui se intampla sa stii vreo combinatie interesanta din Singapore? Ca nu gasesc nici la AirAsia nici la Tiger. Poate doar prin Bangkok…
Asa e, ai dreptate, doar Bangkok Airways si Silk Air zboara din Singapore in Samui. Si nici in Surat Thani nu zboara nimeni din Singapore. Ori gasesti un pret bun la companiile de mai sus, ori te reorientezi spre Phuket.
Mă poti ajuta si pe mine cu o recomandare? Luăm în considerare Krabi(ca si prima optiune) sau Puket. Recunosc ca am o fobie de open sea si pot face doar excursii mai scurte. Mi-ar placea sa stam undeva unde sa fie o plaja deosebita dar si locuri sa iesi seara la plimbare. Iti multumesc mult!