Dupa plecarea dupa pranz din Mashhad, pe care trebuie sa recunosc ca l-am regretat, autobuzul, dupa vreo ora si ceva ne-a lasat la Neyshabur. Am tinut mult sa ajung si in acest oras, intrucat este locul unde este inmormantat Omar Khayyam, unul dintre autorii pe care i-am iubit de mic copil, cand i-am citit pentru prima data catrenele (rubaiyat). Omar Khayyam ramane in istorie, nu doar ca poet, dar si ca astronom, medic, filosof, matematician. Mi-am reamintit, odata cu aceasta calatorie spre mausoleul sau, cateva din versetele care m-au impresionat cel mai mult in vremea cand le-am citit, versete care m-au urmarit apoi toata viata. „Sa calci usor”, spunea Khayyam, „caci poate bucata de pamânt pe care o sfarmi sub piciorul tau, altadata erau doi ochi albastri, sau buzele aprinse ale unei fete. Olarul framânta pe roata sa cranii de sultani, mâini de cersetoare, inimi de indragostiti. Schimbarea este eterna. Este o iluzie sa ne închipuim ca moartea este un repaos, ca ea încheie ciclul suferintei”. Am calcat deci cu respect in gradina unde se afla mormantul marelui Khayyam. Am fost surprins de valurile de vizitatori, majoritatea localnici. Ceea ce deja vazusem, cu 2 ani in urma in Shiraz sau in Esfahan, iranienii stiu pe de rost versuri din autorii lor clasici si le face placere sa recite spontan, cu glas tare. Mergand sub cupola mausoleului am ascultat, in frumoasa limba persana, diverse persoane care, in semn de omagiu, au recitat fragmente intregi din Rubaiyate. Era o dupaamiaza insorita, calma, erau cateva pravalii deschise cu turcoaze de Neyshabur (poate cele mai frumoase din lume) la preturi extrem de convenabile. Langa ele, alte pravalii cu CD-uri si carti. Daca nu ar fi trebuit sa plecam sa innoptam undeva, probabil ca am fi ramas mult in gradina mausoleului.

Am luat de aceea autobuzul spre Sabzevar unde, deja innoptandu-se, am gasit repede o pensiune modesta (la indicatiile unui batran amabil) si am mancat la un restaurant din apropiere ceva mancare traditionala de vinete – Khoresht-e Bademjan.

Ziua 12

Aceasta zi a fost destinata mai mult transportului si nu a fost o zi foarte norocoasa. Dis de dimineata, am dorit sa mergem catre Bojnurd, urmarind indicatiile unui sef de restaurant iranian din Bucuresti (dl.Hamid) pe care l-am chestionat de fiecare data inainte de a merge in Iran si am mers de fiecare data bine pe mana lui. Am un taxi (intrucat autobuzele nu mergeau spre acea directie) si acesta ne-a dus in circa 2 ore la destinatie. Din pacate pentru Bojnurd, odata ajunsi, nu am avut foarte mult timp de vizita, intrucat autocarul care mergea catre Teheran era la o ora foarte apropiata de cea a sosirii noastre si am preferat sa mergem mai departe, crezand ca vom putea opri prin marea rezervatie naturala, Parcul National Golestan.  De aici au inceput lucrurile insa sa nu mai mearga atat de bine si oboseala drumului sa isi spuna cuvantul in cateva decizii luate nefericit : desi peisajul era magnific, muntii verzi si maiestuosi, autocarul nu a oprit de nici un fel in drum… era de mare viteza, de altfel, cred ca nici nu avea unde sa opreasca…  Am dorit apoi sa mergem sa dormim la iurte in zona turcmena, ne-am trezit prea tarziu pentru aceasta optiune si fara posibilitatea de a ne intoarce. Ca urmare, am zis macar sa vedem Gonbad-e Qabus, cel mai mare turn din lume realizat doar din caramizi. Aflat in localitatea cu acelasi nume, turnul este intr-adevar extraordinar. La cei 72 de metri, turnul domina orasul; are ca sectiune un decagon, iar acoperisul sau este conic, purtand amprenta numarului de aur, phi (=1.618). Turnul este realizat dupa principii stiintifice si are o vechime de peste 1000 de ani. Printul Ziyarid, se spune, l-a construit pentru a-i fi mausoleu, si unele legende spun ca  sicriul sau de sticla ar fi fost suspendat pe interior chiar de varful turnului. Orasul Gonbad-e Qabus este foarte interesant, imbinand traditiile iraniene cu cele turcmene, puternic reprezentate in zona. A fost o placere sa ne uitam la salurile frumos colorate si la obiectele de imbracaminte.

Am pornit insa mai departe, catre Gorgan, pentru a innopta. Ne-am cazat la hotelul Pars, un hotel care are o gradina interioara de portocali care ne-a bucurat enorm. Cina a fost foarte buna, la restaurantul Sofrakhane Sonati Darvish, ceea ce ne-a  indemnat sa mergem sa mancam acolo si dimineata.

Ziua 13

Dimineata, dupa o masa copioasa si indelung tihnita, ne-am indreptat catre autocarul care mergea spre Teheran. Drumul a fost foarte lung (aproximativ 7 ore), trecand peste munti inalti si peisaje minunate.  In cele din urma, dupaamiaza am ajuns la Terminalul nord (autogara) din Teheran. Eram deja intr-un oras unde mai fusesem si care ne era familiar. Ne-am indreptat catre hotelul Firouzeh, unde domnul Moussavi ne-a intampinat foarte bine, asa cum o mai facuse si in urma cu 2 ani. Din pacate, preturile nu mai erau aceleasi. Datorita bunei reclame ale multilor turisti care au trecut prin acest hotel, acesta isi ridicase rangul si desigur isi imbunatatise si serviciile. Asta era acum, am acceptat lucrurile asa cum erau, si dupa o tura prin piata din imprejurimi si o masa copioasa, ne-am dus la culcare. Calatoria se apropia de sfarsit, la fel si puterile noastre.

Imagini Iran

Traseul prin Iran

Mausoleul Omar Khayyam

Mormantul lui Omar Khayyam

Spre Bojnurd

Turnul Gonbad e-Qabus

Spre Teheran

Varful Damavand straluceste in zare