Pentru multi, mai ales catolici, Roma inseamna Vatican – centrul lumii catolice, resedinta Papei, dar si gazda unui muzeu uimitor de arta. Hai sa vedem mai departe ce putem vizita in Vatican, iar mai apoi sa revenim in Roma pentru a trece in revista alte lucruri musai de facut in capitala Italiei – muzee, shopping si mangiare !
Vaticanul
De două mii de ani inima Romei bate un ritm profund care transcende timpul, pentru că își are rădăcinile și forţa în respiraţia eternă a credinţei. Aceasta este Roma spiritului. Din epoca Apostolilor până la Sfinţii din zilele noastre, credinţa creștină, și cu precădere tradiţia catolică, își are în acest oraș un centru spiritual cu valoare universală, care se răsfrânge și asupra cui nu este romano-catolic și nici măcar creștin.
Nenumărate sunt locurile (începând cu catacombele antichităţii) care stau mărturie rădăcinii spirituale a Romei, însă Vaticanul – cu mormântul și Bazilica Sfântului Petru și, deopotrivă, cu sediul Papei – este, cu siguranţă, expresia cea mai înaltă a misiunii universale a Romei creștine. Este un oraș în oraș, sau, mai bine zis, un Stat în centrul unui alt Stat – cu propriul teritoriu (44 ha), frontieră, steag, suveran, gărzi – și, totuși, unul nu ar putea să existe fără celălalt: Vaticanul nu e Roma și Roma nu e Vaticanul, însă două milenii de istorie creștină le unesc pentru totdeauna în același suflu. Îmbrăţișarea universală care din Piazza San Pietro se deschide cu monumentalele coloane ale lui Bernini (în număr de 284 dispuse pe patru rânduri care dintr-un anumit loc al pieţei par unul singur) sintetizează, parcă, în circularitatea ei simbolică, istoria complexă și măreaţă a Papilor la Roma. Istoria însăși a Bazilicii San Pietro este emblematică în acest sens: cel mai mare și impunător lăcaș de cult al creștinătăţii i-a implicat, începând cu secolul al XVI-lea (când a dobândit forma actuală), pe cei mai mari artiști ai epocii (Bramante, Raffaello, Michelangelo, Bernini) într-un proiect de splendoare prin care Papii doreau să exprime grandoarea misiunii lor spirituale (și inevitabilele ambiguităţi ale puterii).
Din acest motiv San Pietro este astăzi inima profesiunii romanocatolice a credinţei creștine, dar are, totodată, și farmecul unui extraordinar muzeu cu capodopere unice, de la mormintele Pontifilor la statuile Sfinţilor (inclusiv cea a Sfântului Petru, al cărui picior a fost consumat, de-a lungul secolelor, de atingerile evlavioase ale credincioșilor), la celebra “Pietà” a lui Michelangelo și la Baldachinul lui Bernini, sub deschiderea imensă a cupolei lui Michelangelo (unde se poate urca pentru a admira splendida panoramă). Liturghiile duminicale în prezenţa Papei (care își are rezidenţa în Palatul Apostolic al Vaticanului), audienţele de fiecare miercuri deschise tuturor, multitudinea de rase și culturi care se adună aici în jurul cuvântului unic al Evangheliei, toate acestea fac din San Pietro un loc absolut unic destinat să rămână pentru totdeauna în memoria vizitatorului.
Se poate astfel înţelege cum o asemenea bogăţie spirituală a fost celebrată de secole de cultură (Biblioteca Vaticană adăpostește un patrimoniu livresc dintre cele mai bogate din lume), ca și de arta sublimă a Muzeelor Vaticanului și a Palatelor Pontificale extrem de bogate, începând cu splendidele fresce ale Capelei Sixtine (“Judecata universală” a lui Michelangelo in primis: de altfel, aici se adună cardinalii în conclav, pentru a alege noul Papă) și superbele Camere ale lui Raffaello. San Pietro este inima spirituală a Romei, dar și inima afectivă a romanilor. Luminozitatea și culoarea orașului nu puteau, așadar, să nu-și facă simţită prezenţa și la Vatican, începând cu galbenul, roșul și albastrul (întâmplătoare și curioasă coincidenţă cu culorile steagului românesc) uniformei gărzilor elveţiene, care veghează de secole la siguranţa personală a Papei și a Statului Vatican. Este obligatorie o fotografie- suvenir cu acești pitorești și foarte eficienţi „îngeri păzitori” ai Papei, recrutaţi în cantoanele catolice din Elveţia germană încă din 1506, atunci când Papa Iulius II a adus la Roma această unitate de apărare care, pentru forţa spirituală, sentimentele nobile și proverbiala loialitate, era considerate de neînvins.
Inimă a catolicismului și simbol drag tuturor creștinilor din lume, Bazilicii San Pietro I se alătură, în Roma, alte trei locuri esenţiale în itinerarul spiritual al vizitatorului: bazilicile San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore și San Paolo fuori le Mura. Deopotrivă lăcașuri de cult și capodopere de artă, spaţii deschise ale Orașului Etern unde ajung oameni și credinţe din toată lumea.
Pentru că, așa cum era convins cel care a spus-o pentru prima dată, și anume marele Cicero, “toate drumurile duc la Roma”. Toate. În mod irezistibil atrase de forţa unei inegalabile bogăţii și de căldura unei cordiale umanităţi care știu să primească o lume întreagă în orașul cel mai frumos din lume. Roma.
Muzee
Pentru a vizita muzeele din Roma s-ar putea petrece cel puţin o săptămână de neuitat, dar și numai vizita la unul dintre acestea ne va da intense emoţii.
Muzeul de artă romană. Impunătoare documentare a artei din Roma antică, în șase sedii diferite care pot fi vizitate cu un singur bilet: Muzeul Termelor lui Diocleţian, Sala Ottagona, fostul Istituto Massimo, Palazzo Altemps, Crypta Balbi și fosta Centrală Enel Monte Martini. Muzeele Capitoline. Cu precădere arta antică și pictura italiană din secolul al XIV-lea până în secolul al XVII-lea.
Muzeul Villa Borghese. Între numeroasele opere de referinţă se află sculpturile cele mai cunoscute ale lui Gian Lorenzo Bernini și o importantă colecţie de picturi ale lui Caravaggio, ale cărui opere pot fi admirate și într-un itinerary de tip „muzeu în aer liber” în centrul Romei: biserica Santa Maria del Popolo (Conversiunea Sfântului Paul și Martiriul Sfântului Petru), Muzeul Doria Pamphilj (Magdalena și Fuga în Egipt), biserica San Luigi dei Francesi (ciclul Sfântul Matei) și biserica Sant’Agostino (Madona Pelegrinilor).
Muzeele Vaticane. Importante colecţii de artă antică, renascentistă și barocă. Atracţia majoră: Capela Sixtină cu frescele lui Michelangelo și ale altor maeștri italieni (între care Botticelli și Perugino). Vă plac muzeele curioase? Atunci nu trebuie să pierdeţi Muzeul Pastelor alimentare, Muzeul Trăsurilor şi Cripta Capucinilor (în Via Veneto).
Bucutaria tipica, restaurante, cafelene
Bucătăria romană reflectă perfect caracterul orașului: sincer, deloc sofisticat, așadar cu ingrediente simple și naturale, fiind absolut gustoasă și aromată. O garanţie pentru toate gusturile. Între felurile de mâncare tradiţională menţionăm, bineînţeles, pasta (care la Roma este apreciabilă), începând de la tagliatelle (cu șuncă și ton), spaghetti (“alla carbonara”, “cacio e pepe”, “aglio olio e peperoncino”), gnocchi de cartofi. Tipice pentru felul doi sunt: “abbacchio” (din carne de miel de lapte), “saltimbocca alla romana” (felii de carne), “trippa alla romana” (burtă), friptură mixtă de carne. Peștele nu este felul de mâncare cel mai important, dar este pregătit la marea artă, îndeosebi “filetto di baccalà” (filé de pește sărat și uscat). În ceea ce privește garniturile, irezistibili sunt “carciofi alla giudia” (anghinare). Ca dulciuri nu rataţi: “maritozzi”, “zuppa inglese”, “bignè all’ebraica”. Iar la final, Sambuca Molinari.
Numeroase sunt restaurantele tradiţionale printre care menţionăm: “Da Giggetto”, “Matricianella”, “Piperno”, “Checco er Carrettiere”. Pizze și mâncăruri excelente se găsesc în toate localurile din Trastevere și Testaccio.
Cât privește cafenelele, pe lângă cele deja citate, Caffè Greco și Caffè Canova, nu pierdeţi Caffè S. Eustachio, cea mai renumită din Roma. Numeroase sunt și enotecile cu o ofertă bogată de vinuri și lichioruri naţionale.
Să nu uităm apoi apetisantele cofetării din centru, cu dulciurile din pastă de migdale de la “Dagnino”, ciocolata de la “Bottega del cioccolato”, îngheţata de la “Giolitti”, specialităţile proaspete din toată Italia de la “Castroni”.
Shopping
Locurile cele mai prestigioase ale shopping-ului (în special în ceea ce privește moda) sunt cele pe care le-am semnalat deja în Via del Corso și Piazza di Spagna. Vă interesează o altă rafinată curiozitate? Iată trei adevărate “instituţii” ale Romei: mănușile “Merola”, pălăriile “Troncarelli”, bijuteriile “Ansuini”.
Pasionaţilor de anticariat le propunem Via dei Coronari, străduţele dintre Via Giulia și Corso Vittorio Emanuele (în special Via di Monserrato), cu o vastă gamă de obiecte vechi; pentru anticariatul de lux menţionăm Via del Babuino și Via Giulia.
Numeroase magazine de obiecte și suveniruri religioase se găsesc pe Via della Conciliazione și Via di Porta Angelica. Porta Portese este cel mai important târg de vechituri și obiecte uzate din toată Italia: se ţine numai duminica dimineaţă, în zona Trastevere. Tot duminica dimineaţă sunt deschise și târgurile de cartier care oferă obiectele de anticariat la preţuri de ocazie (în acest sens se pot primi informaţii la hotel sau în ghidul “Târguri și pieţe din Roma și Lazio”, pe care îl găsiţi la chioșcurile de ziare).
Imagini din Roma si Vatican
Mareata Bazilica San Pietro
Panorama de pe Bazilica San Pietro
Altare della Patria
Fontana di Trevi