Exemplele referitoare la relatia lor cu fauna ar putea continua, insa nu vreau sa-i plictisesc chiar si pe cei mai rabdatori cititori, asa ca in continuare voi atinge cateva aspecte din viata sociala din Sydney, Australia

In vinerea in care am ajuns, dupa ce ne-am cazat si am tras un pui de somn, am iesit dupa-amiaza la plimbare, bineinteles direct catre Circular Quay, sa vedem Opera. Ajunsi acolo in zona (insa chiar si pana acolo) am observant ca lumea este in general destul de bine imbracata, in sensul elegant (fetele in rochii, tocuri, iar baietii nu erau in slapi si bermude). Toti se indreptau catre barurile de langa Opera, unde, asa cum am mentionat mai sus, cand am vazut marea de oameni am crezut ca am nimerit in mijlocul unei manifestatii. Am studiat situatia cam 15 minute, in care tot ce am observat au fost mii de oameni veseli, cu un pahar (nu de plastic) in mana, grupuri si grupulete in permanenta schimbare, pe ici, pe colo cate unul canta live si tot pe ici, pe colo cate o masuta cu 2-3 scaune in jurul carora erau adunati si cate 10-12 insi… Pot spune ca era usor de observat, fiindca zona asta era oarecum sub nivelul Operei, iar eu eram undeva deasupra lor, la nivelul operei. Pe langa mine erau zeci chiar sute de alti turisti, unii mirati ca si mine, altii doar veseli, faceau poze australienilor petrecareti. Atunci am coborat si am intrebat pe un bodyguard ce se intampla… si am aflat ca e vineri dupa-amiaza si ca e soare afara… si ca lumea se distreaza. Asadar australienilor inca nu le e sila de turisti sau de obiectivele super vizitate de acestia, ba din contra, chiar le place sa petreaca langa ele, in punctul cel mai vizitat de turistii care vin in valuri de peste mari si tari. Apoi in zilele urmatoare am observat cum le face placere sa se amestece printre turisti si sa petreaca cu ei sau macar sa intre in vorba cu ei. Mi s-a intamplat si mie, in feribotul catre Manly, domnul de langa mine m-a intrebat de unde sunt. Stia de Ceausescu, stia ce a facut el, stia si ce i-am facut noi apoi, in ziua de Craciun… Stia si de Nadia… Apoi am inceput sa-l intreb de altele. Prima intrebare a fost daca nu s-a saturat de atatia turisti (ca, la urma urmei, ei nici nu mai pot respira linistiti in mijloacele de transport in comun si nu pot merge nicaieri fara sa se izbeasca de hoarde de turisti).

La raspunsul lui nu ma asteptam: “Pai, acum nu prea mai sunt turisti asa cum era odata… acum e criza in lume si oamenii nu mai au bani, nu-si mai permit sa zboare asa mult si sa vina asa de multi si asa de departe cum veneau candva…”. Era o urma serioasa de regret in vocea lui. L-am intrebat cum este Australia fata de criza… mi-a zis ca la ei criza se simte doar ca vin mai putini turisti, in rest ei nu stiu ce e aia, totul merge OK ca inainte, acelasi somaj zero (sau spre zero) aceleasi venituri, beneficii etc.

L-am intrebat unde locuieste si unde se duce (imi imaginam ca sta si el mai pe la periferie si a venit si el in centru, cum face tot omul in weekend). “Uite acolo locuiesc…” aratandu-mi o casa de pe malul apei, vizavi de Opera House … si merg cu nepotica in Manly, i-am promis de cateva zile ca o duc acolo sa ne plimbam pe plaja si sa vedem surferii”.

Apoi a inceput sa-mi arate diverse locuri de pe tarmurile pe langa care treceam, explicandu-mi  ce e frumos acolo si ce e frumos dincolo, explicandu-mi cum si unde se distreaza australienii (dar distractie adevarata, nu ce apucam sa facem noi, turistii) si cam unde sunt locurile cele mai bune pt surf, pentru iahting, pentru vele… Oamenii aia isi iubesc foarte mult locurile in care traiesc, iubesc marea, vantul, dealurile alea… fauna, flora, absolut tot ce au gasit acolo stramosii lor cand au pasit pe acel pamant pentru prima data.

Si peste tot predomina voia buna, iar daca aceasta intamplator lipsea, clar nu lipsea amabilitatea. Orice vanzator de la supermarket (australian get-beget sau proaspat imigrant asiatic) te intreba ce mai faci, cum iti mai merge. Apropos de imigranti, cel putin asiatici erau in numar foarte mare (ulterior am aflat ca sursa principal de venit a Australiei este exportul de minereuri catre China, probabil si asta ar avea ceva de-a face cu numarul mare de chinezi de pe acolo – nu ca ar fi chinezii lipsiti de pe undeva). Insa senzatia mea a fost ca orice imigrant (inclusiv asiaticii) odata ce pasesc acolo, cel putin in public, uita imediat obiceiurile pe care le-au avut si le imprumuta imediat pe cele ale australienilor. Nu stiu daca este o chestie impusa sau doar foarte molipsitoare, insa in nenumarate cazuri am observat cum nu au reusit inca sa invete limba (nici macar basic), insa in rest aveau acelasi comportament, aceeasi amabilitate, aceeasi veselie, acelasi stil vestimentar ca si cum ar fi fost australieni de o viata…

Probabil aici am observant mai bine ca oriunde cat de eficient functioneaza puterea exemplului (pozitiv). De curiozitate am rasfoit si un ziar destul de consistent de-ale lor. Crime, jafuri, santaj, coruptie… nimic din toate astea, cel putin nu in primele pagini. Era mai pe final, pe penultima pagina, un articol mic, intr-un colt, cu o crima… care, citind articolul, aflai cu amuzament ca a avut loc, ghici unde, in Texas, USA. Ce era in primele pagini? Pai, pe prima pagina un articol foarte amplu si cu titlu mare, care la prima vedere, din ce am tradus eu, parea ca guvernul si angajatorii privati ar baga in buzunar 80 de milioane AUD din banii angajatilor… Citind articolul am inteles ca era, de fapt, o ironie amestecata cu un joc de cuvinte in titlu si ca in realitate este vorba despre orele suplimentare pe care australienii le fac la locul de munca (nesolicitate!) si ca acele ore, in total, valoreaza 80 de milioane AUD pe an, bani pe care australienii le fac cadou statului sau angajatorilor privati, ca asa ceva nu este deloc OK, ca timpul trebuie petrecut acasa cu familia si prietenii, si ca daca angajatorul ti-a dat un laptop sau un mobil de serviciu nu inseamna ca trebuie sa le folosesti dupa ora 17:00… Ca daca le folosesti, chiar si de acasa, chiar daca doar din proprie initiativa, tot ore suplimentare sunt, or, asta nu e OK.

Apoi, pe pagina 2, un articol referitor la CityRail. Exista o problema, multa lume s-a plans, s-au facut sesizari si anume ca intre statia X si Y, intre orele 8:15 si 9:15, este mai aglomerat. CityRail explica acolo ca ei fac eforturi continue, ca oriunde in lume in timpul “rush hour” fiecare pasager beneficiaza de 1sq ft, in timp ce in CityRail fiecare pasager beneficiaza de 4 sq ft, insa ca, intr-adevar, admit si ei, intre orele 8:15 si 9:15, intre statia X si Y, este ceva mai aglomerat si, intr-adevar, nu toata lumea mai prinde loc pe scaun, insa se dau asigurari ca se fac eforturi in continuare pentru a acoperi si aceste neplaceri…

Suna desprins din basm, insa, intr-adevar, de fiecare data cand am mers cu trenul (chiar daca acele trenuri nu-s cele mai elegante si luxoase sau cele mai curate dupa anumite ore) existau mereu locuri libere! Si am mers zilnic cu trenul. Si mai interesant… stiti cum unii dintre noi au problema cand merg cu spatele in tren… acolo nimeni nu avea problema asta, fiindca acolo nimeni nu merge cu spatele. De ce? Fiindca spatarul tuturor scaunelor/canapelelor este mobil si poate fi pozitionat conform sensului de mers. Am facut fatza destul de lunga prima data cand am vazut asta, cand multumit fiind ca am prins ultimul loc “cu fatza” din vagon am observat un tanar cum a tras una spatarului de la canapeaua din fata mutandu-l in partea opusa…

Eram odata pe niste stanci in Manly (dupa Shelly Beach se poate urca cateva minute si apoi se deschide in fata largul oceanului, de la inaltime) si incercam sa fac niste poze, insa batea un vant care mai ca-mi rasturna trepiedul. Un domn localnic, aflat la plimbare cu sotia, s-a oferit imediat sa ma ajute. Si, fireste, am intrat in vorba. “De unde esti?” “Ah, Romania, interesant… si ce ar fi de vizitat in Romania?” Ii zic eu de Transilvania, de agroturism, munti cu oi si ciobani, delta, Sighisoara, mancare cum in viata lui nu a mancat, in fine… m-am oprit la un moment dat cand am observant ca nimic din ce spun nu modifica nici un muschi de pe fata lui. Apoi isi aminteste si el de Ceausescu… si ma intreaba ce a urmat dupa, cati au fost dupa el, si daca au fost mai buni sau daca am mai facut cu vreunul la fel 🙂

Apoi ma intreaba daca imi place Australia si daca cred ca-i lipseste ceva. Am fost sincer… fiind bazata mai mult pe imigratie, lipsesc anumite traditii, sau, in fine, traditia care ma intereseaza pe mine cel mai mult, cea culinara. Nu prea intelegea ce vreau sa zic… i-am detaliat explicandu-i (frumos, nu brutal) ca nu exista mancare traditionala australiana (si acel peste pane cu cartofi prajiti pe care-l servesc ei pe orice plaja nu poate fi numit fel de mancare). S-a cam suparat, a bombanit ca daca ai acasa nevasta care stie sa gateasca (asa cum are el), atunci nu ai problema asta, si-a luat nevasta de gat si au plecat…

Insa trebuie sa recunosc, desi nu exista mare opulenta gastronomica pe acolo, totusi au ceva ce trebuie mentionat: grija pentru alimentatie, mai precis pentru calitatea alimentelor. In orice supermarket gasesti aproape numai paine integrala, produsele sunt 90% locale si organice, sucurile, la fel. Apoi, marea majoritate a locurilor/teraselor/restaurantelor care vindeau burgheri aveau afisat mare anunturi (si certificari) prin care te faceau sa intelegi ca toata carnea provine de la vite crescute pe camp, in cele mai bune conditii, fara hrana artificiala sau stimulate in vreun fel.  La fel si cartofii…

Si detalii si chichite din astea am o gramada, cred ca as putea scrie o saptamana incontinuu. Am sa incerc sa ma opresc totusi. Nu inainte de a mai asterne o idee. Complet intamplator si neplanificat, cu 2 luni inainte de acest concediu am avut un business trip in Toronto (pentru 7 zile). Stim cu totii, atat Canada, cat si Australia sunt tari destinate si construite pe imigratie, iar Toronto, respectiv Sydney sunt polii principali ai acestor tari / imigranti.

Bineinteles ca si Toronto este frumos, bineinteles ca si acolo lumea o duce bine si bineinteles ca si acolo lumea se distreaza si familiile merg in weekend la picnic prin parcuri sau mai ales in Centre Island (aproape ca nu mai aveam loc in feribot vinerea seara, spre Center Island, de atatea familii cu caruturi si carucioare). Insa a fost imposibil sa nu observ totusi o diferenta masiva intre cele doua orase, o diferenta care sa ma determine sa afirm ca daca vreodata voi decide sa emigrez, si voi avea de ales intre acestea doua, voi alege Sydney fara sa clipesc, in ciuda distantei duble fata de Romania.

Bine, puteti spune ca in Toronto am fost la munca in timp ce in Sydney in concediu, si poate sunt subiectiv in felul asta, insa totusi sa stiti ca am incercat sa fiu pe cat de obiectiv posibil…

Difera totul… de la clima, peisaje, flora, fauna pana la oameni/imigranti. Lumea, in Toronto, in metrou… imi parea un pic mai… prudenta sa zic asa… Parca plutea o teama, teama de a nu calca pe cineva, de a nu atinge pe cineva… iar daca cineva cu turban statea langa o usa, toata lumea parca tindea spre cealalta usa (sau macar majoritatea daca nu toti). Aici am auzit foarte putin vorbindu-se engleza (in transport, pe strada, magazine). Erau grupuri grupulete de cate 2-4 insi, fiecare vorbind in limba natala. Fiecare parea sa se lumineze parca doar in preajma celorlalti din grup, a celorlalti cu aceleasi origini ca si el… Cine era singur era cu castile in urechi si ori citea, ori cu ochii in pamant. Daca ridicam aparatul foto in Toronto, instant 5-10 oameni din jur ori isi acopereau fata, ori se intorceau. Chiar daca, de fapt, eu pozam doar o reclama de pe un perete… Daca sunt copii in jur, mai bine nu umblati la aparatul foto…

Nimic din toate astea nu am observat in Sydney. Acolo domneste relaxarea mai ceva decat la un centru de spa. Este adevarat, paleta coloristica a imigrantilor din Toronto era mult mai vasta decat cea din Sydney. Poate si de asta. Poate si proximitatea fata de SUA… nu stiu… nu sunt un expert, asa ca ma iertati daca sunt pe langa subiect. Descriu aici doar ce am vaut si am judecat la momentul respectiv. Tot ce am vrut sa scot aici in evidenta este suprematia Sydney-ului si in niciun caz nu am vrut sa sugerez ca Toronto nu ar fi un loc grozav de trait.

De la inceput m-am intrebat daca voi gasi cuvintele potrivite sa expun ce am trait acolo… iar acum, recitind ce am scris, imi dau seama ca aceasta prima “experienta literara“ a mea (este primul articol scris de mine, de genul asta, sau de orice alt gen) nu avea cum sa redea nici pe jumatate ceea ce am vrut in realitate sa exprim, asa ca voi folosi in ajutor si niste fotografii care nu vor reda 100%, insa, oricum, vor reda mult mai bine decat cuvintele franturi din experienta de acolo. Le gasiti la linkul de mai jos!

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.106187596193135.13059.100004056847573&type=3&l=067b547642

Enjoy and thanks for the ride,

Bogdan Popescu

 Imagini Sydney, Australia

Sydney downtown

Opera si podul

O suburbie vazuta din avion

Box canguresc

[mwi-product sku=”TA003,TA016,PORTAL002″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]