Weekendul trecut am fost la Lvov, in Ucraina. De mult imi doream sa ajung la Lvov, ajunsesem deja in multe alte locuri din Ucraina, dar niciodata la Lvov. Iar ocazia a venit odata cu parteneriatul cu Carpatair. Am avut posibilitatea sa aleg in care dintre destinatiile  Carpatair sa merg si am ales Lvov fara sa ezit. Poate m-ar fi tentat si o Firenze, München  sau Roma, dar in aceste trei locuri mai fusesem, asa ca m-am gandit sa merg la Lvov. O sa va intrebati de ce Carpatair opereaza Timisoara – Lvov, cine zboara pe ruta asta? E simplu, Carpatair este o companie care mizeaza pe calatorii de transfer. De altfel, cursa Timisoara – Lvov era plina ochi, mai ales cu ucraineni si italieni care calatoreau intre Lvov si Italia sau Germania. Cred ca eram unicul roman din tot avionul! Evident, in afara de echipaj!

Inainte de a merge undeva, am o anumita imagine asupra locului in care ma voi duce. Nu sunt tipul care sa caute amanunte, sa stea ore in sir pe Google Earth sa surprinda orice colt din orasul de destinatie. Sigur, mi-am printat ghidurile online pe care le-am gasit (iar In Your Pocket  chiar e foarte bun) si le-am citit in avion. Evident, mi-am rezervat hotelul de dinainte – nu imi place sa bantui cu bagajele dupa mine in cautarea vreunui loc de cazare.

Dar hai sa vad ce imi imaginam. Pentru mine, Lvovul este un oras polonez, cu un trecut polonez. In cartile de istorie, Lvovul este principalul oras comercial care facea schimburi eonomice cu Moldova. Negustorii lioveni au primit privilegii de la Alexandru cel Bun (cu aceasta ocazia, in hrisovul din 1408 este mentionat prima oara si Cernautiul ca loc de vama), iar acestea au fost reconfirmate de Stefan cel Mare. Negustori moldoveni duceau de asemenea vite, oi si cojoace in marea metropola poloneza. Lvovul (sub numele polonez de Lwow) a continuat sa fie al Poloniei pana la destramarea tarii de la sfarsitul secolului 18 cand a devenit capitala Galitiei austriece. Intre cele doua Razboaie Mondiale, Lwowul a revenit Poloniei pana in 1939, cand a fost cucerit de trupele sovietice dupa pactul Molotov – Ribbentrop. Dupa 1991, Lvovul a devenit Lviv si este centrul nationalismului ucrainean, proeuropean si violent antirus. Ma duceam sa vizitez un oras polonez sub ocupatie ucraineana, cautand insa si urme romanesti. Stiam de asemenea ca exista o importanta comunitate greco-catolica (greco-catolicismul ucrainean a aparut cu mai bine de o suta de ani inaintea romanilor) si cam atat… Stiam ca e bine sa incerci mai intai sa comunici in engleza si apoi in rusa… desi sunt sanse minime ca interlocutorul sa stie engleza, dar e un afront sa ii iei direct in rusa. In rest, eram gata sa aflu, sa descopar, sa invat.

Poate lucrul cel mai interesant pe care l-am inteles este ca istoria ucrainenilor din Galitia este foarte similara cu cea a romanilor din Transilvania. Poate avem confruntari teritoriale dupa rapirea Bucovinei de Nord si a Basarabiei de Sud, poate ii uram, luandu-i drept rusi, dar istoria noastra este foarte asemanatoare.

Ucrainenii din Galitia, ca si romanii din Transilvania au ajuns pe aceste meleaguri inaintea ungurilor si respectiv, a polonezilor. Daca noi nu am ajuns la stadiul de a avea vreun stat transilvanean puternic si bine consolidat (cu exceptia micilor voievodate ale lui Gelu sau Glad sau cnezatele din Hateg si Maramures), ucrainenii au avut un puternic regat al Haliciului. Atat voievodatele romanesti, cat si Haliciul au cazut in mainile vecinilor inamici – in cazul Ardealului romanesc, ungurii, in cazul Galitiei ucrainene, polonezii. In ambele cazuri, nu a fost o lupta intre doua natiuni, ci intre doua religii – cotropitorii erau catolici, ocupatii erau ortodocsi. In ambele cazuri, cotropitorii au fondat orase importante, au atins un nivel de civilizatie superior, ocupatii au continuat sa fie majoritari, dar locuind la sate, ca natiune “tolerata”, fara niciun drept. Nu era un caz singular, tipic Europei de Est. In actuala Mare Britanie, normanzii au venit, au cucerit, au fondat orase, au condus, iar saxonii au fost transformati in serbi rurali.

Paralela continua si peste secole. In ambele cazuri, crema romanilor sau ucrainenilor s-a contopit in high class-ul cuceritorilor… In cazul nostru, Corvinii au oferit Ungariei cel mai mare rege din istoria lor, iar Dragosestii au devenit Dragfi. La fel s-a intamplat si la ucraineni. Cel mai mare erou al Ucrainei, Bogdan Hmelnitchi, a facut parte din sleahta poloneza – adica din cercul nobililor Poloniei, cei mai importanti dintre ei cu drept de vot pentru alegerea regelui.

Paralela continua. In ambele cazuri, Biserica Greco-Catolica a fost creata pentru a-i convinge pe autohtoni sa treaca la catolicismul cuceritorilor si sa se dizolve printre acestia. In ambele cazuri, Bbiserica Greco-Catolica a jucat un rol crucial in trezirea nationala si culturala a noastra si a ucrainenilor… si cred ca as mai scrie mult si bine despre aceste paralele, dar totusi acesta este un blog de travel si nu de istorie – desi sunt pasionat de istorie si sunt tentat sa “deraiez”. Un singur lucru mai am de subliniat – atat noi, cat si ucrainenii am reprezentat populatiile majoritare in Ardeal si Galitia de-a lungul secolelor, dar cu o populatie rurala. Orasele au fost maghiare/sasesti sau poloneze. Iar Lvovul a fost polonez, desi toate satele din jur au fost ucrainene.

Sa revin la surprize… am fost surprins ca Biserica Greco-Catolica nu ca este semnificativa, este majoritara. Este in mod cert majoritara in oras, dar in satele din jur ortodocsii predomina. Am intrat in cateva biserici greco-catolice, care continua sa sprijine nationalismul ucrainean. Cu greu, puteam gasi cate un portret al papei, peste tot nu erau decat steaguri galben-bleu ale Ucrainei si credinciosii veneau in camasi cu motive populare.

Am prins Ziua Independentei, Ziua Nationala a Ucrainei. Nu au fost cine stie ce parade sau demonstratii masive. In schimb, foarte multa lume se plimba pe strada in culori nationale sau in camasi si tricouri cu motive nationale. Desi unii veneau chiar in costume nationale, foarte inflorate, majoritatea au optat pentru o forma cool – un tricou galben si niste blugi scurti care de abia acopereau o parte din fund erau “uniforma nationala” pentru multe fete. Iar camasile erau cool, unele chiar scumpe si foarte dragute… nu era nimic “taranesc” in ele, erau lucruri pe care le puteai purta cu drag… oare, la noi, de ce nu s-ar putea face… motivele lor nationale nu sunt foarte diferite de ale noastre. Poate vreun creator de moda de la noi s-ar putea duce in Galitia de Ziua Independentei.

Ce am descoperit cu surprindere este cultura cafelei si a ciocolatei. Am fost intr-un tur gratuit prin Lvov si am aflat ca ciocolata de Lvov era considerata cea mai buna din intreaga Uniune Sovietica, la fel si cafeaua, ambele avand o traditie preluata de la habsburgi (Lwow, Lviv, Lvov a fost vreo 150 de ani Lemberg – oras in Austria). Ciocolata produsa manual in Lvov (exista chiar o fabrica de scara mica exact in centrul orasului) este extraordinara. Da, este scumpa (o bomboana costa 5 hrivna, adica 0,50 euro), dar este comparabila cu ciocolata pe care am mancat-o de atatea ori in centrul Bruxelles-ului! Cafea nu beau, nu am incercat, dar nu cred ca nu are de ce sa nu fie buna.

Ce m-a mai surprins? A fost chiar mai mult decat o surprindere, poate chiar un mic soc – in Lvov exista un cimitir-opera de arta. Aici gasesti mii de morminte-opera de arta… la doi pasi gasesti o fecioara Maria plangand peste un mormant de polonez de secol 18 alaturi de statuia usor proletcultista a unui atlet sovietic celebru… Dar nu asta m-a surprins, ci faptul ca cei doi inamici din luptele din 1919-1920 au memoriale vaste la doi pasi unul de altul… doar un palc de brazi ii desparte.

Fac ce fac si iar deviez spre istorie, dar ce sa fac, e musai! Dupa destramarea Imperiilor Austro-Ungar si Tarist la sfarsitul Primului Razboi Mondial, nationalitatile ocupate si oprimate pana atunci au pus mana pe arme si s-au hotarat sa-si faca state nationale. Unii au reusit – noi, polonezii, lituanienii, letonii, estonii, finlandezii, altii nu – e cazul ucrainenilor care au trebuit sa lupte pe vreo 4 fronturi si au fost rapusi. La fel si rusinii din Rutenia subcarpatica sau tatarii din Crimeea. In 1919, Lvovul majoritar polonez a fost “lovit” de proclamarea Republicii Populare Ucrainene (nebolsevice) si de faptul ca ucrainenii au preluat puterea in oras printr-o lovitura de stat. Trupele regulate poloneze erau departe si in proces de formare (soldatii polonezi din fostele armate habsburgice, tariste si germane se regrupau in zona Varsovia-Cracovia, in inima Poloniei), asa ca locuitorii Lvovului, mai ales cercetasii, elevii de liceu si studentii, au pus mana pe arme, formand ce s-a numit “vulturasii Poloniei”. Acesti vulturasi s-au luptat vreo doua luni intr-un razboi de guerila urbana cu trupele ucrainene provenite tot din armatele tariste si habsburgice, dar formate mai ales din tarani, putin obisnuiti cu luptele urbane). Vulturasii au rezistat pana la interventia trupelor regulate poloneze care au pus mana pe Lvov si Galitia (ca o paranteza, la cererea polonezilor, trupele romane au ocupat Pocutia pentru a neutraliza o sursa de trupe ucrainene, in ciuda faptului ca, simultan, doua corpuri de armata erau in mars fortat spre Budapesta si un alt corp de armata statea cu arma la picior si gata de lupta cu bolsevicii la Nistru). In ciuda protestelor nationalistilor ucraineni, in 2005, a fost redeschis acest mare memorial de razboi (fusese distrus in perioada sovietica), la doi pasi de memorialul soldatilor ucraineni cazuti de cealalta parte, tot in Lvov. Inutil sa spun ca zona era plina de turisti polonezi care se uitau, ca si mine, la numele si varstele celor de pe cruci – baieti de 16 ani, fete de 17 ani, chiar si preoti (unul se numea… Lucaciu!). Cel mai tanar soldat polonez cazut in lupta avea 14 ani, dar nu i-am gasit crucea in marea de cruci de acolo.

Cum spuneam, am cautat si urmele romanesti. Stiam ca domnitorii Moldovei au construit o biserica ortodoxa “extra-muros”, jucand rolul de protectori ai ortodocsilor locali (in secolul 16), dar si pentru comunitatea comerciala moldoveneasca din oras. Stiam ca se numeste Sf. Paraschiva in cinstea ocrotitoarei Moldovei. Si am gasit-o pe o harta, la cca 2 km de orasul vechi… am ajuns acolo trecand prin niste cartiere sordide si am gasit o biserica ortodoxa in stil rusesc, cu turlele aducand cu cepele… dar daca mai uitam in partea inferioara a cladirii, mai ales in spate, unde nu prea era zidita, vedeam caramizi si forme care imi aminteau de arhitectura romaneasca… Si, sincer, sufletul mi-a fost inundat de bucurie cand am descoperit pisania bisericii, incastrata in perete pe care tronau bourul Moldovei si un text in slavona – m-am chinuit sa-l traduc, desi l-am citit, nu am fost capabil sa-l inteleg. Stiu insa din alte surse ca biserica a fost construita de Alexandru Lapusneanu si refacuta de Vasile Lupu si Miron Barnovschi… iar Movilestii care au fost latifundiari mari prin zona si detineau case pompoase in oras au fost printre protectorii bisericii Sf. Paraschiva din marea cetate a Liovului.

Ar mai fi multe de povestit… poate despre restaurantele cu specific original ale Lvovului, poate despre faptul ca Masoch, cel care si-a imprumutat numele fanteziei numite masochism, e nascut in Lvov si in centru exista o Café Masoch unde niste ospatarite aprige biciuiesc clientii si clientele… Dar despre asta intr-un alt articolas…

Cum ajungi la Lvov

Singura companie aeriana care leaga Romania de Lvov este Carpatair, care are zboruri regulate intre Timisoara si Lvov. Poti sa iei o cursa Carpatair si de pe celelalte aeroporturi unde opereaza Carpatair si apoi schimbi la Timisoara. Pentru transport terestru, poti sa iei trenul Bucuresti – Bacau – Suceava – Kiev care opreste si la Cernauti si de acolo sa iei un tren mai departe (circa 6 ore) sau autobuz (circa 5 ore).

Unde sa stai la Lvov

In pregatirea EURO 2012, a fost o explozie de hosteluri in Lvov care ofera conditii faine la preturi bune. Personal, am stat la Ekotel unde am platit 24 de euro pentru o dubla cu baie proprie, dar daca accepti sa imparti camera cu mai multi in regim de hostel, preturile coboara din ce in ce mai mult. Alte hosteluri recomandate de diverse site-uri sunt The Kosmonaut sau unul din cele trei hosteluri din grupul “Home Hostels”: Soviet Home, Coffee Home sau Old Ukrainian Home.

Cand sa te duci

As opina ca vara. Iarna e frig, soselele si mai ales trotuarele din oras sunt cam prost asfaltate, iar in hosteluri nu stiu cat de cald e. Vara, in schimb, e o placere!

Cum te descurci pe strada

Cu ocazia EURO 2012, municipalitatea a instalat placute de strazi bilingve, care sunt peste tot prin centru. Daca parasesti centrul, acestea se imputineaza. Putina lume vorbeste engleza (poloneza este insa foarte populara), asa ca e cam musai sa stii ceva rusa, poloneza sau ucraineana. Daca vorbesti rusa e bine ca la inceput sa incerci cu engleza si apoi sa treci pe rusa. Multi ii urasc pe rusi, chiar foarte mult.

Imagini Lvov

Teatrul din Lvov

Piata Primariei

O capela foarte ornamentata a unui negustor ungur putred de bogat

Celebra casa neagra

Gaseai si vanzatoare de acadele in costume de epoca !

dar si majorete sexy

Vedeti statuia libertatii calare pe cupola ? Se pare ca este mai veche decat cele din Paris sau New York !

Catedrala Latina, proaspat redeschisa

Cu un interior fabulos… amintind putin de Capela Sixtina

Turnul Primariei in care te poti urca (pe scari :))

Iata cum arata Lvov-ul vazut de sus

sau Piata Centrala

Biserica moldoveneasca din Lvov

Iata dovada … bourul Moldovei !

Palatul lui Ian Sobieski din Lvov

Ziua Nationala s-a sarbatorit si prin haine – unele sexy (dar in culorile steagului Ucrainei)

In haine traditionale

Sau mai putin traditionale, dar cu motive populare ucraineene