De cand am pus pentru prima oara piciorul in China, prin toate magazinele de suvenire sau in cele cu fotografii artistice am gasit poze cu un oras vechi, cu case mici, ingramadite de-a lungul unui canal. Pozele cele mai faine erau facute iarna, cand zapada contrasta superb cu acoperisurile gri ale oraselului… Dupa cateva intrebari, am aflat numele orasului – se numea Wuzhen si era pe undeva pe langa Shanghai.

Apoi, am pus mana pe Lonely Planet si am descoperit ca langa Shanghai exista vreo trei orase istorice, cu cladiri si privelisti clasice – lacuri, canale, temple, dragoni – Suzhou, Hangzhou si acest Wuzhen… Asa ca m-am gandit: ce-ar fi sa facem o excursie la Wuzhen? Desi, in program, excursia era optionala, cine voia putea sa vina, cine nu voia putea sa aprofundeze Shanghaiul, toata lumea a decis sa sara in autocar si sa viziteze Wuzhen…  o gura de China clasica dupa un Shanghai ultramodern.

Pana la Wuzhen am avut insa o gura de autostrazi suspendate, de blocuri de „periferie” care ar fi fost mandria Bucurestiului si, intr-un final glorios, dupa vreo doua ore ajungeam intr-o parcare imensa plina de autocare cu turisti chinezi si o intrare in oras. Dupa ce am platit biletul de intrare, eram aproape sigur ca vom gasi un Disneyland, un soi de parc tematic, avand ca tema China clasica… Iar temerile se confirmau cand, imediat dupa intrare, am dat de un mic debarcader, unde tragea barca dupa barca, debarcand mase de turisti chinezi…. hmmm… asa ca l-am urmat pe Felix pe o alee plina cu arbusti.

Odata ce am ajuns la apa parca m-am mai imbunat. Locul arata dragut si interesant. Nu pot sa zic ca am cazut pe spate, dar parea sa aiba totusi o umbra de autenticitate. Si in ciuda maselor turistice si a intrarii cu bariera care se invartea doar dupa ce iti citea cardul magnetic, am descoperit cu uimire ca orasul nu este doar un Disneyland, este un oras locuit. E drept, toti lucreaza pentru industria turistica – chiar daca construiesc barci sau produc maothai, orasul este locuit de circa 10.000 de locuitori permanenti…! Si Sighisoara e locuita, desi la prima vedere pare un oras 100% turistic.

Am luat-o pe malul raului, iar apoi ulita principala s-a indepartat de rau si s-a amestecat printre case. Evident, gasesti si muzee aici. De exemplu, in Muzeul Paturilor vei descoperi importanta acordata acestor obiecte pe care trebuia sa dormi… si in cazul paturilor marimea si sofisticarea decoratiunilor depindeau de nivelul social al somnorosului. Sunt cateva zeci de paturi in muzeu, intr-o cladire tipic chinezeasca, putin cam intunecata.

Dar evident, tot chinezu’ (si strainul intamplator) care vine la Suzhen se duce glont la fabrica de spirtoase. In China, palinca se face din distilat de orez (normal, din ce altceva ?) si poate sa ajunga pana la tarii de 60 de grade. Si in Wuzhen e o fabrica de maotai (sau cum i se spune minunatei licori) – cazane mari sunt incinse la foc, iar un chinez plictisit iti toarna cateva picaturi intr-un pahar, taman cat sa nu-ti ia foc gura… Si ma uit la picaturile alea si la sutele de recipiente pline, depozitate atent in gradinile interioare ale fabricii de spirtoase… sunt mii si mii de litri, bune de imbatat cohorte intregi de turisti.

Si cum pe ulite si in casutele astea ai multe ocazii sa te pierzi de grup, am avut de cautat prin toate ungherele pe cei pierduti… si asa am ajuns intr-un loc plin cu imbracaminte, dar, mai ales, sa descopar un podet peste canal, un loc cu adevarat pitoresc si cam pustiu… aici, cred ca pe aici sunt facute acele poze magice!

In urmatoarele zeci de minute ne vom plimba pe ulite, din pacate in conditiile unui soare destul de fierbinte… cateva cafenele ne imbie, dar sunt arhipline… de ce o avea China un miliard de locuitori? Si tuturor sa le placa sa calatoreasca.

Finalul este chiar haios… ne imbarcam pe una din barcutele traditionale unde un nene cam plictisit impinge pentru a nu stiu cata mie oara turistii pe canale… dar aici e chiar haios, stanga, dreapta, cladiri traditionale, intr-un registru coloristic un pic straniu – alb-gri. Unde o fi rosul atat de iubit de chinezi, culoarea vitalitatii si a puterii… Noroc ca e vara si mai e verdeata, altfel totul ar fi alb-gri. Ciudata cromatica… in fine… ne pozam, filmez, e o zona pitoreasca, traditionala… si nu stiu cate locuri traditionale vom mai vedea intr-o China care accelereaza spre secolul 22!

Vom manca tot la Wuzhen, intr-un restaurant chinezesc aproape de KFC. KFC-ul nu a intrat totusi in Wuzhen, dar e acceptat la portile lui. Si apoi, drumul retur spre Shanghai unde ne vom mai opri intr-un loc comercialo-turistic: la un mega-salon de ceai.

Nu pot sa spun ca imi displac aceste magazine de prezentare… chiar daca nu cumpar nimic, uneori sunt interesante. Si de data asta avem parte de o ghidusa dezghetata si care vorbeste bine engleza – o rara avis chiar si in Shanghai! Se asaza si incepe un soi de ceremonie a ceaiului – de fapt, mai degraba ne prezinta toate tipurile de ceaiuri – de la cele mai obisnuite, cum ar fi ceaiul verde sau negru, la ceaiurile-flori unde florile infloresc in apa fierbinte… cool !

Aceasta era ultima zi din zona Shanghai. Urma sa luam seara un avion care sa ne poarte pe taramul Avatarului, la Zhiangjiajie (nici nu va inchipuiti cat m-am chinuit sa retin numele asta, desi sunt destul de bun in a retine nume ciudate!). Si cum in Shanghai se afla cel mai rapid tren din lume, Maglev, nu se putea sa ratam ocazia sa il folosim… sa mergem cu Maglevul la aeroport. Asa ca autocarul ne-a lasat la statia de Maglev din Pudong, de unde am luat frumos trenul care zburda pe o perna magnetica fara a exista frecare… Teoretic, Maglevul poate atinge viteze de peste 600 km/ora, dar nu exista nicaieri in lume o linie atat de lunga, incat trenul sa poata sa atinga viteza maxima. Dar, in mod operational, Maglevul zburda cu o viteza de 300 km/h in timpul zilei, iar dupa o anumita ora, seara, prinde si 430 km/h. Noi am avut un zbor ceva mai devreme, asa ca am prins „modesta” viteza de 300 km/h. Si a trebuit sa fim rapizi sa facem poze… trenul strabate cei 30 km care au costat 1,2 miliarde dolari in doar 7 minute! Am mai mers cu TGV-ul pe ruta Paris-Lyon, unde viteza comerciala este, de asemenea, de 300 km/h, si nu se simte nimic, nicio trepidatie…:).

Odata ajunsi in aeroport, evident ca am incurcat terminalele (mai precis, ghidul nostru, Felix), dar pana la urma am prins avionul companiei Shanghai Airlines in directia Zhangjiajie, unde ar fi trebuit sa ne astepte unele dintre cele mai pitoresti colturi ale Chinei… Evident ca nu am putut vedea nimic, ca am aterizat mult dupa caderea noptii, asa ca pana la hotel n-am facut decat sa ascultam povestile ghidusei de la Zhiangjiajie… o zona locuita de un grup minoritar nechinez, care se chinuieste sa-si apere obiceiurile de atacul modernitatii si al asimilarii chineze… unul dintre cele mai haioase obiceiuri este ca, daca vrei sa o iei pe o anumita fata de nevasta, trebuie sa o calci pe picior… Asa ca atentie pe cine calcati pe picior in Zhiangjiajie… s-ar putea ca dupa colt sa va astepte socrii, lautarii si nuntasii!

Am ajuns in zona turistica Zhiangjiajie dupa vreo jumatate de ora… daca, pana atunci, drumul a fost intr-o bezna totala, iar lumina cam chioara a autobuzului nu ne-a inspirat prea mult, odata ajunsi in „sat” am intrat intr-o lume a turismului – malluri, hoteluri, chiar si locatia unui mare show… dar, oricum, suntem praf si a doua zi dimineata trebuie sa fim deja plecati la 8 dimineata… ne asteapta o lume minunata…

Dar, pana atunci, sa sar in patul generos al hotelului cu nume cam ciudat – Zhuanjiacun Hotel. In ciuda numelui, un hotel de 4 stele cu camere de lux… Pacat ca nu stateam aici decat o noapte…

Nota:

Acest tur l-am facut in parteneriat cu Exact Travel care mai organizeaza o excursie similara la primavara. Pana atunci, va invit sa mergem impreuna in sudul Africii la sfarsit de noiembrie.

Imagini Wuzhen si Shanghai

Prin suburbiile prapadite din Shanghai

Intrarea in Wuzhen

Primul contact cu apa 🙂

Si apoi pe ulitele traditionale din Wuzhen

Era o caldura de si bucatarii au atipit

Un pat de stab

Ulite traditionale chinezesti prin Wuzhen

Tone de palinca de orez – celebrul maotai

Si procesul de fabricatie

O dovada ca Wuzhen-ul e locuit ! Lumea a iesit sa-si spele rufele la rau !

Panorama „clasica din Wuzhen”

Venetia Estului

Cu barca pe rau 🙂

Iata si masa de la restaurantul din Wuzhen

Ceremonia ceaiului

Celebrul ceai-floare

Iar Ioana stie cum se degusta corect ceaiul chinezesc !

Magazinul de ceai

Ultimele ore din Shanghai… in statia de Maglev

Gata de imbarcare

Cam asa arata Maglevul in interiur

Am ajuns la viteza de croaziera de 300 km / ora

Aeroportul Shanghai – Pudong

Noaptea tarziu, lux si comfort la Zhangjiajie 🙂