Am deschis hotelul Double Tree by Hilton la Oradea :)

Piscina Double Tree Oradea

De cand am inceput sa bloggaresc pe linie de calatorii, am tot primit invitatii de la diverse hoteluri, in general, sa stau in respectivul hotel cateva nopti – asa am ajuns pe Litoral, fie ca a fost vorba de Costinesti sau Krabi, in Thailanda, am cunoscut niste oameni minunati la Piatra-Neamt, la Hotelul Central Plaza sau am descoperit o oaza de lux la hotelul Epoque in centrul Bucurestiului. Am avut parte si de experiente mai neobisnuite, de exemplu, in Krabi, am stat intr-un hotel care nu fusese deschis inca si inca se lucra de zor! Asa ca, atunci cand am fost invitat la Oradea pentru a asista la inaugurarea Hotelului Double Tree by Hilton, am acceptat imediat. Mai ales ca nici nu fusesem vreodata la Oradea!

Cateva cuvinte despre lantul Hilton. Toata lumea a auzit de Hilton (eventual, doar si cu ajutorul lui Paris Hilton :))… este unul dintre cele mai mari lanturi hoteliere din lume. Dar pentru ca aceste lanturi sa ajunga la dimensiunile actuale, cu hoteluri in zeci si zeci de tari ale lumii, ei bine, ei nu construiesc si nu detin respectivele hoteluri in proprietate. Ei creeaza branduri unitare, iar hotelurile sunt fie franchize, fie sub contract de management. In primul caz, Hilton ofera marca pentru o suma de bani, iar proprietarul isi conduce afacerea asa cum considera el de cuviinta, dar e obligat sa respecte standardele Hilton. In cazul contractelor de management, Hilton asigura managementul respectivelor unitati hoteliere prin oameni proprii, deci sunt implicati mult mai mult. In Romania, odata cu deschiderea hotelului de la Oradea, grupul Hilton e implicat in 4 hoteluri – in doua are contract de management (Hilton Athenée Palace Bucuresti si Double Tree by Hilton Oradea), iar doua sunt franchize (Double Tree by Hilton Piata Unirii Bucuresti, hotelul fostului fotbalist Gica Popescu si Hilton Sibiu).

In plus, Hilton detine mai multe marci de hoteluri. Evident, cea mai cunoscuta marca este Hilton, dar sa trecem in revista ce alte marci se afla in portofoliul lor.

Cele mai de lux marci sunt Waldorf Astoria si Conrad, hoteluri pe care o sa le gasesti doar in marile metropole ale lumii. Din cate stiu, singurul Conrad din Europa Centrala si de Est se afla la Istanbul, in plus eu am stat pe vremuri la cel din Bruxelles. Nu sunt insa foarte multe hoteluri din aceasta gama, iar zona de dezvoltare exploziva este Asia de Est.

Hotelurile “full service” , la nivel de 5 stele, sunt Hilton si DoubleTree by Hilton. Pe vremuri, Double Tree nu mai avea si “by Hilton”, dar banuiesc ca, la un moment dat, marketingul lui Hilton s-a prins ca n-ar da rau si acest “by Hilton” – numele Hilton este mult prea cunoscut. In general, hotelurile din gama Hilton se gasesc in capitale (Bucuresti, Sofia, Budapesta, Praga, in curand si Kiev), iar cele Double Tree sunt in afara capitalelor (de aceea hotelul din Oradea a fost deschis sub numele Double Tree, la fel si cel care se va deschide candva anul viitor la Ploiesti). Exista si o gama de hoteluri la preturi mai mici, Hilton Garden Inn si Hampton by Hilton (din nou, acel “by Hilton”), in curand se va deschide un Hampton la Cluj-Napoca.

Dar hai sa va povestesc despre Double Tree-ul oradean. Desi nu e plasat in centru, e totusi la doi pasi. E fix langa bazinul olimpic, pe langa un parc, iar pana la strada pietonala cu numeroase baruri si terase nu faci decat 15 minute pe jos.

Hotelul este nou si modern. Pe dinafara, o cladire din beton si sticla care ar putea sugera o cladire de birouri, dar, odata ajuns inauntru, arhitectii au nimerit o atmosfera calda si simpatica… Mi-au placut nuantele de violet care se gaseau peste tot. Am mai fost anul trecut in Cluj, intr-un hotel in care totul era violet, dar era mult prea mult violet si devenea cam deprimant la un moment dat… aici nuantele de violet combinat cu alb si negru erau foarte foarte faine.

La Double Tree am gasit si o stiinta deosebita a display-urilor de bauturi fine… in bar, in spatele barmanului gaseai un display impresionant plin cu bauturi, dar si vitrina cu vinuri din restaurant… nu sunt mare bautor de licori alcoolice (multi prieteni m-au apreciat pentru asta, fiind cel care conducea noaptea spre casa :)), dar vitrina aceea chiar mi-a facut pofta… mai ales ca am vazut si niste prieteni mai exotici cum sunt vinurile “Two Oceans” din Africa de Sud!

Despre camere, ce pot sa zic… sunt faine si bine aranjate. Au si o pernita brodata pe care scrie “Sweet dreams”, inteleg ca pernita asta o gasesti in toata lumea. La fel si niste fursecuri cu fulgi de ciocolata ale Double Tree pe care le primesti la sosirea in hotel (face parte din “ritualul” de primire la orice DoubleTree din lume). Din pacate, camera in care am stat nu avea cine stie ce panorama – dimpotriva, aveam un o “perdea” sau cum i se mai spune, un “mesh” din acela care se pune pe constructii, in cazul asta cu niste modele florale pentru a ascunde o zona tehnica prea putin inspirationala a hotelului … dar daca prindeti camera pe fata, o sa vedeti Crisul Repede si undeva in dreapta, in departare, se itesc turlele bisericilor oradene care iti promit un oras cu adevarat deosebit. Am inteles ca exista un mare proiect al Primariei in care malurile Crisului vor fi dezvoltate ca niste zone de promenada, inclusiv piste de biciclete! Asa sa fie!

Dar, de departe, cea mai impresionanta parte a hotelului a fost zona de spa si piscina. Piscina, imensa, foarte potrivita cu faptul ca la doi pasi se afla poate cel mai bun bazin de inot al Romaniei (care a gazduit la un moment dat si Liga Campionilor la Polo – Final 4)… Este cu adevarat mare si foarte faina… mai ales daca o vezi prima oara, ca mine, de la etaj, din sala de gym, chiar te impresioneaza.

Si ca veni vorba de spa… Oradea (ma rog, zona de langa) are o traditie destul de cunoscuta de spa-uri si ape termale. Din pacate, desi apa exista, investitiile nu sunt de nivelul celor din Ungaria sau Austria, unde turismul de spa (nu neaparat balnear cu proprietati curative, ci mai repede de placere) a atins cote extrem de ridicate… Cei de la Double Tree au venit cu un mini-brand al lor de spa-uri numit Eforea, cu numeroase tratamente de destresare si nu numai… Oradea este al doilea hotel din Europa in care Hiltonul aduce produsele si procedeele Eforea, dupa Hiltonul din Baku. Nu am incercat niciun tratament, n-ar fi fost o idee rea, dar am preferat sa vizitez Oradea… in schimb, la cina, m-am intalnit cu cineva care trecuse prin mainile celor de la Eforea si era chiar foarte multumit… mai ales ca tipul, am inteles, are foarte mare experienta hoteliera si discerne calitatea diverselor spa-uri.

Despre deschidere? Pai, s-a taiat panglica tricolora. Au fost acolo Ilie Bolojan, primarul Oradei (despre care am auzit numai lucruri bune de la taximetristii oradeni), Ioan Cuzman, presedintele SIF 1 Banat – Crisana, proprietarul cladirii si Didier Martin, vicepresedinte operatii pentru Hilton in Europa Centrala, de Est, Rusia, Israel, Turcia (este seful general managerilor hotelurilor Hilton din regiune aflate in contract de management), omul care se ocupa si de expansiune prin regiune. Dupa taiere, a venit si o formatie de muzica populara crisaneana (desi hotelul e modern si destinat mai ales segmentului de business, s-a cantat muzica populara, ma rog, de gustibus bihorean :)). Apoi, conferinta de presa din care am aflat ca hotelul are 5 stele (nu aveam niciun dubiu), a fost o investitie de 21 de milioane de euro pe care proprietarii spera sa-i scoata in vreo 10 ani, hotelul are 147 de camere, 4 sali de conferinte, spa-ul de care tocmai am scris, sala de gimnastica, restaurante, baruri, ma rog, tot ce trebuie la 5 stele. Constructia a inceput in 2008, dar, ca de obicei, au aparut probleme cu constructorii, dar e bine ca in cele din urma a fost finalizat.

Si pentru ca vorbeam de faptul ca hotelul se adreseaza celor aflati in interes de afaceri, exact in aceeasi zi, primarul a anuntat o investitie de 50 de milioane in parcul industrial Oradea al americanilor de la Emerson, unul dintre marii producatori ai lumii de instalatii industriale. De altfel, de foarte multe ori, deschiderea unui hotel de gen Hilton sau Double Tree e un semnal ca in locul ala e potential bun de business si pot sa apara investitori.

Cam asta a fost despre deschiderea lui Double Tree by Hilton in Oradea. Daca va duceti cu treaba prin Oradea, merita sa stati aici… e chiar relaxant, iar daca aveti vreo zi mai obositoare si enervanta, jacuzziul, sauna si piscina sunt deschise pana la 10 seara :).

Imagini Double Tree by Hilton Oradea

Double Tree by Hilton Oradea - exterior

Exteriorul hotelului

Imagini de la Inaugurarea Double Tree by Hilton Oradea

Panglica a fost de data asta tricolora

Fete in costume populare bihorene in la Double Tree Oradea

Bihorence faine in costume populare

Taiere panglica Hotel Hilton Oradea

Gata, panglica a fost taiata, sa vina oaspetii !

Fete din Bihor

Nu inainte de a ma poza cu amfitrioanele evenimentului 🙂

Camera hotel Hilton Oradea

Cam asa arata camera

Terasa hotel Double Tree by Hilton Oradea

iar camerele mai „procopsite” au si o terasa

Turlele din centrul orasului Oradea

Undeva, in departare, turlele din centru

Bar hotel Double Tree by Hilton Oradea

Barul cu display-ul plin de bauturi fine

Vitrina cu vinuri Double Tree by Hilton Oradea

Si vitrina cu vinuri 🙂

Piscina Hilton Oradea

Piscina este impresionanta

Piscina acoperita la Oradea

Asa ca nu m-am abtinut sa nu-i fac multe poze

Zona de cilau

Locul de cilau de langa apa 🙂

Eforea Spa in Hilton Oradea

Si intrarea la spa

Eforea Spa in Hilton Oradea

Iata si o camera de tratament !

Categorii:
Europa · Romania

Comentarii

  • Adelina spune:

    De fiecare data cand citesc un articol despre Oradea ma apuca plansul. Viata m-a dus in unele dintre cele mai frumoase metropole si eu tot plang dupa „acasa” 🙂

  • Bogdan spune:

    Atentie la neatentie: franchiza de care tot vorbesti este franciza.

  • George spune:

    Cezar, nu ne spui nimic de pret. Inteleg ca se adreseaza segmentului bussiness dar cam pe unde se invarte. Dupa revolutie cand cu cuponiada mi-am depus si eu actiunea la Atenee Palace Hilton deocamdata n-am beneficiat de nimic. Poate intr-o zi ma pricopsesc cu un sejur la Hilton.
    Iti sta bine cu camasa

    • Imperator spune:

      Preturile variaza. Am simulat pentru o noapte peste o luna,.
      Pe site-ul Hilton, daca iei o camera dubla pre-platita si care nu poate fi anulata, pretul este de 376 lei, iar cu posibilitatea de a anula, pretul este de 470 lei.
      Daca rezervi pe booking, va fi mai ieftina – pe aceleasi date, cea mai ieftina camera este 305 lei (non-refundable) sau 339 lei cu posibilitatea de a-ti anula rezervarea

  • Vlad F. spune:

    Am aflat, cu aceasta ocazie, foarte multe informatii interesante despre brandul Hilton. Primul Hilton pe care l-am vazut, pe dinafara, desigur, a fost cel din Budapesta, cocotat sus in Bastionul Pescarilor. Tin minte ca am fost copesit de zona turistica, de panorama si, deopotriva discreta, in care a fost dezvoltat. Eram mic pe atunci.

    Acum 2 saptamani il cautam vizual si pe cel din Sibiu, dar celalalte 3 cladiri centrale, impozante: Ibisul, Ramada si Golden Tulip-ul acaparau peisajul. Stiu ca Hilton-ul este undeva mai discret, o idee periferic, invizibil de pe pietonalul central al fostei capitale culturale.

    Revenind la Hilton Oradea am citit despre weekend-ul portilor deschise, cu o saptamana inaintea inaugurarii, un gest al managementului pe care l-am apreciat mult, pentru ca orice oradean interesat sa se poata mandri in cunostinta de cauza, cu noua locatie din oras. Sper ca s-a si concretizat actiunea asta.

    Hotelul se vede in toata spelndoarea si de la punctul panoramic Ciuperca. Desi in weekend-ul trecut erau numai 3-4 masini in parcare, imaginea de ansamblu si grija pentru detaliile, cel putin exterioare, din cate am observat, este promitatoare.

    Interesant si aspectul termal al zonei Oradea, de care aminteai. Cel putin la Baile Felix, sambata inca era lume suficient de multa la Strandul Apolo, cu apa la 36 de grade, o idee mai calda decat afara, desi totul trada un sfarsit de sezon iminent. As spune ca tot complexul cu strandul respectiv este destul de bine amenajat pentru zona Bailor Felix.

    Toto legat de apa termala, anul acesta Oradea a fost gazda unei premiere absolute europene – prima instalatie de producere a energiei electrice din apa termala: http://stirileprotv.ro/stiri/bihor/premiera-europeana-la-oradea-vezi-cum-se-produce-energie-electrica-din-apa-geotermala.html

    As concluziona spunand ca Hiltonul aduce un plus de superioritate orasului si numai pe seama brandului in sine. Succes !

    • Imperator spune:

      Si eu cred ca deschiderea lui Hilton este un semnal si pentru diversi oameni de afaceri ca Oradea este un loc cu potential. Am auzit de Ciuperca si de panorama de acolo, din pacate nu am ajuns 🙁
      Despre Hiltonul din Sibiu, nu este in centru, este pe drumul spre Paltinis inainte de Muzeul Satului. Nu este insa o cladire mare si impozanta ca Ibis sau Golden Tulip (trebuie sa te uiti bine 🙂

  • Laura spune:

    Desi majoritatea camerelor de la Hiltonul din Oradea sunt de 5 stele acesta mai detine si cateva camere de 4 stele .
    Ce mai vroiam sa mentionez e ca la mobilierul din interior designer-ul a avut ca inspiratie cetetea din Oradea.:)

  • […] pe net, ca de obicei prin blog… Acum ceva timp, am fost la Oradea la inaugurarea hotelului Double Tree by Hilton si de acolo si am avut ocazia sa vizitez si minunatul spa deschis in hotel. Ma rog, in Oradea, […]

  • adi mihai spune:

    salutare ,

    de constructor detii ceva informatii ? Ma intereseaza foarte mult cine s-a ocupat de centrul spa , in special de piscina interioara , partea de dezumidificare si tratare a aerului din incinta centrului spa .

    Astept un raspuns .

    Multumesc

  • adi mihai spune:

    ok, astept raspuns cat mai curand.

    o zi buna

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest