Asta-primavara am avut ocazia sa ajung intr-o excursie in Sri Lanka de o saptamana. Mai fusesem nu cu mult timp inainte o calatorie in Sri Lanka, dar cum tara imi placuse si, in plus, fusesem invitat de Qatar Airways, am acceptat cu mare placere. Am fost aproape o saptamana, am vizitat locuri frumoase, unele vazute, altele nu, dar m-am bucurat de o vreme exceptionala, adica elementul de care dusesem lipsa data precedenta. In plus, m-am bucurat si de o zi la Oceanul Indian, la Hotel Citrus din Hikkaduwa 🙂
Daca te uiti pe harta, Sri Lanka pare o insula mica. E adevarat, nu e foarte mare. Si totusi, din punct de vedere climatic, sunt diferente majore. Iarna, coasta vestica (unde se afla cele mai importante statiuni de plaja) este scaldata in soare, vremea e in general frumoasa, in timp ce interiorul este spalat de ploi musonice. De la sfarsitul primaverii, vremea e pe dos. Zona centrala si estica se rasfata in soare, iar litoralul vestic este plouat ca la tropice. Deci, cui vrea sa aiba o experienta de litoral exotic fain coasta lankana ii ofera vremea optima in timpul iernii. Adica atunci cand la noi dai zapada cu lopata!
Daca, in prima mea tura, am stat la un hotel ieftinut, Tandem, despre care am scris la vremea respectiva, m-am gandit ca astazi sa va prezint al doilea hotel la care am stat ca invitat. Se numeste hotel Citrus si este un hotel fain si nou, aflat chiar pe malul apei!
In primul rand, pot sa spun ca am ajuns noaptea in Hikkaduwa. Avusesem o zi foarte lunga, venind de la Kandy, dupa ce ne opriseram la gradina botanica de langa Kandy si la orfelinatul de elefanti. Era deja noapte cand iesiseram de pe autostrada care leaga Colombo de sud, asa ca am ajus la hotel pe intuneric… Daca mi-a lipsit spectacolul marii, nu pot sa spun ca nu m-a lovit spectacolul de lumini al vastei piscine… osciland de la albastru-inchis la rosu-intens, trecand prin verde sau chiar si chihlimbar.
Dupa cum ii spune si numele, Citrus, totul era portocaliu. Dar nu era de prost gust, dimpotriva… impreuna cu arhitectura moderna, aerisita cu spatii ample, era un beach hotel chiar foarte fain. Am urcat in camera de la etajul 1 – nu este un hotel imens, cred ca nu are mai mult de 4 etaje. Baia era plina cu sampoane si geluri cu miros de … portocala, iar camera era vesela si zglobie. Am aruncat o privire pe geam. Piscina care continua sa isi schimbe culorile promitea o descoperire faina a Oceanului Indian a doua zi dimineata. Asa ca, dupa ce am infulecat un pic, am tras perdeaua si am adormit instantaneu.
A doua zi dimineata… Prima reactie, sar din pat, trag perdeaua si atunci intervine acel moment magic – WOW! In fata ochilor mei, in spatele unei pajisti de un verde-crud si al unor palmieri impunatori, admiram superbul azuriu al Oceanului Indian… Inutil sa va zic ca zece minute mai tarziu eram pe plaja – din pacate, cam mica, iar marea fix din fata Oceanului era cam plina de pietre… Dar ce mai conta, vreo 100 de metri mai incolo, picioarele mi se adanceau in nisipul cel mai fin, iar marea avea fundul moale.
Evident, cu chiu, cu vai, am revenit la micul dejun si apoi m-am grabit sa-mi strang lucrurile, sa fiu gata (plecam dupa amiaza, noaptea aveam avionul de intoarcere) si sa o tai prin Hikkaduwa. Am gasit o statiune socant de goala – disparusera toti turistii… cred ca am vazut doar vreo trei rusoaice si vreo doua cupluri. In mod normal, in perioada respectiva mai batea musonul, iar srilankezii, oameni cinstiti, spuneau potentialilor clienti sa nu vina, ca ploua… asta in timp ce in invecinatul Maldive, sezonul are 12 luni, cu sau fara muson!
La intoarcerea la hotel, alte surprize… aparusera niste nunti. Cu tot alaiul, mirii imbracati spectaculos si exotic, la fel toate rudele care asudau nemiscate la comenzile fotografilor! Care nu lasau niciun milimetru de bucla nepusa la locul ei sau vreun milimetru de picior scos prea mult din sandale. In plus, nuntasii erau insotiti de dansatori de Kandy care faceau un show de-au atras tot hotelul. Ne-am trezit si cu niste militari de rang inalt, care habar n-aveam ce faceau acolo, asa ca am decis sa ma arunc in bazin… Toti erau in soare, pozand sau mancand nu stiu ce fel de mancare sacra, dar cam inghiteau in sec uitandu-se in piscina in care ma balaceam singur…
Dar, evident, toate momentele frumoase au si un final, asa ca, dupa ce m-am balacit mai bine de o ora, a trebuit sa-mi iau bagajele si s-o tai… evident, cu parerea de rau ca nu am stat mai mult. Dar cine stie ce o zice karma, poate voi reveni…
Daca, in schimb, voi aveti chef de un sejur la Hikkaduwa, acesta este site-ul hotelului Citrus. Puteti arunca o intrebare si la cei de la Andrew’s Travel pentru o oferta personalizata la e-mailul rohan@andrewstrav.com. Despre hotel, ce sa mai zic… problema mea a fost ca nu avea internet wifi in camera, ci doar la receptie (era gratis), dar daca nu aveti vreun blog sau sunteti dependenti de Facebook, probabil ca nici nu veti observa acest inconvenient, iar portiunea de mare fix din fata hotelului este departe de a fi buna… dar aveti o super plaja un pic mai incolo… cu nisip alb si fin, cu mare albastra… Si ce poate fi mai frumos cand acasa sunt minus nu stiu cate grade…!
Nota:
Aceasta calatorie mi-a fost oferita de Qatar Airways, care mi-a asigurat un bilet business class Bucuresti-Colombo si retur, si de agentia de turism srilankeza Andrew The Travel Company, una dintre cele mai reputate agentii din insula de smarald (fondata in anii ’60), care mi-a asigurat transportul, cazarea si intrarea la obiectivele turistice prezentate.
Hotel Citrus Hikkaduwa
Piscina… by night 🙂
Dar sa trec si prin camera
Cam asta vedeam pe geam… noaptea
si dimineata !
Prin curtea hotelului 🙂
Poti sa stai la un cocktail pe gazon verde
Nu foarte departe cam asa arata plaja din Hikkaduwa
Hotelul e folosit pentru nunti traditionale
cu poze perfecte
si cu dansatori de Kandy
Foarte frumos. Pozele sunt superbe. Ma gandesc la vacanta fara sa realizez ca sunt la job. 🙂
Citrus-portocaliu
Portocalis-lămîios !!!!
Salut, spune-mi te rog, ai avut nevoie de viza sa ajungi in sri lanka? daca da, unde ar trebui sa merg si eu? E o insula superba si ma gandesc la o luna de miere acolo:D!
Da, se aplica on-line aici: http://www.eta.gov.lk/slvisa/visainfo/center.jsp
Se plateste 30 dolari (cu cardul), viza iti vine pe mail in maximum 2 zile (mie mi-a venit in 5 minute :))
Buna,
Minunata experienta ta. Ai sfaturi suplimentare pentru 2 fete care vor pleca in vacanta in Sri Lanka in octombrie? Referitor la vaccinare, care e realitatea? Deoarece pe subiectul acesta, am citit diverse alerte oficiale.
Multumesc anticipat
Karmina
Sri Lanka este o tara cu putine probleme de sanatate. Este una din putinele din zona unde malaria nu este o problema (exceptand zonele tamile, controlate pana in 2009 de rebelii tamili). Mai sunt cazuri de febra dengue si cateva de encefalita japoneza. De cate ori am fost, nu am luat medicamente si nici nu am facut vaccinuri. E drept, am vaccin valabil de febra galbena si inca unul, dar nu mai retin pentru ce. Le-am facut pentru alte tari decat Sri Lanka
Spune te rog, programe animation este? si terenuri de sport ( odhihna foarte activa e important pentru sotul meu) ? 😀 astept cit mai curind raspuns, merci
Nu, nu am vazut. Nici, nici