Ultima zi in Dubai. Ce este Dubaiul? Pai, un oras al extravagantelor, al fitelor, al luxului debordant, de multe ori prea sa-ti scoata ochii, dar nu pot sa neg ca, de cele mai multe ori, de bun-gust. Ei bine, unde puteam sa-mi petrec ultima zi intr-un loc reprezentativ pentru Dubai si mai ales pentru ce vrea aceasta metropola sa fie… Pai unde altundeva decat in Burj-al-Arab.
Dupa cum banuiti, nu oricine poate intra in Burj. Daca platesti mii de euro pe zi, nu iti convine ca mii de turisti cu aparate de fotografiat sa colcaie pe culoare si restaurante. Dar, pe de alta parte, cei de la Burj vor sa fie vizitati si de unii care nu isi permit sa stea in Burj. Ca sa impace si capra, si varza, poti sa vizitezi Burjul, dar numai daca te duci sa iei pranzul sau cina. E obligatoriu sa iti rezervi masa si primesti un numar de ordine si un mail pe care trebuie sa-l arati la intrarea pe podul care leaga Burjul construit pe o mica insula artificiala de continent. In calitate de vizitator, poti sa vezi intrarea, receptia, daca esti mai cu tupeu, sa iei liftul pana la barul aflat la etajele superioare si, evident, restaurantul unde ai rezervarea. Desi in Burj sunt mai multe restaurante, din cate stiu, daca esti outsider nu poti rezerva masa decat in doua restaurante – unul de peste (unde am mancat in 2007) si unul traditional arabesc, unde urma sa ajung in ultima zi de Dubai.
Dar cum pranzul nu se mananca la primele ore ale zilei, ce sa fac dimineata? Pai, sa ma duc la Madinat Jumeirah, care mi-a fost recomandat de toti romanii pe care i-am intalnit in Dubai drept cel mai elegant si mai frumos mall… Opinia fiind unanima, m-am gandit ca ceva fain trebuie sa fie acolo, mai ales intr-un oras cu zeci de malluri care mai de care mai sofisticate si de-a dreptul faraonice. Asa ca m-am aruncat in taxi si, dupa nici 10 minute, descindeam in Madinat Jumeirah.
Nu mi-au trebuit mai mult de 10 minute ca sa fiu de acord cu toti cei care mi l-au recomandat. Nu are gigantismul unui Mall of the Emirates, dimpotriva, este destul de mic, nu prea ai ce sa cumperi ca totul e aberant de scump, dar arhitectura este minunata… o combinatie de cum ne inchipuim pestera lui Ali Baba cu arhitectura tipica Golfului, plina de turnulete badjir, iar la final, cum parcurgi coridoarele cu magazine, dai de niste canale absolut superbe. Madinat Jumeirah este o Venetie a Emiratelor. Sa nu credeti ca este o copie gen cazinoul The Venetian din Macao sau Las Vegas, ci o idee complet originala. La capetele mallului se gasesc doua hoteluri de lux, construite in acelasi stil traditional – Dar Al Masyaf si Mina a’Salaam, hoteluri insa detinute tot de grupul Jumairah care detine si perla coroanei, Burj-al-Arab. Cine detine acest conglomerat de hoteluri de mega lux… Ei, nici nu trebuie sa stii ca e logic :).
Initial ma gandeam ca o sa ma plictisesc repede si n-o sa am ce face. Da’ de unde. Noroc ca m-am uitat la ceas, ca nu ajungeam la ora la care aveam rezervarea si era musai! Mai ales ca aveam intalnire si cu alti cativa turisti din grupul J’Info Tours. Ce pot sa spun e ca m-am plimbat in sus si jos de-a lungul apei, am descoperit si un lac interior unde se monta o scena pentru vreun concert si am intrat chiar si in Mina a’Salaam… intrarea nu era atat de stricta ca in cazul lui Burj. Daca pe aleea care serpuieste de-a lungul canalului te opreste cineva si te intreaba daca esti oaspete al marelui hotel, daca intri pe intrarea din fata, nimeni nu te intreaba nimic!
Dar hai sa o iau incet spre Burj-al-Arab, filmand si fotografiind din toate unghiurile posibile. La intrarea in zona hotelului, in dreapta, se gaseste primul mare water-park Wild Wadi. Intre timp, s-a mai deschis unul langa The Atlantis, dar Wild Wadi continua sa fie o destinatie gustata de multi. Eu nu am gustat-o, ca nu am intrat niciodata aici, dar, ma rog, oi mai avea vreun prilej.
Burj-al-Arab este construit pe o mica insula artificiala (fascinatia seicilor cu insulele artificiale a debutat cu Burjul), legata printr-un pod… in stanga si in dreapta poti admira plajele din fata celor doua hoteluri de mare lux care flancheaza Burjul, dar de pe continent – traditionalul Mina a’Salaam si modernul Jumeirah Beach! Si nu numai plajele, ci si fetele de pe plaja! Dar e greu ca Burjul sa nu iti atraga privirile… gandit ca o varianta moderna a unui dhow (ambarcatiune traditionala arabeasca), cladirea este chiar impresionanta cand te apropii din ce in ce mai mult si maiestuoasa. Nu se poate sa nu te uiti la celebrul heliport unde au jucat tenis Agassi cu Federer… De altfel, acest joc de tenis pe heliport, ca si clasificarea de 7 stele sunt unele dintre acele idei geniale care au facut din Burj un hotel de legenda. Sa nu credeti ca e cel mai scump din lume, nici pomeneala. Royal Suite, care costa cam 15.000 de euro pe noapte, se afla pe un modest loc 12 intre cele mai scumpe apartamente de hotel din lume.
Si pentru ca vorbeam despre cifre, sa spun ca Burjul, in ciuda dimensiunii impresionante (este cel de al patrulea hotel din lume ca inaltime, chiar si in Dubai e unul mai inalt decat el), nu are decat 202 camere. Ma rog, spatioase, cea mai mica nu are decat 169 m2, iar cea mai mare are 769 m2… ma rog, in 769 m2 te poti simti mai in largul tau :).
Daca hotelul este mare si impresionant, poarta de intrare mi se pare cam puchinoasa… de abia o vezi. E adevarat, nu te dai cu capul de pragul de sus cand intri, dar mi s-a parut disproportionat de mica in raport cu restul cladirii… in schimb, masinile parcate fix la intrare nu sunt deloc disproportionat de ieftine fata de pretul camerelor din Burj – la scara sunt trase doar Rollsuri, Lamborghini si Ferrari.
Cum intri, te loveste un lobby inalt, inalt, niste fantani arteziene jucause si pereti gigantici din sticla, in spatele carora se gaseste un acvariu imens. Am urcat pe scarile rulante, cum altfel, si am ajuns in zona centrala a lobby-ului unde am dat de restul grupului. Restaurantul stiam unde e si am intrat destul de repede. Se facuse ora… Ne-au intampinat o “welcome lady” din spatiul ex-sovietic si un ospatar indian foarte simpatic… Spre marea mea surpriza, se putea fotografia in voie! Acum cinci ani, la restaurantul pescaresc, era strict interzis. Acum, fara numar, fara numar.
Masa era bufet cu sute de feluri de mancare care mai de care mai sofisticate… salate, sea food, mancare arabeasca, carnarii in fel si chip, fructe, dulciuri, cateva sute de feluri diferite de mancare. Asta era inclus in pret. Ce nu era inclus – bauturile, inclusiv apa. Si evident ca la Burj totul costa in consecinta – o apa mineral (e drept, Perrier) costa 30 de dirhami (30 de lei), iar ospatarul mi-a recomandat cu atata elocinta cocktailul zilei (un soi de mojito), ca a trebuit sa mai sacrific 95 de dirhami pe altarul experientei Burj-al-Arab. Dar a meritat!
In ciuda eforturilor de a gusta un picut din cat mai mult, o burta are omul si nu trei, chiar si cei cu burta mai incapatoare decat media, asa ca m-am dat batut si nu cred sa fi incercat nici dintr-un sfert din ce era pe acolo. Apoi, dupa ce m-am dat cu liftul pana in varful cladirii unde se afla un bar si am admirat panorama insulei-palmier, am decis sa plec… Evident, am mai pozat la greu, m-am mai invartit cam peste tot unde aveam acces, am auzit chiar si pe una dintre insotitoarele celor cazati aici ca s-a recomandat ca fiind din Romania si am plecat, incet-incet, spre continent…
Daca, in interiorul hotelului, totul rezona de distinctie si atentie, ei bine, plecarea nu a fost de 7 stele… O coada imensa la taxiuri si taximetristi care nu luau clienti care mergeau mult prea aproape. Pana la urma, a intervenit un negru de la security-ul lui Wild Wadi, a creat o coada de taxiuri si a obligat ca taxiurile sa-i ia pe toti clientii in ordine… asa ca am ajuns la capatul Palmierului la timp, inainte de apus, si apoi m-am intors in oras cu mono-rail-ul.
Seara a fost agreabila, dar scurta… M-am vazut cu Lucian, unul dintre cititorii blogului, proaspat picat din Romania (unde nu ne-am intalnit niciodata, trebuia sa o facem in Dubai!) si apoi am incercat sa fur un pic de somn. La 12:30 noaptea venea autocarul sa ma ia si apoi sa culeaga tot grupul venit cu J’Info Tours… asa am vazut niste fete pe care nu le vazusem toata saptamana si isi facusera program propriu… Urasc aeroportul din Dubai care, desi nu e foarte mare, te obliga sa fii cu trei ore inainte de decolare… si, mai ales, de-ar fi cine stie ce zona de shopping in interior… Da’ de unde, in ciuda faimei Dubaiului ca fiind o capitala a shoppingului, aeroportul nu reflecta asta nici pe departe!
Zborul spre Istanbul a fost scurt… nici nu am decolat, ca am adormit tun si m-am trezit cand a tras stewardesa de mine sa fiu gata pentru aterizare. Oricum, doar trei ore si ceva de zbor, nu cine stie ce, iar Istanbulul ne-a intampinat cu un cer variabil si doar 10 grade… Frrrrrig, veneam de la 30! Dar despre Istanbul, poate alta data.
Ce sa zic in chip de concluzie… In primul rand, m-am simtit mult mai bine decat data trecuta. Sa fie de vina anturajul foarte simpatic, sa fie de vina faptul ca totusi Dubaiul a mai evoluat si exista niste zone “triaibile”, chiar “iubibile”? Sa fie pentru ca nu am stat in Deira, ci undeva prin Dubaiul nou? Sa fie pentru ca o buna parte din downtown a fost terminat? Sunt multe cauze, ce e cert insa e faptul ca m-am simtit mult mai bine. Este Dubaiul mai natural? Nu, tot artificial, extravagant si plin de fumuri e. Dar l-am gasit totusi mai simpatic… Iar a simti un oras, a simti un loc este atat de subiectiv…
Epilog
Doua cuvinte si despre turul J’Info Tours. Cum am spus, am fost invitat de cei de la J’Info Tours care m-au atasat unui grup organizat al lor. Am participat la toate tururile optionale, mai putin la shopping tour (shoppingul ma lasa mai rece… daca am ceva de cumparat, cumpar rapid si, oricum, datorita specificului zonei am petrecut intr-o saptamana mai mult timp prin malluri decat in tot anul in Romania). Si hai sa va zic cu bune si rele…
In primul rand, mi se pare ca pentru cine vrea sa vada Dubaiul este un program ideal… Agentia iti ofera minimul – transport, cazare, viza, transfer de la si la aeroport si restul sunt excursii optionale. Toate. Nu e obligatoriu sa mergi, dupa cum am spus, au fost turisti in grup pe care nu i-am vazut nicaieri, doar la dus si intors. Si asta mi se pare OK, fiecare e liber sa faca ce ii trece prin minte. Unii s-au dus in Dubai doar pentru shopping si plaja. Eu mi-as face sepuku sa am un astfel de program, dar fiecare cu pasiunile lui si cu ce se simte el bine, nimeni nu e de condamnat. Si sper ca au fost multumiti ca a fost soare non-stop si temperatura de 30 de grade e ideala.
Pentru cei care au vrut sa viziteze, pretul optionalelor a fost mai ridicat decat ce ai gasit la agentii de turism locale. Dar nimeni nu a fost obligat sa cumpere optionalele de la J’Info Tours, se putea merge linistit cu transportul in comun (desi in Emirate nu este o optiune cu adevarat viabila, trebuie sa iti iei taxi pe o jumatate de zi sau o zi ori sa inchiriezi o masina) sau sa cumperi excursii de la agentii locale. O buna parte dintre turisti au optat insa pentru oferta optionalelor si poate pentru ca nu stiau limbi straine si poate pentru ca se simteau mai bine sa vada persoane cunoscute, din comoditate sau, pur si simplu, s-au simtit mai safe sa mearga cu un grup cunoscut decat cu unul format din straini complet necunoscuti.
Un alt punct bun mi se pare ca a existat o serie de optiuni diferite de cazare – cred ca tot grupul de 17 oameni a fost cazat in sase hoteluri. Fiecare avea preturi diferite, in locuri diferite, optiuni destul de variate: de la 3 la 5 stele, prin Deira, prin Dubai sau pe la cuca macaii in desert. Nu am auzit pe nimeni sa se fi plans de conditii… ma rog, dai bani de 3 stele, ai conditii de 3 stele, dar cred ca a fost OK pentru toata lumea. E adevarat, am auzit plangeri cu privire la subtirimea micului dejun… Din pacate, cam asa e la hotelurile mai ieftine din tot Orientul Apropiat. Da, all-inclusive-urile de 5 stele din Sharm fac risipa cu milioane de tipuri de mancare, dar, in general, calatorind cam peste tot si stand prin nu stiu cate hoteluri mai ieftine, rar am vazut mai mult decat gem + paine + unt + omleta si, de cand cu moda eco, cateva frunze de salata. Mezelurile au niste culori de crezi ca sunt pregatite in vreo centrala nucleara, asa ca nu ai nicio pofta sa le incerci. Poate o idee mai buna este sa iti iei hotel cu chicinetă si sa iti cumperi cate ceva pentru dimineata, daca optezi pentru varianta mai economica la 3 stele. Dubaiul geme de magazine de tip mini-market cu de toate. Iar in Deira sunt si preturi mai rezonabile! Eu am stat la 4 stele, la Golden Tulip si am avut un mic dejun bogat si variat…
Cred ca o greseala in prezentarea programului a fost ca nu s-a specificat clar cu ce se zboara. S-a scris doar ca se zboara prin Istanbul si nici turistii nu au cerut relatii (ma rog, subsemnatul a cerut amanuntele zborului din secunda 2 cand am confirmat ca vin). Unora nu le-a picat bine ca s-a zburat cu low cost si ca, daca iti era foame, trebuia platita mancarea (care, apropo, nici nu era ingrozitor de scumpa, la 12 dolari un pranz cu destul de multe lucruri, inclusiv friptura de vita, mi se pare decent). In rest, cum am scris de multe ori, Fly Pegasus este o companie foarte decenta, cu servicii superioare fata de ce astepti de la un low cost. Cred ca ar trebui specificat mai clar ca se zboara via Istanbul cu compania low cost Fly Pegasus.
Cat despre Dubai? Cum am spus-o si in 2007… Ne vedem peste cativa ani:)
Nota
In aceasta excursie am fost invitat de agentia de turism J’Info Tours, care m-a atasat unui grup turistic de Dubai. In Dubai am participat la excursiile optionale oferite de J’Info, dar am descoperit Dubaiul si pe cont propriu. Ca de obicei, si bune, si rele, parerile imi apartin.
Imagini Dubai
Madinat Jumeirah – zona cu cafenele
Venetia Emiratelor 🙂
Canalul de la Madinat Jumeirah si hotelul Burj-al-Arab
Un hotel traditional – Mena a’Salaam
Modern si traditional in Dubai
Un loc perfect de o shisha
Bantuind prin mall – imi plac mult turnurile acestea
Si prin interiorul care sugereaza atmosfera de bazar
Pe langa mall, ditamai lacul
Si de peste tot, aparand peste cladiri si pomi, silueta Burjului
Pe pod spre Burj-Al-Arab
Plaja Jumeirah
Intrarea in hotel – disproportionat de mica
Welcome to Burj-al-Arab
Fantanile dansatoare de la intrare
Imensele coloane din lobby
La intrarea in restaurantul Al-Iwan
O parte din bufetul de la Burj
Bantuind prin hotel
Insula palmier a Dubaiului
Acvariul din Burj
Hotelul – frate, Jumeirah Beach Hotel (cu plaja de rigoare)
Wild Wadi, aqua park-ul de la intrarea la Burj
Cu Lucian la Mall of the Emirates
Aeroportul din Dubai – faima e mai mare decat dimensiunea 🙂
Hotel Golden Tulip Inn Al-Barsha
Camera (era single, mai mica)
Piscina de pe blog (blocul alb este Novotelul in constructie)
Micul dejun… destul de boieresc
Arata atat de artificial totul 🙂 Dubaiul, desi n-am ajuns acolo (nici nu intentionez s-o fac prea curand pt ca sunt prea multe locuri frumoase de vazut), mi se pare a fi cel mai bine definit de cuvantul „plastic” – artificial, rupt de realitate, inventat.
Totusi, serialul tau a fost foarte ok, aproape ca mi-au ramas si cateva parti bune 🙂
Ce noroc sa gasim detaliata, pe zile, exact excursia pe care dorim sa o facem si noi, si cu aceeasi agentie de turism!
Am asteptat cu nerabdare si ultimul episod din serialul DUBAI. Informatiile prezentate ne sunt de un real folos (am luat si notite), acum stim la ce sa ne asteptam si care excursii optionale merita, si care nu. Am inteles ca ar fi frumos si parcul Al Mamzar, sper sa avem timp sa ajungem si pe aici. In rest, am gasit aici majoritatea raspunsurilor la intrebarile pe care le aveam.
Multumim!
Am o intrebare. Se poate vizita Madinat Jumeirah dupa pranzul de la Burj al Arab sau atunci este musai sa pleci? Noi ne gandeam ca dimineata sa mergem la plaja, apoi sa luam pranzul la Burj Al Arab si apoi sa pierdem vremea pe langa hotel.
Madinat e un mall si poate intra oricine toata ziua. Doar in Burj se intra cu rezervare si la o ora fixa (plus / minus jumatate de ora)
La Burj al Arab cum ati ajuns? Drumul a fost organizat de agentie intrand in pretul platit pentru optional sau ati ajuns acolo pe cont propriu? Observ ca nu exista statie de metrou prin jur, banuiesc ca doar cu taxiul se poate ajunge.
S-a mers cu taxiul, indiferent de unde veneam. Eu, intamplator, stateam la vreo 10 minute, dar din Deira faci peste jumatate de ora
[…] îşi face de cap prin Dubai şi găsiţi pe blogul lui 8 articole scrise de-acolo. Acesta e cel mai […]
De curiozitate, cât a costat pranzul?
Nu stiu exact ca am fost invitat 🙂 Vreo 100 si ceva de euro
Pretul difera de la o agentie la alta. La J’info este 129 euro.
Alitalia are niste superpreturi pentru biletele catre Dubai cu plecare din Bucuresti:200 euro in luna martie(plecari pe 5 martie si intoarcere pe 19,20,21 martie) sau plecare pe 12-13 martie si intoarcere pe 19-20-21.Probail mai sunt si alte variante dar nu am avut rabdarea sa le incerc pe toate
[…] Emirates sau Dubai Mall, ci va recomand sa va duceti in Madinat Jumeirah, la doi pasi de celebrul hotel Burj al-Arab. Nu, nu pentru shopping, preturile sunt foarte mari chiar si pentru media din Dubai, in schimb este […]
Buna ziua,
Va rog sa imi spuneti cum se poate face o rezervare la unul din restaurantele hotelului Burj al Arab.
Va Multumesc!
Aici: https://www.jumeirah.com/en/hotels-resorts/dubai/burj-al-arab/restaurant-at-burj-al-arab/