In perioada interbelica, situatia politica din Asia de Sud si Sud-Est era clara. In afara Thailandei, care, miraculos, datorita unor monarhi cu cap si curajosi, a reusit sa se modernizeze si sa reziste oricarei puteri coloniale, restul se afla in mainile englezilor sau ale francezilor. Estul Indochinei, cu Vietnam, Cambodgia si Laos produceau croissante din orez sub supravegherea franceza, restul cazuse in mainile englezilor – Birmania, Malaysia si mai departe spre subcontinentul indian. Dintre toate, Birmania era o tara destul de prospera. Avand resurse minerale deosebite, forta de munca, pamant fertil, ea se distingea printr-un nivel de trai superior vecinilor sai. Anii ’40-’50 au adus cu ei decolonizarea – la sfarsitul anilor ’40, Birmania, India si Pakistan deveneau independente, iar in anii ’50 isi obtineau suveranitatea si coloniile franceze, Indonezia, Malaysia si Filipine. Unele au fost distruse de razboaie (Vietnamul a fost in stare de razboi pentru nu mai putin de 35 de ani, din 1945 in 1979) sau de accente sinucigase (Cambodgia khmerilor rosii), dar Birmania a fost ferita de astfel de tragedii… si totusi 70 de ani mai tarziu Birmania (redenumita de vreo 20 de ani Myanmar) a ajuns una dintre cele mai sarace tari din Asia. Motivul? O clasa politica inepta, conflicte etnice si o dictatura militara de coloratura socialista. Suna familiar?

Omenirea nu a auzit prea multe lucruri de Myanmar in ultimele decenii. Un singur nume este cunoscut la nivel mondial si acesta este a liderului opozitiei, Aung San Suu Kyi, cunoscuta in Myanmar sub numele “The Lady”. Aung San Suu Kyi nu este o oarecare. Este fiica parintelui Birmaniei independente, generalul Aung San, cel care a reusit sa navigheze prin apele zbuciumate ale celui de-al II-lea Razboi Mondial (ba cu japonezii, ba cu englezii, dar intotdeauna la momentul potrivit) si sa obtina independenta tarii sale. Nu a reusit sa vada ridicarea steagului birmanez, deoarece a fost asasinat cu cateva luni inainte de data aleasa de astrologi pentru proclamarea independentei. Vinovat – un fost prim-ministru care tintea si el puterea dupa plecarea britanicilor. Nu a apucat sa-si vada visul cu ochii, fiind spanzurat cu cateva ore inainte ca britanicii sa paraseasca, in graba, colonia.

Aung San Suu Kyi avea doar doi ani cand ilustrul sau tata a fost asasinat. A parasit Birmania cand avea 15 ani, deoarece mama sa a fost numita ambasadoare in India. A terminat facultatea in India si apoi la Oxford, ajungand sa lucreze la Natiunile Unite si mai apoi la cateva universitati britanice. S-a casatorit cu un cetatean englez (doctor in budism si in studii asiatice – in special, tarile budiste Bhutan si Tibet) si toata lumea credea ca va ramane in strainatate ca si fratele sau mai mare, actualmente cetatean american. In 1988, s-a intors dupa multi ani in Birmania, unde mama sa era grav bolnava. In Birmania, nu a gasit numai o mama bolnava, ci si o tara bolnava de o dictatura militara care tinea de peste doua decenii… Pentru prima oara dupa o perioada “linistita”, sute de mii de oameni iesisera in strada… iar aparitia fiicei Parintelui Tarii nu a trecut neobservata… Nu trebuie sa uitam ca in zona, chiar si in regimurile republicane, mostenirea se da din tata-n fiu… Actualul prim-ministru din Singapore este fiul “parintelui patriei”, Benazir Bhutto a fost fiica unui prim-ministru, iar actualul presedinte are singurul merit ca este sotul vaduv al lui Benazir, iar in India, mostenirea lui Nehru a trecut la fiica Indira Gandhi, mai departe la fiul ei, Rajiv, puterea ajungand la nevasta italianca al lui Rajiv, Sonia Gandhi, care isi pregateste copiii, Rahul si Priyanka, sa devina liderii Indiei viitoare. Sa nu uit, evident ca dinastia Kim-ilor din Coreea de Nord J.

Ei bine, milioane de birmanezi au decis-o pe Aung San Suu Kyi sa revina in politica, ea devenind liderul de necontestat al opozitiei. Dupa ce mii de birmanezi au fost ucisi de armata in confruntarile din 1988, la alegerile din 1989 partidul lui Aung San Suu Kyi a castigat aproape 80% dintre locurile din Parlament. Militarii au anulat alegerile, au declarat ca Birmania nu e gata pentru democratie si ca mai intai trebuie sa scrie o Constitutie si abia apoi vor preda puterea unei conduceri civile. Le-au trebuit 20 de ani sa scrie Constitutia, timp in care Aung San Suu Kyi a fost inchisa sau tinuta in domiciliu obligatoriu, sute de mii sau milioane de birmanezi suferind in puscarii sau refugiindu-se in tarile din jur.

In 2007, tara a fost zguduita de asa-numita Revolutie a Safronului. Inceputa din motive pur economice (guvernul a decis ridicarea subsidiilor la petrol si gaz, pretul acestora crescand de 2 respectiv 5 ori), cererile protestatarilor au luat imediat o turnura politica – libertate, democratie si eliberarea lui Aung San Suu Kyi… nu era nici prima oara, nici ultima oara, se gandeau conducatorii militari care reusisera deja performanta sa intareasca pozitia Birmaniei in lista celor mai sarace 20 de tari din lume… Dar un lucru miraculos s-a intamplat… in strada au iesit nu numai oamenii obisnuiti, ci si calugarii… mii si mii de calugari imbracati in hainele lor de culoarea safronului s-au alaturat opozitiei… Intr-o societate profund budista, unde sangha, comunitatea calugarilor budisti, are o importanta covarsitoare in societate, luptele dintre junta militara si sangha au semnalat divortul brutal dintre popor si conducere. Cateva luni mai tarziu, ciclonul Nargis distrugea cea mai fertila parte a Myanmarului, lasand in urma 200.000 de morti, 1 milion de oameni fara case si pierderi de zeci de miliarde. Intr-o societate profund credincioasa, Nargis a fost perceput ca un cartonas rosu aratat de insusi Buddha regimului militar. In plus, organizarea dezastruoasa a interventiei armatei pentru limitarea proportiilor dezastrului a demonstrat, inca o data, ca “regele este gol” si cangrena a afectat pana si mult laudata armata.

In 2008, se incheia celebrul proces de redactare a Constitutiei care este votata in pas alergator. Militarii se dau la o parte, iar o parte dintre ei renunta la uniforme in schimbul costumelor, pentru a deveni civili. Printre acestia si actualul presedinte al Myanmarului, Thein Sein https://en.wikipedia.org/wiki/Thein_Sein , fost general, cunoscut pentru legaturile sale cu mafia opiumului, dar si cu fostul dictator Than Shwe, criminal de razboi care s-a dat la o parte in 2011.

Insa reformele au inceput sa se tina lant. Dupa abolirea regimului militar si trecerea unui regim civil (care musteste insa de “deciuplina melitara este sufletu armatii”), Aung San Suu Kyi este eliberata si partidul ei, Liga Nationala pentru Democratie (NLD), este legalizat – cat timp am calatorit prin Myanmar, am vazut sedii ale NLD pana si in cele mai uitate de lume sate.

Care este situatia acum? In 2010 au avut loc alegeri unde opozitia nu a avut dreptul sa participe. Chiar si asa, partidul militarilor nu a castigat decat 80% din locurile din Parlament, nu cu 120% cum se astepta. Apoi, la inceputul lui 2012 au avut loc niste alegeri partiale, castigate de opozitie (21 de locuri din 23), Aung San Suu Kyi devenind deputata in Parlament. Peste tot se discuta de reforme, iar o briza de libertate bate peste tara. Am citit cele doua ziare in limba engleza – “The New Light of Myanmar”, cotidianul guvernamental face ca Scanteia din ultimii ani ai epocii Ceausescu sa para un soi de tabloid plin de informatii picante (varianta in birmaneza se numeste “Light of Myanmar”… mm, probabil de aici provine “new”-ul din varianta in engleza), dar si saptamanalul “Myanmar Times”, un ziar prezentat pe net ca fiind proguvernamental, dar care mi s-a parut destul de OK, multe articole fiind destul de laudative la adresa lui Aung San Suu Kyi. In plus, cenzura oficiala a fost desfiintata, dar jurnalistii se afla inca cu sabia lui Damocles deasupra capului – codul penal este foarte sever in cazul transmiterii de secrete de stat, iar in Myanmar orice poate fi declarat secret de stat, inclusiv ca supermarketul Ruby Mart vinde iaurt expirat. In schimb, cat timp eram acolo, se anunta ca o mare victorie faptul ca in primavara vor putea aparea primele cotidiene particulare din tara… cei doritori trebuiau sa aplice pentru o licenta. In fine, un loc unde presa scrisa prospera!

La sfarsitul anului 2011, Hillary Clinton descindea la Yangon unde avea intalniri cu presedentia, dar si cu Aung San Suu Kyi. Ce-o fi discutat acolo madam Hillary nu stiu, cert e, pentru masele de turisti straini, ca a fost un semnal puternic ca Myanmarul este deschis pentru “cucerire”… si ce poate fi mai dulce de cucerit decat “final frontier”-ul din Asia de Sud-Est… Daca, pana in 2010, Myanmarul nu inregistra mai mult de 300.000 de turisti pe an, pe urmele lui Hillary au venit nu mai putin de 7-800.000 de turisti in 2012, daca ar fi sa cred presa locala. Ce a urmat? O presiune fantastica in cazul spatiilor de cazare, complet insuficiente, dimensionate pentru mult mai putini turisti, in cazul transporturilor mai ales aeriene si asupra infrastructurii turistice in general. In Bangkok, m-am intalnit cu un tip care imi zicea ca viziteaza frecvent Myanmarul in ultimii 20 de ani si ca, ultima oara, in noiembrie, a trebuit sa doarma prin manastiri pentru ca nu erau locuri in hoteluri si pensiuni. Si nu era singurul. Stiam aceasta problema si am preferat sa rezerv hoteluri prin intermediul unei agentii locale, sa stiu ca baremi am hotel… o alta consecinta a valului a fost cresterea preturilor – astazi, hotelurile din Myanmar sunt, probabil, cele mai scumpe din Indochina, dar, Slava Domnului, biletele de avion interne continua sa fie la preturi rezonabile (in jur de 60-100 de dolari in functie de distanta zburata).

Cum ziceam si in articolul de ieri, exista tari in care e musai sa te duci acum, pentru ca mai incolo lucrurile se pot schimba rapid, poate in bine pentru locuitori, dar pierzand foarte mult farmecul unor tari “diferite”…. Acum am gasit un Myanmar incremenit in istorie, un Myanmar fara McDonald’s si cu doar cateva autocare cu turisti, un Myanmar semanand cu Asia de acum cateva decenii… Dar despre ce am facut in Myanmar o sa scriu maine.

Imagini Myanmar

Maturatori la pagoda Shwedagon

Generalul Aung San si fiica sa

Presa din Myanmar de limba engleza

Si cea de limba birmaneza (curios, dar titlul tuturor ziarelor e in engleza, iar continutul in birmaneza !)

O briza de libertate… carti despre Aung San Suu Kyi la liber

Manastirile au fost si raman fiefurile opozitiei

Imagini din timpul Revolutiei Safronului

Cultul lui Aung San Suu Kyi – poza ei pe un razboi de tesut intr-o tesatorie de matase (alaturi de ceva vedete ale show bizului myanmarez)

Si generalii incearca sa para credinciosi…