După San Francisco trebuia să ieşim un pic prin natură. Văzusem destui oameni şi … destul de diverşi. Mai trebuia şi fără. Ne-am hotărât la Yosemite şi Death Valley. Planul era:

Ziua 1:

Concord (lângă San Francisco – unde stăteau prietenii noştri) – Yosemite prin Pasul Tioga – Death Valley – somn la cort

Ziua 2:

Death Valley (plimbare pe la 1-2 atracţii pe acolo) – pădurea de sequoia – Santa Maria (undeva la mijloc, între San Francisco şi Los Angeles, la o familie de români)

Ziua 3

… întoarcerea în Los Angeles – Newport Beach

Şi, pe scurt:

Distanţă = aprox. 1600 km

Cel mai înalt punct traversat = 3031m

Cel mai coborât punct traversat = -85m

Cea mai ridicată temperatură întâlnită = 48⁰C (Death Valley)

Cea mai coborâtă temperatură întâlnită = -2⁰C (Pasul Tioga)

Ce poţi vedea in mini-excursia asta? …poţi să:

–          Îţi “speli” prietenii cu zăpada din Yosemite

–          Ajungi pe dune şi să trăieşti ca un tuareg

–          Vezi un cer foarte foarte înstelat

–          Încerci să cuprinzi cu braţele cei mai mari copaci din lume…

                Ne dădusem deja seama că cea mai mare a timpului o s-o petrecem în maşina dar nu ne deranja pe niciunul. Grupul – 3 băieţi. În portbagaj – un cort şi 3 saci de dormit. Haine cam subţiri… că doar mergeam în deşert, nu?

Citisem că Pasul Tioga e pe la 3000 de metri şi că se poate trece cu maşina pe acolo dar n-am stat să analizăm prea mult asta. E cel mai înalt drum din California şi singura opţiune de a trece munţii din San Francisco spre deşert. Trecem noi de zona de şes şi ne apropiem de munţi – ajungem într-un fel de punct de frontieră al parcului naţional, ne oprim frumos la barieră, suntem întâmpinaţi de un domn care părea că-n pauze îl aleargă pe Yogi, plătim 11$ taxa iar în schimbul ei primim o hartă cu tot ce-ai nevoie plus un zâmbet larg, cum sunt atâtea prin ale locului. Deja se făcuse mai răcoare, vreme plăcută, aer curat, drumuri bune.

La un moment dat, au apărut stâncile mai mari, cu formele lor reprezentative – El Capitan şi Half Dome. Sunt destul de mari. El Capitan (2308m) e o mare bucată de piatră, de vreo 900 m. O mare atracţie pentru alpinişti şi cei cu zoom 999x. Half Dome (2694m) se numeşte bucata aia mare de stâncă, cu forma populară. Se ridică la aproape 1500m peste vale şi e spectaculoasă de oriunde o priveşti. Cascadele alea pe care mi le imaginăm eu n-au apărut, erau prea puţine precipitaţii în acea perioadă (jumătatea lui octombrie).

După ce-am coborât şi ne-am plimbat şi noi un pic pe jos, am ajuns într-o mare parcare, cu supermarket şi tot. Probabil cei mai conservatori vor spune că uite, aşa se distruge natura etc.. Nu e chiar aşa. Se vindeau de toate dar mai ales produse de tot felul branduite cu Yosemite. Având în vedere că anual parcul are aprox. 3,5 milioane vizitatori trebuie să iasă mulţi bani, nu? De aceea şi întreţinerea este ca lumea… o armată de oameni îmbrăcaţi hazliu, cu costumele lor care mă duc cu gândul numai la desene şi care zâmbesc încontinuu pentru că, în afară că o fi şi o regulă de-a lor, par fericiţi.

Curse gratuite de autobuz, panouri informative peste tot. Cine-a fost pe la noi pe la munte ştie ce frumos e să ai marcaje clare pe tot traseul… mai ales când e ceaţă ori te prinde noaptea. Ori amândouă. În parc se intervenise discret, camuflat unde se poate şi cu respect faţă de natură şi ceilalţi “locatari”. Parcă arăta totul prea bine, prea aranjat. Nu mă aşteptam, dar mi-a plăcut şi acest stil aşezat, clar… care totuşi pierdea un pic din spiritul ăla de aventură pe care-l cauţi dar oricum, eu vorbesc? … care mă dădeam jos din maşină, mă uităm un pic, făceam 2 poze şi mă băgam înapoi? Aşa că da, mai merge o excursie de genul ăsta din când în când. Stilul care enervează pe atât de mulţi români… “hai până la Cota 1400 să mâncăm nişte mici!” . Cei care merg la munte cu rucsaci de 800 de litri în spate şi care sunt un pic maliţioşi îi numesc “pantofari”; ce bine-ar fi, să fie lucrurile aşa simple – albe sau negre. Dac-o luăm aşa, înseamnă că şi eu am fost la faza asta un pantofar , cu toate că purtam papuci 🙂 .

Începuse să se întunece. La radio începea să nu se mai prindă mare lucru afară de câteva posturi cu emisiuni parcă desprinse din anii ‘50. Localităţi din an în paşte. Ne apropiam de miezul nopţii iar temperatura tot creştea. Intrasem deja într-o zonă deşertică… nu era prea greu de văzut. În loc de zăpadă pe marginea drumului, cum văzusem cu câteva ore înainte, aveam acum nisip viscolit. La un moment dat, când ni s-a părut că se stricase senzorul pentru temperatura exterioară, ne-am oprit. 28⁰C pe la 12 noaptea, prin octombrie… după -2⁰C cu câteva ore înainte – era destul de interesant. Chiar dacă nu sunt fan bere, s-a potrivit la fix atunci. Am stins toate luminile din maşină. O mare beznă peste tot. S-a nimerit să fie lună nouă… de fapt, ne-a fost sugerat că e cel mai tare loc în care să te uiţi la cer într-un moment d-ăsta. Era adevărat. În sfârşit, papucii noştri se simţeau că acasă… dar tot mai aveam vreo 100 de km până unde plănuisem să ne oprim.

Aveam o tabletă cu net – ne ajuta să ne mai ghidăm din când în când dar se dusese de ceva timp. Fără semnal. Fără semnal la telefoane ori radioul maşinii. Cred că dacă aveam CD-uri cu muzică se opreau şi alea. Maşini nu mai vuzesem de peste 100km. La cum arăta totul în jur, părea că se poate întâmpla orice – era ţinutul ăla perfect de văzut dinozauri alergând pe lângă tine. Ne mai distram stingând farurile din când în când şi sperând să apară ceva când le aprindem. Dar nimic. După vreo oră jumătate, în sfârşit, câteva lumini pale prin depărtare. Nu ştiu de ce, dar parcă ne bucuram un pic. Eram bucuroşi că n-am ieşit cumva de pe hartă. Am ajuns într-o parcare nefolosită şi ne-am gândit să ne montăm acolo. Unul dintre noi a venit cu ideea se mergem un pic pe dunele dibuite lângă parcare. Eu aveam în cap numai vipere, coioţi şi scorpioni, iar al treilea participant la fel. Ne-am ghidat cu ecranul de la telefoane o bucată de drum dar nu mai înţelegeam nimic la un moment dat aşa că am abandonat planul şi-am petrecut de 3 ori mai multă vreme să ne întoarcem pe unde (bănuiam că) am venit.

Înapoi în maşină! era aşa de bine din nou înăuntru, cu lumină şi puţină tehnologie. N-a durat mult până am aţipit. Când m-am trezit, eram deja aproape de un camping, 40 de km mai departe. Nisipul era stăpân peste 90% din şosea acum, viscolit ca mai devreme dar revărsat acum peste încercările americanilor de şosele în zone foarte puţin prietenoase.

Imagini Yosemite & Death Valley

Drumul iti testeaza abilitatile de sofer

Yosemite !

Ca la noi, la munte

Gasiti alpinistul !

Half Dome, in departare 🙂

In sfarsit, o stanca pe care puteam urca. Lipseau scarile rulante 🙂

Peisaj prietenos

Se lasase frig rau !

Ziua 1 pe sfarsite

Dar rasarise blitzul

Iar noi eram pregatiti pentru inghet !

Gata, am iesit din Yosemite !

Focul care te poate face fericit 🙂

[mwi-product sku=”TA001,TA016,TSACFRXXX” img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]