Prima dimineata in China. Ma uit pe geam, sunt nori. Zhenjiang pare posomorat, la fel si fluviul Yangtze. Pacat, azi este prima zi de pre-tururi. Evenimentul “Go China Summit”  contine 2 zile de pre-tururi (in care vizitam diverse locuri interesante din provincia Jiangsu), 2 zile de “Market Place” (in care turoperatorii straini se intalnesc cu potentialii parteneri chinezi) si 2 zile de “post-tururi”, adica ne vom continua descoperirea provinciei Jiangsu. Ma uit pe badge-ul primit de dimineata… O idee excelenta, pe spate se afla tot programul saptamanii… ca de obicei, intens, de dimineata pana seara… vom vedea o multime de orase – Zhenjiang, Yangzhou, Nanjing, Suzhou, Wuxi… Sincer, nu am auzit decat de Nanjing, fosta capitala a Chinei imperiale (a fost capitala premergatoare Beijingului), dar si martor dureros al crimelor in masa ale armatei japoneze din 1937, precum si Suzhou, Venetia Chinei, orasul gradinilor. De restul n-am auzit… Si de aceea, biroul de turism al provinciei, precum si birourile de turism ale oraselor respective ne-au invitat sa descoperim China din umbra marelui Shanghai!

La micul dejun fac cunostinta cu restul de invitati – o trupa multinationala, intr-o lume din ce in ce mai globalizata: o coreeanca din India, un indian din Emirate, un italian din Suedia, chinezi din SUA. In plus, participanti din Italia, Hong Kong, SUA, Canada si, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, din Romania. Evident, vom fi strict escortati de gazdele noastre chineze… De-a lungul timpului, am observat de multe ori, cu amuzament, grupurile de turisti japonezi, si de data mai recenta, chinezi, manati cu o mana ferma, dar politicoasa, de un ghid care tine un steag si vorbeste la un megafon (mai nou, la o statie portabila, tinuta la brau, si in cazul grupurilor mai high-tech si care nu vor sa-i deranjeze pe altii, ascultand la casti, transmisia facuta prin radio de ghid). Ei bine, am avut parte si de un tur de tip chinezesc – cu ghizi care ne-au manat de la templu la restaurant si de la muzeu la hotel, obsedati de “siguranta” noastra pana la a se arunca in fata masinilor (in China, masinile au prioritate, nu pietonii J). E drept, experienta nu a fost completa… daca ghizii erau chinezi, in schimb, turistii nu erau, asa ca nu prea erau cuminti, se pierdeau dupa vreo cladire sa pozeze ceva, dar si asa, avand multi ghizi, alergau disperati dupa fiecare :).

Primul popas al zilei, la templul Jinshan, mandria orasului Zhenjiang, simbolul turistic al orasului, aflat pe toate pliantele care ne-au fost oferite cu multa generozitate. Autocarul ne-a depus in fata intrarii, ghizii au vorbit cu cei de la intrare, asa ca portile au fost coborate si am putut intra fara probleme. Prima impresie? O organizare de tip japonez… case de bilete, intrare cu cartele magnetice, serviciu de ghidare, loc special pentru magazine de suvenire si snackuri (interzis, in schimb, in restaurantele unde se face mancare care miroase prea tare). Totul impecabil asfaltat, vopsit, fiecare centimetru patrat de spatiu verde cu iarba, canalele curate, barci cu care sa te plimbi pe lacurile care inconjoara templul, plactte bilingve (chineza si engleza), harti… ce sa mai, totul de manual! Apare si ghida complexului, asa ca o luam la vizitat.

Este cel mai faimos complex de temple din orasul Zhenjiang (fiecare ghid sau reprezentant al biroului de promovare turistica cu care ma intalneam sublinia ca orasul are 3.000 de ani).

Trecem pe sub ochii celor 4 zei-protectori pe care ii vezi in numeroase temple budiste, urci la nivelul urmator, unde se afla cel mai mare templu, faci poze. Ce pacat ca e vremea asta noroasa! In China, foarte rar cand poti vedea un cer albastru, clar. Cei mai multi acuza poluarea, dar cred ca tine si de clima zonei… de altfel, toate picturile clasice chinezesti redau tinuturi paradiziace invaluite intr-o ceata misterioasa… iar in dinastia Ming sau Qing nu cred ca era prea multa poluare industriala…

Si daca tot am atins subiectul poluarii. Poluarea este una dintre cele mai mari probleme ale Chinei. Cresterea economica exploziva a dus la o foame ingrozitoare de materiale energetice. China nu are petrol, ci doar foarte mult carbune (ma rog, si numeroase hidrocentrale si atomo-centrale)… In plus, in primii ani de explozie economica, nimeni nu s-a gandit la ecologie, toti se luptau sa construiasca, sa faca bani, sa creasca… Iar protectia mediului a trecut in subsidiar… Cred ca un moment-cheie au fost Jocurile Olimpice de la Beijing. Dosarul chinez era beton, bugetul era nelimitat, nu exista niciun dubiu ca chinezii vor organiza cele mai spectaculoase Jocuri Olimpice din istorie… era o problema – Beijingul era ingrozitor de poluat. Comitetul International Olimpic nu a facut rabat. A acordat organizarea Jocurilor Olimpice capitalei chineze cu conditia sa reduca poluarea la niveluri cat de cat acceptabile… Masurile au fost extreme, asa cum ii sta bine Chinei – cel mai mare combinat siderurgic din lume aflat in Beijing a fost demontat si mutat la sute de kilometri distanta. Mii de alte fabrici poluante au fost inchise, zeci de mii de case care se incalzeau cu carbune au fost demolate, iar locuitorii mutati la bloc unde caldura era adusa de curent electric, jumatate din populatia Beijingului a fost data afara din oras in timpul Olimpiadei, in urbe ramanand strict cei care aveau de-a face cu Olimpiada, au fost introduse restrictii draconice pentru circulatia masinilor… Dar, dupa ce ultimii sportivi au decolat din spectaculosul aeroport al Beijingului, poluarea a revenit.

Si totusi, Olimpiada a deschis ochii autoritatilor si mai ales societatii civile. In consecinta, cuvantul ecologie este la ordinea zilei. Anul trecut, cand am fost in China, nu prea am citit despre eco si verde si mediu inconjurator prin presa chineza (cea de limba engleza, evident J). In schimb, de data asta nu a fost zi sa nu fie vreo 2-3 articole despre ce minuni ecologice a facut orasul X sau Y. S-a investit enorm in mijloace de transport in comun – China are, dupa doar 7 ani de la inceperea constructiilor, cea mai intinsa retea de cai ferate de mare viteza din lume, saptamanal se deschide vreo linie de metro prin vreun oras, iar organizatiile de partid locale se intrec in a-si declara orasul cat mai ecologic. Daca acum 7 ani, cand ajungeam prima oara in China, nu vedeam niciun cos de gunoi de strada, astazi sunt la fiecare pas, dar niciuna, absolut niciuna din cele cateva mii de pubele pe care le-am vazut saptamana aceasta nu colecteaza gunoiul la intamplare – toate sunt impartite in “gunoi reciclabil” si “gunoi nereciclabil”. In China, cand Partidul decide ceva, apoi se face… la o scara inegalabila si cu un zel iesit din comun.

Sa revin insa… din pacate, desi este principalul monument al orasului, iar pagoda din varful templului imi face cu ochiul, nu e timp de urcat in varf… Ne asteapta muzeul orasului Zhenjiang! Asa ca ne imbarcam in autocar si fuga la Muzeul Orasului. Ce naiba sa vezi in muzeul unui oras de provincie? Vreo colectie prafuita? Hai totusi sa fiu cuminte si sa merg…

Muzeul este inchis in mod normal lunea, dar pentru noi, reprezentantii turismului mondial, tot orasul ne este la picioare… asa ca muzeul se deschide si patrundem in interior, urmati de o armata de cameraman, fotoreporteri si ziaristi din presa locala. Evenimentul “Go China Summit” este un eveniment major pentru Zhenjiang! Voi asista insa la unul dintre cele mai tari stiluri de ghidaj la care am putut asista. Nu e doar un ghid, ci doi, care se completeaza unul pe altul intr-o stafeta fara pauza… fac misto unul de altul, ne pun sa ghicim diverse lucruri, ce sa mai, este o placere sa-i urmaresti. Pare mai degraba un talk-show ambulant care ne trece prin sala cu bijuterii, cu unelte agricole, cu ceramica… in plus, muzeul este super modern. Nu pot spune ca muzeul din Zhenjiang gazduieste cine stie ce minuni ale civilizatiei, dar modul in care sunt expuse, luminile, display-urile super moderne, camerele mari si aerisite si, mai ales, spectacolul celor doi ghizi transforma un muzeu care ar putea fi anodin intr-o experienta minunata!

Spre deosebire de multe alte locuri din China “interioara”, Zhenjiang a avut o istorie cosmopolita. Orasele de pe coasta gen Tianjin, Tsingtao, Shanghai, Canton, sa nu mai pomenim de Hong Kong sau Macao, au fost deschise strainilor, au existat “concesiuni”, zone speciale pentru straini, dar in interior mai rar sa vezi straini. Ei bine, Zhenjiang, datorita faptului ca aici se afla confluentad intre fluviul Yangtze si Marele Canal (o alta constructie faraonica chineza, mai putin cunoscuta strainilor decat Marele Zid, dar infinit mai folositoare. Marele Canal are si el peste 1.000 de ani si e varianta hidro a Marelui Zid – are o lungime de aproape 1.500 de kilometri, legand Beijingul de fluviul Yangtze, pe el circuland de-a lungul secolelor miliarde de tone de orez si alte marfuri, iar intr-o alta era, cand nu existau prea multe drumuri, milioane de pasageri. Este canalul care hranea nordul unde nu creste orez din cauza climatului aspru (in martie, in Beijing erau inca temperaturi maxime cu minus).

Asa ca Zhenjiang era un punct strategic, deci englezii au deschis aici o ambasada, iar misionari americani au venit in secolele 19 si 20 sa evanghelizeze chinezi… nu au reusit prea mult, in schimb, fata unui misionar care si-a trait copilaria si tineretea in Zhenjiang a devenit prima femeie din istorie care a primit un premiu Nobel pentru literatura, in 1938. O cheama Pearl S. Buck si este un simbol al simbiozei culturale Est-Vest… sau cel mult asa este privita de chinezi.

Dupa ce savuram aerul usor desuet al unor incaperi cu mobila de secol 19 din fosta ambasada (care are o arhitectura tipic british), ajungem direct in vechea China… Este replica din Zhenjiang a centrului vechi bucurestean. I se spune Ferry Street, fiind strada care dadea spre portul orasului, locul frecventat de negustorii secolelor apuse… Pe atunci, Yangtze ajungea pana la Ferry Street, astazi e cam la vreo 500 de metri mai departe, dar Ferry Street, dupa o perioada de ruina, a fost reconstruita si transformata in atractie turistica – baruri, restaurante, magazine de suvenire in cladiri tipic chinezesti… Aflu ca acum vreo 10 ani, pe aici bantuiau tot soiul de cersetori si homelesi… suna cunoscut, nu?

Cum spuneam si in episodul trecut, municipalitatile chinezesti par obsedate de promovarea turismului. Acum cativa ani, Partidul a trasat turismul ca fiind o prioritate, asa ca toate autoritatile locale de la sate pana la cele mai mari metropole s-au napustit sa isi refaca potentialul turistic. Asa au reaparat mii sau zeci de mii de palate si temple din dinastia Ming sau mai stiu eu care, au aparut parcuri de distractii, parcuri eco, rezervatii naturale (in nu stiu ce comuna primarul a insistat sa fie repatriati niste cerbi luati de britanici prin secolul 18, acum mega-obiectiv turistic), au aparut muzee, case memoriale (unde nu mai existau au fost reconstruite de la zero), orice. Daca asta a zis partidul! Iar turistii nu au incetat sa apara… mai ales cei chinezi, mari iubitori de turism… asa ca poti descoperi ca si cele mai mici si mai neinsemnate monumente sunt vizitate anual de milioane! Dar asta nu e destul, trebuie sa aduca si turisti straini… s-ar putea ca in curand forta de munca chineza sa nu mai fie asa de ieftina si atelierul de productie al lumii sa se mute din China in Vietnam sau cine stie pe unde e mai ieftin… Asa ca expresia “dezvoltare sustenabila” este la mare moda… iar turismul trebuie sa aduca miliardele care sunt aduse astazi de jucarii, toale si adidasi!

Imagini Zhenjiang

Templul Jinshan

Rugaciuni – astea da lumanari !

Templul Jinshan

Pagoda din varful dealului

Urcand spre pagoda

Templul Jinshan vazut de sus

Mama, ce le place chinezilor sa pozeze in costume de epoca !

Muzeul Zhenjiang s-a deschis special pentru noi !

Ghidaj in duo

Muzeul – super modern

O camila de acum cateva secole…

O gradina englezeasca – se potriveste perfect cu fostul consulat britanic din Zhenjiang !

O oaza de Europa de inceput de secol XX – in interiorul consulatului

Ferry Street – centrul istoric din Zhenjiang

Poti sa-ti iei si o statuie cu Mao 🙂