In umbra marelui Shanghai. Episodul 5 – Banchet oficial guvernamental, versiunea chineza

China este o tara a traditiilor si a obiceiurilor… E musai sa ai o carte de vizita (de cele mai multe ori, bilingva, in engleza si chineza, o versiune pe o parte, una pe cealalta) pe care trebuie s-o dai zambind cu ambele maini. Chiar daca dai peste vreunul mai fraier care are cartea de vizita doar in chineza, trebuie sa te uiti la ea cu atentie, chiar daca nu pricepi nimic… asta se numeste in engleza “saving the face” – “salvarea fetzei” 🙂 Niciodata, pentru nimic in lume, nu trebuie sa-l faci pe un chinez, nici macar indirect, prost. Decat daca il urasti cu spume.

Intr-o lume a obiceiurilor si a traditiilor de socializare obligatorii, participarea la un banchet oficial oferit de guvern este un spectacol in sine. Si e o oportunitate care nu trebuie ratata pentru nimic in lume! Asa ca m-am schimbat rapid de la adidasi si blugi la costum si pantofi si la ora indicata eram prezent in fata salii de banchet … care este evident… imensa!

In interiorul somptuos, mese ca de nunta, iar fiecare participant are numele trecut in dreptul scaunului pe care are dreptul sa il ocupe… Si, spre marea mea surpriza, ma trezesc la masa 1, printre oficialitati… cum naiba am nimerit eu acolo, intre secretarul de partid adjunct al unei provincii cu 78 de milioane de locuitori si presedintele biroului de promovare turistica a intregii provincii? Ma uit la colegii mei, din delegatie. Multi dintre ei au primit locuri la mesele 2 si 3 care incadreaza totusi masa nr. 1, la care se afla diverse oficialitati de partid si de stat chineze, organizatorii si cativa colegi. Sa fi fost din cauza ca m-am trecut in documentele oficiale “CEO Imperator Travel Blog”? :). Pesemne.

Mesele impecabile, neatinse, prin jurul nostru roieste o armata de chelneri… De altfel, daca nu esti atent, iti dispare mancarea din fata. Avem in fata paharul de vin, e totusi o chermeza oficiala cu straini, altfel ne-am umple de maotai, bautura spirtoasa traditionala a Chinei. Primul lucru obligatoriu, schimb de carti de vizita… Inclinare la 45 de grade, pronuntarea cu voce tare a numelui celui care ti-a dat cartea de vizita. Tipul de langa mine, seful turismului, imi povesteste despre minunile provinciei lui, iar eu ii povestesc ce e ala un blog de travel. Pare mirat… Prin China, sunt bloggeri faimosi, dar aia care critica regimul si care din cand in cand ajung si prin presa internationala. Sa nu fie bloggeri de travel in China? Am mari dubii. In fine.

Vinul continua sa ramana neclintit in pahare. Nu pot sa bei asa, oricum, oricand. In spatele nostru, cateva sute de oameni, invitati sau nu, creeaza o atmosfera ca de stadion. Nu vor interactiona decat putini dintre ei cu noi, stabii! Sunt multumiti doar ca au venit la eveniment si au stat in camera cu oficialitatile. Probabil au si platit pentru onoare. Dar ce conteaza, e musai sa fie acolo.

Vine maestrul de ceremonii. Citeste de pe o hartie un discurs pompos… in chineza suna ca discursurile de pe vremuri, varianta in engleza pare normala. Asa o fi limba lor :). Si dupa ce este pomenita importanta evenimentului pentru turismul local, sunt pronuntate numele starurilor de la masa 1… Primarul orasului, secretarul de partid, sefi de partid si de stat de la nivel de provincie, oficialitati de la turism, cultura etc… Multi sunt veniti din diverse orase ale provinciei Jiangsu. Nu se aud decat clickurile furibunde ale aparatelor foto si zumzetul videocamerelor. Toate presa e prezenta. Ca prin vis, aud in chineza “Lo-manya” si cum maestrul de ceremonii se chinuieste sa pronunte “Imperator Travel Blog”. Mary imi face un semn. Ma ridic, ma inclin, exact cum am vazut la chinezi… Aplauze furtunoase. Nu si ovatii. Sper ca mi-am castigat deja 500 de cititori unici chinezi :).

Urmeaza discursurile oficiale. Mai intai primarul. El vorbeste in chineza, maestrul de ceremonii traduce. Vorbeste cu inflacarare, aplauzele curg la fiecare paragraf. Ce e curios, aplauda inclusiv vorbitorul. Ideea e importanta, nu omul care le rosteste. Ia cuvantul si Mary… cu o seara inainte a fost rapita si dusa la postul local de televiziune la un talk-show. Evenimentul este chiar important pentru toata suflarea din Zhenjiang. Au fost facute investitii enorme in obiective turistice, totul e la mai mult decat perfectul, trebuie sa vina turistii. Si mai ales turistii straini, ca cei chinezi, oricum, vin in valuri.

Urmeaza apoi spectacolul socializarii… In jurul meu, o miscare browniana intre comeseni care se duc sa ciocneasca un pahar de vin… ca sa fii politicos, trebuie sa iti paharul de picior, iar cealalta mana sa o tii de asemenea sub pahar sau undeva la mijlocul paharului, cam ca onorul la mitraliera. Apoi, bagi un cambei (adica “bottoms up”, pana la fund) si dai paharul pe gat. De aceea toti isi umplu paharul cu o cantitate mai mica decat la o degustare de vin. De peste tot se aude “cambei”, “cambei”… Cam le bei… si trebuie sa ramanem totusi in doua picioare.

Obligatiile sociale insa risca sa te lase nemancat, desi mancarurile curg intr-o sarabanda furibunda… Intre un ridicat in picioare, un cambei, doua vorbe si un pahar pana la fund, localnicii se reped sa manance in viteza ce pot infuleca pana cand mai apare cineva cu care trebuie sa bagi un cambei. Reteta perfecta de gastrita, mai ales pentru cei care o tin din dineu oficial in dineu oficial. Uneori pare comic cand baga in viteza o lingura de supa sau vreun betigas  cu carne intre doua cambeiuri.

Vine si primarul orasului care da noroc cu toata lumea de la masa nr. 1. Au loc introducerile oficiale. Eu sunt “scriitor”, “scriitor de calatorie”. Sincer, nu m-am gandit niciodata sa imi iau titulatura aceasta, dar daca asa da bine in China, de ce nu. Hmmm… un intelectual pare sa spuna primarul. Educatia este primordiala in China, iar scriitorii si poetii sunt mai stimati decat orice miliardar… Miliardarul picat din elicopter trebuie sa vina la masa scriitorului sa solicite un cambei. Urmeaza apoi viceprimarul… Are timp mai mult, nu doar ciocnitul protocolar… Imi spune ca Zhenjiang este orasul dragostei, un oras foarte romantic, un soi de Verona a Chinei si ca poate sa-mi gaseasca o nevasta chinezoaica mintenas. Sa-i dau criteriile pe mail si se rezolva. E chiar simpatic, vorbeste bine engleza si nu prin interpret.

Miscarea browniana a participantilor pare sa se mai fi domolit, asa ca se infuleca in viteza ce a mai ramas. Ospatarii sunt o culme a vitezei de debarasare/servire, niste adevarati iepurasi Duracell. Deschizi gura, doua secunde mai tarziu vine. Nu neaparat adus de aceeasi persoana, se pare ca sistemele de comunicare sunt mai performante decat in cazul trupelor de comando.

Si cand petrecerea pare sa lancezeasca si lumea sa-si inghita ultimele dumicate, hop! apare din nou maestrul de ceremonii la microfon care anunta incheierea banchetului. In secunda doi, sute de chinezi de la celelalte mese se ridica in picioare si se bulucesc spre iesiri precum spectatorii dupa ultimul fluier al arbitrului dintr-o partida de fotbal. In nici doua minute, sala este goala si dau mana cu ultimele oficialitati care parasesc si ele sala. Ramanem doar noi, strainii, tragandu-ne sufletul… In urma mesenilor, munti de mancare. Ma astept sa vina chelnerii care probabil pot duce mancare acasa pentru un intreg cartier. Da’ de unde, este sedinta tehnica… Toata armata de chelneri in rand primeste, probabil, feedbackul sefilor de sala. Abia apoi se trece la debarasarea care se face cat ai bate din palme… Maine incepe “Go China Summit”! Let the show begin!

Cam asa arata sala de banchet… pe cale sa se umple

Masa VIP – masa nr. 1 🙂

Pe mesele mai putin importante, ceva vin, dar si … tigari !

Impreuna cu reprezentanta biroului de promovare a turistica a orasului Zhenjiang

Let the party begin !

Maestrul de ceremonii deschide banchetul

Apoi cuvanta primarul

Cu care dau si noroc

Cambei ! Cambei ! Cambei ! Se aude prin toata sala 🙂

Cine sa se mai uite la o biata supa de creveti ?

Iar la final, in timp ce VIP-urile venite de peste mari si tari se fotografiaza

Participantii chinezi au si evacuat sala ! Rapid !