Probabil multi dintre voi nu stiti ce este Khao San Road (sau Khao San Thanon, daca preferati varianta in thailandeza). Este o strada din Bangkok. O strada pe care candva, in anii ’60-’70, cand calatoriile in tinuturi exotice au ajuns la moda, au inceput sa se aciueze frumosii nebuni ai overlandului transcontinental, un drum al matasii modern, dar care nu mai era batut de negustori, ci de calatori. Situat nu foarte departe de raul Chao Praya, aceasta coloana vertebrala a Bangkokului, si la nord de complexul turistic al Marelui Palat, din capul locului, a fost vazut ca un loc strategic pentru ca aventurosii calatori ai epocii sa isi aseze cortul. Ei, un cort virtual pentru ca in zona au aparut, brusc, cateva guest house-uri cu mai multi sau mai putini sobolani si gandaci… dar ce conta, era ieftin, era OK si erai intr-un oras magic.

Acum cativa ani, cineva destept din publicitate a lansat conceptul de “lovemark” pentru anumite marci iubite de consumatori. Pentru unii, Nike poate fi un lovemark, nu pot trai fara el, iPhone-ul este un lovemark, iar pentru fetele din Orientul Indepartat nimic nu este mai scump pe lume decat o geanta Louis Vuitton. Ei bine, pentru mine, Khao San este un lovemark.

Khao San a fost primul loc unde am facut cunostinta cu un continent fascinant care imi place – Asia. Prima tara din Asia pe care am vizitat-o a fost Thailanda (de fapt, prima tara din Asia in care am calcat este Iordania, dar nu se pune, Orientul Apropiat este foarte diferit de Asia de dincolo de Persia). Si dupa ce am coborat din avion, am luat un taxi si m-am dus direct in Khao San. Mi-aduc aminte cum ma uitam, fascinat, pe geamul Toyotei la stradutele pline de viata ale marii metropole thailandeze, la oamenii care mancau stand ciuciti pe niste scaunele ca de copii, la exoticele tuk-tukuri, o combinatie stranie de motocicleta si Tico, la templele aurite care rasareau ametitor pe la colturi de strada. Soferul nu stia o boaba de engleza (unul dintre putinii thailandezi pe care i-am intalnit si care nu puteau articula niciun cuvant pe “faranga”), dar primise instructiuni de la ghiseul din aeroport care organiza transportul cu taxiul. Imi facusem rezervare pe net la un hotel ieftin, numit New Joe, care se afla pe una dintre stradutele paralele cu Khao San.

Ma asteptam ca masina sa ma lase in fata hotelului, dar soferul a oprit fix in capul unei strazi animate, plina de turisti, dar si de vanzatori de de toate, si acolo ne-a dat jos. “Hei, baiatu, dar unde e hotelul?” Tipul indruga ceva in thailandeza si apoi ne-a abandonat in capul strazii. Auzisem eu de tepe in Asia, chiar sa imi incep cariera de turist in Asia cu o teapa?? Aveam un sentiment de confuzie… cum rar mi s-a mai intamplat. Caldura ma coplesise (era decembrie, venisem de la minus nu stiu cate grade, si in Bangkok erau mai bine de 30 de grade), iar umiditatea ma facea sa ma simt ca o galusca intr-o mare supa. In plus, lungul drum cu avionul, cat si diferenta de fus orar… Dar poate ce m-a uluit cel mai mult era furnicarul de oameni, albi relaxati, in pantaloni scurti si in slapi, thailandezi zambitori vanzand de toate… Pana la urma, m-am resetat un pic, am inceput sa intreb in stanga si in dreapta si l-am gasit si pe New Joe.

Cand am ajuns in fata hotelului cu rucsacul in spate, asa cum ii sade bine oricarui backapacker, m-am prins ca taximetristul nu m-a tepuit. Pur si simplu, nu putea sa intre cu masina. Hotelul dadea spre una dintre acele alei inguste, inguste, acoperite cu cladiri care incearca sa prinda orice spatiu liber, amintind de bazarurile din 1001 de nopti. Pe aleea in care se afla hotelul intrai cu greu cu o motoreta, d-apai cu ditamai Toyota! Lonely Planet ma cam pacalise… pe harta aparea ca New Joe da spre o strada pe care banuiam ca e lata. Nu era!

New Joe nu arata cine stie ce. Daca restaurantul cu terasa, ingramadita intre alte restaurante, hoteluri, saloane de masaj si altele era OK, camerele erau ca niste hrube. Dar nu conta, atat timp cat dadeam cam 5 dolari pe dubla cu baie proprie si aer conditionat (intre timp, preturile au crescut in Bangkok, nici dolarul nu mai e ce era in epoca Clinton). Ne-am trantit rucsacurile si cum dorinta de a descoperi era prea mare, am tulit-o pe Khao San.

Daca, la inceput, Khao San era doar o strada, acum e un cartier… ghetoul turistic se intinde pe mai multe strazi, iar unele nu mai sunt in categoria ieftin, ieftin, ieftin, au devenit mai “mid range”. De altfel si turistul de Khao San a evoluat de la basic backpacker la flashpacker. E drept mai exista destui backpackeri pentru care 10 centi pot face diferenta in a cumpara ceva, dar zona s-a segmentat mult. Sa nu anticipez.

In decembrie 2002, Khao San avea un farmec al sau, un vibe tipic locatilor ieftine din Asia. Mi-aduc aminte ca prima masa am luat-o la un restaurant italian (datorita schimbarii radicale a climei si bacteriilor, in primele zile, daca nu ai un stomac super-beton si nu vrei sa petreci prea mult timp pe tron, e bine sa nu te avanti spre cine stie ce specialitati ciudate). Ospatarita era desculta (adica isi mai uita papucii la bucatarie), spaghetele erau niste noodles afumati de tip chinezesc, iar tortellini erau niste coltunasi care vag aduceau aminte de orginalii peninsulari. Intre timp, respectivul restaurant numit „La Casa” a devenit o retea destul de premium pe care o gasesti prin diverse locuri din Bangkok, inclusiv in malluri. Isi pastreaza si localul initial de pe Khao San, dar este un adevarat restaurant italienesc de calitate.

Ce era pe Khao San? De toate – CD-uri muzicale, vanzatori de tot soiul de haine exotice, carti la mana a doua, saloane de masaj, facatori de legitimatii de studenti si de diploma de la orice universitate din lume, dar, peste tot, un sentiment de party, de buna dispozitie, nu stiu, o atmosfera speciala… parea un carnaval, un carnaval non-stop, mai ales dupa lasarea intunericului (care la Bangkok se intampla cam pe la 6 seara in decembrie)… Era Asia si era atat de faina!

Acasa, in hotel, am descoperit in baie un gandac mare, din acela de ar fi putut sa sature o intreaga familie de thailandezi daca ar fi fost prajit. Venisem de la Bucuresti cu spray de gandaci, l-am testat pe monstrul thailandez, dar nu a avut niciun efect. Doar un papuc zdravan l-a putut rezolva! A doua zi, ne-am intalnit cu niste romani care ne-au spus ca stau intr-un hotel fain, nu departe de Khao San, care costa doar marginal mai mult si e mult mai fain. Se chema Wild Orchid si ne-am mutat acolo… am avut cearsafuri de matase (o nebunie!) peste o saltea impachetata in plastic J, iar dusul si toaleta erau efectiv in balcon, in aer liber :).

Dar cum e Khao San-ul azi? In primul rand, s-a imburghezit… exista hoteluri-boutique, au aparut complexuri comerciale (e drept, nu foarte mari), dar preturile continua sa fie bune. Nu sfatuiesc pe nimeni sa aleaga un hotel pe Khao San, Khao San, din cauza zgomotului – acum, pe istoricul Khao San se afla numeroase baruri care se intrec in decibeli, ci pe una dintre strazile laterale. Eu am stat in ultimii 2 ani in Rambuttri Village si mi s-a parut o alegere inspirata – camera OK, liniste, curat, la vreo 18 euro dubla. Mai ales in zona Rambuttri au aparut restaurante cu staif si atmosfera poate fi comparata cu cea de statiune marina. Nu numai ca s-a imburghezit, dar Khao San s-a si corporatizat – la ambele capete ale strazii gasesti Burger King, iar pe strada dai si de Mac, si de KFC. Fostele bombe de odinioara sunt acum baruri si restaurante faine, iar sirul nesfarsit de magazine de tip “hole in a wall” este intrerupt de minimalluri… Atmosfera insa e la fel de boema, iar seara de seara, Khao San-ul se transforma intr-o arena de party… au aparut chiar si cluburi pe aleile laterale.

Evident, mai gasesti franturi din Khao San-ul meu… pe aleaa cu New Joe pare sa nu se fi schimbat nimic. Wild Orchid e exact la fel ca acum 10 ani, doar ca ceva mai decrepit. Nu mai exista insa asternuturi de matase, iar dusul din balcon a fost inconjurat de un zid. Costa la fel ca Rambuttri Village, uneori si cu 1-2 euro mai mult, asa ca mai bine va duceti la Rambuttri! Au mai ramas si cei cu “We buy everyting”, comerciantii care sunt dispusi sa cumpere orice de care vrei sa scapi – de la adidasi scofalciti la carti citite, de la chitare folosite la agatat gagici pe plaja la sepci batute de soare. Aici, farangii ramasi fara bani isi vindeau lucruri pentru a-si mai finanta cateva zile de viata exotica.

De ce imi place Khao San? Nu numai ca este locul unde m-am indragostit de Asia, nu numai pentru atmosfera boema, ci si pentru ca tot ce iti trebuie e la o aruncatura de bat. Ai mini-supermarketuri 7-11 deschise non-stop, restaurante, agentii de turism care sa-ti gaseasca bilete de tren, autobuz, avion sau tururi, saloane de masaj (in fiecare seara ii multumeam lui Buddha ca supusii sai au inventat masajul la picioare dupa o zi de alergatura prin Bangkok!), street food (de la banana pancake la pad thai, de la lacuste prajite la ananas pe bat), librarii, magazine de haine, orice iti trasneste prin minte gasesti pe o raza de 100 de metri de locul unde dormi! In plus, este la doi pasi de rau, de Chao Praya, de unde pot sa iau vaporul public si sa ajung cam oriunde m-ar interesa. Daca ar fi avut si metro sau Sky Train, ar fi fost perfect!

Sincer, de cate ori am venit in Bangkok, niciodata n-as fi stat in alta parte. Chiar si cand am stat 2 nopti la Sheraton, unul dintre hotelurile de mare lux de pe malul fluviului (sa nu va inchipuiti ca l-am platit din buzunar :)), tot luam barca si ma intorceam in Khao San pentru un masaj sau ce mai aveam nevoie. Uneori, ma gandesc daca entuziasmul meu pro-Khao San este putin nostalgic. Iarna asta am ajuns aici cu trei prieteni care nu mai calcasera in Thailanda, iar unul nu mai fusese niciodata in Asia. Nu erau pusti, aveau peste 40 de ani, nu aveau fite, dar au si experienta hotelurilor de 5 stele. M-am temut putin. De multe ori, Khao San-ul se potriveste la cei de 20, maximum 30 de ani. Dar le-a placut. Atunci, am avut confirmarea ca iubesc Khao Sanul nu datorita a ce a fost, ci datorita a ce este.

Sunt convins ca multi dintre voi ati ajuns in Bangkok, banuiesc ca si pe Khao San. Ce parere aveti? V-a placut, nu v-a placut? De ce? Chiar sunt curios!

Imagini Khao San Road – Bangkok

Welcome to Khao San !

Pe straduta care da spre Wild Orchid si New Siam

Hotel Rambuttri Village – aici, am stat in ultimii 2 ani

Are si piscina, sus, pe bloc 🙂

Wild Orchid.. au zid dusul care era in balcon 🙂

Ce poti cumpara in zona Khao San ? Pai… toale de backpacker

carti,

suveniruri etnice,

Documente false

de toate si pentru toti 🙂

fructe (asta e dragon fruit)

Soi Rambuttri – zona mai upscale 🙂

Tuk-tuk-urile cele mai scumpe din Bangkok 🙂

Statia de Chao Praya Express de langa Khao San se numeste Phra Arthit

Aleile din zona care mai aduc cu Khao San-ul de acum 10 ani

Asta era „strada” care dadea la New Joe 🙂

Raiul adolescentilor americani 🙂

Khao San by night 🙂

Nici nu stiti ce bine pica un masaj la picioare dupa o zi de vizitat.. 220 baht (5,50 euro) pe ora !