Acum ceva timp, am mai publicat povestile Andreeii de prin India. Prinsese una din ofertele pe care le publicasem la un moment dat (era un bilet la vreo 200 si ceva de euro pentru Delhi) si petrecuse o saptamana prin Triunghiul de Aur… De atunci, Andreea a mai prestat la serviciu, a devenit o atleta perfecta, si-a deschis blog (nu, nu e de calatorii, ci blogul unei corporatiste cu multa dragoste pentru sport si vise foarte mari) si a plecat 3 luni in „sabatic”. Sabatic, nu salbatic ! 🙂 Adica si-a luat 3 luni concediu fara plata de la corporatie si a plecat sa vada lumea… Mai intai s-a dus in Cuba (episodul de azi este despre Havana), iar mai apoi, hat, departe, tocmai in Australia si Noua Zeelanda (cu niste opriri mai scurte prin Elvetia si Turcia). Si pentru ca stiu ca printre voi se afla destui corporatisti, poate serialul acesta va inspira 🙂

Am indraznit pentru prima oara sa visez la un Sabbatical in toamna lui 2011, atunci cand am vazut transformarea incredibila pe care o colega din Rusia o afisa dupa trei luni de trait departe de proiecte, deadline-uri si sedinte. Ne-am intalnit la un team building, eu – dupa aproape cinci ani de lucrat “cu continuitate” intr-o multinationala, ea – inca radiind in prima ei saptamana de “trezire la realitate” din ceea ce descria a fi o experienta de odihna, regasire , socializare si calatorit.

Multa lume nu stia atunci – si poate nici acum – ce este un Sabbatical si ce presupune el. E o “institutie” aproape neintalnita in Romania din multe motive care tin de legislatie, mentalitatea agnajatorului, dar si a angajatului, care nu este constient ca in alte locuri din lumea asta e perfect normal sa decizi ca ai nevoie de putin timp si pentru tine. Nu e o rusine, nu inseamna ca “tragi chiulul” de la munca si nu ar trebui sa insemne ca iti pui cariera in pericol.

Conceptul asta e destul de intalnit la americani, unde exista si nebunia numita “an sabatic”. Colega mea din Rusia indraznise doar trei luni, iar eu pe meleaguri mioritice eram constienta ca nu pot sa sper si nici sa suport financiar mai mult de atat (Sabbaticalul este o invoire fara plata). A fost nevoie de aproape un an sa se aseze lucrurile si sa primesc acordul final din partea sefilor,  dar am primit ce imi doream: trei luni de concediu in perioada 1 septembrie – 3 decembrie.

Am petrecut prima jumatate din sabbatical in ceea ce acum numesc “sublima ignoranta”. Am avut putine planuri si am petrecut cam tot acest timp bucurandu-ma de clisee minunate precum: “me time”, “family time”, dormit prea mult, sport pe saturate, auzit cum creste iarba.  Am redescoperit multe mici bucurii si e o parte a sabbaticalului pe care o apreciez enorm, desi nu este la fel de palpitanta ca ceea ce a urmat.

Am petrecut ultimele sase saptamani din concediu departe de casa, in ceea ce s-ar putea numi cu putina indulgenta “calatorie in jurul lumii”. Un sumar al experientei – daca tii sa numeri si sa cuantifici cumva toata nebunia – ar fi cam asa: cinci tari, patru continente (ar fi doar trei sau cinci… depinde cum incadrezi unele tari), 16 zboruri, ~81 de ore petrecute in avion si inca 35 prin tot felul de aeroporturi, 14 orase sau localitati, 3.000 km petrecuti prin masini sau autobuze… si cine stie cati kilometri luati la pas prin oras, desert, jungla, plaja, munte, mare etc.

Ca o ultima nota, a mai insemnat si zeci de ore petrecute in fata computerului organizand totul cat mai bine posibil. Am calatorit numai pe cont propriu, fara ajutor din partea unor agentii.  Asa am experimentat intr-un mod foarte autentic fiecare coltisor si am economisit foarte multi bani – insa cu pretul a zeci de e-mailuri si confirmari, teancuri intregi de hartii printate, harti si informatii turistice… un efort destul de mare depus cu mult timp inainte.

In ziua imbarcarii catre prima destinatie – Cuba –  mi-am dat seama pentru prima data ce urma sa fac. Priveam teancul imens de documente din “dosar”, bagajul mic si destul de inghesuit, si m-am intrebat care sunt sansele statistice (sunt business analyst – e defect profesional) ca totul sa mearga din plin – sa nu pierzi niciun avion, sa nu dispara niciun bagaj, sa nu fii dezamagit de niciun loc de cazare, sa fii senatos pe durata intregii calatorii, sa nu te prinda niciun eveniment natural/meteo mai extrem. Am privit toata experienta ca pe un proiect – am planificat si am organizat  totul pana la exagerare… acum era momentul sa sper ca si Universul va colabora in acest sens 🙂

Primele zile in Cuba – Viva la revolución!!

Cuba nu a facut parte din planul initial de calatorie. Planificasem Australia, apoi Noua Zeelanda s-a adaugat pe lista natural, considerand ca deja calatoream in partea aceea de lume. Pentru restul calatoriei noastre in jurul lumii am lasat blogul lui Imperator sa decida 🙂 – am plecat de la premisa ca vom pleca acolo unde vom gasi prima oferta de bilete ieftine… si Imperator a semnalat oferta Swiss catre Cuba.

Mi-a placut ideea de Cuba din primul moment, e o cultura foarte proeminenta – multa lume stie despre Che Guevara, guantanamera, rom, trabucuri si salsa, si am pornit de la asta. Dupa cateva lecturi online am adaugat alte atribute de vis: peisaje superbe, un popor prietenos, plaje cum vezi prin carti postale, o doza de déjà-vu data de comunism, mixul dintre cultura neagra si alba intr-un fel atat de civilizat si de modern, siguranta calatoriei. De ce Cuba? Pai… de ce nu???

Am zburat via Zürich catre Varadero – principala statiune turistica a Cubei, intr-un zbor neinteresant cu un singur atribut notabil – plictiseala incredibila care te prinde atunci cand calatoresti asa de departe. Am ajuns epuizati si am inhalat aerul incins cand am coborat pe caldaram… acasa era o toamna calduta – aici sa fi fost cam 35 de grade Celsius. Viva el sol!

Primul hop a fost cel birocratic… tarile comuniste au o reputatie (testata pe propria piele) in directia asta… ma asteptam la ceva destul de minutios in vama, un functionar incruntat, o rastalmacire a bagajelor, ceva intrebari despre “doctrina imperialista”, dar am fost surprinsa  sa observ ca totul a mers perfect. O poza, o stampila… “hasta luego!”.

As vrea sa pot sa spun ca am inceput sa respir din prima atmosfera cubaneza, sa ma laud ca am poposit direct pe o straduta prafuita unde un cantaret ii zicea cu zor despre “Tu querida presencia, Comandante Che Guevara” in timp ce tragea dintr-un trabuc gros, dar adevarul este ca, obositi cum eram, am aterizat direct in piscina de la hotelul All inclusive din Varadero… o piscina la fel de sterila si de lipsita de personalitate ca oricare alta din lumea asta. Am baut un cocktail straveziu de la bar, am lenevit pe sezlong, am mancat la restaurantul hotelului ceva neinteresant si am dormit o jumate de zi si o noapte. Asta e, calatorului ii sade bine si cu odihna din cand in cand, dar de a doua zi se schimbau lucrurile – incepeam adevarata “experiencia cubana” – masini vechi, case coloniale, peisaje cu mult verde, tutun si rom, salsa si comunism.

Am calatorit spre Havana cu autocarul pentru turisti (Viazul) in conditii excelente daca poti sa treci peste aerul conditionat setat la 16 grade. La destinatie am facut ceva echilibristica cu bagajele, cautand casa particulara pe stradutele din centru, dar in cele din urma am gasit un mic colt de rai. Trebuie sa spun ca recomand din toata inima statul “in gazda” in Cuba. Am fost reticenta la inceput, dar am primit in toate casele, mai putin una (stay tuned – am detalii senzationale), servicii excelente, informatii de nepretuit si mai presus de toate aura aceea autentica. Cu gazda de la casa Vana am discutat foarte mult… am inteles cu ajutorul ei atatea lucruri despre adevarata Cuba, temerile si sperantele acestor oameni, realitatea din spatele comunismului lui Castro – si toate astea au condimentat experienta mea in aceasta tara intr-un mod foarte personal. Cuba mea este plina de lectii despre speranta, opresiune si strategii de supravietuire.

In cele cateva zile petrecute in Havana am bifat cam tot ce era mentionat prin ghidul turistic, luand la pas, impreuna cu prietenii, fiecare coltisor notabil. Desi nu sunt fanul experientelor “city break” (stilul meu de calatorit bate mai mult catre natura, experiente in aer liber, sport si aventura), orasul asta mi-a placut mult de tot. De fapt, in primul meu SMS catre parintii de acasa am scris “e minunat, vremea tine cu noi, cubanezii sunt veseli si primitori, strazile sunt pline de muzica salsa si sarbatoare”, incantata de aerul boem pe care l-am gasit aici. Trebuie mentionat ca este un oras care se ridica incet-incet din ruina – inca mai sunt strazi pline de mizerii, marginite de case foarte vechi in paragina, dar mare parte din centrul vechi a fost renovata si vibreaza sub pasii miilor de turisti. Nu vreau sa fac acum apologia Havanei – stiu ca sunt alti oameni care au scris despre orasul asta, iar eu mai am de povestit despre atat de multe colturi din lumea asta :). Vreau sa notez insa trei momente care mi-au ramas in suflet in acele zile: o calatorie speciala cu taxiul, o salsa in strada si o experienta aROMata 🙂

In ziua a doua prin Havana am luat un “taxi” catre centrul orasului. Cuvantul taxi este destul de vag in Cuba – orice masina (fie ca este un Chevy ’50 complet renovat sau o  stafie de tabla cu roti cu marca ruseasca ani ’30) poate sa fie un taxi daca plateste un timbru la “El lider” (ala mare de nu poate fi numit). Si cum viata in Cuba cere “mici manarii” ca sa supravietuiesti, uite cum masina devine unitate de productie pentru aproape orice sofer pregatit sa arunce cu pretul catre turisti. Taxiul insa este special – in principiu nu este al tau, ci impartit cu alti doritori – noi am fost mereu patru si luam cate un taxi full, dar imi e greu sa inteleg cum functioneaza traseul daca se urca mai multi oameni care vor sa mearga in directii diferite.

Ei, si uite asa facem si noi cu mana pe strada si trage langa noi o masina de epoca, neagra (imi cer scuze, nu m-a interesat marca sau varsta, dar stiu ca multi pasionati de autoturisme ar fi apreciat experienta). O mica negociere “cúanto nos cobras para el centro… 4 personas… no… cómo 10$???!!!, es muchissssssssimo, te doy 4$!!… anda que es buen precio…..” si suntem in masina.

Abia dupa ce urc arunc o privire catre soferul nostru… doamne, ce barbat! 🙂 Visul oricarei printese moderne: muschi bine conturati si etalati, pielea bronzata contrastand puternic cu maioul mulat alb, tunsoare fechezuita gen Usher, ochelari  “Ray Ban” negri cu rama aurie, lant gros de aur la gat, cred ca avea si un ghiul pe deget – to be confirmed :). O aparitie!! Ei, si micul nostru Romeo (sau, poate, Roberto – nu mai sunt sigura) hotaraste sa ne impresioneze in scurta noastra calatorie. Schimba directia si merge pe stradute laturalnice prin ceea ce as numi acum un ghetou cubanez autentic. Da geamurile jos (oricum, nu avea aer conditionat) si muzica la maximum (melodia asta – Me gusta el “taka ta”), pune cotul relaxat pe marginea portierei, da nonsalant din cap si se saluta cu toti prietenii de pe strada.  “Holla, qué tal?, Holla holla, me voy para el centro”, iar noi in spate acceptam provocarea… cantam si noi Taka ta, dam din cap in ritmul muzicii si ii salutam pe prietenii prietenului nostru.

E un moment de “Havana adevarata” pe care ma bucur ca l-am experimentat… Nu e o zona din Havana pe care o vezi in ghidul turistic, dar cartierul ala tipa “CUBA” la fel de tare ca si centrul vechi cu case coloniale renovate. Oamenii de pe strada sunt saraci, dar foarte veseli si mereu activi. Sunt un curcubeu de cafeniu si alb si negru, iar ceea ce imi place este ca nu sunt constienti de asta… Cuba chiar se simte “color blind” din masina asta neagra.

In aceeasi zi am experimentat si “momentul salsa”. Nu e prea greu sa gasesti un astfel de moment in Cuba – salsa si muzica derivata (rumba, batchata) sunt sufletul oricarui orasean de aici. Nu stiu cum se face, insa poporul asta chiar stie sa cante si sa danseze fantastic de bine, iar oamenii au dragostea de muzica in sange. Vei intalni oameni care canta la fiecare colt de strada mai importanta, iar calatorii se opresc din cand in cand sa ii asculte si sa danseze cu o relaxare fireasca. Nu stiu cum m-ar privi pe mine romanii daca ma opresc pe Lipscani in Centrul Vechi si dansez spontan o hora, dar acolo oamenii inteleg ca ai nevoie de muzica asa cum ai nevoie de mancare… e o experienta publica, libera si plina de veselie – trebuie sa accepti aceasta provocare!

Eram la o terasa mancand niste peste prajit cu orez (meniu tipic) cand am auzit acordurile de chitara ale unei melodii cunoscute (African Salsa – vezi aici) si am decis impreuna cu partenerul meu sa culegem roadele celor doi ani de cursuri de dans – acolo intr-o strada ingusta din Havana, cu piruete ceva mai dezechilibrate dupa infuzia de rom si menta, dar cu zambetul pe buze si sentimentul ca asa se danseaza, de fapt, salsa adevarata.

In ultima zi din Havana am vizitat Muzeul Romului – un loc de neratat din punctul meu de vedere. Nu – nu pentru ca iti dau sa bei o mostra de Rom Havana Club la final 🙂 –, ci pentru ca te ajuta sa intelegi cum a fost cladita aceasta natiune pe baza “aurului maro” – trestia de zahar. Am avut parte de un ghid excelent (vorbitor de engleza), care ne-a spus o poveste despre sclavie, atrocitati umane, progres tehnologic, ambitie nesabuita care traverseaza secole intregi. Cuba de azi a fost creata si exista datorita acestui ingredient-minune – chiar daca o mare parte din PIB-ul tarii este acum adus de turisti ca mine 🙂

Imagini Havana, Cuba

Am ajuns in Cuba si am sarit direct in piscina

Havana – Centrul Vechi

Cele mai bune masini din Havana

Relaxare totala 🙂

Mi casa es tu casa … in Havana !

Sa dansam o salsa pe strada !

O cina gourmet

Terasa noastra din casa particular La Orchidea Havana