Pana sa ajung in Algarve, ceea ce imi imaginam despre acest taram erau plaje, oameni bronzati, cluburi, restaurant, ma rog, cam ce are legatura cu statiunile marine. Acum mai bine de un an, Varu Cristea imi intarise aceasta idee cu seria lui de articole despre plajele Portugaliei . E drept, despre Algarve mai stiam ca a fost locul in care s-a retras presedintele ceh Vaclav Havel in ultimii sai ani de presedintie si de viata – suferind cu plamanii (beciurile puscariei si tigarile fumate non-stop nu ajuta prea mult), dramaturgul-disident-presedinte si-a mutat resedinta intr-o zona a Europei cu un climat propice, asa ca, in mintea mea, Algarve era un loc cu un climat dulce, o zona a primaverii eterne…

Acum cateva saptamani am fost invitat la targul de turism al Portugaliei, la Lisabona. Si cum se obisnuieste in cazul unor astfel de evenimente, invitatii urmau sa viziteze anumite zone ale Portugaliei pentru a se familiariza cu regiunile turistice care le-au fost prezentate la targ… Au fost mai multe optiuni – Lisabona si zona inconjuratoare (o vazusem), Porto si nordul (am fost anul trecut), Madeira (idem), Alentejo (nu auzisem prea multe despre aceasta regiune aflata la sud de Lisabona), Azore si Algarve. Pana la urma, am ales Algarve, impreuna cu alti 30 de invitati veniti din diverse colturi ale Europei (un contingent zdravan de cehi, polonezi, rusi si cativa de prin Europa Occidentala. De la noi, am fost doar doi).

Tururile astea de familiarizare sunt faine – stai in hoteluri de lux, vezi cateva locuri, dar accentul cade prea mult pe mese (participantii sunt imbuibati cu trei mese pe zi, pe mese fiind mancare cat sa indestuleze un cartier intreg) si, evident, programul este alcatuit de gazde – pe de o parte, imi convine, pentru ca in mod cert se vor da peste cap sa ne arate ceea ce biroul local de turism considera sa fie “the best of the best”, dar, pe de alta parte, imi rapeste din bucuria descoperirii proprii, pentru ca oricum programul este de dimineata pana seara tarziu… cu bune si rele, un “fam trip” (cum am descoperit ca este numit recent) este o ocazie buna sa vezi intr-un timp scurt o selectie destul de mare de “the best of”.

Asa ca intr-o buna dimineata de inceput de martie, ma imbarcam intr-un autocar in directia Algarve. Dupa ce am driblat cu eleganta traficul de dimineata din Lisabona, am traversat fluvial Tejo peste podul “25 Aprilie”, podul acela rosu care seamana cu Golden Gate-ul din San Francisco si de unde se poate admira o panorama superba a Lisabonei pana hat, spre Estoril si Cascais, si am pornit la drum.

Prima constatare – Portugalia are o infrastructura minunata, autostrazi perfecte, sisteme de poduri chiar spectaculoase – nu numai in Portugalia continentala, ci si in Madeira am descoperit zeci de kilometri de tuneluri si viaducte, construita pe bani europeni in ultimele decenii, mai ales dupa 1986, cand Portugalia a devenit cel de al doisprezecelea membru a ceea ce se numea atunci Comunitatea Europeana. Evident, a urmat o perioada de o relativa prosperitate, dar asta s-a intamplat datorita banilor europeni (obtinuti, se pare, cu o eficienta mult mai mare decat in cazul nostru) si imprumuturilor de stat. Canalizarea insa a majoritatii banilor spre proiecte de infrastructura fantastice (sa amintesc doar de podul Vasco da Gama care la inaugurare, in 1998, la cei 28 km ai sai, era cel mai lung din Europa!), dar si spre unele proiecte de stat (mi-aduc aminte, cand ajungeam pentru prima oara in Portugalia, in 1999, eram frapat ca toate cladirile apartinatoare statului gen primarii, politie etc. sau companiilor de stat erau impecabile, la soare te puteai uita, dar la ele, ba, pe cand ce era privat parea cam in ruina) nu a ajutat prea mult economia reala portugheza, asa ca la prima criza economica europeana tara s-a prabusit… Desi bula imobiliara nu a fost atat de mare si nu s-a spart asa de zgomotos ca in Spania vecina, statul este dator vandut si doar interventia UE a salvat tara de la faliment… ma rog, situatia nu era la fel de tragica precum cea a Greciei, dar, orisicat, cu o datorie publica mai mare decat Produsul Intern Brut (108% la sfarsitul lui 2012), Portugalia a trebuit sa treaca printr-o cura de austeritate, similara doar inceputului regimului Salazar… iar strangerea pungii statului a dus la o prabusire economica… de trei sau patru ani incontinuu, PIB-ul scade, scade, scade, somajul creste, creste, creste, la fel si emigratia. Iar luminita de la capatul tunelului inca nu isi face aparitia, nici macar palida.

De ce am facut aceasta divagatie? Pentru ca am fost surprins ca nu am prea vazut masini pe autostrada care leaga Lisabona de sud. E drept, inceputul lui martie nu e perioada de vacante, dar totusi… pe alocuri mi-aducea aminte de soseaua Ruse – Sofia pe care puteam sa merg si zeci de kilometri uneori si sa nu vad roata vreunei alte masini – asta se intampla acum vreo 10 ani, cand o mai taiam cu masina la Sofia cu treburi de serviciu cand orarul avioanelor nu se prea potrivea. Nu stiu cum e acum. Explicatia am aflat-o ulterior – s-a introdus plata autostrazii, asa ca toti automobilistii s-au refugiat pe drumurile nationale – mai lente, dar moca! Introducerea platii pentru folosirea autostrazilor, combinata cu un pret relativ ridicat al combustibilului, a alungat masinile de pe autostrazi.

Oricum, drumul a fost frumos… Campurile perfect lucrate, campuri inverzite, pomi prin care aparusera timid florile… uitandu-ma pe geam, admiram o Portugalie optimista, verde, zambind la soare… aruncand o privire prin presa locala, descopeream o Portugalie care se pregatea de cele mai mari demonstratii antiausteritate din ultimii ani, iar un articol sugera ca o solutie de combatere a somajului o reprezinta taierea salariului minim pe economie la nivelul Romaniei si Bulgariei… “si asa nu castigam prea mult peste” sustinea articolul.

In fine, dupa vreo trei ore ajungem in Algarve. Ca orice toponim iberic care incepe cu “A” sau “Al” (Alfama, Algarve, Andalucia), Algarve este un nume arab, proba a prezentei arabilor pe aceste meleaguri (sau a maurilor cum sunt denumiti prin partile locului). Algarve a fost ultimul regat maur de pe teritoriul Portugaliei, acesta fiind recucerit de crestini in anul 1236… Dar pecetea maurilor a ramas – in arhitectura locului, in fizionomia oamenilor, in obiceiul dormitului la pranz…

In mod cert insa, productia de vin nu este o mostenire a perioadei maure :). Asa ca primul stop a fost vizita la un astfel de producator de vin – Quinta dos Vales. Vin de Algarve? Ati auzit de asa ceva? Recunosc ca nu sunt un aficionado de vin, dar ceva, ceva cunostinte cel putin geografice am si eu… vin de Porto, da, vin de Madeira, da, dar n-am auzit niciodata de vinul de Algarve. Si, intr-adevar, nu este o zona cu o productie cine stie ce, dar cativa viticultori lupta sa renasca o traditie viticola in Algarve. Proprietarul care ne-a intampinat in persoana, un tip haios si vorbaret, ne-a povestit ca productia de vin din Algarve cam disparuse prin anii ’90. Toate podgoriile au fost taiate pentru ca se aflau pe malul oceanului si au trebuit sa faca loc complexurilor turistice si imobiliare, evident mai profitabile decat o operatiune limitata de producere a vinului… La inceputul mileniului, Algarve practic nu mai producea decat cateva sticle de vin si acela doar pentru consumul producatorului si al prietenilor lui. Dupa anii 2000, au reaparut podgoriile – e drept, nu mai sunt la malul oceanului, ci ceva mai interior, cum era si podgoria Quinta dos Vales care produce vin in scopuri comerciale… Capacitatile de productie nu sunt foarte mari, cu chiu si vai gasesti vin de Algarve in galantarele din Lisabona, dar localnicii sunt fericiti ca au vinul lor :).

Podgoria Quinta dos Vales nu este doar o podgorie, este un loc in care proprietarul s-a decis sa imbine arta cu vinul (nu e singurul care sustine ca vinul e o arta)… asa ca peste tot prin podgorie se aflau expuse diverse opere de arta lucrate de un artist german… In plus, pentru ca turismul nu poate lipsi mai de pe nicaieri din Algarve, poti sa te si cazezi la Quinta dos Vales… exista cateva camera de hotel cu vedere la dealurile pline de vita-de-vie, chiar si o piscina! Si evident ca nu poate exista o vizita la vreo podgorie fara o degustare, patronul a venit cu mandria locului… Spre surprinderea mea, numai soiuri seci intr-o zona in care ma asteptam sa fie numai soiuri dulci… ma rog, omul s-a orientat dupa gustul europeanului din Vest care prefera rosul sec albului dulce…

Evident, fiind intr-o gasca de agenti de turism, n-am putut sa nu ne oprim sa vedem un hotel – Vila Vita . Desi nu ma dau in vant dupa vizitatul de hoteluri, ei bine, in cazul de fata chiar a meritat… pentru ca era un mic paradis – o gradina paradiziaca, iazuri cu pesti colorati si o vedere minunata spre mare… nu, sa nu va inchipuiti un hotel gen Hurghada sau Mamaia, direct pe plaja, din hotel sa cazi in apa marii, marea era un detaliu intr-un tablou de Boticelli – aici, verdele ierbii, albastrul piscinelor si efectul multicolor al florilor prima si mai putin marea… aflata undeva pe fundal, nu foarte departe insa…

A fost si locul in care am mancat, ca de obicei, feluri de mancare “fara numar, fara numar” si am plecat fara prea mult entuziasm spre hotelul in care urma sa dormim – Grande Real Santa Eulalia. Oare de ce n-am putut sa ramanem in acest mic paradis… Ajunsi cam pe la apus de soare, am descoperit ca nici hotelul in care stateam nu era rau… camera imensa, pat taman bun si iesire directa in gradina… desi era neasteptat de frig in acest inceput de martie, nu m-am putut abtine sa zburd, lipa-lipa, descult, prin gradina… si sa arunc o privire spre jacuzziul personal in care puteai sa cazi direct din pat… din pacate, cam frig sa ma balacesc… dar presupun ca e o placere sa te arunci aici vara, la rasarit de soare…

Dar, ca in astfel de Fam Trip-uri, timpul era cronometrat la minut, asa ca am taiat-o spre o alta locatie, unde urma sa mancam… Cu ocazia asta am vizitat si zona Vilamoura… si intr-adevar am descoperit acel Algarve pe care mi-l imaginam… un golf generos, plin pana la refuz de ambarcatiuni (hmmm… cica e criza), inconjurat de restaurante (probabil, vara, terase) si magazine de tot felul – de la parfumuri la haine, de la echipamente sportive la sex shopuri), locuri de promenada… pacat ca era noapte si pacat ca era inceput de martie – banuiesc ca vara este un loc minunat de petrecut un final de zi, dar acum totul mi se parea cam trist. Pustiu, in afara de noi, doar cateva suflete, cu cateva restaurante deschise din care zambeau putin fortat ospatarite dragute… Ce fain ar fi locul acesta vara!

Masa, din nou, mai mult decat imbelsugata, la un restaurant cu specific pescaresc… doar ne aflam la mare, intr-o tara care si-a tras bogatia efemera dinspre mare, asa ca tot ce iti ofera marea este la loc de cinste… de la caracatite la peste, de la homari si languste la creveti… Dar poate cea mai surprinzatoare delicatesa a fost o supa de… mamaliga. Da, malai fiert intr-o mamaliga foarte foarte subtire, fara consistenta cunoscuta a suratei mioritice, in care se aflau prizonieri cativa creveti… si asa am mancat mamaliga cu creveti :). Welcome to Algarve!

Imagini Algarve

Traversam fluviul Tejo peste podul 25 aprilie… se vad monumentele din Belem

Campurile verzi din Alentejo

Podgoria Quinta dos Vales

Arta si podgorii

Poti sa faci si o baie printre struguri

E timpul pentru o degustare de vinuri

Si o vizita la crama

Hotel Vila Vita Parc – Algarve

Balcon cu vederea spre Oceanul Atlantic

Prin gradina hotelului

Aici am petrecut doua nopti – Hotel Grande Real Santa Eulalia

Terasele din Vilamoura

Restaurantul Jorge Peixe – unul dintre cele mai tari pe sea food din Vilamoura

Crabi la cina