Va aduceti aminte de articolele scrise de Iunia Pasca si publicate aici, pe blog ? Daca nu, eu va recomand sa le recititi pentru ca sunt cu totul si cu totul speciale. Le puteti gasi aici. Sunt articole despre experientele Iuniei in Peru si India. Dar Iunia nu a fost doar in Peru si in India, a fost in mai multe locuri din lume de unde a strans zeci si sute de amintiri memorabile, experiente de viata, lucruri de invatat. Iar calatoriile sale prin lume au ajutat-o sa se descopere pe sine ! Ei bine, o buna parte din aceasta calatorie a Iuniei se regaseste intr-o carte – „Prin lume, spre mine”. Iunia e din Timisoara, asa ca prima lansare a avut loc acolo, in capitala Banatului. Si cum nimic nu e intamplator pe lumea asta, la sfarsit de februarie, m-am intalnit cu mama Iuniei intr-o cursa de Lisabona si mi-a dat cartea… Probabil sunt primul bucurestean care s-o fi citit… Dar in curand, vor fi multi, mult mai multi… Pentru ca am o stire minunata – Iunia vine la Bucuresti sa-si lanseze cartea si m-as bucura sa veniti cat mai multi pentru ca sunt sigur ca va fi un eveniment deosebit (o sa vin si eu direct de la aeroport :)). Deci, va invit pe toti, joi 25 aprilie 2013, la orele 18:30 la Clubul Taranului de la Muzeul Taranului Roman unde Iunia isi va lansa cartea publicului bucurestean… Si chiar ca este un eveniment pe care nu trebuie sa-l ratati… Dar pana atunci, as dori sa va mai ofer un fragment din aceasta carte… o lista de 100 ipostaze in care s-a aflat Iunia… si despre care veti putea citi mai pe larg in „Prin lume, spre mine”
O sută de ipostaze în patruzeci de ţări – Iunia Pasca
1. Am împărţit o casă cu unsprezece persoane din şapte ţări diferite, timp de un an de zile, în Anglia.
2. Am privit cu uimire la locul naşterii Dunării, în Pădurea Neagră a Germaniei.
3. Am primit cel mai bun masaj de la un nevăzător, în Kuala Lumpur, Malaezia.
4. Am plâns împreună cu japonezii înăuntrul Muzeului Memorial al Masacrului din Nanjing, China.
5. Timp de două săptămâni, mi-am început dimineţile privind ceremonia de încălzire sincron a peste o mie de copii pe terenul de sport al unei şcoli în Nanjing.
6. M-am plimbat prin câmpuri de lalele şi zambile în Olanda.
7. Mi-am împărţit cina cu un călător japonez într-un tren în Bulgaria, şi apoi el şi-a împărţit cu mine hainele din valiză când s-a făcut insuportabil de frig în timpul nopţii.
8. Am întâmpinat răsăritul soarelui pe malul râului Ohrid, în superba Macedonie, împreună cu şaptezeci de oameni din douăzeci de ţări.
9. Am dormit în interiorul unui buncăr în Zürich.
10. Am povestit în româneşte cu vorbitorii de limbă romanşă din
creierii Alpilor Elveţieni, pentru a vedea dacă ne înţelegem unii pe alţii. Nu ne-am înţeles.
11. Mi-am perfecţionat aptitudinile de negociere în pieţe şi magazine din China, India, Peru, Bolivia şi Kenya.
12. Am urmărit cu fascinaţie bărbaţi în kilturi, pe străzi scoţiene.
13. M-am sufocat în saune umede în Letonia şi m-am ofilit în saune uscate în Estonia.
14. Am bătut capitala Lituaniei la pas şi m-am încântat în discuţii cu tineri lituanieni.
15. Am petrecut multe ore plimbându-mă cu pumnii strânşi prin interiorul lagărelor de la Auschwitz, şi m-am rugat într-o capelă construită într-o mină de sare, la peste 100 de metri sub pământ.
16. Am admirat Praga de sus, de pe deal, cu o sticlă de şampanie în mână şi un zâmbet imposibil de şters de pe faţă.
17. Am păşit în pas dansant pe străzi pariziene, privind cu coada ochiului la Notre Damme, Luvru şi Turnul Eifel.
18. Am colindat cu voce aburindă în aşteptarea Crăciunului în Trafalgar Square, Londra.
19. Am băut un Guiness la mama lui acasă, chiar după ce am aflat câte calorii are un pint de licoare neagră.
20. M-am îndrăgostit de plaje şi smochine portugheze.
21. L-am vizitat pe Shakespeare la căsuţa lui din Startford-upon-Avon, dar din păcate am ajuns cu 390 de ani prea târziu pentru a-l mai găsi acasă.
22. Am păşit sfios pe stadionul Santiago Bernabeu, Madrid, şi m-am înclinat cu respect.
23. Am plâns în trafic în China, şi am râs cu lacrimi în trafic în Vietnam.
24. Am privit şobolanii la grătar din pieţele din Laos şi cu greu m-am reţinut de a o lua la fugă peste graniţă.
25. M-am făcut leoarcă într-o canoe pe când o manevram prin splendidul Halong Bay, Vietnam.
26. Am făcut cunoştinţă cu tarsierii, cele mai mici maimuţe din lume, în Filipine, şi tot acolo m-am împrietenit cu un piton de 250 de kilograme. O scumpete.
27. Am dansat fără oprire sub îndrumarea unui căpitan chipeş, pe o barcă plutitoare pe ape greceşti şi limpezi.
28. M-am delectat cu langoşi şi vin de Tokaji şi am rămas fără cuvinte în faţa clădirii Parlamentului în Budapesta.
29. M-am îndrăgostit de Gaudi şi operele lui în superba Barcelona.
30. Am petrecut timp într-un ashram hindus pe malul Mamei Ganga
31. Am stat pe gâtul unui elefant în Thailanda.
32. M-am căţărat pe un vulcan activ în Indonezia şi pe altul în Chile.
33. Am mers în căutare de anaconda. Nu am găsit nici unul, în schimb am găsit un peşte piranha. M-am uitat drept în ochii lui şi i-am spus „muşcă-mă!”. Apoi, când el s-a executat, am mulţumit Domnului pentru reflexul bun.
34. Am înotat cu delfinii roz în junglele din Bolivia şi am povestit cu lupii de mare în Chile.
35. Am dormit într-un hotel făcut din sare, la poalele unui deşert de sare în Bolivia.
36. Am petrecut treizeci şi şase de ore pe un feribot îndreptat spre „Sfârşitul lumii”, aproape de Antarctica. Cu ocazia aceasta am câştigat o perspectivă cu totul nouă asupra răului de mare.
37. Am zburat peste Patagonia într-un avion de douăzeci de persoane şi am reuşit să nu plâng sau vomit.
38. Am făcut sandboarding în cel mai arid deşert din lume, în Chile.
39. Am dansat împreună cu fântâna cântătoare din Dubai, în faţa celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa.
40. Am meditat în interiorul mânăstirii sacre Incaşe, Machu Picchu, şi am urcat pe Wayna Picchu, vârful prezent în cele mai multe dintre vederile cu Machu Picchu.
41. Am cules fructe de cacao, portocale, banane şi mango direct din respectivii copaci.
42. Am construit case ecologice într-un parc Ecologic Yoga, în Argentina.
43. Am petrecut zece zile speciale cu un preot incaş în Valea Sacră din Peru. Apoi tot zece zile de meditaţie budistă în tăcere, tot în Valea Sacră din Peru.
44. Am mers la călărit în jungle malaeziene şi păduri argentiniene bătrâne de sute de ani.
45. Am câştigat o schimbare completă de perspectivă asupra favelelor din Rio de Janeiro.
46. Mi-am amorţit picioarele dansând samba la repetiţiile uneia dintre cele mai bune şcoli de samba din Rio de Janeiro. Apoi mi-am rupt şosetele dansând cu câteva sute de brazlieni la un concert al celebrei trupe Celebrare.
47. M-am împrietenit cu maimuţe buclucaşe în Bali, India, Thailanda şi Bolivia. Cel puţin până au reuşit să-mi fure toată mâncarea pe care le-o adusesem.
48. Am mângâiat un pui de lamă şi un pui de leneş. Leneşul mi-a făcut cu ochiul. Jur că mi-a făcut.
49. Am primit cel mai bun masaj de reflexologie din viaţa mea în Siem Reap, după trei zile de plimbări printre templele Ankor Watt, Cambodgia.
50. Am petrecut trei zile pe o motocicletă, acoperind 500 km de teren indian.
51. Am avut un accident de motocicletă, o mână infectată şi o revelaţie puternică cum că viaţa e prea preţioasă şi prea scurtă pentru orice altceva.
52. Pe malul lacului Titikaka am şezut şi-am plâns.
53. M-am minunat de graţia păsărilor flamingo în Chile şi Bolivia, şi am găsit pene de flamingo roz pe lângă lagune colorate.
54. M-am scăldat într-o piscină termală în cel mai mare câmp de gheizere din America de Sud. Opt dimineaţa, minus şapte grade.
55. Patagonia, căpitanul feribotului ne-a invitat sus în cabina lui, apoi ne-a oferit un tur personal al localităţii Puerto Toro, cel mai sudic punct locuit de pe planeta Pământ.
56. M-am uitat şi minunat la Perrito Moreno, superbul gheţar albastru al Argentinei.
57. Am experimentat cum e să fii servit cu vin şi şampanie la cină pe autobuz, în Argentina. Apoi am văzut incredibilul: 1 kilogram de pâine pentru 37 pesos şi 1 litru de vin pentru 30 pesos, în Uruguay.
58. În timp ce contemplam Casa Rosa din Buenos Aires, am văzut-o pe Evita cu ochii minţii recitând discursul ei celebru de la celebrul ei balcon.
59. Am mers la circ în capitala Paraguaiului, iar apoi la plimbare printre superbe ruine iezuite.
60. Am făcut baie în cascade. Apoi m-am făcut ciuciulete în Cascadele Iguazu. Am înţeles că nu toate cascadele sunt la fel.
61. L-am văzut de aproape pe Iisus-ul ce îmbrăţişează Rio de Janeiro de pe deal. Şi pe cel ce îmbrăţişează Lisabona.
62. Am devenit dependentă de volei pe plajă, pe plaja Copacabana în Rio.
63. Am fost escortată de licurici afară din cea mai mare pădure urbană din lume, în Brazilia.
64. Am participat la o luptă de tauri şi la un botez Andin, în valea Sacră din Peru.
65. Am făcut trufe şi le-am vândut pe străzile din Peru.
66. Mi-am pus urină de vacă în păr, în India (urină de vacă sfântă, adică).
67. Am rămas încremenita în faţa maiestăţii Taj Mahal-ului.
68. Am participant la ceremonii Temazcal (saună nativ indiană) şi la ceremonii de foc într-un tipi (cort nativ indian).
69. Am reuşit un număr impresionant de nouăzeci şi trei de înţepături de ţânţar în trei zile, în junglă în Bolivia. Asta cu soluţii şi creme împotriva ţânţarilor acoperindu-mi pielea în mod constant.
70. Am primit o cerere în căsătorie în cea mai mare mină de argint din America de Sud. Apoi o alta în mijlocul triburilor Maasai din Vestul Africii. O alta în India, şi încă una în China.
71. M-am bucurat de un picnic pe o insulă plină de cactuşi, în mijlocul unui deşert de sare. Apoi un altul în mijlocul Anzilor. Şi un altul în mijlocul savanei Africane.
72. I-am spus „Bună” celui mai mare rozător din lume. Apoi, „la revedere”. Rapid.
73. Am stat lângă oameni ce savurau un porcuşor de Guineea, în Peru. M-am luptat din greu să îmi ţin propria mâncare în stomac.
74. Am petrecut şaizeci de ore continue într-un autobuz, traversând Brazilia de la est la vest. Da, am făcut duş în timpul acelei călătorii.
75. Am petrecut douăzeci şi opt de ore într-un autobuz pentru o călătorie ce trebuia să dureze şaisprezece. Nu, nu am făcut duş în timpul aceleia. Am reuşit de asemenea să nici nu mă sinucid.
76. Am călătorit cu trenul în Mumbai aproape de ora de vârf – o aventură cel puţin curajoasă.
77. L-am ascultat pe Domnul Deşert spunându-şi povestea vieţii în jurul unui foc, în mijlocul deşertului, sub răsuflarea cămilelor şi ocrotirea magică a stelelor.
78. Am mâncat exagerat de multă mâncare servită pe marginea drumului, şi am schimbat poveşti de viaţă cu mulţi dintre cei ce o vindeau.
79. Am trecut în noul an în jurul unui foc înconjurat de oameni minunaţi şi un câine ţăcănit, sub cerul fabulos, plin de stele, şi în sunete dulci de acordeon, chitară, tobe şi voci divine.
80. Am împărţit un mic auto cu şaptesprezece alte persoane, în India.
81. Am purtat hainele şi culorile cele mai neasortate şi nu mi-a păsat de asta nici măcar o secundă.
82. Am mâncat peşte crud înmuiat în lămâie, cu porumb crocant şi cartofi dulci, în Peru. Am băut Tsunami în Chile şi Submarinos în Argentina.
83. M-am înclinat în faţa locului unde s-a născut Zeul Soarelui, pe Insula Soarelui de pe lacul Titikaka.
84. Am mâncat pop-corn proaspăt cu unt şi am băut ceai cu rom în faţa cortului, lângă o lagună la 4200 de metri altitudine, în Peru. Apoi am fugit după un măgar în jos de pe un munte timp de două ore, pe un traseu care în mod normal durează patru.
85. Am cântat Hare Ram şi Hare Krishna cu sute de yoghini pe malurile Mamei Ganga, şi m-am rugat cu câteva sute de Shiks în Templul de Aur din Amritsar, India.
86. Mi-am lăsat picioarele gâdilate de sute de peşti Doctor, în Cambodgia.
87. Am trecut prin două cutremure în Chile. Prin primul, dormind.
88. Am înotat în cel mai înalt lac navigabil din lume, Lacul Titikaka, şi tot atunci le-am făcut o vizită locuitorilor insulelor plutitoare Uros.
89. Am dormit în peste cinci sute de paturi, canapele, saltele, podele, corturi, autobuze, avioane, feriboturi. Am dormit până şi într-o casă bântuită de şobolani, în Vientiane, capitala micuţei ţări Laos.
90. Am cumpărat flori de la o doamnă în vârstă şi le-am împărţit cu un tren întreg în drum dinspre Machu Picchu.
91. Am realizat că nu ai nevoie de mai mult de şase tricouri, un pulover, doi pantaloni, patru şosete şi o pereche de papuci găuriţi să rătăceşti prin lume un an de zile cu rucsacul în spate şi să fii mai fericit ca niciodată.
92. Am făcut cunoştinţă cu lumea sirenelor, peştilor şi coralilor în apele Oceanului Indian.
93. Am dansat un dans Bollywood la nunta unui mire din Sri Lanka şi a unei mirese din Singapore.
94. Am mâncat durian, cel mai urât mirositor fruct de pe planetă. Nu o singură dată.
95. M-am prăjit aşa de sever într-o zi noroasă pe o insula indoneziană încât a trebuit să rămân în concediu medical pentru câteva zile.
96. Am băut ceai javanez în mijlocul teraselor de orez din Bali, sub ploaia caldă şi torenţială.
97. Am străbătut pe bicicletă sate întregi locuite de poporul Hmong din Laos, am sărbătorit Anul Nou împreună şi ne-am aruncat mingi de tenis unii altora, conform tradiţiei.
98. Le-am şoptit „Vă iubesc pe toţi” leilor, zebrelor, girafelor, gazelelor, gheparzilor, babuinilor, elefanţilor, leoparzilor, hipopotamilor, bivolilor şi rinocerilor din savana Africană, în timp ce îi priveam de la zece metri distanţă.
99. Am descoperit că limbajul semnelor este de multe ori singura limbă pe care e nevoie să o vorbeşti. Am întâlnit profesori incredibili de viaţă la fiecare pas, şi am avut conversaţii transformatoare atât cu ei cât şi cu mine însămi.
100. Am zâmbit, am râs, am plâns, am mâncat, m-am rugat, am iubit, am învăţat, am dansat, m-am minunat, am strălucit, am scris, m-am bucurat, am înţeles, am acceptat, am mulţumit. Am trăit.
Felicitari Iuniei!
Fascinante cele 100 de intamplari. Cred ca voi trece cateva dintre ele in „bucket list”:)
multumesc, si ma bucur sa aud, Andrei! 🙂
Extraordinar de interesanta. Va putea, oare, sa fie achizitionata si online?
Se poate ACHIZITIONA online,urmareste linkul de mai jos:
http://www.iunia.ro/vreau-si-eu-cartea
[…] este un om foarte frumos (desi nu o cunoastem personal o urmarim). Am citit articolele ei scrise de Cezar si acum asteptam foarte nerabdatori sa mergem la lansarea ei de carte: Prin lume, spre mine! Ne-a […]
[…] – LINK 4. Povesti din Peru intr-o carte ce urmeaza sa se lanseze si la Bucuresti – LINK & […]
[…] Sursa Lista: http://www.imperatortravel.ro […]