Distribuie articolul:

Mai acum cateva saptamani, am fost in Portugalia, invitat de TAP la Targul de Turism al Portugaliei. Dupa targ, organizatorii au invitat participantii straini sa vada anumite parti din frumoasa extremitate vestica a continentului… Eu m-am dus in Algarve (am doua articole pregatite pentru saptamana viitoare !), dar o alta parte a delegatiei romanesti s-a dus in mijlocul Atlanticului in Azore… Toti au venit mesmerizati de acolo si cu o porecla noua „azorei”… Nu prea inteleg ce i-a facut asa de „high”, dar in mod cert nu vreo iarba ciudata, ci mai degraba ce au vazut pe acolo. In trupa de „azorei” s-a aflat si Peter Schmidt de la 1001 Adventures care impreuna cu prietenii de la Tuk Tuk au pus la cale un program special de descoperire a insulelor Azore intitulat „Atlantis” (ma rog, nici Atlantida nu e foarte departe). L-am rugat pe Peter sa imi povesteasca ce e asa tare in Azore si el a pus mana pe keyboard si a scris articolul de mai jos pana pe la 3 dimineata. Azorele astea au un efect entuziasmant asupra calatorului…

Când am aflat că merg în Azore, am zis… “Na, cine știe, poate iese ceva fain…” Nu mai fusesem niciodata, nici macar pe aproape. Acuma… adevarul e ca nici nu prea as fi avut cum, intrucat Azorele sunt rasfirate undeva fix in centrul Oceanului Atlantic. Nu tu drum european care duce intr-acolo, nu tu aeroport de tranzit, vreo ruda sau un prieten, nimic! Deci nu-i de mirare ca nu ajungi acolo decat daca iti propui expres acest lucru! Asteptarile mele nu erau prea mari. Cand vine vorba de insule, primul gand pe care il am este plaja, cu toate ca nu-s in stare sa petrec pe o plaja mai mult de doua – hai, trei – zile legate, indiferent cat ar fi ea de spectaculoasa. In general, imi imaginez palmieri, nisip alb, apa azurie… in fine, ma opresc aici, pentru a nu lasa loc la interpretari… Nu prea eram încântat de insulele vulcanice în general, știind că nisipul plajei acestora este de obicei gri spre negru. Cumva, in mintea mea, noțiunea de plajă nu se potrivește deloc cu negrul; nu mi se par a fi compatibile…

Calatoria urmand sa aiba loc in martie, am considerat insa ca, oricum, nu va atarna prea greu treaba cu plaja, asa ca m-am decis sa merg. Mi-am amintit destul de repede ca exista multe insule cu adevarat spectaculoase pe care nu se prea poate face plaja sau care au, de asemenea, plaje cu nisip negru. Santorini, Malta, Madeira sunt doar cateva dintre acestea. Asa ca mi-a revenit moralul si mi-am spus ca s-ar putea sa iasa chiar ceva fain din asta.

Obisnuitul research de pe internet despre urmatoarea mea destinatie nu a putut avea loc de aceasta data, din motive obiective, eu aflandu-ma in inima Africii Negre, cam rupt de lume si mijloace de comunicare, de unde urma sa zbor direct in Portugalia. Iar de acolo, dupa doua zile de targ si un program intensiv, catre arhipelagul Azorelor.

Abia dupa decolarea avionului de la Lisabona am inceput sa-mi dau seama ca ma indrept spre Azore si ca intru, fara voia mea, intr-o atmosfera relaxat-insulara. Compania aviatica SATA (Sociedade Açoriana de Transportes Aéreos) s-a ingrijit si ea de treaba asta. Ne-au servit cu vin autohton, aveam la dispozitie reviste cu povesti si poze minunate din Azore, si in plus eram cu o trupa de oameni faini.

Zburand deasupra oceanului, prima mea amintire despre Azore este, de fapt, o senzatie. Acea senzatie pe care trebuie sa o fi avut pe vremuri si marinarii atunci cand auzeau, de sus de pe catarg, strigatul “Land ahoy!”. Intrezaream insula Terceira prin dreptunghiul geamului, complet verde, inconjurata de un albastru nesfarsit si ornata cu cativa nori pufosi si albi, de zahar parca. Ici, colo, palcuri de culoare: mici asezari umane. Un amalgam de culori fabulous! Era o senzatie placuta, sa vezi acest petic de pamant apropiindu-se. Ma simteam deja cu adevarat bine venit, cu toate ca inca nu ne intampinase nimeni.

Apropiindu-ne, ma chinuiam sa inteleg ce reprezenta multitudinea de linii care se intrepatrundeau, formand tot felul de forme trapezoidale si dreptunghiulare si care impanzeau intregul peisaj. Mi-am putut da seama abia dupa aterizare ca era vorba de sute si mii de ziduri facute din pietre, asezate unele peste altele. Pentru a putea face insula locuibila si utilizabila pentru agricultura, colonistii veniti aici au fost nevoiti, mai intai, sa faca “curat” pe insula, adunand rocile vulcanice imprastiate pe toata suprafata insulei. Si-au facut din ele case si ziduri, chiar si acolo unde nu era nevoie. Au creat astfel mii de parcele verzi, imprejmuite, ca un fel de mozaic gigantic.

“Aproape-autostrada”, ce strabate insula de la nord-est la sud, era intr-o stare ireprosabila. Am urmat-o pana in orasul Angro de Heroismo, o asezare superba al carei centru a fost proclamat patrimoniu UNESCO. Unul din noii mei amici, foarte simpatic, proclama din cinci in cinci minute cum ca el neaparat va solicita aici “azil turistic”. Si chiar avea dreptate sa-si doreasca asta! Ne plimbam prin oras lejer, in tricou, la temperaturi despre care ni se spunea ca sunt inca sub media normala pentru aceasta perioada, de inceput de martie. Era liniste, soare, aer curat, mult, mult verde, oameni calmi, magazine micute si cochete, terase rasfirate prin stradute, intr-un cuvant: era BINE! Din acest moment, experientele s-au tinut lant timp de trei zile, si nu pot spune ca am avut vreuna negativa!

Am vazut toata insula Terceira, am zburat apoi pe insula Sao Miguel, cea mai cunoscuta dintre toate, si am cutreierat-o si pe aceea in lung si-n lat. Am vazut multe minunatii, care mai de care mai frumoase si mai neasteptate, despre care insa voi povesti cu alta ocazie.

Sau, daca vrei sa povestesti chiar tu despre ele, intoarce-te si tu cu mine acolo, in iunie. Da, e adevarat, chiar mi-a placut acolo! Ciudat, avand in vedere asteptarile mele de dinainte? Nu stiu, dar pe viitor sigur nu voi mai avea prejudecati despre o destinatie, oricare ar fi ea. Asa cum sunt destinatii de la care te astepti sa fie paradisul pe pamant, dar in final iti insala asteptarile, asa arhipelagul Azorelor a fost mult, mult mai mult decat m-am asteptat sa fie!

Acum el a devenit unul din acele locuri in care imi doresc sa ma intorc. Am stat mult prea putin timp acolo, iar aceste insulite au mult, mult prea multe de oferit. Observarea balenelor si inotul cu delfinii sunt pe lista mea pentru iunie, pentru ca aici, in Azore, este unul din cele mai bune locuri din lume in care poti face asta. Si asta n-o spun eu, o spune National Geographic Traveller. In rest, nu mai dau din casa :), va trebui sa te straduiesti si tu putin si sa cauti prin materialele pe care ti le punem la dispozitie.

Vrei sa mergi? Uita-te la brosura noastra AICI si, daca-ti place ceea ce vezi, te asteptam cu drag alaturi de noi, in frumosul paradis al insulelor Azore!

Bem-vindo aos Açores!