Da, am facut-o si pe asta! Am fost intr-o croaziera! Dintotdeauna am spus ca imi programez prima croaziera candva cand o sa ies la pensie, si, sincer sa fiu, nu am stiut mare lucru despre croaziere. De fapt, din cate am mai aflat, nu foarte multi romani aleg croazierele sa-si faca vacanta. Nu stiu exact din ce motive – ca nu stiu exact ce inseamna croazierele, ca nu au incredere, ca li se par scumpe sau, pur si simplu, nu le vine in minte cand se gandesc la vacante. City break-urile au prins in ultimii ani, mai ales de cand preturile la biletele de avion au scazut mult si noi nu mai avem nevoie de vize sa calatorim la Londra sau la Barcelona, dar croaziere mai putin… Apropo, voi ati fost in croaziera?

Ei bine, cum scriam inainte de a pleca, m-am intalnit cu proprietarul unei agentii, cu care am discutat ore in sir despre industria aviatica – da, cu avioane am zburat la greu, urmaresc domeniul si mai stiu si eu una, alta, evident, din exterior. La un moment dat, distinsul meu interlocutor a mentionat ca este si reprezentantul Royal Carribean in Romania, una dintre cele mai cunoscute si mai prestigioase companii de croaziere din lume si eu i-am spus ca mi-am planificat o croaziera cam pe la 70 de ani. Daca, pana atunci, am avut un dialog, am trecut la monolog… omul chiar era pasionat si voia sa ma convinga ca este o impresie falsa. Da, croazierele au inceput prin State avand grup-tinta pensionarii, dar in niciun caz nu este un produs doar pentru seniori. Prin America, majoritatea pasagerilor sunt in continuare de varsta a treia, dar, prin Europa, media de varsta este net inferioara… Asa ca a decis sa ma trimita intr-o croaziera a Royal Carribean cu proxima ocazie…

Ei bine, ocazia a venit prin aprilie, cand primul vas al Royal Carribean se muta din Caraibe, unde isi petrece iarna, inapoi in Mediterana. Cu ocazia asta am aflat ca in “crozierita”, acest voiaj transoceanic se numeste “repozitionare” si este vandut ca o croaziera de sine statatoare, in care sunt mai multe zile in care vasul nu trage in niciun port. De altfel, printre calatori, erau sute de americani veniti din Caraibe in urma repozitionarii si au mai facut o tura de 5 zile prin Mediterana de Vest.

Cateva cuvinte despre Royal Carribean. Este cea de a doua cea mai mare companie de croaziere din lume, detinand vreo cinci marci de croaziere (dar si 50% din TUI), o firma americano-norvegiana, fondata, in 1968, de norvegieni, dar cumparata ulterior (aparent, partial) de investitori americani. Ce e cert este ca sediul companiei se afla acum in Miami, vasele sunt inregistrate prin Bahamas si este listata la bursele din New York si Oslo. Royal Carribean (nu compania-mama, ci linia de croaziera) are 21 de vase in operatiune in intreaga lume, iar eu urma sa ma urc pe Liberty of the Seas, care la data la care a fost lansata la apa era cel mai mare vas de croaziera din lume (asta se intampla in 2007, fiind insa la egalitate cu Freedom of the Seas, lansata cu un an inainte), avand loc pentru 4.375 de pasageri si 1.400 de membri ai echipajului (deci cam 1 membru al echipajului la 3 turisti) si avea cam 154.000 de tone (Titanicul a avut doar 46.000 de tone J). De altfel, Royal Carribean detine trei nave identice – asa-numita Freedom Class, iar numele sunt asemenatoare – Liberty of the Seas (cea pe care am navigat), Freedom of the Seas (excuse my English, dar care e diferenta dintre Liberty si Freedom?) si Independence of the Seas.

Asa ca, dupa am mai citit pe net despre una, alta, chiar am descoperit un site numit Cruise Critic, un soi de Trip Advisor al croazierelor, m-am imbarcat in avionul Tarom in directia Barcelona, impreuna cu Ana de la revista Capital si mai multi agenti de turism, pentru a testa produsul timp de cinci zile… Urma sa plecam in seara respectiva din Barcelona, a doua zi trageam la Villefranche, langa Nice (voiam sa ma duc la Monaco in ziua respectiva), apoi la Civitavecchia, la vreo 100 km de Roma, la Livorno langa Pisa (Firenze mi se parea „un pod prea indepartat”, asa ca am ales sa vizitez orasul Turnului Inclinat… E drept, in Firenze fusesem de vreo 4-5 ori, iar in Pisa doar o singura data, hat, in 1997!), apoi o zi pe mare (mi-era frica de plictiseala, dar, oricum, aveam laptopul la mine), pentru ca in ultima zi sa ajungem inapoi la Barcelona de unde aveam sa revenim cu Taromul acasa.

M-am trezit destul de devreme (Slava Domnului, Taromul decoleaza la niste ore mai omenesti, adica in jur de 9 dimineata) si am plecat spre aeroport. Vremea prevestea deja caldurile de 30 de grade de la sfarsit de aprilie si speram sa am parte de astfel de vreme si in croaziera… aprilie este o luna foarte capricioasa, mai ales in Italia, am fost de vreo trei ori in aprilie si cam de fiecare data a plouat cu galeata. M-am reunit cu trupa, check-in, security, niste sticksuri si fursecuri in business lounge (merci, Air France pentru cardul Gold de Flying Blue cu care intru la business lounge cand zbor cu companii ale aliantei Sky Team cum ar fi si Tarom) si ne-am imbarcat in avion… Un zbor placut, aproape trei ore, peste o Europa acoperita de nori (am zburat inclusiv peste Monaco, acoperit de nori, speram sa se duca pana maine cand urma sa debarc in Principat), am scris niste articole pentru blog (nici nu stiti in ce forma sunt cand scriu in avion…! Nu ma deranjeaza nimeni, nu ma distrage Facebookul, nu ma mai loveste nu stiu ce idee sa verific pe net), mancare buna si, in plus, super-surpriza – plafonul de nori s-a spart imediat dupa ce am trecut de granita franco-spaniola, iar coasta catalana se rasfata intr-un soare superb!

Am aterizat chiar cu cateva minute inainte de ora oficiala si dupa ce ne-am luat bagajele (si am beneficiat de cele 15 minute oferite cu o marinimie iesita din comun de aeroportul Barcelona), am sarit intr-un taxi in directia portului.

Initial, credeam ca vasele trag cam pe la statuia lui Columb, pe unde se termina Ramblas, acolo stiu ca era port de feriboturi… N-a fost sa fie. Barcelona a investit intr-un terminal special pentru vasele de croaziera si bine a facut! In ziua in care m-am imbarcat, erau trei ditamai vasele de croaziera care imbarcau pasageri… asa, la o mica estimare, erau probabil 7-8.000 de turisti in Barcelona, veniti doar sa se imbarce, care se plimbau prin oras, cheltuind pe mancare, taxiuri, suvenire, intrari la muzee etc. etc… Si asta in aprilie, cam in extra sezon.

Ajungem cu taxiurile la terminal care se afla ceva mai incolo de capatul Ramblei, in dreptul dealului Montjuic. Sute de pasageri coborau din masini sau autocare, era un du-te-vino destul de brownian. Eu, obisnuit cu companiile aeriene unde dai bagajele la check in, am inceput sa ma uit cu ingrijorare la masele de turisti care se indreptau spre cladirea terminalului… Dar totusi una este sa incarci 100 sau 200, hai, maximum 3-400 de calatori cum e cazul la avioane, si alta 3.000 cum e cazul la Liberty of the Seas (care e ditamai vaporul cu nu mai putin de 14 punti, una peste alta… si vreo 2-3 sub apa care adaposteste echipajul)… asa ca am primit etichetele de bagaj inca de la Bucuresti – cu numele nostru si cabina si am lasat geamantanul inainte de check-inul propriu-zis. Mai intreb in stanga si in dreapta si aflu ca dupa check-in o sa fie putin mai dificil sa debarc in oras, deci mai bine vin putin mai tarziu… Excelent! Cativa dintre noi aleg sa faca check-inul… aveam sa aflu ca au stat vreo ora si jumatate pana sa ajunga pe vas… cand am venit eu, la spartul targului, am rezolvat totul in cam 10 minute.

Cum sa ajung in Barcelona… Statuia lui Columb, capul Ramblei, strada de promenada numarul 1 pentru turistii din Barcelona care parea aproape… dar era doar o iluzie… Pe jos, se facea mai bine de jumatate de ora si nu aveam mai mult de 3 ore la dispozitie. Asa ca am luat unul dintre autobuzele care faceau legatura dintre cele trei terminale cu vase gata de plecare si statuia lui Columb… Nu erau gratis, dar nici 2,50 euro pentru un dus-intors nu erau o gaura in cer, asa ca am luat shuttle-ul si bine am facut.

O sambata dimineata plina de soare la Barcelona nu poate duce decat la multimi impresionante pe Rambla. Asta cuplata si cu cele trei mega-vase de croaziera care au varsat cateva mii de oameni pe tarm, Rambla parea mai degraba un metro la ora de varf… asa ca am degajat rapid si m-am pierdut pe stradutele Barrio Gotic – cartierul gotic. Evident, nu poti vedea Barcelona in 3 ore. Am norocul sa mai fi fost prin capitala Cataloniei de cateva ori (ultima oara in 2007) si sa imi dau seama ca trebuie sa ma concentrez pe o anumita zona. As fi vrut sa dau o fuga la Sagrada Familia sa vad ce s-a mai construit, dar m-am razgandit… Mai bine ma plimbam pe stradutele umbrite ale vechiului cartier gotic…

Asa ca am revazut hostalul Fernando, locul in care am petrecut un An Nou acum cativa ani, am gustat ceva de la Maoz, un fast-food vegetarian, am revazut piata care am crezut ca se prabuseste cand, in 1997, din balconul Primariei, Gica Popescu, capitanul de atunci al Barcelonei cu Cupa Cupelor in mana, proaspat castigata, a dedicat victoria suporterilor, vorbind in limba catalana (a fost unicul care a facut-o din acea echipa!). Acum presupun ca toti componentii echipei, chiar si spanioli, vorbesc catalana, iar Catalunya se indreapta incet-incet spre independenta.

Deci, am petrecut cateva ore relaxante in zona veche. Am dat cu nasul si prin Praça de Catalunya, piata centrala a Barcelonei, si pana la urma am luat-o pe jos si pe Rambla, care, pentru un motiv care imi scapa, fusese degajata de pietoni… Am luat shuttle-ul si, dupa un check-in extrem de rapid, am ajuns pe vas. La check-in primisem un card pe care mi se spusese sa-l pazesc cu pretul vietii in luptele care aveau sa urmeze – era pasaportul meu de a parasi vasul sau a fi  acceptat din nou la bord si cu el puteam plati orice pe vas (ma rog, ulterior, la plecare, trebuia sa platesc si cu bani adevarati :)).

Aha, tot am ajuns la subiectul acesta… Ce era inclus in croaziera? Pai, cabina, mancare de cate ori vrei pe zi in cateva localuri – un restaurant de tip „impinge tava” cu autoservire (dar si cu vreo cateva sute de feluri de mancare!), un restaurant cu staif unde primeai un meniu de unde sa-ti alegi ce aveai de mancat, o pizzerie de unde puteai sa iei cate o felie 24 de ore din 24 si o cafenea cu croissante… Mai existau cateva restaurante mai de lux – italian, asiatic sau cu un Chef Show unde mai trebuia sa platesti ceva in plus, dar si sa-ti faci rezervare din timp! Bauturile alcoolice de orice fel se plateau (primeai doar apa moca si, daca erai cuminte, limonada), in plus fiind interzis sa aduci bauturi alcoolice la bord… de altfel, la imbarcare bagajele au fost scanate in amanuntime, iar cei care pareau sa aiba bauturi alcoolice in bagaj (sau poate bombe) au trebuit sa le deschida de fata cu cei de la securitatea vasului… Le primeai la debarcare… sau daca iti cumparai vreun limoncello sau Chianti in vreun port, ramanea sub paza pana debarcai definitiv de pe vapor… Eu am avut niste sticle de apa minerala in PET-uri de 500 ml si au trecut fara probleme… probabil, daca as fi venit cu bere la PET, ar fi fost foarte usor de driblat cerberii :).

Cum ziceam, securitatea este foarte importanta la Royal Carribean. Sunt totusi vase americane, pe CEO il cheama Goldstein, asa ca baietii astia nu se joaca… La fiecare urcare pe vas, treceam prin security check ca la aeroport, dar nu aveau fete patrate cum mai vedeti pe aeroporturile americane, ci niste indieni relativ simpatici…

Cand am ajuns la bord mi-am dat seama insa cat de uriasa este nava… pana la puntea 7 unde aveam eu cabina, am stat la lifturi de m-am plictisit… iar coridorul spre camera mea mi s-a parut nesfarsit. Apoi, m-am obisnuit si am gasit niste lifturi mai putin aglomerate la doi pasi de camera 7.259… sau mai bine zis Stateroom 7259 cum era numita pompos! Ca veni vorba de cabina, prima oara mi s-a parut cam mica… are doar 16 metri patrati, dar, odata ce m-am instalat, mi-am adus aminte de bancurile de pe vremea lui Ceausescu… ca Trabantul este mult mai mare la interior decat la exterior… pana la urma, m-am acomodat, am avut o mica senzatia de claustrofobie (ciudat sentiment, nu l-am mai avut niciodata), e drept, aveam cabina interioara, cu fereastra (ermetic inchisa) spre promenada interioara a vasului… Mi-a fost frica ca voi avea probleme de respiratie (eu nu sunt foarte bun prieten cu aerul conditionat), dar pana la urma totul a fost OK…

M-am aruncat in pat si m-am gandit… Nu pare deloc rau… Totul e bine, chiar frumos, oamenii sunt zambitori, am vazut si destui tineri… Voiam sa ma grabesc sa ies la aer, pe puntile exterioare, pentru a admira Barcelona de la etajul 14 al unui vas de croaziera cat un mall!

Imagini Barcelona si pe croaziera Royal Carribean

Asta va fi casa mea in urmatoarele 5 zile … vasul Liberty of the Seas a companiei Royal Carribean

Vrei in oras ? Ia un shuttle !

Te lasa la doi pasi de statuia lui Cristofor Columb

Weekend in Barcelona 🙂

Dar nu va speriati de inghesuiala… la doi pasi se afla ulitele linistite ale cartierului gotic

Ma rog, nu 100% linistit, se mai aude si muzica pe ici, pe colo

Catedrala din Barcelona, la marginea Cartierului Gotic

Balconul vanat de toti turistii 🙂

Inapoi, pe Ramblas, lume, lume si popor

Seara, FC Barcelona are meci… preturi insa cam umflate

Si celebrii oameni statuie de pe Ramblas – sursa unui zambet de fiecare data

Inapoi, la vas – zona de check in

In cateva secunde, pasesc pe imensul vas !

Iaca si cabina mea… stateroom, adica !

Si din cealalta parte… spre fereastra

Royal Promenade, la vreo 2 punti sub mine 🙂

Dar tot mai bine este sus, la aer 🙂