Telefonul m-a sculat brusc! Era foarte devreme dimineata, urma prima zi in care debarcam si de abia asteptam. De obicei, cand calatoresc, primul lucru pe care il fac este sa sar din pat si sa ma uit pe geam cum e vremea… Din reflex, am facut exact acelasi lucru si aici, dar, in loc sa vad cum e vremea pe Coasta de Azur, am admirat maiourile vecinilor de vis-a-vis, dar Royal Promenade-ul de la puntea 7… Imi vor trebui inca destule minute pana sa ma imbrac, sa ma spal si sa ajung la etajul 12 pentru a vedea daca am sau nu vreme buna la Monaco! Ei bine, aveam noroc, un soare orbitor mangaia coasta absolut fascinanta… Asa ca am taiat-o de urgenta la micul dejun de la puntea 11 (mi-a trebuit destul de mult efort sa parcurg tot ce era de mancare), sa mananc in graba, sa o salt pe colega Ana si sa ne grabim spre debarcare.

Prima oprire a Liberty of the Seas era la Villefranche. Villefranche este un satuc, ascuns de Nisa de un deal destul de inalt care nu are un port capabil sa primeasca vase de croaziera de dimensiunea lui Liberty of the Seas… Asa ca vasul ramanea in larg, in fata amplului golf de la Villefranche, iar pasagerii erau debarcati pe mal cu ajutorul unor salupe ceva mai mari, numite in americaneasca oficiala “tenders”.

Dupa cum spuneam, probabil cele mai promovate servicii de la bordul vasului erau “excursiile pe tarm”. Si, uitandu-ma la preturi, m-am si lamurit de ce – preturile erau cu adevarat… regale! Evident, pe langa promisiunea unor ghizi nemaipomeniti, a unor obiective turistice de nemaivazut, cei care alegeau excursiile organizate pe tarm aveau prioritate la debarcare, iar daca, dintr-un motiv sau altul, autocarul intarzia, vasul ii astepta! Pe ceilalti, sanatate si virtute daca nu erai la ora exacta – in cazul opririi la Villefranche fiind vorba de ora 18:30 “toata lumea la bord”.

Asa ca, la prima ora, scarile erau pline de pasageri dornici sa coboare “independent”. O portugheza cu o coafura originala, pe care aveam sa o remarc si ca dansatoare, animatoare la karaoke, dar si ca responsabila de bazin, dirija circulatia… desi ma asteptam la tot ce era mai rau, zeci de minute pierdute la coada, francezii cu salupele erau extrem de rapizi si de organizati… in vreo 10-15 minute eram pe vas si dupa 10 minute, in care m-am hlizit la soarele diminetii, am debarcat pe tarm.

Villefranche este un orasel tipic de pe Coasta de Azur – o zona veche, ascunsa in spatele bateriei de cladiri cu baruri si restaurante de pe tarm, o citadela de aparare contra piratilor, dar atmosfera mi s-a parut mai repede de “La Dolce Vita” decat de “Joie de Vivre” – parca eram in Italia, nu in Franta (doar tricolorul fluturand pe citadela mi-a spus ca totusi suntem in Franta). De altfel, aceasta zona, de la Nisa pana la Ventimiglia, actuala granita franco-italiana, a facut parte timp de secole din arealul cultural italian, nu francez. Nisa nu era Nice, ci Nizza, iar eroul reunificarii, Garibaldi, s-a nascut aici. Dar Napoleon al III-lea a dorit sa anexeze Nisa si zona adiacenta, precum si Savoia, in schimbul sprijinului acordat Piemontului pentru unificarea Italiei, in 1859-1861, in jurul monarhiei din Torino. Asa ca Regatul Sardiniei (cum era numit) a trebuit sa se incline in fata dorintei napoleoniene si, desi Garibaldi s-a opus cu vehementa (Nisa era totusi orasul sau natal!) si dupa unificare, Nisa si Savoia au fost anexate de Franta… Astazi, zona respectiva este francofona, dar atmosfera continua sa fie italiana!… o Franta cu suflet italian.

Gara SNCF nu e prea departe de locul unde ne-au lasat salupele… cam 10 minute pe jos. Am cumparat biletele, ne-am asezat la peronul corect si am asteptat cu rabdare trenul de Monaco care avea vreo 20-30 de minute intarziere… Mare dreptate avea Cruise Compase, newsletterul croazierei, care spunea sa nu fim siguri 100% ca trenurile vor fi la timp. Noroc ca sunt relativ dese.

Ne-am urcat in trenul destul de arhiplin (destui pasageri au optat sa viziteze Monaco in mod independent) si am pornit-o la drum, aproape lipiti de geamul cam murdar al trenului, atrasi ca mustele de frumusetea Coastei de Azur… de la Villefranche la Monaco trenul face doar vreo 20-25 de minute, asa ca, in cele din urma, am debarcat in gara subterana din Principat.

Pentru mine, era a treia oara in Monaco. Dar vizitele precedente au fost demult – prima in 1994 si ultima in 1998 cand ma intorceam cu coada intre picioare de la Campionatul Mondial de Fotbal din Franta – tricolorii nostri vopsiti blond fusesera invinsi de Croatia cu 1-0 la Bordeaux, iar eu ma intorceam acasa cu trenul. De fiecare data, Monte Carlo m-a vrajit – cu ulitele sale umbrite din orasul vechi, cu clasa orasului nou, cu panoramele extraordinare ale portului si marii… Da, Monaco (sau Monte Carlo, cum ii zic italienii, pentru ca in italiana Monaco inseamna… München!) este un loc care chiar imi place. Da, e scump, sunt multe fitze, dar totusi de clasa, stilul rafinat italo-francez transpare la fiecare colt de strada… niciun centimetru patrat de kitsch.

Fata de acum 15 ani, gara insa s-a extins masiv in subteran – intr-un oras in care fiecare metru patrat de pamant costa o avere. Dar inca imi mai aduceam aminte diverse denumiri si am iesit din labirintul feroviar subteran taman la fix, urmat de o trupa de israelieni aflati si ei pe Liberty of the Seas… Voiam sa urc sus, pe deal, la castel, in orasul vechi, dar m-am oprit sa admir o piata… chiar normala intr-un oras iesit din comun.

Apoi, am urcat catinel pe deal, admirand panorama orasului si injurand norii care isi facusera incet-incet aparitia… Am prins niste ore cu cer variabil, dar apoi norii au pus stapanire pe cerul monegasc…

Daca nu ar fi existat Vaticanul, Monaco ar fi fost cel mai mic stat din lume. Asa, ocupa un loc 2 in clasamentul celor mai mici state din lume. Mic, mic, dar voinic si, mai ales, bogat… Ma rog, nu intotdeauna a fost bogat, dar faptul ca inca exista mi se pare un miracol… Monaco a fost un mic principat condus tocmai din 1297 de reprezentantii dinastiei Grimaldi, o familie italiana care a preluat puterea pe stanca monegasca printr-un siretlic. In acel an, Francesco Grimaldi, unul dintre liderii partidului guelfilor din Genova, a cucerit fortareata, fiind deghizat intr-un calugar franciscan (Monaco – in italiana). De altfel, statuia parintelui fondator al principatului se afla la loc de cinste in fata palatului princiar – evident, imbracat in haine de calugar!

Monaco a continuat ca un stat de sine statator pana la Revolutia Franceza, cand a fost inghitit de radicala Republica Franceza, a facut parte si din Imperiul napoleonian, Grimaldi fiind restaurati dupa caderea corsicanului, in 1814, sub protectia Sardiniei. Desi era inconjurat de Regatul Sardiniei, ei insisi de origine italiana, Grimaldi preferau insa Franta cea sofisticata (inteleg si de ce, in secolul 19 majoritatea italienilor erau niste tarani inapoiati. Daca vreun Nostradamus le-ar fi spus europenilor ca ora exacta a modei se va da un secol mai tarziu de la Milano, ar fi primit premiul de “Bancul secolului”). Asa ca de-alde Grimaldi vorbeau mai degraba franceza decat monegasca (o limba latina, un dialect al liguricei, o limba latina vorbita pe toate coasta de la Genova la Nisa, foarte apropiata de sarda si corsicana, dar sabotata de mai bine de un secol atat de Franta, cat si de Italia care se doresc state nationale cu o limba unitara). In 1848, locuitorii din Menton si celelalte orasele detinute de Principat se rascoala impotriva taxelor prea impovaratoare cerute de Grimaldi si, pana la urma, sunt cedate Sardiniei… O afacere proasta pentru Menton si compania, pentru ca, doua decenii mai tarziu, Monaco (redus la doar 5% din teritoriul initial) renunta la taxe si impozite (ati ghicit, se deschisese cazinoul!), iar Coasta de Azur era anexata de Franta!

Am ajuns la palatul princiar in fata caruia un singur soldat facea de paza, plimbandu-se in sus si jos in fata camerelor foto si video! Apoi, m-am plimbat pe minunatele stradute cu magazinase, cu cafenele, cu mici restaurante pitoresti… si, pentru ca turcii se manifesta din ce in ce mai mult ca o mare putere, se putea ca in acest centru al luxului sa nu fie si o saormerie? Evident ca nu se putea… si, evident, sa fie cea mai ieftina alternativa de umplut stomacul (Slava Domnului, McDonald’s era departe, undeva pe langa gara).

Daca nu am intrat in palat (l-am vizitat si in 1994, si in 1998, daca aveti timp, merita din plin!), in schimb, am intrat in catedrala destul de impozanta pentru o tara asa de mica si unde atractia principala continua sa fie mormantul fostei actrite americane si principese de Monaco, Grace Kelly, moarta intr-un accident de masina pe drumurile abrupt ale principatului in 1982. De altfel, sotul sau, printul Rainier, decedat si el in 2005, nu s-a mai recasatorit, plangandu-si frumoase printesa, poate salvatoarea principatului monegasc. In timpul celui de al II-lea Razboi Mondial, Monaco a fost anexat de italienii lui Mussolini (care astfel isi recuperau si Nisa de la francezi), iar bogatia si fastul din perioada interbelica disparusera. Dupa razboi, burghezia nu mai avea bani de spart in cazinouri, ci mai degraba de investit in reconstructie, iar mai multe state s-au gandit ca exemplul monegasc cu o economie bazate pe jocuri de noroc nu este o idee rea – mai multe state europene legalizau cazinourilor si astfel Monaco avea o competitie acerba… finantele principatului erau la pamant, asa ca tanarul principe Rainier s-a gandit la o lovitura de imagine – a cerut-o in casatorie pe actrita americana Grace Kelly, proaspata castigatoare a Premiului Oscar din 1955 (cu un an inainte de nunta secolului din Monaco) si recunoscuta ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din America. Miscarea de marketing a fost o lovitura de maestru – Rainier si Grace s-au casatorit printr-o ceremonie fastuoasa (cu ultimii bani ai principatului, dar si cu investitia socrului mic, care nu era chiar sarac), iar bogatii Europei s-au inghesuit din nou in Monaco. Principatul era salvat!

Am vizitat si eu biserica. Desi Rainier este ingropat la doi pasi de Grace Kelly, ambuteiajele tot la marea vedeta a Hollywoodului au loc… si marea majoritate nici nu remarca superba orga de deasupra intrarii. Nu foarte departe de catedrala se afla Muzeul Oceanografic, unul dintre cele mai frumoase din lume, a carui existenta este strans legata de personalitate lui Jacques-Yves Cousteau (1910-1997), celebrul oceanograf ale carui documentare le-am privit fascinat in copilarie. Cousteau si Rainier erau prieteni, iar Cousteau a fost director al muzeului din 1957 pana in 1988.

Am coborat de pe deal… pe langa port, se lucra la amenajarea celebrului circuit de Formula 1 – marele premiu de la Monte Carlo, care pana mai acum cativa ani (pana la includerea Singapore-ului in calendarul competitional) era unicul traseu stradal din Marele Circ… Concursul urma sa aiba loc peste o luna, dar o parte din traseu era deja in curs de amenajare si unele strazi blocate… In timp ce pozam tribunele in curs de construire, deodata aud un zgomot ca de avion in decolare si trece pe langa mine un Ferrari in mare viteza! Merde! Cand ma uit mai atent, din cand in cand, posesorii de masini bengoase se dau in viteza pe o parte din circuit! Asa, de incalzire. Plimbandu-ma printre iahturile de milioane ancorate in rada si masinile de zeci sau sute de mii de euro care trec vajaind, remarc, cu zambetul pe buze, si un conational cu numar de Braila intr-un BMW cam vechiut care tine trena unui Porsche pe mica portiune din traseu! Tipic.

Ajung si la Cazino, faimosul Cazino care a creat Monacoul. In mod normal, se poate intra la parter fara sa platesti si sa bagi niste bani la jocuri mecanice (am bagat si eu vreo 20-30 de franci francezi in 1998), dar, cand am ajuns de data asta, inca nu se deschisese… in schimb tot show-ul avea loc in fata cazinoului unde era o adevarata cavalcada de masini scumpe si mega-scumpe, dar si de pitzi si cocalari care se pozau cu telefoanele mobile! In schimb, am descoperit ca, in respectiva zi de duminica, Monaco gazduia inca un eveniment, cum altfel decat major. Cu doar o luna inainte de marele premiu de Formula 1, principatul gazduia un Mare Premiu de Tenis din circuitul ATP – fara sa fie un turneu de Mare Slam, toata lumea cea buna a tenisului mondial fusese zilele acestea la Monaco, iar finala era cu adevarat de 5 stele (de fapt, de mai multe :)): Nadal vs Djokovic. O noua competitie pe care o ratam pentru ca era musai sa fiu pe vas! Dar daca la meciul Barcelona – Levante probabil as fi gasit bilete, in mod cert n-as fi gasit loc nici ca baiat de mici la marea finala dintre Nadal si Djokovic.

Si cum intre timp cerul devenise complet negru, chiar si incepuse o mama de ploaie, desi mai aveam timp la dispozitie, am decis sa ne intoarcem in Villefranche… Mi-as mai fi dorit sa vizitam si Jardin Exotique, dar, in conditiile de ploaie, vant si cer negru, parca inima nu-mi dadea ghes… asa ca am ajuns la gara taman cand incepu ploaia torentiala.

Evident, SNCF-ul nu se dezmintea si trenul avea intarziere din nou, pana la urma ne-am inghesuit cu alte cateva sute de calatori de pe Liberty of the Seas alungati si ei de ploaie din Principat, dar, surprinzator, cand am ajuns in Villefranche cerul a inceput sa se limpezeasca, norii negri lasand loc unui soare absolute superb… Asa ca am petrecut inca vreo doua ore minunate prin vechiul orasel, prin citadela, luand o gustare totusi frantuzeasca…. desi peste tot gaseam pizza si gelato (inghetata), ne-am ambitionat si am gasit un loc cu clatite (crêpes) si café au lait… Suntem totusi, oficial, in Franta.

Inapoi, pe vas, ne astepta seara “oficiala” – daca, in toata croaziera, tinuta era informala, ei bine, o seara din cinci era “seara formala”… asa ca imi cautasem prin cufere demult ferecate costumul si l-am luat cu mine la Barcelona pentru seara formala. A fost seara cand toata lumea a facut parada de tinute de lux (pe vas, se puteau chiar inchiria smokinguri daca voiai sa epatezi!), iar evenimentul numarul 1 a fost salutul capitanului, un norvegian (Slava Domnului, nu un italian care sa puna vasul cu fundul in sus :)) care a vorbit despre Royal Carribean, despre Liberty of the Seas, vasul pe care il comanda, si-a prezentat echipa – de la directoarea de Food & Beverages la seful de la Security, dar mai ales MC-ul intreg programului de distractie – un negru din Trinidad-Tobago, extrem de simpatic! De altfel, toti sefii s-au prezentat pe un soi de punte deasupra Royal Promenade care in zilele urmatoare vor fi folosite de DJ si animatoare!

Si pentru ca unul dintre punctele de forta ale Royal Carribean il reprezinta spectacolele, mi-am propus sa nu ratez niciunul! Asa ca m-am dus la spectacolul serii in sala Platinum Theater (capacitate – cateva sute bune de spectatori!) unde avea loc un spectacol cu adevarat deosebit de acrobatie aeriana – “In the Air”, ceva in stilul celor de la Cirque du Soleil. Ma gandeam daca am fi avut si in seara aceea o furtuna, oare spectacolul s-ar mai fi tinut? Dar am avut noroc si nu am simtit nicio secunda ca navigam pe Marea Ligurica, iar acrobatii au fost cu adevarat de nota 10! Se pare ca totusi e greu sa te plictisesti pe un vas de croaziera. Nu stiu la alte companii de croaziera, dar, cel putin la Royal Carribean, toate spectacolele au fost de varf, demne de scoala showbizului nord-american!

Si pentru ca o zi atat de minunata nu se putea incheia decat cu zambetul pe buze, in camera ma astepta un maimutoi facut din prosoape de baie spanzurat de aparatul de aer conditionat! Nu am dorit sa-l stric, asa ca l-am pastrat in baie pana la finalul croazierei :).

Imagini Monaco

Am ajuns la Villefranche !

„Tender” – barca care ne duce la tarm

La revedere, Liberty of the Seas

La gara Villefranche. Directia – Monaco !

Monaco-ul „obisnuit”

Palatul princiar de la Monaco

Superba panorama spre port

Pe stradutele vechiului Monaco

Limba monegasca este oficiala in Principat alaturi de franceza

Catedrala din Monaco

Care este vizitata mai ales pentru mormantul lui Grace Kelly

Desi nici orga nu este obisnuita

Orasul se pregateste cursa de Formula 1

Unii isi si ambaleaza motoarele pe unde vor alerga bolizii in mai putin de o luna

Cazinoul din Monaco – sursa initala a bogatiilor din Principat

Super evenimente sportive in Monaco – peste o luna, Formula 1, cand am fost eu, finala ATP: Nadal vs. Djokovic

A inceput ploaia, asa ca e timpul sa iau trenul spre Villefranche

Vaporul ne asteapta cuminte, in larg 🙂

Dar pana sa revin la bord, tocmai a iesit un soare superb, asa ca am mai ramas in Villefranche

Am fost si pe la citadela

Marea e absolut superba pe Coasta de Azur 🙂

Din pacate, timpul pe tarm e mult prea scurt si trebuie sa revenim la bord

Am revenit in camera, dar hai sa arunc o privire pe Royal Promenade – cam pustie la ora asta (cat timp vasul se afla in port, magazinele avand statut tax-free sunt inchise pana la ora la care vasul se pune in miscare)

Daca pe promenada, cam slaba miscarea, in schimb se filmeaza in jacuzzi 🙂

Maria Sa, Capitanul vasului Liberty of the Seas !

Si tot stafful

Up in the Air – un spectacol de tip Cirque du Soleil la bordul vasului !

Iar seara, in camera, ma astepta o maimuta 🙂 Din prosoape…