O noua zi, o noua sculare dis-de-dimineata. Era ziua in care Liberty of the Seas poposea in portul Civitavecchia, portul care deserveste Cetatea Eterna – Roma. Desi, initial, ma gandisem sa nu ma duc la Roma, chiar gasisem un oras apropiat de Civitavecchia cu ceva ruine etrusce, totusi restul grupului din care faceam parte nici nu concepea sa nu mearga la Roma. E drept, eu fusesem de multe ori (cred ca de cel putin 10-15 ori), dar totusi Roma este unul dintre orasele pe care le iubesc in Europa, unul dintre cele mai frumoase locuri in care am calcat vreodata si, in plus, aici locuiesc unele dintre cele mai simpatice rude pe care le am… Asa ca, desi Civitavecchia e cam departe (faci mai bine de o ora cu trenul pana in gara Roma Termini), am decis sa merg totusi in capitala Italiei.

Din pacate, vremea nu era deloc buna… daca Barcelona ne intampinase cu un soare superb si prima zi de primavara-vara de anul acesta, iar vremea la Monaco a fost totusi OK, Civitavecchia ne intampina cu un cer negru, negru, prevestitor de furtuna! In plus, dupa logistica impecabila din Villefranche, in portul italian ne astepta un haos tipic peninsular (ma rog, unii ar spune ca din partea africana a italiei, adica de la Roma spre sud)…

Civitavecchia este un port mare, este portul care deserveste Roma, deci vasul a tras in rada portului, alaturi de alte doua imense vase de croaziera ale celor de la Costa si MSC, cele doua mari companii italiene de croaziere, aparent cei mai mari competitori ai celor de la Royal Carribean (sau, cel putin, asta am inteles). Dupa ce am coborat de pe vas, hop! am dat de o multime in cautare de autobuze – grupuri, grupuri de excursii organizate isi cautau autocarele, iar “independentii” nu se lamureau de unde sa ia shuttle-urile… pana la urma, un autobuz mi-a plecat de sub nas si noroc ca flerul de pe vremea lui Ceausescu cand eram un as in abordarea autobuzelor arhiaglomerate m-a facut sa descopar unde este autobuzul-minune care sa ma duca la iesirea din port…

Atat la buza vasului, cat si la coborarea din autobuz am fost luati pe sus de zeci de taximetristi care doreau sa ne plimbe la Roma pentru niste sume nu tocmai prietenoase (oricum, mai mici decat pretul excursiilor oficiale) si, dupa ce am reusit sa ma sustrag din multime, a inceput… ploaia torentiala! Grupuri, grupuri de excursionisti murati pana la piele se indreptau spre gara… evident, nu a trebuit prea mult timp sa apara si unii care sa vanda umbrele! Eu o luasem din prevedere de acasa :).

Pana la urma, m-am urcat intr-un tren care se va dovedi pana la urma neincapator si unde cu chiu, cu vai am reusit sa tin cu dintii de un loc pe scaun pentru verisoar-mea care s-a urcat de pe drum, din statia Cerveteri-Ladispoli. De altfel, la sugestia ei, am coborat cu tot grupul la statia Ostiense pentru a nu mai pierde vremea pana la gara Termini! Eu am cumparat din Civitavecchia un bilet de tren foarte folositor de 12 euro  – un bilet valabil o zi pe toate trenurile, metrourile si autobuzele din zona Roma, inclusiv pe ruta Civitavecchia-Roma si inapoi!

Ca de obicei, pentru mine, a fost o placere sa revad Roma… din pacate, Roma nu s-a bucurat la fel de mult, asa ca a plouat cu galeata. De altfel, aprilie este o luna pacatoasa prin Italia. De cate ori m-am nimerit in aprilie prin “cizma”, a plouat rau de tot… Si nici de data asta vremea nu s-a dezmintit… Asa ca dupa ce ne-am pozat cu Colisseumul si am ajuns in zona veche orasului strabatand Via dei Fori Imperiali (era sa-l vedem si pe noul Papa Francisc, dar masina in care se pare ca se afla a facut cale intoarsa) unde ne-am refugiat intr-un mic snack bar la un cappuccino si un croissant :). La nici cinci minute dupa ce am intrat in snack bar, ca prin minune a incetat ploaia. Dar pot spune ca soarele nu ne-a prea iubit pentru ca, de fiecare data cand intram undeva, aparea, iar cand ieseam la aer, se ascundea si ploaia incepea din nou.

Ce poti sa faci prin centrul Romei cand ai doar cateva ore la dispozitie? Pai sa vezi “the best of” – Piazza di Spagna cu celebrele ei scari, Fontana di Trevi in care sa arunci un banut cu speranta ca vei reveni curand in Cetatea Eterna (am aruncat de fiecare data cand am fost la Roma, si, cel putin in cazul meu, a functionat din plin J), sa arunci o privire prin Panteon si apoi sa fugi la gara. E drept, mi se pare destul de frustrant sa ai doar cateva ore la Roma. In cazul meu, nu a fost deloc frustrant, am fost cam de 15 ori prin capitala Italiei, dar am fost impreuna cu mai multi colegi, care calcau pentru prima oara in Roma! Si ploaie, si in viteza.

Oricum, am ajuns in Piazza di Spagna, celebra piata incoronata de o biserica (facuta de francezi :)), un loc iubit de romani si nu numai care vin sa piarda vremea pe scarile dintre piata si biserica. Aici, de-a lungul timpului, am asistat la sedinte foto (mi-aduc aminte de o fata mai mult dezbracata care poza langa fantana la vreo 10 grade – deh, daca esti fotomodel strangi putin din dinti si pleci cu milioanele acasa), concerte unplugged, chiar si dresuri de caini… Cred ca emisiunea “Italienii au talent” poate sa faca foarte bine casting in Piazza di Spagna. Aprilie este insa o luna speciala pentru scarile spaniole… este luna in care municipalitatea o pavoazeaza cu flori. Am vazut prima oara scarile inflorite in 1997 si va asigur ca a fost o splendoare (le-am vazut a doua oara cam prin 2003-2004). Anul acesta, mai putin… probabil din cauza crizei care loveste destul de dur Italia, numarul florilor era drastic redus (cred ca mai putin de 25% din ce am vazut in 1997) si doar iti dadeau o idee despre cat de frumos ar putea fi…

Am luat-o apoi pe Via Condotti, strada pe care gasesti cele mai faimoase case de moda din Italia… e locul in care nu e bine sa mergi cu partea feminina sau sa-ti uiti cartea de credit acasa (scleroza se accepta in acest caz). Daca vrei sa bei o cafea intr-un loc celebru, cauta Café Grecco. A fost deschisa in 1760, iar printre clientii ei s-au numarat Stendhal, Goethe, Byron si ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, subsemnatul :). Nu, nu de data asta, ca nu aveam timp, trebuia sa fugim la Fontana di Trevi pentru niste poze si indeplinirea ritualului – aruncarea monedei in apa, dar si ingurgitarea unei inghetate de la gelateria de pe colt!

Apoi, am ajuns in Piazza Navona, fost stadion al Romei imperiale, astazi o piata vasta unde poti veni pentru un portret facut la minut sau sa iei o cafea scumpa la terasele din jurul pietei. Noi ne-am dus insa cu totii la un alt restaurant cu mancare tipic romana aflat la vreo doua strazi de piata – Ponte e Parione unde am mancat diverse preparate specifice regiunii, de ne-am lins pe degete.

Din pacate, ceasurile erau inaintate, asa ca am sarit in celebrul autobuz 64 (merge de la gara Termini la Vatican si este faimos pentru numarul disproportionat de mare de hoti de buzunare) ca sa ajungem la gara San Pietro. Am trecut pe langa Vatican unde s-au dat jos cam trei sferturi din autobuz (din pacate, riscam sa pierdem vaporul si asa n-am ajuns ca sa zic ca azi am fost in cel mai mic stat din lume – Vatican, iar ieri in cel de-al doilea cel mai mic stat din lume – Monaco) si pana la urma am ajuns la gara San Pietro… Si, ca si ieri, tocmai iesea soarele … Frustrant, nu-i asa, dupa o zi care ne-a cam murat.

Dupa o ora si ceva ajungeam in gara Civitavecchia unde era deja soare… Asa ca am mai pierdut vremea pe malul marii – unde se afla o statuie cu un marinar sarutandu-si cu foc iubita (aparent, simbolul orasului). Si dupa ce am pozat citadela care strajuieste intrarea in port, am luat shuttle-ul inapoi la vas (sunt cam 2-3 km intre intrarea in port si rada unde este era ancorata Liberty of the Seas). Am urcat la bord, am fugit la masa unde m-am intretinut cu acelasi duo simpatic indoneziano-tunisian si seara parea sa se incheie molcom…

Ei bine, nu a fost sa fie! In seara respectiva era programat un spectacol de patinaj artistic. Nu stiu daca am mai mentionat, dar pe puntea 4, in Studio B, dupa ce treceam de cabinele individuale de karaoke (cam ciudatele, zau asa… o cabina in care intrau maximum trei insi unii peste altii, dar gandite pentru o persoana, puteai sa te duci sa bahai singur in fata unui monitor :)), ajungeam intr-un patinoar! De obicei, aici puteai sa te duci sa patinezi (o activitate foarte populara printre copiii de la bord), dar existau si cateva show-uri. Din grupul nostru, connaisseurii de croaziere ne-au amenintat ca spectacolele de patinaj sunt super populare, asa ca am ajuns cam cu vreo jumatate de ora inainte de show. Si bine am facut, ca sala s-a umplut pana la ultimul scaun.

Ce a urmat a fost un spectacol superb… Nu am fost la niciun show de patinaj artistic, dar dupa reprezentatia de la bordul Liberty of the Seas nu cred ca voi rata vreun astfel de show… a fost extraordinar (si nu am fost singurul entuziast din sala). Cea mai mare frustrarea pe care am avut-o a fost ca nu am avut voie sa filmez, doar sa fotografiez, dar nu m-am putut abtine si am tras niste imagini pe sest.

Despre show – vreo 10-12 patinatori probabil rusi (era si o tipa asiatica) ne-au plimbat prin diverse locuri din lume – am fost impreuna cu Carmen (a lui Bizet) la Sevilla, prin Rusia (evident), la Tokyo pentru ca in cele din urma sa fim teleportati la Hollywood. Patinatorii au prezentat numeroase elemente acrobatice pe care le vad bine punctate la campionatele mondiale de patinaj artistic, iar costumele si luminile au transformat show-ul intr-o super experienta… si, spre marea mea surprindere, nu am platit nimic – spectacolul era inclus in costul croazierei… Ieri, un mini-Cirque du Soleil cu acrobatii, azi, un show de patinaj artistic de neuitat… si ma uit si in programul croazierei si mai vad programat inca un spectacol de Broadway…

In fine, ies superentuziasmat de la spectacol si, cand ajung pe Royal Promenade, ma nimeresc in mijlocul unui party – o petrecere retro dedicata anilor ’70 (mda, o parte dintre clienti erau tineri si nelinistiti atunci, dar, oricum, retro e cool si pentru alte generatii) cu popor dansand, animatoare imbracate in stil post-hippy si mai ales o trupa de tipi imbracati in politisti, cowboy, indieni care fac o atmosfera excelenta. Greu sa nu dansezi (eu mai si filmez, asa ca trebuie sa ma abtin cu greu :)), descopar ca tipa cu parul mov este romanca (nu mai e nicio surpriza pe vasul acesta), poze, dans… chiar o zi excelenta. Am si uitat ploaia de la Roma… Cu greu, pe la miezul noptii ma retrag in cabina pentru a prinde cateva ore de somn.

A doua zi urma sa debarc la 7:30 dimineata la Livorno, in Toscana, si de acolo sa ma duc la Pisa. Dar Ana, colega mea, ma tot tragea sa mergem la Florenta, dar parca era prea departe … asa ca m-am decis sa vad doar Pisa, in ciuda presiunilor… In plus, la Pisa nu fusesem decat o data, in 1997, pe cand la Florenta, cred ca de vreo 4-5 ori :).

Imagini Civitavecchia si Roma

Portul Civitavecchia – vase si un oras nu cine stie ce

La debarcare, cam haos… autocare, unde o fi al meu, unde o fi shuttle-ul ?

In fine, cum, necum, ajungem la Roma… cum iesim din metro, hop, Colliseumul !

La doi pasi, Arcul lui Constantin (remarcati dacii din partea superioara a cladirii !)

Ajungi la Roma, nu se poate sa nu treci pe la Columna lui Traian !

Mai apare si un strop de soare (cum naiba s-or da astia pe segway ???)

Un ritual obligatoriu – gelato si moneda la Trevi !

Scarile spaniole… putine flori in aprilie asta 🙁 Austeritate, austeritate, dar nici chiar asa !

Piazza Navona cu caricaturi

Dar e obligatoriu sa mananc la Ponte e Parione 🙂

Habar n-am ce asta, dar e chiar bun 🙂

Totul are un sfarsit (iar la Roma, din pacate, mult prea devreme)… asa ca revenim la Civitavecchia (unde, culmea, a iesit soarele !)

Tipic mediteranean 🙂

Ce romantic !

Gata cu tarmul, inapoi la vapor !

Mai intai, niste picturi

Dar mai apoi, ne asteapta o seara de zile mari – un show de patinaj artistic

Si apoi, un 70’s party !

Si pozand cu artistii (tipa de langa mine, e romanca :))