Nu este niciun secret faptul ca Thailanda este, probabil, cea mai populara destinatie din Asia de Sud-Est… Zeci de mii de turisti straini debarca zilnic la Bangkok si apoi se indreapta spre toate colturile Thailandei… Si, slava Domnului, Thailanda are multe de oferit – o cultura vibranta, un zambet larg, temple colorate, coaste paradiziace, elefanti simpatici, urme ale unei istorii bogate. In ciuda faptului ca Thailanda are o atat de mare varietate de atractii, nu se poate lauda si cu cel mai minunat complex arhitectonic din Asia. Acesta se gaseste in Cambogia  – Angkor Wat.

De la Bangkok la Siem Reap, oraselul de langa Angkor Wat, nu sunt decat vreo 400 km. Dar drumurile nu sunt cele mai bune din lume. Daca, pe langa Bangkok, masinile zburda relaxate cu peste 100 km/h pe super highway, drumurile cambodgiene, desi bine puse la punct in ultima vreme, nu ofera viteze prea generoase … mai apare un tuk-tuk, o caruta, vreun cal pe drum si nu poti goni prea tare. Ar exista si varianta zborului… dar, ani de zile, Bangkok Airways, o companie cu mult spate, a avut practic monopolul rutei Bangkok – Siem Reap care ar fi putut sa fie una dintre cele mai circulate din Asia de Est… Si evident ca preturile au fost ca de monopol. Recent, monopolul a fost spart si o companie aeriana cambodgiana, Cambodia Air Angkor, dar nici ei nu au pana acum preturi prea prietenoase cum ar avea o Air Asia. Dar poate sunt la inceput :).

EI bine, drumul Angkor Wat – Bangkok este unul dintre cele mai populare drumuri pentru calatorii din Asia de Sud-Est. Este parte din Farang Trail (sau Banana Pie Trail), ruta traditionala a backpackerului occidental prin Asia de Sud-Est, legand Bangkok de Ho Chi Minh via Angkor Wat si Phnom Penh. Am fost pe ea de doua ori, la o distanta de 10 ani. Prima oara, in decembrie 2002, a doua oara, in decembrie 2012. Diferente ca de la cer la pamant!

In 2002 ajungeam la Angkor Wat cu avionul de la Bangkok. Internetul era plin de avertismente de calatorie pentru drumul Bangkok – Siem Reap – autocarele trageau de timp la granita, luau pauze indelungi pe drum pentru o tigara pentru a ajunge noaptea in Siem Reap unde trageau absolut intamplator in fata pensiunii care le oferea un comision. Pe vremea aceea nu exista vreun sistem public de iluminat, puteai vedea gropile din asfalt cu ajutorul farurilor masinilor, tuk-tukurilor si ale motocicletelor din oras si multi hotarau sa nu mai orbecaie in cautarea altei pensiuni, decizand sa ramana unde au fost lasati… In plus, mai era o baterie intreaga de tepe la schimbat valuta si altele, si altele. Asa ca am investit vreo 160 de dolari in a zbura din Bangkok la Siem Reap, hotarand sa revenim cu autocarul – mai ieftin, mai colorat si cica fara tzepe majore!

Drumul de retur a fost cu adevarat legendar. Nu a costat mult – 10 dolari parca sau vreo 9. Un autocar harsit de soarta si drumuri potrivnice. Media de varsta in autocar – vreo 20 si un pic de ani, indivizi si individe dornice de aventura… Si a fost o aventura. In 2002 nu cred sa fi fost mai mult de 40-50 km de sosea relativ asfaltata in Cambodgia. Asa ca, dupa ce am plecat ca din pusca, dupa nici 10 km, am inceput sa fim hurducaiti pe un drum de pamant rosu aprins, plin de meandre, gropi, denivelari, sentulete create in timpul ultimului sezon musonic. De altfel, in perioada musonica care se termina in general prin noiembrie, de foarte putine ori drumul era accesibil, fiind mai tot timpul sub ploaie.

Toti calatorii s-au transformat, de voie, de nevoie, in rockeri si in muzica de tehno thailandez, am dat din cap ore in sir precum cei din clipul „Smells like Teen Spirit” al Nirvanei. Din cand in cand opream in locuri bine stiute de sofer pentru a face pipi in tufis… aceste locuri care pentru un ochi neavizat nu reprezentau mare lucru erau strategice pentru ca in mod sigur nu erau minate. De vreo doua ori, am cazut si cu ditamai autocarul in niste gropi bine camuflate, de ne-am dat jos cu totii sa impingem autocarul cu ajutorul satenilor, ca de obice, zambitori si saritori… Dupa mai bine de 6-7 ore, am facut cei 150 km pana la granita camboggiano-thailandeza, unde am fost debarcati langa un semn de „Amazing Cambodia” si, cu rucsacurile in spinare, ne-am strecurat printre tiruri pline de marfa, caratori de tigari de contrabanda si constructori care ridicau niste structuri disproportionat de mari… Noroc ca nu eram prea multi cutezatori care treceau granita, asa ca am trecut rapid si fara probleme….

Odata ajunsi in Thailanda, am fost preluati de niste baieti cu ochiul ager, imbarcati in niste microbuze care au zburat de-a binelea pe super-highway-urile thailandeze spre Bangkok si ne-au depus fara prea multe comentarii in capul la Khao San Road. In amintire ramanea insa un drum de poveste, de povestit la intalniri cu bloggeri de travel si nu numai :).

Fast forward – 10 ani mai tarziu. Descopeream o Cambogie radical schimbata. Drumuri asfaltate impecabil (ma rog, nu au autostrazi, dar nici cine stie ce trafic), orasele luminate, ATM-uri care scuipa bancnote, restaurante haioase si, mai ales, autocare moderne!

In schimb, unele lucruri nu se schimba… de exemplu, tepele, daca iei autocarul de la Bangkok. Am citit pe diverse site-uri ca apar gherete false de control frontiera unde platesti 20 de dolari, pe care afli ca i-ai dat sa-ti… faciliteze luarea vizei pe care oricum o iei! In plus, mai nou, municipalitatea din Siem Reap, mana in mana cu sindicatul neoficial al tuk-tukistilor, a decis ca autocarele care vin in Siem Reap sa nu mai aiba voie in centrul orasului (in schimb, au voie cand pleaca J) si statia terminus e la vreo 6 km de centru… unde cazi in mana tuk-tukistilor dornici de valuta forte!

Ei bine, de data asta veneam de la Phnom Penh, unde aterizasem, si, dupa ce am vizitat Angkor Wat-ul, urma sa mergem spre Bangkok. Cum? Doar nu cu avionul, tot pe sosea. Cel putin la autobuz, desi pretul titeiului a explodat in ultimul deceniu, biletul de Bangkok nu se scumpise prea mult… In functie de unde il cumparai, puteai da 12 sau 11 dolari… probabil, daca alergai prin oras, ajungeai si la 10 dolari, dar n-am mai alergat. Plecarea tot din centrul orasului… dupa cateva minute bune de haos in care, normal de altfel, nimeni nu stia in ce autobuz este, am pornit vitejeste pe ulitele din Angkor Wat, oprindu-ne din cand in cand sa mai saltam niste doritori. Evident ca cei din urma nu au fost  cei dintai, ci cei lasati pe jos pentru ca nu mai aveau loc, si, in urma unor proteste vehemente, s-au dat niste telefoane si s-a promis un alt autocar… Oricum, in loc de 8 dimineata, am plecat pe la 9:30. In Cambodgia timpul are o alta dimensiune, va dati seama, CFR-ul acolo ar fi considerat o minune a punctualitatii.

Soseaua e cu adevarat impecabila… La iesirea spre Bangkok, a aparut un intreg cartier cu hoteluri si pensiuni cochete, unele de-a dreptul luxoase. Slava Domnului ca cineva a dat la un moment dat o lege care interzicea constructia in Siem Reap a vreunei cladiri mai inalte decat turnul de la Angkor Wat, asa ca pana acum orasul a fost crutat de zgarie-nori urati China-style.

Drumul spre frontiera a fost ingrozitor de plicticos… daca in autobuzul Phnom Penh – Siem Reap am avut stewardesa, snacks-uri, bauturi racoritoare si, incredibil, wifi (ma rog, pe acolo pe unde batea telefonia mobila), acum am avut doar un insotitor de bord mult prea intepat, care a intrat intr-un conflict atat de ne-cambodgian cu farangii din fata… Cand ne-am apropiat de vama, ne-am dat jos din autocar intr-o crasma la sosea, am primit niste stickere de diverse culori sa ni le lipim pe tricou (culorile in functie de faptul ca mergeai pana la Bangkok sau pana la vama) si a rostit plin de nervi o propozitie care a ramas mottoul excursiei: „No sticker, no bus!”… urma sa trecem pe jos granita cambodgiano-thailandeza si dincolo de frontiera thailandeza  aveam sa fim recuperati dupa culoarea stickerului :).

Am fost lasati exact in acelasi loc ca acum 10 ani, in fata punctului de frontiera cambodgian. Intre timp a disparut sloganul „Amazing Cambodia”, s-au prins si ei ca nu e bine sa copiezi si a fost inlocuit cu „Kingdom of Wonder”. Punctul de frontiera a ramas cam acelasi, dar pe fasie, intre Cambodgia si Thailanda, au rasarit niste cladiri imense care adapostesc … cazinouri! Asiaticii cred in noroc, asa ca sunt mari cartofori… guvernele au interzis cazinourile cam peste tot pentru a evita catastrofe sociale cu milioane de indivizi jucandu-si si pierzandu-si in cazinouri banii, casele, nevestele, asa ca pe unde a aparut o scapare au rasarit cazinourile…. o astfel de scapare a fost dintotdeauna Macao, dar intre timp a aparut pe scena si, surprinzator, Singapore, cazinourile din Kathmandu unde sunt admisi doar cetatenii straini si cele de pe fasia de la Poipet – Aranya Prathet!

Daca, acum 10 ani, drumul pana la granita a durat pana la nesfarsit, iar trecerea frontierei a fost floare la ureche, acum situatia este exact pe dos! Ajungi repejor la granita pentru ca soseaua este foarte bine asfaltata, dar la frontiera ai de facut o coada… Mai apar niste baieti care te pot ajuta sa treci mai repede, dar pot sa fie tzapa si, de fapt, sa castigi vreo 5 minute! Cred ca am stat mai bine de jumatate de ora in granita cambodgiana si vreo 2 ore in cea thailandeza… infrastructura mai buna aduce mai multi turisti, asa ca la granita stai…

Odata ajunsi dincolo, evident, „no sticker, no bus”, dar cum aveam sticker, am avut si bus, dar mai intai un songtaew care ne-a dus la o alta crasma de unde ne-am imbarcat in microbuze. Ca si acum 10 ani, daca in Cambodgia am calatorit cu ditamai autocarul, thailandezii puneau la dispozitie o flotila de microbuze… si cum nu era loc de bagaje, cei din primul rand au fost literalmente ingropati sub un munte de bagaje, noroc ca m-am prins repejor care e treaba si am pus mana (sau mai bine zis fundul) pe un scaun lejer in randul 2.

Cum spuneam, unii au mers doar pana la granita. Aparent, e cam cu 1-2 dolari mai ieftin daca iei autobuzul pana la granita, apoi mai mergi pe jos pana la gara de pe partea thailandeza (nu sunt multi, cred ca doar 5-10 km) si de acolo iei trenul pana la Bangkok. Dar, evident, economisesti cativa dolari.

Daca aveti de gand sa calatoriti pe ruta Siem Reap – Bangkok cu autobuzul, faceti-o… dar atentie la micile sau marile tzepe!

Imagini Angkor Wat – Bangkok

Decembrie 2002

Magistrala trans-cambogiana

Si un autobuz care a trecut prin multe

Cum ar fi gropi de exemplu

Cu porcul pe motocicleta

Bye, bye, Cambodia !

Pe fasie, se construia la greu

Decembrie 2012

Mmm… lux in autobuz

Ma rog, acuma nu e loc chiar pentru toata lumea care a cumparat bilete !

Gata, am plecat !

Nu avem wifi, dar e chiar OK

Poti calatori si asa

Statia de autobuz din ultimul sat cambogian

Sa ne luam la revedere de la autobuz

Si de la pitoreasca Cambogie

Pe fasie, alta viata… putem sparge si niste bani prin cazinouri

Ore de asteptare sa intram in Thailanda

Si in fine, am intrat in Thailanda. Unde naiba ne-o fi autobuzul ?

No sticker, no bus

Un scurt transfer prin Aranya Prathet

Ca astea sunt mini-busurile expres de Bangkok

Cum ziceam, nu e cea mai buna idee sa stai in primul rand dupa sofer

Cei din primul rand pareau un pic stressati. Cei din randul 2, nu chiar

Welcome to Bangkok… la doi pasi de Khao San