Dupa ce ne-am ridicat masina inchiriata din aeroport, am pornit direct la drum spre Rotorua – capitala culturala a maorilor din Insula de Nord, unde urma sa petrecem doua zile. Pe drum am constatat doua lucruri esentiale. Primul si cel mai important – Noua Zeelanda ne-a intampinat cu o vreme ideala – soare si conditii primavaratice – in contrast cu intreaga noastra calatorie in jurul lumii care se desfasurase sub auspiciile unor vremuri comice (uragan in Cuba,  frig serios in Istanbul, ploaie in Desertul Australian, furtuna tropicala in Cairns in timpul eclipsei de soare, ploaie si vant incredibil in Sydney exact in zilele cand trebuia sa facem surf).  A doua surpriza placuta a fost vizita la fast-food si supermarket, unde am constatat ca preturile astronomice din Australia au ramas in Sydney… In Noua Zeelanda ne-am intors la preturi rezonabile, poate putin mai mari decat in Romania, insa aproape la 60% fata de ceea ce experimentasem de cealalta parte a Marii Tasmaniene. Considerand ca eram la final de calatorie si de buget, am rasuflat usurati si am schimbat meniul de la sandvici si chebap catre mancare gatita la taverne/ restaurante-tip buget

Pe drumul catre Rotorua am constatat cu surprindere ca partea aceea a tarii – asezata pe coline verzi pe care pasteau agale turme de oi – seamana izbitor cu Romania (zona Bran-Moeciu). Cum vine asta? Sa calatoresti pana la capatul lumii si sa te intorci “acasa”? Putine lucruri iti aminteau totusi unde te afli: condusul pe partea “cealalta”, spatiile foarte mari dintre localitati si dintre case (sunt 4 milioane de locuitori intr-o tara de marimea Italiei) si curatenia exemplara care pe plaiuri mioritice mai lasa de dorit. A fost insa si un lucru care m-a dezamagit… Pe cat este de frumos peisajul cu dealuri si pasuni, pe cat de imbietoare este iarba verde crud, pe atat de inaccesibil este totul, pentru ca fiecare bucatica de pamant este ingradita. In zona aceea de Noua Zeelanda poti sa te bucuri de peisaj din masina sau dintr-o parcare … In ochii mei asta face scorul 1:0 pentru Romania :).

Am ajuns pe seara in Rotorua si am gasit cu greu locul nostru de cazare. Am parcat masina in curtea celor de la Astray  Inn si am tras adanc aer in piept… Tocmai veneam din Sydney unde experimentasem conditii de cazare absolut execrabile. Suntem foarte obositi si speram intr-o minune cereasca apta sa faca patul de aici un pic mai comod. Cu ceva emotii, intram in mica noastra camera de trei persoane si nu exagerez, incepem sa sarim in sus de bucurie. Aleluia. Locul asta este divin, micul apartament are mobilier nou, totul este curat si bine aranjat. Cearsafurile noi miros a balsam de rufe, baia este impecabila. Incep sa iubesc Noua Zeelanda din ce in ce mai mult. Welcome to Aotearoa!!!

Rotorua

Am pus Rotorua in itinerarul nostru pentru ca gasisem in carti/ informatii turistice foarte multe recomandari privind diversitatea culturala şi naturala a regiunii.

Rotorua este centrul cultural al “primilor colonisti“ – maori – natiune de origine polineziana care a ajuns in Noua Zeelanda pe la 1200 si care, sincer va spun, a cam condus partea aceea de lume timp de multe secole. Maorii sunt “vikingii sudului”, au strabatut tot Oceanul Pacific, erau foarte dezvoltati cultural, dar si social, si au trait in stil razboinic cu succes pana cand ”fetele palide” le-au furat teritoriul. Ar fi un singur lucru mai intunecat de mentionat… Maorii sunt la origine razboinici si… canibali, pentru ca pe vremuri canibalismul ritualic era practicat mai ales dupa infrangerea tribului vecin (mancau parti din dusman pentru a-i “ingera” puterile). Acum, evident lucrurile nu mai stau asa, iar spre deosebire de bastinasii din Australia (inca inadaptati si macinati de bolile mileniului trei), maorii sunt (cel putin aparent) foarte bine integrati in societatea neozeelandeza.

Rotorua mai este si o zona vulcanica deosebita, caracterizata de multe cratere, gheizere, zone cu vulcani noroiosi si bai termale. Gasisem intr-un pliant o fraza memorabila: “Rotorua este ca si prietenul tau din copilarie, ala ciudat cu bancuri deocheate si cate o flatulenta aruncata in jurul mesei. Nu e chiar cel mai politicos prieten, dar toata lumea se simte bine cu el” :).

Sa incep prin a spune ca partea cu flatulenta din fraza memorabila este foarte adevarata. Rotorua miroase in general un pic ciudat. In zona locuibila a orasului e acceptabila experienta, probabil nici nu mai simti diferenta dupa cateva minute. In schimb, in zona “naturala”, pe alei, pe langa lac si cratere, mirosul este deosebit o combinatie de oua stricate cu picioare nespalate. Daca esti mai sensibil e foarte posibil sa nu te simti prea bine in timpul plimbarilor, chiar daca zona este frumoasa si foarte bine amenajata.

Ne-am inceput si noi plimbarea prin Rotorua cu un traseu la pas prin zona turistica. Aproape de centrul orasului poti sa strabati doua poteci turistice: un traseu care iti arata frumusetile naturale, si altul care te poarta prin cateva obiective culturale.

Desi aveam asteptari foate mari de la traseul cultural (ma asteptam sa dau ochii cu ceva traditii, locuinte, artefacte maori), am constatat ca majoritatea edificiilor incluse in traseu erau de natura “post-europeana”. Am vazut faimosul muzeu din Rotorua – un fost sanatoriu construit in stil britanic – cateva case sau cladiri care nu prea semanau cu ceea ce imi imaginasem eu ca voi gasi in Noua Zeelanda.  Pentru a experimenta cu adevarat o atmosfera “tribala” trebuia sa intri intr-un sat maori de la periferie. In aceste sate insa se intra doar seara si doar contra unor sume semnificative de bani pentru a asista la “warrior shows”.  Toata experienta mi s-a parut mult prea artificiala ca sa ma convinga sa fac investitia J.

Traseul natural a fost insa deosebit. Am parcurs in cateva ore de mers lejer toata zona “sulfuroasa,” pozand formatiunile ciudate ale lacului vulcanic, mlastina bine amenajata, dar si natura ambitioasa care isi facuse locul in cele mai vitrege conditii :).

Am dorit sa experimentam si niste bai termale. Pana la urma, asta era unul dintre punctele forte ale orasului si zonei Rotorua. Oferta nu era foarte complexa… In oras erau cateva “Polinesian Spa”, insa toate intr-un stil “piscina cu faianta”, iar eu mi-as fi dorit o experienta autentica… o groapa in pamant, niste apa fierbinte si pasari care sa imi ciripeasca deasupra capului :).

Eram gata sa cumparam o intrare la un SPA modern, cand am primit o nesperata mana de ajutor de la patronul hostelului in care stateam. Dupa doua zile de stat la el in hostel si cateva conversatii despre ce am vazut si ce dorim sa mai vedem in tara lui, domnul cu pricina a decis ca suntem destul de “trust-worthy” (chiar asa a spus, de asta am si scris in engleza :)) ca sa ne vanda un pont local. A scos o harta si ne-a aratat un drum la iesirea din Rotorua catre Taupo. Undeva acest drum se intersecta cu doua cursuri de apa si acolo puteam sa lasam masina si sa coboram sub pod la “SPA-ul localnicilor”. Ne-a rugat insa sa ii rasplatim increderea printr-un comportament civilizat (stiti voi, curatenie, liniste etc.), asa ca ma simt datoare sa transmit mesajul mai departe in caz ca ajungeti acolo.

Am pornit catre Taupo dupa indicatiile lui, am lasat masina langa pod si am gasit cu usurinta treptele de lemn care duceau spre apa. Era un loc cu adevarat deosebit. Sub acest pod se intalneau doua ape curgatoare (sa le zic paraiase pentru ca nu erau prea mari si nici foarte adanci). Unul dintre ele era rece (rece de munte, din ala de facut terapie cu soc termic :)), iar celalalt era fierbinte (foarte fierbinte, ieseau aburi din abundenta undeva mai in amonte). Partea frumoasa e ca in functie de preferinte/ rezistenta/teribilism puteai sa te asezi mai spre “gheata” sau mai spre “fierbere”, bucurandu-te de temperaturi diferite. A fost genul ala de experienta simpla, dar de neuitat. Am petrecut cateva ore in apa, in plina natura salbatica, intr-o liniste aproape desavarsita. Pe durata sederii noastre, doar alte trei persoane (localnici) au mai facut cate o oprire scurta la “SPA”.

Am pornit de acolo direct spre urmatoarea noastra destinatie – Parcul National Tongariro, unde urma sa escaladam un vulcan activ. Pe drum am calatorit pe “Thermal Explorer Highway”, un drum care te anunta la fiecare 20-30 de kilometri ca poti sa vizitezi un vulcan, un crater, o padure speciala, un gheizer, un rau cu apa colorata ciudat. Trebuie sa recunosc ca ai ce sa vizitezi in zona aceea (am oprit si noi de cateva ori ca sa mai vedem din obiective), dar si ei stiu foarte bine cum sa isi “vanda” fiecare pietricica.

 Imagini Rotorua – Insula de Nord a Noii Zeelande

Pe langa Rotorua, ne intampina un paradis verde

Micul nostru apartament din Rotorua… o schimbare binevenita in nivelul de trai

La plimbare prin Rotorua – traseul cultural

Rotorua – frumos, dar miroase ciudat

Vulcanii noroiosi din Rotorua

Pe langa lac

Pe langa pomii fara sot

Muzeul din Rotorua

Gata sa intram la apa in spa-ul localnicilor

O mica cascada pe Thermal Highway

Fish & chips – a la Noua Zeelanda

[mwi-product sku=”TA003,TA016,PORGAT001″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]