In fine, era momentul sa plecam din Amman, din capitala. Amman nu e chiar cine stie ce, e un loc interesant sa iau pulsul unei natiuni, este un oras normal in care poti observa cate ceva din viata de zi cu zi a iordanienilor, dar minunile din acest Regat al minunilor se gasesc in afara Capitalei. As compara Iordania cu Romania – si in cazul nostru, locurile care sa intre si sa  ramana in inima vizitatorilor se gasesc in afara Bucurestiului… Asa ca planul era sa plecam spre Petra, dar trecand pe langa doua locuri deosebite. Unul cu conotatii biblice – muntele Nebo, unde se pare ca ar fi murit Moise dupa ce si-a purtat poporul din Egipt pana la portile Tarii Fagaduintei si unul in care se poate admira una dintre cele mai vechi harti din lume – un mozaic care infatiseaza harta Orientului din Delta Egiptului pana spre Siria… Biserica de la Madaba.

Iesirea din Amman este destul de lunga… Orasul s-a extins destul de mult, e catarat pe dealuri, in timp ce marile bulevarde si autostrazile interioare serpuiesc pe vai. Ammanul nu este unul dintre acele orase glitzy, de otel si sticla din Golf… de abia acum se construiesc vreo doua blocuri moderne in stil Emirate, mai e un hotel mare… Cum ghida noastra este romanca, maritata cu un palestinian si locuind in Iordania de aproape trei decenii, cunoaste cam intreaga comunitate romaneasca din Iordania – formata numai din femei, maritate cu iordanieni si palestinieni. O romanca lucreaza la ziarul de limba engleza din Amman, alta are un salon de coafura, se pare ca toate sau aproape toate sunt destul de realizate… Asa, cu povesti de exil, nici nu ne prindem ca am lasat Ammanul in urma si ne indreptam spre Marea Moarta.

Nebo este locul unde legenda spune ca a murit Moise dupa ce i-a condus pe israeliti timp de 40 de ani prin desert, dupa fuga din Egipt. O versiune spune ca Dumnezeu a hotarat ca in Canaan sa intre doar cei care s-au nascut liberi, asa ca au ratacit prin desert pana au murit toti cei care cunoscusera robia in Egipt. O alta versiune vorbeste despre faptul ca Moise nu a indeplinit un ordin al Domnului si i s-a interzis accesul in Tara Fagaduintei. Dar totusi Dumnezeu a fost partial iertator si i-a oferit lui Moise posibilitatea sa vada de pe un munte cum arata Canaanul… Acesta l-a admirat si a murit. Evreii si crestinii sustin ca Moise a murit si a fost ingropat pe muntele Nebo. Musulmanii cred ca acesta a murit pe Nebo, dar a fost ingropat dincolo de Iordan, pe undeva pe langa Ierihon.

Ce este cert, pe muntele Nebo acum se gaseste o imensa biserica catolica (in reconstructie). Aici a fost o biserica imediat dupa legalizarea crestinismului, dar actuala biserica a fost construita dupa ce franciscanii au cumparat dealul inainte de Al Doilea Razboi Mondial. Perioada romana, ca si cea bizantina care i-a urmat au fost perioade de inflorire a mozaicurilor… Pe oriunde am fost si am descoperit ruine romane, fie ca era vorba de Tunisia, actuala Italie sau Siria, peste tot erau mozaicuri… Si in Iordania e plin de mozaicuri, inclusiv pe muntele Nebo, unde aceste mozaicuri se pot admira intr-un cort care sa le protejeze de soarele necrutator al Orientului…

Si, dupa vizitarea mozaicurilor, m-am dus sa admir panorama… Muntele Nebo face parte dintr-un lant muntos care domina Marea Moarta si Valea Iordanului.. de aici, de sus, se poate vedea departe. Se spune ca daca ai parte de o zi senina (lucru foarte rar de altfel), poti admira intreaga Palestina pana la Ierusalim. Din pacate, nu am fost asa de norocos incat sa prind o astfel de zi. De altfel, in ultimele trei zile fusese o furtuna de nisip iscata prin Arabia si deasupra Iordaniei, era o pacla… In plus, in zona adiacenta Marii Moarte se gaseste cam tot timpul o ceata datorata evaporarii marii. Pacla plus furtuna de nisip… inseamna ca nu puteam sa vedem decat un coltisor cam aburit al Marii Moarte, sa ghicim pe unde trece raul Iordan (acum, un biet paraias) si sa disting, de departe, blocurile si minaretele din biblicul oras Ierihon aflat dincolo de Iordan. De altfel, aici, la Nebo, vin mii de palestinieni ca sa se uite cu lacrimi in ochi spre casa lor in care nu au voie sa calce…

De departe, pamantul e sterp. Daca de partea cealalta, spre Amman, mai vezi verde, dincolo, spre Iordan, pustiu, desert, lipsa de viata… Ici si colo, niste tufisuri si o sosea serpuind spre Ierusalim care se afla la doar 46 km de Nebo. Soarele dogorea deja, asa ca am tulit-o spre Madaba… Pe drum, ne-am oprit la un atelier de mozaicuri – magazin de suvenire unde am vazut cum se fac suvenirele… si pentru ca stateam prea mult, am ochit o cafenea dincolo de sosea, unde era un barman chiar simpatic si care facea cafea foarte buna :).

Urmatorul stop de pe agenda, la Madaba, unul dintre putinele orase majoritar crestine (in centrul istoric doar) din Iordania. Madaba a fost unul dintre principalele orase ale Imperiului Bizantin, un oras a carui stea a rasarit mai ales dupa crestinarea imperiului. La Madaba, timp de secole, s-a aflat sediul unui episcop si, in consecinta, s-au construit biserici la greu, iar meseriasii in ale mozaicului au creat opere extraordinare. Dupa cucerirea persana, urmata aproape imediat de cea musulmana, crestinii nu au fost exterminati sau convertiti, dimpotriva, Madaba a continuat sa infloreasca si sa construiasca biserici cu mozaicuri pana au venit mamelucii si s-a rupt filmul.

In 1879, dupa niste certuri destul de violente intre crestinii si musulmanii din Karak (un oras situat mai la sud), familiile crestine au hotarat sa plece si sa se aseze in vechea Madaba, fosta citadela crestina din regiune. Autoritatile otomane din Damasc nu au comentat, dar au ordonat ca crestinii sa construiasca biserici doar pe locul vechilor biserici din primul mileniu… asa ca, in procesul in care crestinii curatau fundatia unei vechi biserici, au descoperit extraordinara harta de mozaic a Tarii Sfinte…

Cum ziceam, centrul Madabei este crestin, suburbiile locuite de refugiati palestinieni sunt musulmane, dar centrul vechi este in proportie de 95% crestin… vezi magazine religioase cu statui ale Mariei, vezi biserici, e un cu totul alt aer, o atmosfera care mi-a adus aminte de zona crestina din vechiul Damasc. Am ajuns si la biserica si, evident, am intrat sa vedem vechiul mozaic.

Biserica Sf. Gheorghe nu iese in evident cu nicio trasatura. A fost construita in secolul 19, dar, cum am zis, principalul magnet este mozaicul-harta. Pana sa vad originalul, am tot vazut copii prin magazinele de suvenire. Culorile erau pale si remarcam cat de exacti au fost producatorii de suvenire, capabili sa redea pana si patina timpului… Ei bine, surpriza din biserica a fost ca mozaicul este plin de culoare… da, nu este pastrat in intregime, dar culorile sunt remarcabil de vii!

Dupa ce a trecut un val mai mare de turisti, am avut noroc de un interval mai linistit, fara turisti… si am putut admira in liniste harta… Cel mai evident element – Marea Moarta cu o corabie plutind pe ea… astazi nu mai vezi ambarcatiuni, nivelul ei a scazut, in plus, de jur imprejur sunt autostrazi… marea nu mai joaca rolul de facilitator al transporturilor… Raul Iordan este clar marcat, are chiar si pesti grasi si mari… dar pestii care sunt in apropierea Marii Moarte se intorc… nimic nu poate trai intr-o mare atat de sarata.

Mozaicul de la Masaba este o lectie de geografie. Evident, cel mai important oras este Nagia Polis Ierusa… si mozaicul dispare. In greceste, Orasul Sfant Ierusalim. Atunci, ca si acum, Ierusalimul era centrul universului Orientului Apropiat! Orasul Sfant este redat cu minutiozitate… de altfel, datarea hartii s-a facut dupa cladirile care existau pe harta. Se stie ca o biserica din Ierusalim a fost terminate in 542 si ea apare reprezentata in mozaic, deci acesta a fost construit dupa 542! Descopar si orase cu nume familiare – Ierihon, la doi pasi de apa Iordanului, sau Nablus.

Sincer, as fi stat mai mult, dar mai aveam un drum destul de lung si planificasem sa ne oprim si in rezervatia Dana. Asa ca o luam pe stravechea King’s Highway spre sud, catre Petra. Acesta este drumul istoric, multimilenar, drumul caravanelor si al pelerinilor… Intre timp, s-a mai construit un drum paralel, mai spre est, spre desert, numit Desert Highway. Este mult mai rapid pentru ca este plat. King’s Highway urca si coboara, serpuieste peste munti golasi, dar este un spectacol. Daca este sa mergeti in Iordania, duceti-va pe King’s Highway…  poate pentru localnici, desertul poate fi deprimant, dar pentru noi, veniti dintr-o tara verde, este fascinant… iar cand mai apare un ochi de apa strans de un baraj, contrastul dintre albastrul azuriu al apei si galbenul pe alocuri roscovan al muntelui golas devine o incantare.

Cea mai mare problema a Iordaniei este apa. Iordania este o tara fara prea multa apa. Cresterea exploziva a populatiei (valurile de refugiati palestinieni, apoi irakieni, iar, in zilele noastre, sirieni) a pus o presiune fantastica pe rezervele sarace de apa ale tarii. De altfel, in toate hotelurile se scria cu litere de-o schioapa sa inchidem apa, iar, in caz ca sesizam cea mai mica scurgere, sa chemam de urgenta receptia. Ghida ne-a spus ca recent s-au descoperit rezerve masive de apa subterana, undeva sub desert, in sud, spre Arabia Saudita. Este apa potabila de mare adancime, iar miliarde de euro sunt investiti pentru a o scoate la suprafata. Sunt convins ca marea majoritate a iordanienilor au fost fericiti ca s-a descoperit apa, mai degraba decat petrol!

Din pacate, King’s Highway este magnifica, dar masina nu se poate deplasa asa de repede, asa ca nu mai avem timp sa ne oprim la Parcul National Dana si trecem si pe langa cetatile cruciate din sud. O vedem de departe pe cea mai pompoasa dintre ele – citadela Karak, absolut impresionanta. Ne oprim pe un deal de unde putem admira de departe impozanta constructie. Karakul a fost locuit de pe vremea lui Moise, dar citadela a fost construita de cruciati. Cel mai faimos personaj este francezul Reynald de Chatillon, o figura odioasa pentru localnici… intr-o vreme in care Saladin era un simbol al cavaleriei si onoarei, preacatolicul Reynald se plasa intr-o pozitie diametral opusa – era un simbol al lasitatii si al cruzimii. Distractia lui favorita era sa arunce prizonierii musulmani, de pe zidurile cetatii, in prapastie. Pentru a fi sigur ca acestia nu mor de inima in timpul caderii, le punea o cutie in cap pentru a nu vedea haul si le dadea drumul peste zid… in cele din urma acestia cadeau si mureau zdrobiti de stanci. In 1186, in ciuda unui armistitiu agreat intre Saladin si cruciati pe timp de 4 ani (cerneala acordului nici nu se zvantase), acesta din urma a atacat o caravana de pelerini si negustori care calatorea intre Cairo si Damasc. Printre prizonieri se pare ca s-ar fi aflat si sora lui Saladin, care a fost supusa unui viol in grup si a fost ulterior ucisa (ma rog, unii autori afirma ca aceasta nu s-ar fi aflat in caravana). Cu sor-sa necinstita, torturata si ucisa sau nu, Saladin s-a enervat si, desi Guy de Lusignan, regele Ierusalimului, l-a renegat pe Reynald, razboiul dintre musulmani si crestini a reinceput si s-a terminat cu cucerirea Ierusalimului de catre Saladin in 1187, un an mai tarziu.

In batalia finala dintre cruciati si musulmani, desfasurata la Hattin, trupele crestine au fost spulberate, iar Reynald si Guy au fost capturati. Guy a fost lasat in viata, iar Reynald a fost executat de insusi Saladin in fata trupelor – atat a celor invinse, cat si a celor invingatoare.

Aproape de momentul in care soarele apunea, am intrat in Wadi Musa, oraselul turistic din proximitatea Petrei. Mai fusesem la Wadi Musa (si Petra) cu 13 ani in urma, in 2000. Wadi Musa a explodat de atunci. Mi-aduc aminte doar de o strada mare plina de hoteluri, restaurante, magazine de suvenire, iar acum sute si mii de locuinte au aparut din neant, catarandu-se pe dealurile de deasupra Vaii lui Moise (Wadi Musa inseamna Valea lui Moise, in araba). Wow! Ce dezvoltare! Dar inca un si mai mare wow s-a auzit cand am iesit pe terasa camerei de la hotelul Petra Panorama… Hotelul se afla pe o culme a unui deal, iar in fata mea se desfasura panorama muntilor atat de frumosi de la Petra, peste care apunea soarele. Incredibil! As mai fi stat pe terasa mult si bine, admirand apusul, dar eram in viteza. Voiam sa vedem „Petra by night”, o experienta megalaudata si in Lonely Planet, si in Rough Guide.

Ideea este ca, de cateva ori pe saptamana (si acea seara era unica noastra sansa), poti intra in Petra noaptea, iar tot drumul prin Siq pana la Tezaur este luminat de lumanari… Apoi, o mare de lumanari te intampina in fata Tezaurului, unde beduinii canta si mai apoi unul dintre ei, mai dibaci in ale englezei, povesteste istoria Petrei… Toate ghidurile spuneau ca e o experienta care nu poate fi ratata… Asa ca ne-am grabit in oras, ne-am scarpinat de 12 dinari (13-14 euro) si am intrat.

Adevarul este ca „Petra by night” ar fi fost magica daca nu ar fi fost puhoaie de turisti. Desi in instructiuni se spunea ca trebuie sa vorbesti in soapta si sa faci poze fara blit, multi au inteles pesemne pe dos – sa urle cat pot de tare si sa pozeze numai cu blitul, desi nu puteau surprinde mare lucru. Si, culmea, nu erau turisti rusi sau israelieni, faimosi in intreaga lume pentru nesimtirea lor… Am luat Siq-ul la picior, faimosul canion prin care se patrunde in Petra, iar in fata Tezaurului luminat doar de cele cateva sute de candele se afla un puhoi de lume. In ciuda eforturilor organizatorilor, cu greu, multi au fost convinsi sa stea pe jos sau sa nu foloseasca blitul. Cantecele au fost frumoase, povestea ar fi fost probabil interesanta daca l-ar fi auzit cineva pe beduinul care vorbea de domnite si printi, negustori si bogatii… Poate ca aici ar fi fost buna tehnologia, vreo boxa mai desteapta… Dar n-a fost sa fie. In schimb, finalul show-ului a fost trasnet – beduinul-maestru de ceremonii a ordonat intregii audiente sa isi foloseasca bliturile din dotare… iar minunata fatada a Tezaurului a stralucit intr-o lumina parca nepamanteana… Magic… dar parca nu destul pentru 14 euro!

La intoarcere a fost mai fain. Am ramas intentionat in urma si am putut gusta un pic din farmecul unei Petra by night… Evident, ideal ar fi fost sa fim doar cateva suflete, dar si asa a fost bine. Am ramas la un restaurant din Wadi Musa, exact cum iesi din Petra. Am baut si bere! Iordania e tara laica, dar cu alcoolul mai greut, trebuie sa cauti… si nu stiu cum, dar am nimerit chiar singurul restaurant din zona care servea alcool. De fapt, criteriile pe baza carora l-am ales erau diferite – m-am uitat daca existau clienti (si toate restaurantele aveau) si daca are fata de masa (si era singurul sa aiba). Asa ca am degustat o bere, ma mancat un chebap cu humus si am facut cu mana unui taxi. Hotelul nostru avea o panorama splendida, dar era al naibii de departe. „15 dinars” zice soferul.” „5!” Eram deja in masina, eu in fata si trei fete in spate. Taximetristul se uita cam sictirit, dar accepta. In Iordania, greu sa dai preturile asa de mult in jos. Iordania nu e Egipt. Si totusi ne-a dus pentru 5 dinari pana in varful dealului. Urma o noapte scurta, pentru ca voiam sa ajungem in Petra cat de dimineata. Urma o sarabanda de zile magice intr-unul din cele mai minunate locuri ale lumii…

Imagini Iordania: Nebo, Madaba, King’s Highway pana la Petra

Florile deserturile ne intampina la Nebo !

Cortul in care se gasesc…

Mozaicuri de aproape 2 milenii

Soseaua care serpuieste spre Iordan

Muntele Nebo, la doi pasi de orice, dar peste o granita interzisa

Panorama de la Nebo – un pamant atat de uscat, dar si de disputat

In departare, se distinge orasul Ierihon, in Palestina

Noua biserica a franciscanilor in plina constructie

La magazinul de suveniruri lucreaza mozaicari cu handicap

Arta mozaicului a rezistat peste timp

Prea multe suveniruri strica, asa ca dam o fuga peste drum, la Coffee Shop

Unde ne serveste maestrul cafegiu… unul mai cool

Strada pedestra comercial-turistica din Madaba

Poti sa cumperi si suveniruri crestine

Biserica Sf. Gheorghe din Madaba, biserica suvenirurilor

Cam asa arata interiorul

Si aici este mozaicul… provenit din biserica precedenta de pe acest loc

Orasul sfant Ierusalim

Iordanul si pestele care se intoarce dinspre Marea Moarta

Din pacate, protectia mozaicului milenar lasa de dorit

Gata, e timpul sa plecam spre sud, spre Petra

Strabatand King’s Highway

Un baraj care strange apa atat de rara din aceasta zona

Pe drum, o oprire la cetatea Karak

Si un apus de soare grabit la Hotel Petra Panorama

Pentru ca ne grabim sa prindem Petra by Night

Marea de felinare din fata Tezaurului

There is something special in Jordan