„Wadi Rum este vast, sonor si dumnezeiesc.” Nu nu am zis eu asta, ci un personaj foarte celebru in Orient – ofiterul britanic T. E. Lawrence, cunoscut si sub numele de Lawrence of Arabia. Soarta acestui personaj de legenda este strans legata de un moment de glorie al arabilor, dar si de inceputul calvarului din Orientul Apropiat. Fiu nelegitim al unui nobil si al unei guvernante, si-a inceput cariera ca un arheolog indragostit de Orientul Mijlociu, sapand prin diverse situri arheologice ale inca Imperiului Otoman. In acest timp, a invatat araba, dar si pe arabi. Inceputul Primului Razboi Mondial l-a gasit la Cairo de unde a fost trimis sa-l convinga pe sherifful de Mecca, Hussein, urmas direct al Profetului sa se ridice impotriva otomanilor, dusmani ai britanicilor in razboi. Hussein nu a asteptat prea mult – desi, beneficiind de o certa autonomie, arabii asteptau de mult un moment sa se ridice impotriva Istanbulului care trecuse la o politica represiva de turcizare. Impreuna cu emirul Faisal, Lawrence a inceput un razboi de guerrilla impotriva trupelor otomane, iar armata araba, dupa aproape 5 secole de ocupatie, a reusit sa-i invinga pe otomani – capturarea fortului din Aqaba era cea mai glorioasa fapta de arme din 1518 pana acum! Lawrence venise cu promisiuni mari din partea perfidului Albion – independenta arabilor si formarea unui stat arab cu capitala la Damasc. Arabii au luptat glorios si, desi trupele australiene au fost primele in Damasc, orasul a fost ocupat pana la urma de emirul Faisal, care s-a declarat rege al tuturor arabilor.

Dar britanicii lucrau la mai multe capete. In 1917, ministrul de externe britanic Balfour a promis evreilor un camin in Palestina araba, anuntand colonizarea de dupa Primul Razboi Mondial. In plus, inca din 1916, intelegerea franco-engleza cunoscuta sub numele de Sykes-Picot impartea Orientul Apropiat intre Franta si Anglia: Franta prelua Levantul si Siria, iar Marea Britanie – Palestina si Transiordania. Peninsula Araba nu conta deloc – o vasta intindere de nisip… lasa-l la arabi!

In ciuda protestelor emirului Faisal, dar si ale lui Lawrence, trupele arabe sunt infrante, in 1920, de armata franceza, iar Faisal, expulzat din Damasc. Acesta va fi intronat ca rege al Irakului sub mandat britanic si, desi a fost un om al pacii (a oferit sprijin evreilor sa colonizeze zone din Palestina), a fost inselat si mintit de franco-britanici care au lasat in urma haosul de astazi din Orient. Faisal a murit probabil otravit la Berna, in Elvetia, in 1935. Fratele lui Faisal, Abdullah al II-lea, a devenit emir al Transiordaniei, ulterior rege al Iordaniei, punand bazele actualului Regat Hasemit al Iordaniei.

De ce atata poveste despre Lawrence? Pentru ca Lawrence a fost in Wadi Rum in timpul Revoltei Arabe si este o puternica unealta de marketing in promovarea acestui magnific desert. De altfel, peste tot vei gasi Izvorul lui Lawrence, Casa lui Lawrence, daca o sa caut mai bine, probabil, si WC-ul lui Lawrence. „Nu sunteti englezi, nu-i asa”, s-a asigurat ghidul nostru. „Atunci, sa va spun adevarul – Lawrence a fost in Wadi Rum, dar casa aceea nu-i al lui, nici la izvorul respectiv probabil nu a baut, dar da bine la englezi”. Care vin in numar masiv in desertul „lui Lawrence”.

Am ajuns spre asfintit la Jabal Rum Camp, locul unde urma sa ne cazam… Am ajuns in fata unei tabere militare, cu corturi militare aliniate la milimetru… dupa ce Geta, ghida noastra, a intrat in tabara, au aparut doi tipi imbracati intr-o uniforma ca de trupe coloniale… Ei sunt „cameristii” si ospatarii de la Jabal Rum Camp. Mai intai am fost invitati intr-un loc de adunare, cu banci de lemn, dar si divane de covoare in jurul unui loc de facut focul, si apoi ne-am primit corturile in primire… Dar pana sa luam corturile in primire, m-am si catarat pe stanca la picioarele careia se afla Jabal Rum Camp.

Cortul continea doua paturi de campanie, pleduri zdravene (e frig noaptea in desert) si un bec spanzurat la intrare. Spartan, dar confortabil… Iar baile nu erau prea departe si foarte curate. Asa ca, dupa ce ne-am lamurit cum e cu cazarea, ne-am asezat la masa – bufetul obisnuit cu labneh, humus, fatush, dar si cu o carne de oaie gatita intr-o groapa sapata in pamant. Iar, dupa masa, a urmat spectacolul – ospatarii-beduini soldati s-au transformat in dansatori si a urmat un show chiar fain… inclusiv cu simularea unei nunti traditionale beduine… nunta ca nunta, dar dansul chiar a fost memorabil… sub milioanele de stele de deasupra lui Wadi Rum. Mi-am pus adidasii in fata cortului… desi ni s-a promis ca nu vom avea parte de scorpioni, doar de tantari, a doua zi mi-am verificat incaltarile sa nu fi devenit cuib de scorpioni!

Am avut doar o zi in Wadi Rum. Evident, e de dorit sa stai mai multe zile, dar intr-o zi poti experimenta desertul si admira frumusetea lui Wadi Rum si, mai ales, sa experimentezi diverse forme de transport – noi am fost pe camila, cu jeepul si, nu in ultimul rand, pe jos… dar pe drum am intalnit turisti pe cai si, din cate stiu, te poti inalta la rasarit de soare si cu balonul.

Dimineata, soarele m-a trezit intrand in cort. Era fix ora la care trebuie sa ma scol pentru mic dejun. In acest timp, a aparut si tipul care urma sa ne fie ghid, urmat de inca vreo 2-3 beduini si o mica turma de camile…  Odata urcati fiecare pe camila, am luat-o incet la drum spre calea ferata – celebra cale ferata a Hejazului, construita de otomani pentru a lega Istanbulul de Mecca pe calea drumul-de-fier, atacata si distrusa de Lawrence si emirii Faisal si Abdullah si astazi utilizata doar pentru transportul fosfatului din desert pana la portul Aqaba. Dupa ce dezcamilam pentru a trece pe sub calea ferata, o luam la trap spre o formatiune stancoasa, numita „cei sapte stalpi ai intelepciunii”. Acesta este titlul cartii autobiografice a lui Lawrence, dar evident ca numele cartii nu a fost inspirat de aceasta formatiune – e drept, spectaculoasa,  ci de Cartea Proverbelor. Am trecut pe langa stanca, intrand mai adanc in desert… Oricum, beduinul a simtit ca ma descurc cu camila, asa ca mi-a dat fraul in mana si m-a lasat liber :)… Iar desertul iti da un sentiment de libertate nelimitata.

Principala mea frica inainte de a ajunge in Wadi Rum a fost sa nu fie prea cald. Eram la inceput de mai, prin Amman sau Petra, eram convins ca vremea va fi potrivita, doar prin Wadi Rum aveam o ingrijorare. A fost cald, dar nu excesiv de cald, si, oricum, pe la pranz ne-am asezat cu totii pe un covor beduin si am mancat, am baut si am asteptat sa se faca ora cand soarele nu dogoreste asa de tare.

Dar, pana atunci, dupa mai bine de o ora calare pe camila (incepuse sa ma doara fundul, finalul escapadei pe camile a venit tocmai la timp), am coborat si ne-am urcat in portbagajul unui jeep si am plecat in desert…! Iupiiiii ! Peisajele se succeda cu repeziciune. De ce este Wadi Rum asa de special, pentru ca am tot vazut diverse locuri desertice… Frumusetea provine din aceste stanci masive, roase de vanturi si neaparate de vegetatie ca in alte locuri mai temperate, mana naturii sculptand adevarate opere de arta. De altfel, este foarte spectaculos sa te catari pe stanci pentru privelisti deosebite.

Dupa o perioada in care am mers prin desert cu masina, ne-am oprit printr-un soi de chei, de unde a urmat plimbarea pe jos. A durat vreo doua ore, printre mici tufe de pamant in cautarea umbrei si a apei. Da, mai ploua si prin Wadi Rum, nu foarte des, poate o data pe an, dar iarna aparent este foarte frig! Asa ca, pe ici, pe colo, ai parte de un ecosistem destul de  complex. De altfel, lipsa apei ar fi facut imposibila viata, iar desertul Wadi Rum este locuit de milenii, s-au gasit pana si urme nabateene pe aici! A fost o plimbare placuta, e drept ca adidasii mi se umpleau de nisip, asa ca trebuia sa-i deznisipesc la fiecare 10 minute, dar, oricum, era mai bine decat sa merg in slapi sau sandale… pe alocuri nisipul frigea!

Dupa vreo doua ore si mai bine, ne-am gasit un loc la umbra, sub una dintre stancile care fac din Wadi Rum un loc special si, dupa o masa indestulata, am tras pe dreapta… poate am si atipit un pic, dar in aceste momente imi dau seama de ce siesta este sacrosancta la popoarele mediteraneene… Mai apoi am plecat din nou la drum si, dupa ce am depasit aceste chei ale Wadi Rum, am patruns intr-o campie vasta… de unde am continuat drumul cu jeepul.

Primul stop la o mare duna de nisip, o adevarata minune a naturii… Daca unii dintre noi au hotarat sa se catare cat mai aproape de varful muntelui de nisip, eu m-am catarat pe o stanca vizavi, pentru a admira maretia acestui monument al naturii. Apoi, beduinii ne-au dus la un pod natural, construit cu migala de Zeul Vant, pentru ca maretul apus de soare sa-l admiram cocotati pe una din stanci… sunt milioane de locuri in Wadi Rum in care sa admiri un apus de soare de poveste!

Returul la Jebel Camp a fost facut in viteza… eram amenintati de noapte, desi nu cred ca beduinii nostri se puteau rataci prin desertul in care s-au nascut… dar, si asa, mi-a placut adrenalina vitezei prin desert… Si mai ales cand am inceput sa ne invartim cu masina in desert cu frana de mana trasa 🙂 … glumeti sunt beduinii astia pe patru roti, nu doua cocoase 🙂 Seara la camp a urmat acelasi model – mancare la bufet, apoi beduinii dansand si antrenand si oaspetii – de data asta un contingent puternic de francezi!

A doua zi dimineata mi-am strans, cu parere de rau, lucrurile in rucsac, luandu-mi la revedere de la aceasta tabara pseudo-americana, dar in care chiar m-am simtit bine… Dar calatorului ii sade bine cu drumul… ne astepta partea mai chill. Urma sa plecam spre Aqaba, portul Iordaniei la Marea Rosie, si mai apoi la Marea Moarta. Dar despre sejurul la cele doua mari ale Iordaniei, intr-un episod viitor!

Imagini Wadi Rum

Jabal Rum Camp – ca la armata !

Si in departare, o formatiune stancoasa tipica pentru Wadi Rum

Asta a fost cortul meu – T3 (daca era T-34, ma simteam ca intr-un tanc sovietic :))

Cam asa arata interiorul unui cort

Dis-de-dimineata, ne asteapta camilele !

Si o luam la drum !

A trebuit sa descalecam pentru a trece pe sub podul de cale ferata

Pe camila, te legeni ca pe o barca

Dar dupa vreo ora, te cam loveste durerea de fund 🙂

Asa ca trec de la camila, la portbagajul unui jeep

Din fuga masinii

Gata, de aici, o iau pe jos !

Desert, desert, dar tot mai dai de niste vegetatie !

Dupa ceva ore de marsaluit prin desert, e timpul pentru masa

Si mai ales, pentru un ceai 🙂

Din nou, la drum

Sa ne incercam fortele, deci !

Toate ca toate, dar stancile astea sunt incredibile !

Ditamai duna de nisip !

Wadi Rum… incredibil !

Am dat si peste un pod natural…

Iar la sfarsitul zilei, sa ma catar pe o stanca pentru savurarea unui apus de soare in desert

Altii prefera doar dunele mai putin inalte

Iar apusul de soare in desert nu poate fi decat memorabil …

Seara, sa vina mancarea !

Apoi, dansatorii !

Apoi si o mica nunta beduina 🙂

O noua dimineata… pe furis din cort

Imi parasesc vastul apartament 5 stele comfort sporit

Si imi iau la revedere de la localnici… plecam la mare !