Ce stiti despre Albania? Banuiesc ca nu mare lucru… stiti mai multe lucruri despre Thailanda, China, Japonia sau Australia, dar despre Albania care e cam la 600 km (pe sosea) de Romania, nu mare lucru… A fost o tara comunista, situatia a fost mai crunta decat la noi, razboaie, Caritasi suparati si filmul s-a rupt in 2000… de cand in Albania n-a mai fost nicio revolta sau razboi… Albania a revenit intr-un nemeritat con de umbra.

Ajungeam pentru prima oara in Albania in 1999. Nu fusesem niciodata in afara Europei (urma sa sar parleazul in Africa, peste stramtoarea Gibraltar o luna mai tarziu), dar Albania mi-a dat niste sugestii cum arata lumea dincolo de Gibraltar si Bosfor. Si mi-a placut. Oricum, as putea sa scriu o carte intreaga despre Albania anului 1999, era razboi, pe deasupra Tiranei zburau Tomahawkuri de se spargeau geamurile in ferestre, traficul era atroce… De altfel, nici astazi traficul nu este foarte asezat in Albania. Pana in 1991, cetatenii albanezi nu aveau voie sa detina sau sa conduca o masina. Erau cam 1.000 de masin in toata tara, folosite numai de autoritatile de partid si de stat si, evident, un numar limitat de camioane. Dupa 1991, albanezii au luat cu asalt cimitirele de masini din Italia si au carat toate harburile peste Marea Adriatica, mecanicii locali avand de lucru 7 zile din 7, 24 ore din 24 (nu va speriati, nu au muncit niciodata atata)… dar problema era ca Albania nu avea un Cod Rutier (la ce le trebuia?), nimeni nu avea carnet de sofer, nu existau instructori sau scoli de soferi, nici examene… fiecare conducea cum simtea el ca trebuie… In plus, cel mai mare dezastru – pietonii. Obisnuiti de decenii ca soselele joaca acelasi rol ca si trotuarele, nederanjati prea tare de vreo masina aflata intamplator in misiune, ei isi disputau pozitiile pe sosele cu nou-aparutele masini. In plus, nu se face sa iti vezi un prieten sau ruda si sa nu te saluti cu el. Asa ca albanezii isi abandonau masinile in mijlocul drumului si sareau sa isi imbratiseze amicii… Rezultatul? Un haos fara egal.

In decembrie 2012, dupa 13 ani, reveneam in Albania pentru un weekend lung. Cu cateva luni inainte, primisem un e-mail de la Alitalia ca imi expira niste mile dintr-o perioada imemoriala si m-am uitat in ce destinatii m-as putea duce. Italia? Am tot fost. Algeria? Suna bine, dar dupa ce am sunat la ambasada si am aflat cate hartii imi trebuie, am renuntat. Libia! Tocmai il impuscasera pe ambasadorul american si am zis ca poate cu alta ocazie. Albania! Wow, asta da! Albania, nu mai fusesem de 13 ani… asa ca imediat am intrat pe net si mi-am luat biletul de Tirana.

M-am apucat sa caut cazare si am dat pe booking peste un anumit Hotel Baron. Ma rog, nu parea in centru, cam la cativa kilometri de Piata Skanderbeg, dar parea OK si la un pret rezonabil (22 de euro / single, 36 de euro / dubla). Apoi, mi-am adus aminte ca vazusem mai acum cateva luni pe Linkedin ca un coleg de liceu, pe care nu l-am mai vazut din 1988, lucreaza in Albania. Ii dau mail, imi raspunde… da, e in Tirana si sambata este disponibil – familia e plecata, asa ca ne putem vedea si sa-mi arate Albania!

Nici ca se putea mai bine ca toate astrele sa se aseze… de ar fi si vreme buna. In jur de 1 decembrie poate ploua zdravan pe tarmurile Adriaticii. Dar, in general, sunt norocos… asa ca, la drum!

Dimineata, la Otopeni, gata sa ma imbarc pe Alitalia. N-am mai zburat de mult cu Alitalia, cred ca e pentru prima data de cand a fost privatizata. Avionul pare mai nou, in schimb la mancare e cam jale… biscuiti sarati sau biscuiti dulci. Dolci o salati? Dolci o salati? Dolci o salati? Stewardesa repeta ca un robotel… Baremi ai din ce alege :).

Tranzitul in Roma a fost scurt, asa ca in curand decolam in directia Tirana. Zborul e scurt si dupa inca o runda de “dolci o salati” atingem coasta adriatica a Albaniei. Daca la Bucuresti era innorat, la Roma era soare si soarele se pastra si spre Tirana. Campia litorala dintre Durres si Tirana era insorita, dar muntii Albaniei care strajuiesc amenintatori campia litorala sunt inveliti in nori negri… Trag cateva poze, vad si o autostrada, blocuri. Albania s-a schimbat enorm. Si dupa ce aterizam, remarc si noul aeroport. Nu e prea mare, dar e modern si cochet. Ei, bravo!

Trecerea frontierei e o formalitate si nenea ma asteapta cu masina sa ma duca la hotel. Scot niste leke, moneda nationala a Albaniei, de la un bancomat si ma instalez in masina gazdei mele. Stie cateva cuvinte in engleza, dar cand vede ca o rup pe italieneste devine foarte, foarte volubil J. De abea ma tin sa inteleg tot ce zice. Acum 13 ani, drumurile erau pline de gropi, iar singura autostrada din Albania avea 4 km la iesirea din Tirana spre Durres (si aeroport), iar un stalp de electricitate era uitat exact pe banda 2 cum iesi din Tirana. Acum, autostrada e gata si, culmea, ajunge la Durres. Doamne, ce  drum era Durres-Tirana.

In schimb, stilul de condus albanez continua sa fie inconfundabil. Albanezii nu au avut voie sa detina masini in perioada comunista, nu erau mai mult de 1.000 de autovehicule in toata tara, toate in slujba Partidului. Cand a cazut comunismul, in 1991, tot albanezul a fugit in Italia, a golit cimitirele de masini vechi si le-a adus acasa. Nu existau scoli de soferi, asa ca fiecare a invatat cum a putut. Cand am fost in 1999, inca nu exista o Lege a Circulatiei sau un Cod Rutier, asa ca nu se respecta nicio regula. Pai nici n-aveau ce regula sa respecte atata timp cat nu exista nicio regula. Intre timp, a aparut si Codul Rutier, traficul parca s-a mai disciplinat, dar, in continuare, daca albanezul isi vede vreun prieten pe trotuar, opreste brusc, isi lasa masina in mijlocul drumului si o ia la fuga sa se pupe cu respectivul.

In fine, trecem prin piata centrala, Piata Skanderbeg, denumita in cinstea eroului de necontestat al Albaniei, liderul albanez care a rezistat atacului turcilor otomani, contemporan cu Vlad Tepes (cu care se pare a fost coleg la Adrianapole, unde amandoi erau ostatici-oaspeti la curtea sultanului), Stefan cel Mare sau Iancu de Hunedoara (cu care a fost aliat). Piata s-a schimbat enorm. E drept, cladirile cam comuniste de pe o latura a pietei sunt la fel cam ca acum 13 ani, dar si cladirile guvernamentale in stil italian construite in anii ‘30.

Hotelul Baron se afla intr-o suburbie a Tiranei numita Farkas. Este suburbia mai cool, este pe drumul spre East Gate, probabil cel mai mare mall din Albania, cam pe unde va trece candva autostrada de Elbasan. Cobor din masina, camera ma asteapta, gazdele sunt numai zambet… Am o priveliste bucolica… o pasune pe care pasc cateva vaci, cate case vechi si un segment din viitoarea autostrada… cred ca nu are mai mult de 5-6 km inca. Dar, intre timp, au venit norii de pe munti si ne cam paste o ploaie. Sper sa nu. Camera e OK… putin cam retro, imi aduce aminte de anii ‘90, dar nu am venit la Tirana pentru a avea o experienta-tip Dubai :).

Intreb la receptie cum se ajunge in oras. Pai, trece un autobuz, chiar doua, care merge exact pana in Piata Skanderbeg, langa moschee. Super! Unde e statia? Mai greu de explicat. “O luati dvs. pe sosea la stanga si unde vedeti oameni asteptand, acolo e statia langa un restaurant cu chebap.” “E vreun indicator?”. “Aaaa, nu, nu e.” Aha, asta e Albania mea :).

Pana la urma, nu e mare filosofie, exact cum mi-a zis gazda. Unde vad oameni asteptand. Pretul biletului este 30 de leke (0,20 euro). Ma uit in portofel, nu am decat hartii de 5.000 de leke. Nu prea cred ca soferul sa aiba sa-mi dea rest. Biletul se cumpara de la sofer. Ma caut in buzunar… am adus niste monede de 10 si 20 de leke de acasa, le tin de 13 ani. Le-am aratat la hotel. Da, mai sunt in circulatie, le poti folosi! Asa am rezolvat problema maruntisului.

Albaneza este o limba foarte interesanta. Am senzatia aia ca sunt capabil sa inteleg, dar hop!, cand ma avant, de fapt nu pricep mai nimic. Si totusi am sensul a ce vorbesc. Unii sustin ca albaneza are acelasi substrat lingvistic cu romana. Dintre cele 160 de cuvinte din limba romana care se considera ca ar proveni din daca, 90 sunt identice in limba albaneza (brad, manz, gat, buza). Albanezii sustin ca ei sunt urmasii ilirilor. Ca si in cazul dacilor, limba ilira este necunoscuta. Dar aceste cuvinte comune ii fac pe multi sa creada ca ilira si daca au fost similare sau cel putin inrudite. Sa fie albaneza adevarata mostenitoare a limbii dace in lume? Nu se stie… enigmele istoriei albanezilor sunt la fel ca enigmele istoriei noastre antice. Oricum, cat timp am fost in Albania, limba mi s-a parut cumplit de familiara, de parca o intelegeam… dar, de fapt, n-o intelegeam. Noroc ca multi vorbesc italiana, engleza si chiar si romana.

Romanii sunt bine vazuti in Albania, iar multi se lupta pe bursele de studii date de statul roman. In Albania traiesc numerosi aromani, iar multi dintre ei sunt bogati si influenti. In plus, multi albanezi s-au refugiat in tarile romane de-a lungul istoriei. Victor Eftimiu, director al Teatrului National din Bucuresti si scriitor roman, a fost albanez. Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a fost albanez. Opere literare albaneze au fost scrise in Romania, iar imnul de stat al Albaniei este cantecul “Pe-al nostru steag e scris Unire”. Chiar si versurile sunt de fapt traduse si adaptate de Aleksander Stavre Drenova, poet albanez de origine aromana care a trait cam toata viata la Bucuresti. Acesta a tradus si a adaptat versurile imnului lui Porumbescu scrise de Andrei Barseanu (daca te uiti la traducere, versurile sunt aproape identice) si a creat imnul “Hymni I Flamurit” – “Imnul steagului”, imnul national al Albaniei.

Ajung in Piata Skanderbeg, iar cerul e negru… Sta sa ploua, sper sa nu inceapa ploaia. Pe vremuri, piata era un haos, acum s-a transformat intr-o spatiu verde, sensuri unice, semafoare. Asta da schimbare! Totusi, statuia eroului Albaniei nu pare deloc pusa in valoare. In 1999 parca era mai impozanta, acum mi se pare pierduta in acest spatiu imens. Nici macar noaptea, cand este luminata, nu pare a fi ceea ce trebuie sa fie. Peste tot sunt afisate steaguri imense – unul acopera intreaga fatada hotelului Tirana International, un hotel cam de 10 etaje. Citesc un afis… Wow… am nimerit intr-o zi istorica – zilele acestea (de fapt cu doua zile inainte, pe 28 noiembrie 2012) se implinesc 100 de ani de la data in care Albania si-a declarat independenta. Albania a implinit 100 de ani! La multi ani, Albania! Si asta se vede – steaguri imense arborate pe cladiri oficiale, steaguri mai mici la ferestre… Acum doi ani am nimerit, tot fara sa stiu, la Lisabona in zilele in care se sarbatoreau 100 de ani de la proclamarea Republicii Portugheze… sarbatoarea asta a 100 de ani de la… ma urmareste ;).

Tirana are un mare bulevard care se numeste Deshmoret e Kombit (Martirii Nationali) si este centrul Tiranei. De fapt, cand a ajuns capitala Albaniei, Tirana era un sat mai mare. Regele a chemat arhitecti austrieci si italieni care au planificat Tirana ca un oras organizat cu sosele paralele, cu un bulevard central si o piata grandioasa. In  cadrul acordului de cooperare intre regele Zogu si Mussolini, italienii au pus umarul la construirea Tiranei. Apoi au ocupat-o :). Apoi albanezii i-au dat afara, dar cladirile in stil italian din centru exista in continuare.

La doi pasi de piata, dau peste un soi de “Piata de Craciun”. Craciun in Albania? Pai cam 70% sunt musulmani… Ma rog, musulmani cu numele, nu le pasa prea mult de religie… Astfel ca Piata de Craciun pare mai degraba o piata de bauturi alcoolice – mai ales ca trei sferturi dintre standuri vand doar vin albanez… yap, Albania produce vin :). Curat tara musulmana!

Pe bulevard in jos, ajung in dreptul piramidei lui Enver Hodja (Hohxa in albanez). Enver Hodja este Kim Ir Senul Albaniei, cel care a inchis complet Albania si a creat o societate unica, ermetic inchisa. In vremea lui, Albania a devenit singura tara din lume care a scos religia in afara legii (si toate moscheile si bisericile au devenit cinematografe, librarii, depozite, staule) si s-a distins prin construirea a nu mai putin de 750.000 de cazemate ca sa apare tara de marea conspiratie pusa la cale de americani in cardasie cu sovieticii si iugoslavii care ravneau la sfantul pamant albanez. Practic, oriunde vreun soldat strain s-ar fi aflat pe sol albanez ar fi putut fi ucis din cel putin doua buncare. Cand Marele Enver a murit in 1985, pentru ca paralela cu Egiptul faraonic sa fie completa, fiica si ginerele sau (arhitecti de meserie) au construit (evident, pe banii statului) o… piramida! Spre deosebire de Keops, Enver Hodja nu a fost ingropat in piramida, aceasta fiind, de fapt, un muzeu dedicat maretului conducator. Dupa 1991, muzeul a fost distrus, iar piramida a fost folosita ca discoteca, iar in 1999, cand am fost in Albania, era folosita ca un comandament de catre trupele NATO. Exista un plan sa fie demolata pentru a fi construit Parlamentul Albaniei pe locul ei (in Tirana e musai ca tot ce e important sa fie pe bulevardul Deshmoret e Kombit), dar multi se opun… Acum, e o cladire abandonata, pe care adolescentii o folosesc pe post de… tobogan.

In continuare, pe marele bulevard, surprind noutati… doua blocuri inalte de birouri – turnurile gemene ale Tiranei, apoi parcul de vis-à-vis de Hotelul Rogner Europapark. Acum 13 ani, aici erau zeci de terase care fusesera construite ilegal in locul unui parc. Mi-aduc aminte: mancam intr-un restaurant cu o mancare excelenta care purta un nume de barbat (nu-mi mai aduc aminte care :)). Povestea era ca tipul respectiv era fratele patronului si murise impuscat de niste tipi care venisera sa-l impuste pe patron, dar l-au impuscat pe frate-sau din greseala. Presupun ca patronul de restaurant i-a lichidat repede pe ucigasi (legea talionului a fost si, se pare, continua sa fie in vigoare in multe parti din Albania), dar, in memoria fratelui, a botezat terasa cu numele lui… si mancarea era buna. In fine, acum au disparut si terasele, intr-un act de-a dreptul eroic, candva la inceputul anului 2000, terasele au fost demolate si parcul a fost restaurat. Tirana e la buza muntelui, dar nu are prea multe spatii verzi.

In capatul bulevardului, Politehnica construita de italieni, stadionul si marele hotel Sheraton. Tot aici, m-a apucat ploaia, asa ca m-am refugiat intr-un restaurant de fast-food Kolonat, un restaurant care seamana cu McDonald’s (care nu e prezent in Albania), dar nu e chiar McDonald’s – pe langa hamburger, mai poti cumpara si pizza sau spaghetti. Ma rog, iau o pizza pana sta ploaia… Nu e singurul restaurant-copie din oras… ceva mai incolo mai dau si peste Albanian Fried Chicken :).

Tirana noaptea este o incantare de lumini. Acum 13 ani era cate un bec chior la trei stalpi, acum, dimpotriva, toate cladirile sunt luminate a giorno. Extazul meu nu va dura insa mult pentru ca doar cateva strazi mai incolo voi da peste locuri in semiobscuritate, dar ce conteaza acum… centrul e spectaculos luminat. Intru intr-o cladire din piata Skanderbeg, este cladirea Muzeului National. Din pacate, muzeul e inchis, zvonurile spun ca e intr-un sustinut (de ani de zile) program de modernizare, dar cel putin la parter, in cinstea celor 100 de ani de Albania, se afla o expozitie cu poze de mari albanezi, marea majoritate faimosi in strainatate… Evident, nu poate lipsi poza marelui Skanderbeg, dar si a urmasilor sai, care nu au mai fost la fel de victoriosi in luptele cu turcii si au fugit in Italia. Urmasii clanului lui Skanderbeg mai traiesc si azi prin sudul Italiei, mai ales prin Calabria unde formeaza o comunitate aproape inchisa si care vorbesc o albaneza medievala (li se spune “arbereshe”). Dintre cei mai faimosi membri ai acestei comunitati de “albanezi vechi” se afla Papa Clement al XI-lea (sau “papa albanez” , cum este descris in expozitie) si generalul Basta, ucigasul lui Mihai Viteazul… Incet-incet, ajung si la albanezi faimosi in Romania – la loc de frunte, domnitorul moldovean Vasile Lupu, dar si familia Ghiculestilor… deci am avut destul de multi domnitori de origine albaneza… in ciuda faptului ca expozitia este dedicata albanezilor faimosi, nu am descoperit poza lui Gigi Becali… se pare ca nu e inca destul de faimos.

Seara am petrecut-o intr-un restaurant tipic albanez in compania Larisei, o bloggerita americana cunoscuta si sub numele de “The Blonde Gypsy” – “Tiganca blonda” Ne-am cunoscut pe net, ea fiind o mare iubitoare a Europei de Sud-Est (inclusiv a Romaniei) si apoi ne-am vazut la Porto la o conferinta de bloggeri de travel… asa ca atunci cand am descoperit ca e prin Tirana (si eu la fel), nu am ratat prilejul sa ne intalnim :).

Intre timp se apropia ora la care pleca ultimul autobuz spre suburbii, afara turna cu galeata… asa ca m-am despartit de Larissa la statia de autobuz… In autobuz am descoperit ca Tirana nu este chiar foarte luminata si, de frica sa nu ratez statia, incep sa intreb prin jur. Sare un tip in ajutor, fiind vorbitor de engleza (nu cine stie ce, dar taman bine sa ma inteleaga). Cand afla de unde sunt, imediat incepe sa vorbeasca romaneste si inca foarte bine. Sunt siderat. “Esti aroman?”, il intreb. “Nu, albanez”, dar a locuit o perioada in Italia si a avut multi colegi romani si o iubita romanca din Basarabia care a tinut mortis sa-l invete romaneste si nu ruseste, cum voia el… Si, sincer, l-a invatat chiar foarte bine.

M-am culcat sperand la o vreme mai buna… A doua zi trebuia sa ma intalnesc cu colegul meu de liceu si sa vizitam zona adiacenta Tiranei.

Imagini Tirana, Albania

 Deci, sa ne imbarcam intr-un avion Alitalia

 Durres, portul Tiranei vazut din avion

 Wow, autostrada !

 Ne apropiem de aterizare. Tirana se afla intr-o zona de campie, dar nepatrunsii munti ai Albaniei sunt la doi pasi

 Aeroportul „Maica Tereza” din Tirana – cochet, dragut, modern

 Hotel Baron din suburbiile Tiranei

 Camera mea din Hotel Baron

 Centrul Tiranei – ditamai steagul pe Hotelul Tirana International

 Cladirile in stil italian construite in perioada interbelica

 Piramida lui Enver Hodja… astazi un imens tobogan

 Politehnica din Tirana

 Kolonat, versiunea albaneza al lui McDonald’s

 Deci, niste spaghetti ?

 Daca ati vazut versiunea albaneza a McDonald’s, iata si Albanian Fried Chicken 🙂

 Tirana by night – Politehnica

 Bulevardul central

 Piata de Craciun dintr-o tara 70% musulmana vinde mai ales vin 🙂

 Muzeul National al Albaniei

 Si faimosul mozaic de pe vremea lui Enver

 Personaje faimoase ale diasporei albaneze – generalul Basta, ucigasul lui Mihai Viteazu

 sau domnitorul moldovean Vasile Lupu si familia Ghiculestilor

 Cu Larissa, the Blonde Gypsy

 intr-un restaurant cu specific albanez