Scularea dis-de-dimineata. Desi tehnic nu eram in perioada “noptilor albe” in timpul carora soarele nu apune, nici acum, la mijloc de iulie, noaptea nu este 100% noapte, tot mai ramane o parte din bolta cereasca luminata, iar intunericul e, de fapt, un semiintuneric. Astazi era o zi „imperiala” – urma sa vizitam palatul tarilor de la Peterhof si apoi o tura prin Muzeul Ermitaj.

Ne-am imbarcat in autocar si impreuna cu ghida locala am plecat spre Peterhof. Experienta mea cu ghizii rusi din acest tur mi-a adus aminte de un tur la castelele Galitiei facut acum un an, cand am fost la Lvov, in Ucraina. Si atunci, ghidul a vorbit non-stop toate ziua, fara ca cineva sa-l intrerupa. In cazul nostru, conducatorul de grup trebuia sa intrerupa logoreea ghidei pentru a traduce (nu toata lumea din grup stia engleza)… De-a lungul turului, ghida s-a simtit obligata sa ne spuna ce reprezinta fiecare cladire pe langa care treceam – semnificativa sau nu, fara insa sa intre in niste detalii acolo unde ar fi putut fi pitoresti si interesante, pentru ca imediat trebuia sa ne spuna ce colo si dincolo. Se pare ca asta este scoala de ghidaj ex-sovietica, dupa ce am cunoscut trei ghizi ex-sovietici (la Lvov, St. Petersburg si Moscova), toti ghidau cam la fel – vorbind incontinuu si neratand sa ne spuna ce e fiecare cladire intalnita in cale)

Desi circulatia nu era chiar nebuna (iar petersburghezii respecta cu religiozitate regulile de circulatie si culoarea semaforului – se pare ca amenzile sunt ridicate, dar nu acelasi respect l-am intalnit si in Moscova, bunaoara), am mers de m-am plictisit. Si a fost prima oara cand mi-am dat seama ca transportul pe cale ferata (fie ca e vorba de tren sau metro) e sfant in Rusia – soselele sunt ingrozitor de aglomerate si, desi ar parea paradoxal, te misti semnificativ mai repede cu transportul in comun pe cale ferata, decat daca ai autocar sau automobil la dispozitie)… ca sa nu mai povestesc de sensurile unice care te obliga sa strabati tot orasul pentru a intoarce! Intr-un final glorios, am ajuns la Peterhof si ne-am dus la palat.

Dupa un gard masiv care ascunde cu grija minunea de dupa, portile de intrare in Peterhof au darul de a smulge interjectii de uimire in momentul in care o gradina de tip frantuzesc, cu palatul si turlele aurite in fundal, iti apare in fata. Si cred ca, indiferent de cate ori le treci pragul, nu poti sa nu te opresti putin sa le admiri. E absolut superb! Din pacate, eram din nou pe fuga, asa ca nu am putut sa admir prea mult gradinile paradiziace ca am si ajuns in fata intrarii. Grupurile trebuie sa isi rezerve o anumita ora pentru a vizita palatul. Nu stiu ce se intampla daca intarzii, cert este ca, bine manati din spate, am ajuns la timp.

Peterhof a fost palatul gandit ca resedinta de vara a lui Petru cel Mare. Acesta avea insa gusturi austere, influentat de austerii protestanti olandezi pe care ii admira enorm, dar si de viata lui soldateasca… Urmasii s-au simtit insa obligati sa construiasca cele mai pompoase si mai aurite palate din lume. Fiica lui Petru, tarina Ecaterina I, ca si Ecaterina cea Mare au investit imens in Peterhof si l-au transformat intr-un palat capabil sa dea cu tifla Versailles-ului francez sau Potsdamului prusac. Dupa ce am lasat geanta la garderoba si cu interdictia de a filma si fotografia, am luat la vizitat cavalcada de camere imperiale. Daca te duci in Petersburg, nu te vei lovi numai de numele tarului Petru, ci si de cel al arhitectului italian Rastrelli. Acesta a venit in Rusia invitat de tarina Ecaterina cea Mare (da, timp de aproape un secol dupa moartea lui Petru, Imperiul Rus a fost condus aproape permanent de femei) si s-a pus pe construit palate si biserici… Specialitatea lui numarul 1 a fost aurirea… si, de altfel, marile saloane ale palatului de la Peterhof sunt pline de sute de statui si de tot soiul de elemente arhitectonice aurite… banuiesc ca unii dintre contemporanii lui Rastrelli evitau sa dea mana cu acesta, de frica sa nu le-o aureasca instantaneu… Orisicum, chiar si facand haz de inclinatiile foarte stralucitoare ale celebrului arhitect, nu pot nega ca, odata ce intri in camere gandite de acestea, nu poti decat sa ramai cu gura cascata…

Dupa turul prin palat, odata ajuns acasa, am avut parte de o noua mostra din clima mult prea schimbatoare a Rusiei – daca in dimineata zilei ne bucurasem de soare, acum, spre sfarsitul diminetii, se pusese o ploaie! Iar vanzarile de pelerine de ploaie au urcat pana la cer!

Dintr-un motiv sau altul, la un moment dat m-am pierdut de grup si, dupa vreo trei sferturi de ora, am reusit sa ne reunim, timp in care am fost asteptat in autocar, lucru care nu m-a facut excesiv de popular. De fapt, le-am spus… de ce m-ati asteptat, puteti pleca… Sunt sigur ca as fi ajuns mai repede la Ermitaj… si am avut, probabil, gura aurita (nu, nu de Rastrelli), ca, odata ajunsi in St. Petersburg, am avut din nou parte de o noua portie de ambuteiaje si de o oprire scurta in centru pentru schimbul valutar.

A urmat o vizita la Ermitaj de 2 ore. Doar 2 ore ? Atata a fost timpul la dispozitie. De altfel, e greu sa spui ca ai vizitat Ermitajul. Sa nu va inchipuiti ca veti putea vedea “totul”. Sunt aproape 3 milioane de obiecte in colectiile Ermitajului si, daca veti petrece doar o secunda in fata fiecarui obiect, v-ar trebui cam 833 de ore, adica mai bine de 100 zile de vizitat… si unele opera merita minute in sir de admiratie. Dupa cum spunea unul dintre fostii directori ai muzeului “Nu stiu daca Ermitajul este cel mai frumos muzeu din lume, dar in mod cert nu este pe locul 2” :). Asteptati-va insa sa impartiti aceste bogatii alaturi de alte cateva sute de vizitatori… presupun ca, pentru Ermitaj, cel mai bine este sa te duci toamna sau iarna, in perioada de extrasezon.

Ermitajul este amenajat foarte didactic – fiecare sala are o tematica si niste opere emblematice pentru stilul, scoala sau tendinta artistica respectiva. Evident, am vizitat sala tronului tarilor si cateva sali imense care pe vremuri aveau functiuni oficiale si apoi am trecut la clasici… secol XVII – XVIII. Am remarcat salile cu arta spaniola sau olandeza, am fost pe la impresionisti si am admirat niste camere extraordinare ale Palatului de Iarna… a fost o luare initiala de contact. Daca data trecuta cand am fost in St. Petersburg nu am intrat in Muzeu pentru ca aveam doar 2 ore la dispozitie, acum m-am alaturat grupului si m-am lamurit ca merita sa te duci la St. Petersburg doar pentru Ermitaj… Si sa nu-ti mai programezi nimic altceva in ziua respectiva… In mod cert, poate nu vei rezista toata ziua in muzeu, dar, oricum, programul de vizitare se termina la ora 18:00, deci vei mai putea lua Petersburgul la pas.

Dupa Ermitaj, am decis sa raman in oras. M-am plimbat pe faimosul Nevski Prospekt, am admirat in liniste bisericile din centru, am mancat linistit intr-un restaurant din centru si apoi am sarit in metrou.

Cei care au auzit de metroul moscovit, ei bine, cel din St. Petersburg nu este la fel de spectaculos, Da, statiile de metrou, mai ales cele din perioada stalinista, sunt ceva mai ornate si pompoase, dar metroul petersburghez e departe de arta celui moscovit… In schimb, una dintre statiile nou-construite se numeste … Bucharestskaya. Sa nu credeti ca e cine stie ce statie centrala, dimpotriva, e undeva in suburbiile sudice ale orasului, dar se pare ca mai acum vreo doi ani locuitorii zonei au protestat impotriva numelui ales, dintr-un motiv care imi scapa. Chiar si Ministerul de Externe rus a avut de comentat cum ca Romania nu ar fi exact o tara prea prietena cu Federatia Rusa, dar, intr-un final, autoritatile locale au decis sa pastreze numele de „Bucharetskaya”- statia de metro Bucuresti. Dar, ca in cazul multor proteste mai mult sai mai putin bine fondate in Rusia, si acest protest a disparut in neant… Statia Bucharestskaya exista bine mersi, dar, din pacate, nu am mai avut timp sa ma duc s-o vizitez. Se apropia 11 noaptea, ora apusului, asa ca am taiat-o spre hotel. Si asa mai aveam vreo ora de mers pe jos de la statia de metrou!

Imagini Peterhof si Ermitaj

 Buna dimineata, St. Petersburg

 Palatul de la Peterhof

 Parcul Palatului

 Gata, intram in palat… de aici incolo, pozatul interzis 🙂

 La iesire, victorie ! Au dat drumul la fantani 🙂

 Intre timp, a inceput si ploaia… una rea de tot !

 Ce imi place in St. Petersburg… peste tot te poti poza cu personaje imbracate in costume de epoca

 Intrarea la Ermitaj… in spate pentru grupuri

 Sala de intrare in Ermitaj

 Pe aici, traiau tarii 🙂

 Sala tronului imperial

 Danae si Zeus… una din picturile celebre de la Ermitaj

 Sala spaniola de la Ermitaj

 La olandezi, sotia lui Rembrandt 🙂

 Dar mi-a placut mult zona cu impresionisti 🙂

 In croaziera pe Neva… asa pe seara

 Ermitajul vazut din larg

 Plimbarea de seara… Piata Senatului

 Un loc in care se pupa lumea

 Catedrala Kazan

 Si un apus de soare minunat (pe la 10 – 11 noaptea)

 Mai ales asta… genial !

 Statia Bucuresti a metroului

 Amurg st. petersburghez… spre miezul noptii

 Si catedrala Smolnai stralucind in amurg