Cei de la Ovi Travel au continuat misterele si dupa “ziua misterioasa” din Paris. In program scria ca o sa mergem undeva la un castel si vom bea niste vin. Acel loc era St. Emilion, un sat istoric, superb, unul dintre acele satucuri din regiunea Bordeaux unde orice graviteaza in jurul vinului… daca te uiti de jur imprejur vezi numai vin, struguri, podgorii, un sat care il slaveste si mai ales il serveste pe Bacchus, un sat unde vinul a fost ridicat la rang de arta. Sa nu credeti ca St. Emilion inseamna doar struguri si podgorii. St. Emilion este un sat istoric, de un pitoresc conferit de dealurile pe care este construit, dar si de verdele podgoriilor care inconjoara sau chiar se infiltreaza pe ici, pe acolo, prin sat.

St. Emilion nu se afla la 30-45 de minute de Bordeaux. Noi am beneficiat de un transfer privat, dar din Bordeaux poti sa iei fie un autobuz normal pana in sat sau vreunul dintre tururile disponibile din Bordeaux. De altfel, chiar daca vii cu transportul public pana la St Emilion, poti lua un “St. Emilion wine tour”, organizat de biroul de turism local, care te plimba pentru o ora pe la diverse château-uri din jur (costa 9,50 euro, reduceri pentru copii).

Drumul pana la un moment dat a fost destul de plictisitor. Simona  si-a demonstrat, inca o data, capacitatile exceptionale de rabatare dupa demonstratiile din avion, dar, dupa ce am parasit autostrada, toti am abandonat Facebookul si ne-am lipit de geam precum tantarii… de jur imprejur, cat vezi cu ochii, podgorii plantate la milimetru, un ocean verde plin de poama si, din cand in cand, cladiri somptuoase, unele adevarate palate, nu degeaba casele de vin din zona poarta numele de “château” (“castel”). Dupa ce am trecut prin cateva sate si zeci de invitatii la degustare, am oprit in fata bisericii din St. Emilion.

Satul vinului nu poarta degeaba numele unui sfant – St. Emilion. Un calugar itinerant s-a stabilit pe aici prin secolul VIII, devenind faimos datorita minunilor facute. Se pare ca era un mic Robin Hood avant-la-lettre, furand paine de la bogatasi, dand-o apoi la saraci. Se spune ca era interzis furtul de paine, in schimb cel de lemne era admis, asa ca la un moment dat, bogatasii l-au prins pe Emilion cu caruta plina de paine. Cand au trecut la perchezitionarea carutei, minune, caruta era plina cu lemne, asa ca Emilion a scapat printr-o minune. Atrasi de ispravile sfantului, numerosi calugari au venit sa vietuiasca cu el, iar acestia s-au ocupat de minuni mai mici, de transformarea strugurilor in vin, reinviind viile faimoase inca din perioada romana si au inceput comertul cu vin. De altfel, satul St. Emilion se afla pe ruta de pelerinaj spre Santiago de Compostela (celebrul Camino), asa ca vinul se vindea la greu, iar banii intrau in buzunarele calugarilor

Si, evident, nu am putut rata intrarea in biserica istorica, o biserica cu niste vitralii minunate si cu o mica manastire atasata, cu clasicul patio cu iarba verde din mijloc. Doi pasi mai incolo, am ajuns in dreptul restaurantului Hostelerie de Plaisance unde Chef-ul Philippe Etchebest, declarat cel mai bun bucatar al Frantei in anul 2000 (asta da distinctie pentru o natiune de maestri ai gustului), gateste in fiecare zi un meniu diferit – in functie de inspiratia de moment si ce gaseste proaspat la piata :). Iar restaurantul nu este numai un loc de bucurare a stomacului, ci si a ochiului – are parte de o panorama exceptionala a satului istoric… Preturi? Menu decouverte este 109 euro. Noblesse oblige!

Urmeaza o piateta care geme de musterii la terasa, pentru ca apoi, in spatele unei clopotnite, sa se desfasoare in intreaga sa splendoare panorama satului St. Emilion. Evident, lumea se imbulzea la poze, dar si asa am descoperit un colt de unde sa admir acoperisurile rosii ale caselor in contrast cu verdele podgoriilor care se intrezareau pe dealuri… Doamne, ce panorama minunata! Jos, la picioarele stancii abrupte, se deschidea o alta piateta si am aflat cu aceasta ocazie ca ne aflam exact deasupra unei biserici subterane… Dar vom cobora si vom explora.

Pe drumul destul de abrupt (ma intreb daca cineva o putea cobora drumul acela cand ploua) ne-am oprit la un mic magazin care producea pe loc si, evident, comercializa celebrii “macarons”, un soi de biscuit, o prea celebrata specialitate locala. Am gustat, eram bun, nu zic nu, dar nu mi s-a parut ceva iesit din comun. Am revenit insa la sentimente mai bune a doua zi, la Bordeaux, cand totusi am cumparat niste macarons din oras inainte de plecare.

Odata ajunsi in piata, Alexandru Paleologu, ghidul nostru, s-a dus pana la biroul de informatii turistice sa faca rost de niste chei ca de cetate… urma sa vizitam bisericile istorice din St. Emilion, sapate in stanca cu multe secole in urma, dar care acum sunt biserici si capele… private. Dupa Revolutia franceza de la 1789, mult prea vastele bunuri ale bisericilor au fost expropriate, inclusiv lacasuri de cult, nu numai pamanturi si alte acareturi. Numeroase biserici au fost inchise, preoti alungati sau ucisi (suna familiar, nu? S-a repetat si prin secolul 20 prin partile noastre). Ei bine, la un moment dat, statul a privatizat aceste biserici care au fost cumparate de unul si de altul. Pe unele le-au pastrat pe post de biserici, pe altele nu, erau proprietate privata, in ultima instanta. Iar Franta nu a trecut printr-o perioada de restituiri, asa ca bisericile din St. Emilion sunt proprietate privata. E drept, privatizarea a avut loc in ultimii ani si a fost cu scandal – primaria din St. Emilion a fost acuzata de management prost (le-au vandut ca era cam in faliment), iar bisericile au fost vandute cu pretul de 700.000 de euro taman dupa ce se investisera 500.000 de euro pentru restaurarea lor :). Actualmente, ele pot fi vizitate doar de grupuri, nu si de turisti individuali, pentru ca ghidul trebuie sa ia cheia de la biroul de turism si este responsabil daca se intampla ceva… Proprietarul bisericilor nu a investit in angajarea unor paznici.

Cert este ca fiecare grup intra in biserici… Primele doua mai mici – una intr-un subsol unde se pare ca ar fi trait insusi Sfantul Emilion… am putut vedea patul, locul de inchinaciune si chiar un scaun. Se spune ca femeile care vor sa aiba copii trebuie sa se aseze acolo, asa ca doua fete de la noi din grup nu au ratat ocazia. In a doua biserica, aflata deasupra solului, se pot observa niste picturi rupestre foarte bine pastrate, dar al caror stil reaminteste de originile crestinismului occidental… De altfel, se pare ca au fost pictate pe la inceputul mileniului precedent.

Si, intr-o buna traditie, cel mai impresionant loc este pastrat pentru final – o imensa catedrala subterana, sculptata in stanca timp de vreo 300 de ani (mi-a adus aminte de Etiopia cu ale sale biserici sapate in stanca). Am colindat capelele, sala mare, absolut impresionante, o constructie unica, amintind de bisericile de la Ierusalim… Iata ca, intr-un adevarat parc tematic al vinului, poti descoperi mai mult decat licoarea lui Bacchus…

Dar, oricat ai fi de pasionat de arhitectura, istorie si religie, nu poti nega ca St. Emilion inseamna VIN! Si nu orice vin, ci vinul de Bordeaux. Asa ca, dupa inca o tura pe pitorestile strazi mai mult sau mai putin abrupte ale satului, nu am putut sa nu nimerim intr-un château, unul dintre multele din St. Emilion. Desi la suprafata nu pare cine stie ce castel, in subteran are niste coridoare imense, fiind unul dintre nu foarte numeroasele castele cu astfel de facilitati. De asemenea, este producator de Grand Cru, coroana vinului de Bordeaux.

Chateau Cardinal – Villemaurine nu este exact in sat. De altfel, in centrul satului St. Emilion nu prea am vazut astfel de châteaux-uri, ci mai degraba magazine de vin, asa ca am ajuns la marginea satului… si ce pofta de vin ne-au facut podgoriile verzi cu struguri dati aproape in parg… in cateva zile, cred ca incepea culegerea lor. Am intrat in Château, o cladire departe de a fi impozanta, dar unde l-am intalnit chiar pe proprietar, dl. Jean Francois Carille, un om care si-a trait intreaga viata pentru vin.

Ne-a prezentat mai intai zona Bordeaux si regiunile sale care cresc tipuri specifice de vin. Apoi soiurile casei sale – de fapt, omul are doua proprietati, asa ca se ocupa de doua branduri distincte (Cardinal – Villemaurine si Fussignac) pe care le vinde cam prin intreaga lume (se pare ca noul Eldorado al comertului mondial cu vinuri este China, o tara in care consumul de vin se afla intr-o crestere exploziva, asa ca nici cei de la Cardinal – Villemaurine nu puteau sa nu fie si acolo). A castigat si premii cu vinurile lui de care este foarte mandru. Ne povesteste despre tehnologia vinului, despre soiuri, despre maturare, despre butoaie. “Ceea ce este important intr-un vin este strugurele si pamantul. Nu butoiul, nu dopul, doar strugurele si pamantul.” Vinul este facut din struguri si daca strugurele nu este bun si cules de mana (exista combine, dar acestea sparg bobul si, in functie de temperatura cand se recolteaza, bobul zdrobit poate sa inceapa fermentarea in mod necontrolat), restul nu conteaza. Iar pamantul aduce altceva, mult mai profund, latura umana intangibila a vinului. Am facut ochii mari. Francezul a continuat – Tu te duci undeva, sa zicem la Bordeaux, iti place acolo, e un oras frumos, ai vazut locuri frumoase, ai mancat bine, ai avut o experienta minunata. Atunci, vei cumpara o sticla de vin pentru a-ti aduce aminte de acele momente. Vinul de Bordeaux, crescut in pamantul de Bordeaux, iti va aduce aminte de Bordeaux. Si cred ca are dreptate. Cumpar un vin nu numai pentru marca, ci si pentru ca locul de unde provine imi este legat de o amintire placuta. Si continuand aceeasi logica, vinul din struguri de acasa este cel mai bun. Poate de aceea, daca suntem romani, si chiar daca ne aflam aiurea, ar trebui sa bem precumpanitor vin romanesc. Este vinul de acasa, crescut in pamantul de acasa. Si, evident, nu strica sa bei si alte vinuri din locuri care iti spun ceva… Am degustat apoi soiurile Cardinal – Villemaurine. Erau bune, chiar foarte bune. Asa zice un necunoscator… dar avea gustul minunatului sat St. Emilion.

In fine, am trecut apoi la vizitarea subteranelor. Cotloane pline cu butoaie, cu vinuri vechi in sticle prafuite, vinuri de colectie de zeci si zeci de ani. Pe ici, pe colo, statui… Vinul este o arta, deci celor de la Cardinal – Villemaurine li s-a parut normal sa aduca un artist pentru a crea ceva… Am vazut ideea aceasta si la un producator de vin din Algarve, Portugalia, deci probabil ca are dreptate. Vinul e arta, deci arta isi are locul intr-o fabrica de vin. Am vazut si butoaiele de stejar (indiscutabil, nu putea fi decat stejar frantuzesc – Limousin) si butoaiele de inox si micul depozit cu baxuri. La capatul tunelului, un perete intreg de sticle la orizontala umplute cu vin. L-am intrebat cum a fost 2013. Un an prost, raspunde sec. A plouat mult si asta-primavara, a batut grindina si multe podgorii au fost afectate. Inca nu poate sa se pronunte despre calitate, strugurii inca nu au fost culesi, dar poate spune ca productia va fi mult mai mica decat in alti ani. Poate chiar si cu 25% mai mica. E o medie pe regiunea Bordeaux.

La final, in timp ce unii fumau si altii cumparau, am luat-o pe campul de vizavi, un camp plin cu vita-de-vie. Tufele erau pline de poama, gata sa fie culeasa si transformata in vin. Era apus de soare, iar strugurii negri straluceau literalmente in soare. Era liniste. Era verde. Era frumos. Era unul dintre acele momente in care iti doresti sa opresti timpul in loc pentru a-l savura in liniste. Si a fost momentul in care am simtit cu adevarat ca vinul este o licoare nobila. Si atunci am realizat ca francezul avea partial dreptate. Vinul nu inseamna doar struguri + pamant. Inseamna si dragoste, dragostea viticultorului. Nu stiu daca dragostea viticultorului pentru vin se simte in gust, dar ar trebui… sau, cel putin, sa va inchipuiti ca se afla ascunsa undeva in licoare…

Am participat in Aventura Vivolis la invitatia agentiei de turism Ovi Travel. Vivolis va fi o platforma online, de pe care va veti putea achizitiona bilete de avion, camere de hotel sau city break-uri, dar care va fi disponibila doar la sfarsitul lunii noiembrie. Pana atunci, puteti sa intrati pe pagina Vivolis de Facebook unde, daca va inscrieti, primiti automat un voucher in valoare de 10 euro pe care il veti folosi cand Vivolis va fi operational (veti primi mail, nu va speriati :)), sau puteti castiga zilnic un voucher de 50 de euro si saptamanal unul de 100 de euro. In plus, daca va inscrieti intr-o alta aplicatie pe care o gasiti pe Facebook, puteti castiga o “Aventura Vivolis” pentru doi, o aventura similara cu cea pe care am trait-o in weekendul din Franta… adica frumoasa si plina de mistere :). Ceilalti parteneri au fost Air France, dar si Orange Romania.

 Imagini St. Emilion

Simo cea rabatabila

Regatul vitei-de-vie

Si ne-am coborat in fata la biserica din sat

De unde pornea si St. Emilion wine tour 😉

Dar sa aruncam un ochi si prin biserica

O biserica cu niste vitralii absolut superbe

Si faimosul restaurant 🙂

Dar ce sa te mai gandesti la bucate, cand poti vedea asa ceva

Nici nu-ti vine sa nu iti tragi niste poze „yola”

Locul unde se nasc „les macarons”

Cam abrupte ulitele din St. Emilion… cum o fi cand ploua ?

In zona bisericilor istorice

Capela

Cu ale sale picturi pale0-crestine

Pestera – resedinta a sfantului Emilion

Prin biserica sapata in stanca

Un oras construit pe doua etaje 🙂

La marginea satului, plin de plantatii de vita-de-vie

cu chateaul de rigoare

Iata-l si pe cel care l-am vizitat – Chateau Cardinal Villemaurine

cu expozitia de vinuri

 Jean Francois Carille si Alexandru Paleologu

Asa se promova vinul pe vremuri 🙂

Prin subterane…

Sticlele astea sunt pline 🙂

Vin de colectie

Vin = struguri + pamant

Ce frumoasa e vita la apus de soare

si strugurii in lumina soarelui 🙂