Lucru cel mai frustrant din Drumul Vinului a fost ca, desi tot am trecut de nu stiu cate ori prin Chisinau, am trecut doar in fuga microbuzului. Intr-o seara, cand am ajuns mai devreme, am dat o fuga prin centru si m-am intalnit cu cineva, in schimb, doar tranzit, tranzit, tranzit. Si chiar voiam sa revad Chisinaul dupa 10 ani. Ei bine, ocazia a venit exact in ziua de duminica, ultima zi pe care o mai petreceam in Basarabia. Nu aveam luxul unei zile intregi, trenul pleca la 16:30, dar si asa aveam cateva ore la dispozitie pentru a-mi aminti de Chisinaul anilor ’90 si sa vad ce mai e nou.

Alex Gurdila, unul dintre bloggerii participanti la Drumul Vinului, mi-a dat o mare mana de ajutor. Omul e prezentator la programul de dimineata al televiziunii Jurnal TV (un soi de Razvan & Dani al Moldovei) si m-a invitat sa vorbesc despre “Drumul Vinului”. Ora infama – 8 si un pic dimineata. Asta insemna sa ma scol pe la 7, ca din cartierul Ciocana pana in centru e ceva de mers. Am nimerit in cele din urma la sediul Jurnal TV (intr-un imens bloc cu fatada de sticla, poc, construit in centru si potrivindu-se cu imprejurimile arhitectonice ca nuca-n perete) si am fost luat pe sus de Alex si intrat rapid live. Despre ce am povestit la televiziunea moldoveneasca vedeti dand click mai jos.

Dupa emisiune, am sarit intr-un taxi si am mers la gara, de unde mi-am luat bilet spre Bucuresti si mi-am cazat geamantanul la bagaje de mana. M-am uitat la ceas. Era 9 dimineata, era o zi superba de toamna, soare stralucitor si aveam cateva ore inainte. E buna si trezirea asta pentru emisiuni TV la ceva :).

Timp de o saptamana, am vazut o fata moderna a Basarabiei, o fata optimista, stralucitoare – fabrici moderne, oameni pasionati, palate subterane, dar si castele pe o gura de rai cum e cel de la Purcari. Duminica dimineata, la doi pasi de gara, am reintalnit Basarabia pe care o stiam in anii ’90 – o lume saraca venita sa vanda tot soiul de prostii, haine la mana a 7-a, ibrice antice, cutite si furculite. Haine spanzurate pe garduri sau aruncate pe jos… In ciuda noilor malluri stralucitoare si a karaokeurilor fancy, o buna parte dintre basarabeni nu o duc deloc bine… dar asta nu e numai in Basarabia, ci peste tot in fosta Europa de Est… si nu as fi surprins sa vad astfel de imagini si in Europa Occidentala. Exact cu o duminica inainte, descopeream o astfel de Vale a Plangerii comerciala si in Bordeaux, in bogata Franta.

Bon, hai sa trecem mai departe. Chisinaul a fost construit ca un oras planficat. In 1941, cand trupele sovietice au fost alungate de trupele romano-germane din cel de al doilea oras ca marime al Romaniei Mari, in timpul retragerii, acestea au dat foc orasului de pe Bac. Putine cladiri au scapat, in plus, datorita faptului ca, inainte de 1812, Chisinaul era un targusor de provincie, nu gasesti prea multe obiective „clasice” prin capitala Basarabiei. Orasul a fost reconstruit, dupa 1944, de planificatori sovietici care au trasat niste bulevarde perpendiculare si o arhitectura stalinista tipica – sosele largi, blocuri si, mai ales, actualul sediu al Guvernului, un blockhaus tipic pentru orasele-resedinta de ceva din fosta URSS… cu marea piata din fata, fosta probabil Piata Lenin, acum Piata Marii Adunari Nationale (in memoria imensei demonstratii din 27 august 1989, cand romanii basarabeni au cerut ca limba romana cu grafie latina sa redevina limba oficiala a, pe atunci, Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti).

Dintotdeauna mi-a placut sa ma plimb prin Chisinau – este un oras aerisit, cu mult spatiu verde. Valea Bacului a ramas un plaman verde al Chisinaului, iar cladirile prin centru nu sunt stresant de inalte… iar copacii umbresc trotuarele orasului. O mare schimbare fata de 1997 sau 2003 este faptul ca, in cele din urma, limba romana a redevenit stapana in Chisinau. Absolut peste tot, firme si reclame in limba romana, ici si colo mai vezi si in rusa, dar, in mod evident, intr-o pozitie secundara. Apoi, chiar si pe strada, daca, acum 15 ani, ma bucuram cand auzeam crampee de limba romana, astazi, aproape peste tot am auzit numai romaneste. In mod neasteptat, doar in talciocul de pe strazile de langa gara rasuna rusa in mod preponderent.

In schimb, statuile sunt la locul lor. Statuia haiducului comunist Kotovski continua sa calareasca in fata hotelului Cosmos care ofera camere la 25 de euro (sau, cel putin, asa scria cu litere de o schioapa deasupra usilor de intrare. Aruncand o privire pe Booking, gasesti insa preturi la 35 de euro, iar hotelul pare chiar OK – are nota de 7,6 – „decent”) si apoi o iau in sus pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant… peste tot, magazine moderne, telefonie mobila, Chisinaul a crescut mult, cel putin in centru. Dar, evident, si aici trebuie sa gasesti niste vaci sacre cum ar fi magazinul fabricii de dulciuri Bucuria, unul dintre bastioanele industriei de bunuri de consum ale Moldovei… cum sa ratez ocazia sa intru in magazin si sa cumpar niste mostre din legendara ciocolata. Ma rog, magazinul nu pare sa fi evoluat prea mult fata de acum 10 ani, e si el un pic retro-cool, dar descopar ca a disparut omniprezentul abac… in anii ’90 eram fascinat cum vanzatoarele mai intai calculau pretul final cu abacul si apoi il tastau in casele de marcat moderne. Nu pot sa zic ca am intrat in prea multe magazine moldovenesti, dar in cele in care am intrat nu am mai vazut celebrul abac.

Odata ajuns in Piata Marii Adunari Nationale, blocata pentru un eveniment auto, trec pe sub Arcul de Triumf (unul dintre singurele locuri unde am mai vazut scris in vechea limba „moldoveneasca” – adica romana scrisa cu litere chirilice pe o placa ce comemora restaurarea arcului de secol 19) pentru ca mai apoi sa intru in Catedrala. Admir stralucirea unei nunti, dar si picturile murale care il infatiseaza pe Stefan cel Mare si Sfant (nu e nicio mirare), dar si pe domnitorul martir al Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu… descopar unitatea romanilor in din ce in ce mai multe locuri. La primele ore ale diminetii, fusesem si la biserica Sf. Muc. Tiron, dar nu am prea stat – biserica era arhiplina de credinciosi, iar slujba era in limba romana, desi lacasul de cult tine de biserica moscovita.

Intr-un colt al Pietei se afla insa monumentul definitoriu al Chisinaului, statuia lui Stefan cel Mare si Sfant. Ridicata in 1928, statuia a fost evacuata in 1940, in timpul Ultimatumului, la Vaslui. A revenit la Chisinau in timpul eliberarii din timpul razboiului si din nou dusa in Romania, de data asta la Craiova, cand trupele sovietice se apropiau de oras si in mod cert ar fi fost distrusa. A revenit totusi in Basarabia in 1945, dar crucea si spada au disparut… Comunistii nu aveau nevoie de un erou crestin roman cu sabia in mana. In anii ’70, chiar si asa, vaduvit de cruce si spada, Stefan a fost mutat in parc pentru a disparea din ochii publici… il irita pe Leninul care domina marea piata centrala a Chisinaului… Dupa 1990, a revenit pe locul initial, in coltul marii piete, in timp ce Lenin a disparut din Piata… Si-a recapatat spada si crucea si este Km 0 al romanismului din tinutul de peste Prut.

Si ce alt loc mai bun de intalnire decat statuia lui Stefan? Aici, mi-am dat intalnire cu un cititor al blogului cu Vitalie Postolache proaspat venit dintr-o tara care mie imi place mult – Nepalul! Asa ca am inceput preumblarea prin parc, pe Aleea Clasicilor, unde se afla statuile unor mari corifei ai literaturii si culturii romane – de la Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu si Nicolae Iorga la regretatul Grigore Vieru. Inainte de 1991, pe Aleea Clasicilor fusesera admisi doar moldoveni „OK din punct de vedere politic” cum ar fi Dimitrie Cantemir, Ion Creanga, Mihai Eminescu sau Nicolae Milescu Spataru, dar, dupa independenta Republicii Moldova, aleea a reunit cultura Romaniei Mari – li s-au alaturat Mircea Eliade, Nichita Stanescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga sau, de curand, Adrian Paunescu.

In ciuda existentei acestui adevarat panteon al culturii romane, in centrul aleii se afla un rus – e vorba de Puskin, care a fost exilat in indepartata gubernie a Basarabiei in 1820, la doar 8 ani de cand rusii ocupasera Basarabia. Si stau sa ma intreb ce cauta totusi aici inconjurat de atatea flori intr-un oras si in mijlocul unui popor pe care l-a ponegrit cu aroganta – „Prokleatii gorod Kisinev” – „Blestemat orasul Chisinau”. Dar asa sunt moldovenii, iertatori, desi fetelor lor erau „usuratice”, asa cum se destainuia acelasi Puskin.

Vitalie venise cu un plan fix – voia sa-mi arate unul dintre locurile mai putin cunoscute din Chisinau, si anume restaurantul „Roata Vremii”. „Sa iti iei aparatul foto” imi tot cerea disperat pe Facebook. Cum sa plec eu undeva fara aparatul foto, Vitalie? :).

Si ne-am aruncat intr-un taxi si am plecat spre cartierul Botanica, unde am poposit in fata unei vile cu fatada plina de flori. Odata ajunsi inauntru, am intrat intr-un restaurant traditional romanesc, amintindu-mi de localuri ca Sura Dacilor din Poiana Brasov, bunaoara… Am mancat, ce pot sa zic – mancare foarte buna si ospatarite frumoase, stralucind in costume populare… Dar secretul acestui restaurant este ca, atasat printre diverse camere, se gaseste un mini-muzeu al traditiilor populare basarabene. Asa ca o tanara ospatarita ne-a plimbat prin aceste odai care mi-au demonstrat, inca o data, ca arta populara basarabeana seamana asa de mult cu cea ardeleneasca pe care o stiu destul de bine, unele odai amintindu-mi de camerele traditionale din satul fagarasean al bunicii mele – fie ca e odaia mare sau unde se afla razboiul de tesut. E drept, impresionanta crama de vin imi aduce aminte ca ne aflam totusi in Basarabia, tara vinului (Republica Moldova se afla pe locul 12 in lume la productia de vin), dar mi-a placut si camera plina cu muraturi aranjate artistic. Multumesc, Vitalie, chiar a fost un loc frumos.

Si, desi mi-ar fi placut sa petrec mai mult timp in Chisinau, in capitala celeilalte Romanii, se facea ora la care trebuia sa plece trenul. Am sarit intr-un taxi si am ajuns la gara, in fata careia se afla unul dintre putinele monumente ridicate in Chisinau dupa 1990 (exceptand busturi de pe Aleea Clasicilor) – e vorba de monumentul victimelor stalinismului… Cand mi-am recuperat bagajul, trenul tocmai tragea la peron. Intr-un ritual aproape ostasesc, insotitorii si insotitoarele de vagon au coborat si au luat pozitia de drepti in fata usii… Am urcat, mi-am ocupat locul si mi-am luat la revedere de la Vitalie si de la Chisinau. Sper sa revin in curand – Chisinaul nu este un oras unde sa te duci sa vezi monumentul X, Y sau Z si sa pleci mai departe. Nu prea sunt monumente, doar cateva. Este un oras pe care trebuie sa-l patrunzi, sa-l savurezi. Este ca un vin vechi. Trebuie sa te asezi olecuta si sa-l consumi catinel. Sa-i patrunzi atmosfera, sa-i sorbi aroma si sa-i admiri fetele… ca vorba aia, vinul si fetele sunt mandria Moldovei dintre Prut si Nistru :).

Trenul a plecat tarandu-se spre Ungheni… Mi-am adus aminte de drumul facut spre Odesa in 1997. Viteza nu a crescut prea mult. Am vazut niste trenuri cool, modernizate la Pascani, un soi de Sageti Albastre, probabil acelea merg mai repede, dar nu opereaza decat pe distante scurte, sunt trenuri locale… internationalul de Bucuresti este format din trenurile acelea balsoi si solide ale fostei URSS – si de aceea si aerul acela retro-cool.

La Ungheni, m-am trezit cu doctorul sa ne intrebe de sanatate si apoi de vamesi si graniceri. Moldoveanul ultramodern – cu un soi de laptop, romanul – tot cu stampila. Despre contrabanda cu tigari, vamesul moldovean mi s-a parut mult mai stresat. Vamesita romanca, ghidusa si haioasa, parea sa te citeasca psihologic… si asa vreo 9 sticle de vin trecura Prutul …

Desi am fost in multe tari anul acesta, poate calatoria prin Basarabia mi-a ramas cea mai intiparita in suflet. Pentru ca este un loc frumos cu oameni frumosi si ospitalieri si pentru ca te simti ca acasa. Pentru ca Basarabia e Romania, sau mai degraba este cealalta Romanie. Nu stiu cati dintre voi ati vizitat Chisinaul, Cricova sau Capriana… Mai degraba ati fost la Paris, Venetia si Antalya. Faceti-va timp si cateva zile pentru Basarabia… fie ca este vorba de un weekend sau de mai mult timp. Nu veti regreta.

Imagini Chisinau

Duminica, dis-de-dimineata la Jurnal TV

Gata de a intra in platou

Motor !

Dupa emisiune, fuga la gara sa-mi iau bilet de tren spre Bucuresti. Nu, nu cu locomotiva asta

Mai degraba, cu asa ceva

Dar sa lasam gara si s-o tulim spre oras… primul monument, statuia lui Kotovski

Iar hotelul Cosmos pare sa aibe niste preturi prietenoase

Nu aia, nu ailalta ! Cam multe restrictii in Chisinau !

Dar chiar si asa, pe strazi, poti vedea o specie rara – backpackerii straini

Duminica dimineata, sa mergem la cele sfinte

Chiar daca tine de patriarhia moscovita

Centrul de Arta Constantin Brancusi

Reclame prin Chisinau – telefonie mobila

sau reclame sociale

Dar sa ne oprim la magazinul Bucuria unde viata e mai dulce

Dulce rau

Una dintre cladirile cele mai frumoase din Chisinau – Primaria municipiului

Arcul de Triumf, una din putinele cladiri care au peste 150 ani

Piata Marii Adunari Nationale pregatita de curse auto. Nu, nu e Formula 1 !

Catedrala din Chisinau. Cum o fi suportat Lenin sa stea fata in fata cu aceasta cladire timp de decenii ?

Picturi murale – Constantin Brancoveanu si familia

Stefan cel Mare si Sfant

Si o nunta in plina desfasurare Casa de piatra !

Celebra statuie al lui Stefan, simbol al Chisinaului si a intregii Moldove !

O toamna frumoasa pe Aleea Clasicilor

Puskin in mijlocul aleii

Muzeul de Istorie al Moldovei. Mi-ar fi placut sa-l vizitez, sper ca data viitoare !

Dar in schimb, am vizitat un restaurant – muzeu: Roata Vremii

Si nici un muzeu nu iti pica bine fara un pic de mancarica inainte

Asa ca dupa masa, sub supervizarea unei ospatarite dragute

am inceput sa descopar acest adevarat muzeu al traditiilor basarabene

Mama, ce de muraturi !

Si evident, crama plina de vin, ca doar suntem in Basarabia, nu ?

Multumesc, Vitalie ca mi-ai aratat acest loc !

Cam asa arata interiorul restaurantului

Din pacate orice lucru frumos are un sfarsit… asa ca am ajuns la gara

unde ma astepta trenul de Bucuresti. Apropos, foarte faina gara de la Chisinau, cocheta, curata, ordonata

 Cine sa zica ca trenurile au intarziere ? Cel putin eu am avut noroc !