Ieri am terminat jurnalul de bord al excursiei din Mauritius, asa ca m-am gandit ca astazi sa va ofer mai multe informatii sa le zic logistice despre cum poti vizita Mauritius. Mai multe informatii au fost in serial in timp ce povesteam despre ce am vazut si am simtit acolo, dar aici incerc sa le sumarizez pe cele pe care le-am tratat foarte pe scurt in serial sau deloc…
Cand sa te duci in Mauritius
Mauritius este la sud de Ecuator, deci anotimpurile sunt inversate comparativ cu Romania – cand la noi e iarna, in Mauritius e vara si viceversa. Vara, temperaturile cresc pana spre 30 de grade, cu minime la 25 (rar se inregistreaza temperaturi extreme de gen 35-40 de grade), iar iarna, temperatura medie diurna se duce pe la 20-25 de grade, dar noaptea se poate ajunge si la 15 grade. Trebuie luat in consideratie si faptul ca sezonul ploios este undeva in perioada ianuarie-martie, dar taifunurile sunt relativ rare.
Cum ajungi in Mauritius
Nu e chiar foarte usor de ajuns. Optiunile pe care le stiu sunt via Paris (cu Air France / Air Mauritius pe zborul spre insula), Londra (cu British Airways, atentie insa, cursele BA din Romania aterizeaza pe aeroportul Heathrow, iar cursa de Mauritius opereaza pe aeroportul Gatwick), Dubai (cu Fly Dubai si mai departe Emirates, dar trebuie sa stai destul de mult in aeroport pana pe la 3 dimineata cand decoleaza Emirates-ul, iar la intoarcere trebuie sa dormi in Dubai, deci viza si alte probleme), Zürich (dar nu se prea potrivesc orarele, astfel ca trebuie sa dormi o noapte in Zürich si asta in general ustura la buzunar) sau Frankfurt (cu Condor si cu Tarom pana la Frankfurt). Probabil, cea mai usoara optiune e via Paris.
De Anul Nou, agentia Prestige Tours organizeaza un program cu un avion charter direct pe ruta Bucuresti-Mauritius, operat de un avion Airbus 310 al Tarom (avioanele acelea mari ale Taromului). In caz de interes, iaca oferta de Revelion.
Viza Mauritius
Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a vizita si a sta 3 luni in Mauritius. Daca ajungi in Mauritius dintr-o zona afectata de malarie, este posibil sa fii obligat sa iti ia sange pentru analize.
Boli tropicale / Siguranta personala
Mauritius este o tara sigura fara probleme de boli tropicale gen malaria sau febra galbena. De asemenea, nivelul de securitate este ridicat, incearca insa sa fii atent la buzunare mai ales in zona pietei centrale din Port Louis. Traficul si consumul de droguri sunt considerate crime si autoritatile promit sejururi de pana la 60 de ani pe insula in caz ca esti prins. Din pacate, nu la Hilton!
Transport prin Mauritius
Autobuz – exista un sistem bine pus la punct de autobuze. Nu va asteptati la ultimul racnet in materie de autobuze, majoritatea nu au aer conditionat, dar toate geamurile sunt deschise :). Biletele se pot cumpara de la vanzatorul de bilete (toate autobuzele au un sofer si un vanzator de bilete) care iti va spune cat te costa pana unde mergi. In general, vanzatorii de bilete iti vor explica unde trebuie cobori, sunt niste tipi de treaba. Atentie insa ca anumite obiective turistice pot fi in afara localitatilor (cum ar fi Chamarel) si autobuzele publice nu trec pe acolo. Exista o autogara mare in Port Louis, la doi pasi de centru.
Rent-a-car – Soselele sunt foarte bune, se conduce foarte ordonat si calm, dar soselele pot fi inguste si, ce e mai dificil, se conduce pe partea cealalta, dupa sistem englezesc. Daca te bagi, exista numeroase firme de inchiriat masini pe insula, atat locale, cat si internationale.
Taxi – o buna parte dintre turistii care viziteaza insula inchiriaza un taxi. Eu am platit 1.500 de rupee (37,50 euro) pentru 3 ore, dar taxiul a fost chemat la un resort de lux si nu am prea avut spatiu de negociat. Daca sunteti in Port Louis, Flic en Flac sau Grand Baie, negociati cu un sofer de taxi si probabil ca veti scoate cam la 2.500 de rupee pe zi (am inceput o discutie de genul asta in Port Louis si primul pret a fost 3.500 de rupee :)). Taxiurile sunt clar semnalizate si nu ar fi o idee rea sa negociati cu un taximetrist autorizat.
Moneda locala
Toate preturile sunt exprimate in rupee mauritiene; 1 euro reprezinta circa 40 de rupee. Nu am incercat sa platesc in euro sau dolari, este posibil doar in cateva locuri si la rate jalnice. Peste tot, vei gasi banci si case de schimb valutar, iar ATM-uri sunt peste tot. De obicei, folosesc ATM-urile unor banci internationale de care am auzit, in cazul de fata am scos bani de la un ATM al HSBC.
Limbi vorbite
Cam orice mauritian vorbeste cel putin engleza si franceza. Limba oficiala este engleza, dar limba cea mai folosita este franceza cand vreun mauritian se va adresa unui strain. Cea mai populara limba este insa creola, o combinatie de franceza cu limbi africane. Peste tot este scris in engleza, uneori si in franceza.
Unde sa dormi
Mauritius s-a dorit sa fie o destinatie premium cu numeroase resorturi, multe all-inclusive de lux. Pe langa aceste resorturi care arata extraordinar, in Mauritius poti gasi si pensiuni la preturi rezonabile in zone urbane cum ar fi Flic en Flac. Pentru cazare poti sa te uiti pe site-urile mondiale de cazari sau, daca vrei sa calatoresti printr-o agentie de turism, vorbeste cu cei de la Prestige Tours.
Mancare
Mauritius este un mix etnic fascinant, asa ca si bucataria reflecta acest mozaic. Bucatariile indiana, chineza si creola sunt la ele acasa pe insula, evident nu vei avea probleme sa gasesti mancare europeana. Mauritius este o insula, deci fructele de mare nu pot lipsi din multe meniuri.
Bautura
Mauritius produce rom, asa ca romul este principala bautura alcoolica pe care o vei gasi. Ma asteptam la o varietate mai mare de juice-uri de fructe naturale, dar nu e chiar asa. Incearca sa bei suc de trestie de zahar, de preferinta in combinatie cu altceva (lamaie, portocala, menta etc.), altfel este lesinator de dulce.
Cam astea ar fi principalele informatii… In ultimele zile de cand am tot povestit despre Mauritius, am descoperit ca unii dintre voi ati fost prin Mauritius. Daca ati fost si ati dori sa completati informatiile deja prezentate, v-as multumi frumos :).
Imagini Mauritius
Aeroportul din Mauritius… te introduce in atmosfera 🙂
Totul organizat, ca la carte
Taxiul cu care m-am plimbat prin insula
V-am zis, soselele foarte bune
Autogara din Port Louis
Autobuzele sunt foarte colorate
Nu ratati sa beti suc de trestie de zahar
Evident, nu evitati si celelalte fructe 🙂
Un mall din Port Louis
Port Louis are si supermarketuri 🙂
Felicitari pentru articol, foarte interesant.
multumim ptr documentare, au venit tocmai la tzanc si…. salutation de l’Ile Maurice!
Salutation de Bucarest 🙂
M-am indragostit de acest blog .. imi face o deosebita placere sa il citesc 🙂
Multumesc frumos 🙂 Ma bucura ca iti place 🙂
Citesc pe nerăsuflate povestea fascinantei Mauritius ! Dar de 2 ani nu ați mai scris nimic ?!
Despre Mauritius ? Cred ca am mai scris ceva acum cateva luni.
Mulțumesc pentru tot. Foarte interesante aceste informații. Și utile…
Cu placere !