Cum ziceam si ieri, motivul pentru care te-ai duce in Tara de Foc este sa vizitezi marile parcuri nationale, sa admiri natura minunata a unei zone reci (florile de aici sunt cu adevarat speciale), sa vezi simpaticii pinguini sau lei-de-mare… Nu merita sa mergi pana in Tara de Foc doar pentru Ushuaia ca nu vei descoperi nimic. Iar aceste excursii cam rup la bani… Desi te poti descurca cat de cat daca mizezi pe diferenta dintre rata de schimb peso argentinian – dolar oficiala si cea reala… Daca guvernul se ambitioneaza sa tina rata de schimb la 6,5 peso per dolar (si asta este rata daca folosesti carti de debit sau credit straine sau iti schimbi cash-ul la vreo banca sau casa de schimb valutar), in schimb, piata libera (denumita atat de poetic “piata albastra” sau “dolarul albastru”, negru sunand prea funebru si dubios) iti ofera intre 9,5 si 11 peso per dolar (in cele trei saptamani cat am fost in Argentina, pesoul s-a devalorizat destul de mult pe piata albastra). Ei bine, in Tara de Foc este relativ greu sa obtii vreo rata albastra, si atunci cand gasesti pe cineva dornic de “cambio” nu vei obtine rata de la Buenos Aires. Eu schimbasem cu 9,5 peso/dolar la Buenos, iar in Ushuaia cu greu am gasit la 8,3 peso. Asa ca veniti cu destui peso la voi!

Ma rog, sa sar peste partea asta tehnica (dar folositoare daca ajungi pe acolo) si sa trec la povestea zilei. Undeva, pe malul canalului Beagle, la doi pasi de portul de vase de croaziera, gasesti un palc de cabanute de lemn care adapostesc cateva agentii de turism. Daca vrei sa stii ce poti face in regiunea Ushuaia, te duci acolo si descoperi cam toate ofertele – in general, ture pe canalul Beagle, trenul de la capatul lumii, Parcul National Tara de Foc de langa Ushuaia… Dar personal eram atras de niste excursii care promiteau mai mult decat o tura cu barca pe apa… voiam sa cobor, sa simt pamantul sub picioare, sa descopar cat se poate de aproape flora si fauna locale… Iar agentiile de aici par sa isi fi impartit exclusivitatile – Piratour ofera unicul tur care te debarca pe insula cu pinguini si poti sa te plimbi printre ei, iar Tres Marías era unica agentie care te debarca pe o insula din canalul Beagle, insula H (numele vine din forma acesteia) pentru a admira de aproape incredibila flora antarctica. Ambele excursii erau de o jumatate de zi si se puteau aranja sa le faci in aceeasi zi – pinguinii, dimineata, insula H, dupa-amiaza… Singurul risc era vremea capricioasa, ca iarna soarele apune pe la 10 in Tara de Foc!

Am gasit pe tot soiul de forumuri si site-uri recomandarea de a-ti rezerva turul la insula de pinguini cu mult timp in avans daca ajungi in perioada de varf – si ce perioada mai de varf poate fi decat perioada din jurul Anului Nou! Asa ca am rezervat online pe Piratour si am platit 100 de dolari… pentru ca online se foloseste rata oficiala. Altfel, daca as fi platit cash in peso la fata locului, as fi dat cu pana la 40% mai putin. Dar asta e, am zis sa nu risc ca raman fara pinguini J.

La 8 dimineata, pe o vreme care nu promitea prea multe lucruri bune, eram in fata cabanutelor asteptand turul Piratour… Ma asteptam la un autocar, cand deodata apar vreo doua camioane convertite pentru transportul de excursioniste. Wow… cool! Urma o megaaventura. De fapt, la finalul excursiei aveam sa descopar ca traseul nu era chiar asa de greu si probabil ca niste masini obisnuite l-ar fi parcurs cu usurinta… dar sa urci la bordul unui camion cu niste roti cat casa te facea sa te simti mai aventurier… Din pacate, cum am iesit din Ushuaia a inceput ploaia, iar geamurile au fost acoperite sanatos cu mazga, asa ca dupa nici 10 minute nu ne mai dadeam exact seama daca suntem la munte sau la campie.

In fine, ajungem la capatul drumului la Estancia Harberton. Aici, se afla muzeul Acatushun, un muzeu chiar bine pus la punct, dedicat mamiferelor marine din spatiul Atlanticului de Sud. Estancia Haberton a fost fondata in 1871 de Thomas Bridges, un englez din Malvine (Fakland) care a cunoscut in Malvine niste indigeni yamana transferati acolo pentru “training in civilizatie”. Intrigat de acestia, invata yamana (e faimos pentru dictionarul englez-yamana in care demonstra ca vocabularul yamana este mai bogat decat cel englez) si se muta in Tara de Foc unde ii studiaza. Primeste o estancia (proprietate funciara) din partea guvernului argentinian, si el si urmasii lui raman in Tara de Foc pana in ziua de azi. Stra-stranepotii lui Bridges inca se ocupa de estancia Haberton, iar nevasta unuia, zoolog, a fondat si muzeul Acatushun.

Ne intampina vreo doi ghizi si ne iau la prelucrat – tipa, in spaniola, tipul, in engleza. De decenii, aici Natalie Goodall strange tot soiul de mamifere moarte gasite pe tot tarmul… nu numai in Tara de Foc, ci si in Patagonia… Asa ca descoperim numeroase schelete de rechini, delfini, lei-de-mare, pinguini de toate soiurile… Desi nu sunt un pasionat de zoologie, pot spune ca a fost un tur chiar interesant si din care am aflat multe lucruri interesante. Pentru cei mai putin sensibili olfactiv, am fost plimbati si prin magazia in care sunt descompuse lesurile diverselor vietuitoare ale caror oase vor deveni, eventual, exponate in muzeu… Dar sa lasam mortaciunile si sa ne pregatim de vietati… am venit sa vedem pinguini in viata, nu schelete de foci!

La vreo 500 de metri de muzeu, ne imbarcam intr-o salupa lunga si o pornim spre insula de pinguini… Vremea e cam intunecata, dar cand ne apropiem apare si o geana de soare… va fi o alarma falsa, ne va lovi o ploaie inghetata, de ne-a pierit tot cheful de pinguini. Noroc ca nu a tinut mai mult de 20 de minute. Oricum, trebuie sa remarc ca am avut parte de un capitan special – o fetita de vreo 14 ani, evident sub supravegherea lui taica-sau.

Pinguinii sunt niste fiinte cu adevarat speciale. In ciuda vremii cainoase, nu s-a putut sa nu ma amuze cum se invarteau printre picioarele noastre, cum isi ciuguleau odraslele care inca purtau puful copilariei si cum se aruncau vitejeste in apa… Nu erau pinguini din aceia mari, imperiali, colonia era formata din pinguini magalanici (mai erau cativa gentoo), dar, sincer, a fi aproape de pinguini este o placere. Sunt extrem, extrem de simpatici. Unii isi ciuguleau copiii, altii mai sapau putin la groapa care le servea de culcus (treceau la confort 1 sporit), isi mai vizitau vecinii, cert este ca peste tot misunau, cu mersul lor caraghios si ochii lor iscoditori. Ne-am plimbat pe dealurile impanzite de cuiburi de pinguini biciuiti de o ploaie mai mult grindina, dar ce sa-i faci, asta e Tara de Foc… Taman cand am ajuns la barca, a iesit si soarele… Facut doua poze, din nou urcat in barca, iar fetita, mandra foc de maiestria ei, ne-a condus inapoi la estancia Haberton. Cele sase ore promise erau pe sfarsite, asa ca ne-am urcat in camion si am plecat spre Ushuaia. Am mai facut o oprire pe drum pentru a admira niste pomi inclinati, batuti de vantul neiertator din Tara de Foc si, in cele din urma, am ajuns la Ushuaia care ne-a intampinat cu un soare splendid… Barem dupa-amiaza sa avem ceva soare.

Nu am avut timp nici sa dau o fuga pana in oras ca venea ora imbarcarii spre insula H. De data asta, ne imbarcam direct din Ushuaia intr-un mic vas inchis. Pe vas, multi brazilieni (un cuplu mi-a spus ca urmeaza sa viziteze Romania la vara cand mergeau in Europa pentru luna de miere) si un cuplu italo-venezuelean, micuta venezueleana blonduta si cam piti, parandu-mi initial ca-mi era conationala. Nu era, era din Venezuela, o alta tara producatoare de fete frumoase.

Pana sa plecam la drum, cerul s-a intunecat si, desi pana acum, in Tara de Foc, vremea se schimba la circa 10 minute, a ramas la fel de acoperit pana la sfarsitul zilei… Ghinion! Am trecut in viteza pe langa o insula plina cu lei-de-mare dormind lenes pe cate un colt de stanca, pentru a ajunge in cele din urma la insula H.

Am ales excursia asta pentru ca musai voiam sa merg pe canalul Beagle si am vazut un plus in faptul ca puteam sa cobor pe o insula si sa o iau la picior. Ceilalti nu ofereau decat o tura cu barca, ceea ce e OK, dar parca as fi vrut ceva mai activ. Ne-am apropiat de insula dupa ce am vazut un alt grup pe o alta insula (fiecare agentie cu insula lor) si am descoperit un “debarcader” destul de abrupt… am sarit din barca, ne-am catarat cativa metri si in fine eram pe insula H. La agentie ni se spusese de nu stiu cate ori ca e greu etc. etc., dar nu era nimic greu, decat daca erai in scaunul cu rotile. Apoi am luat-o la pas pe insula H.

Nu credeam ca flora antarctica este asa de frumoasa. Tufe albe, galbene, culori puternice, un verde intens si totul pe fondul apei si al muntilor din jur. Un spectacol al naturii absolut mirific… culorile sunt parca mai puternice decat in zonele mai multicolore ale tropicelor, iar totul pare cumva mai izbitor… algele care ating si 10 metri lungime, covorul de iarba si flori, totul, totul este mult mai frapant decat in alte zone climatice. Am vazut si pasari ai caror pui de abia au eclozat (sfarsitul de decembrie este intr-un fel inceputul verii, desi temperatura coboara pe la cinci grade noaptea). Urcam si un povarnis locuit de un soim foarte suparat, pentru a ajunge in cele din urma la colonia de cormorani regali… catarat pe un povarnis stancos fara vegetatie, cormoranii isi construiesc cuibul necontenit… Cuiburile sunt mostenite din generatie in generatie, si fiecare generatie il inalta ca intr-un soi de intrecere intre zgarie-norii cuiburilor. Se pare ca sunt obisnuiti cu oamenii, ca n-au fugit. Sau n-au fugit ca aveau puii inca mici… daca treceam “granita” probabil ca am fi avut de furca cu femelele ramase acasa.

Am coborat din nou la barca si am pornit spre un far pe care l-am vazut inca de la aterizare. Credeam ca este celebrul far de la capatul lumii din romanul lui Jules Verne, dar nu era asa… e un alt far si tot la capatul lumii, cel al lui Jules Verne era mai departe, undeva la capul Horn unde se termina cu adevarat continentul american, la stramtoarea Drake ce separa Antarctica de America de Sud. O replica a farului este la muzeu in Ushuaia, dar, pana una, alta, acesta joaca rolul de far de la capatul lumii… iar bucatica de stanca pe care a fost construit joaca rolul de casa pentru sute si sute de cormorani.

La intoarcere, ne mai oprim in dreptul unei insule pline de cormorani (aici, nu mai avem autorizatia de debarcare) si marile vedete – insula cu lei-de-mare… aliniati unii langa altii (sau unii peste altii) si dormind de parca erau morti. Doar masculul alfa se mai plimba veghind asupra femelelor… Dar, in afara de turistii care le bombardau cu aparatele foto, nu parea nicio primejdie prin zona… ca doar nu era sa-i atace cormoranii.

Am ajuns seara la Ushuaia taman la timp cand zona centrala se anima, asa ca, dupa o vita argentiniana, am alergat un pic sa aranjez tura de a doua zi – sa ma dau cu trenul de la capatul lumii si prin Parcul National Tara de Foc.

 Imagini Tara de Foc

Gata de pinguini ? Mergem cu camionul

O parea el asa mai „din topor” de afara, dar in interior e chiar comfortabil

Pe drumurile Tarii de Foc

Muzeul Acatushun

Unde aflam destul lucruri interesante de la ghidul vorbitor de engleza

Apoi, ne-am imbarcat in directia insulei pinguinilor

Condusi de o pilotita

Primele imagini – cu adevarat impresionante !

Mama si copilul care are inca fulgii de copil

Hola !

Curiosi, nevoie mare !

Lucreaza din greu la imbunatatirea comfortului locuintelor !

Pinguinii gentoo

Discutii, discutii

Lumea a iesit pe plaja !

Pomii batuti de vant !

La agentia Tres Marias, inainte de imbarcare

Asta e vasul pentru Insula H

Insula cu cormorani

Am debarcat pe insula H

Cica urcarea era grea

Flora sub-antarctica era superba !

Tara de Foc….

Peisaje unice

In vizita la cormorani

Salut, vecine !

Nu e farul de la capatul lumii, dar iti da senzatia !

O fi trecut si Hitchcock pe aici ?

Inca o insula cu cormorani

Si in fine, iaca si leii de mare… dorm dusi !

Unele peste altele

Sforrrrrrr

Inapoi, in Ushuaia, curg ofertele de croaziera in Antarctica

Cam asa arata Ushuaia… fiecare strada paralela cu cealalta, la un alt etaj !

Desi e miezul noptii, inca nu e intuneric… suntem in plina vara australa !