Inainte de a ajunge in Israel, aveam senzatia ca ziua de Sabat (sau Shabbat cum ii zic evreii) este un soi de bau-bau al calatorului. Absolut orice este inchis, lumea se ascunde prin case sa se roage (si, in principiu, sa nu faca nimic), transportul de orice fel este paralizat, trebuie sa-ti iei perfuziile cu tine ca mori de foame pe strazi si, oricum, nimeni nu te poate ajuta pentru ca si spitalele sunt cu ditamai lacatul pe usa. Amenintarea cu apocalipsa sabatului a continuat si dupa ce am pus rotile pe aeroportul Ben Gurion. Am aflat ca in hoteluri exista un lift de Sabat care circula non-stop si se opreste la fiecare etaj pentru ca evreul cu frica lui Dumnezeu sa nu se pangareasca de efortul suprem al apasarii butonului.  “Bine ati venit in Evul Mediu!” mi-a trecut prin minte. Aveam sa aflu ca Sabatul incepe candva vineri la lasarea intunericului pana sambata cand apar primele trei stele pe cer. Nu exista insa riscul ca el sa se prelungeasca in cazul unui cer acoperit de nori, si asta pentru ca in zilele noastre se stie fix la ce ora incepe si se termina. Exact ca in cazul musulmanilor care stiu exact zilnic la ce ora trebuie sa se roage (orele variaza de la o zi la alta, deoarece se tine cont de pozitia soarelui pe cer). In fine, m-am gandit, chiar daca nu facem nimic in aceste 24 ore de paralizie totala, barem o sa experimentez ceva nou – Sabatul cand strazile sunt pustii, iar orice miscare este privita cu suspiciune atat in Cer, cat si pe Pamant…

Ei bine, situatia nu a fost asa. Chiar deloc. Cel putin, in Tel Aviv (am inteles ca si in alte orase ale Israelului), exista niste minisupermarketuri deschise non-stop. E drept, transportul public inceteaza brusc, dar nu si taxiurile sau minibuzurile (numite sherut), dar acestea nu circula oriunde (de exemplu, exista sheruturi intre aeroportul Ben Gurion si Ierusalim, dar nu si spre Tel Aviv). Exista chiar o controversa politica majora (orice tine de religie in Israel se transforma brusc in controversa politica), deoarece, acum cativa ani, Consiliul Local din Tel Aviv a votat ca transportul public sa functioneze si de Sabat. Partidele fundamentaliste ultrareligioase (in general, mici, dar cam intotdeauna vitale in formarea unei majoritati parlamentare) au sarit ca din gaura de sarpe, iar ministrul transporturilor, cu frica lui Dumnezeu, a decis ca te bate Doamne-Doamne daca umbla autobuzele sambata, asa ca nu circula.

Dupa-amiaza ne-a prins pe bulevardul Rotschild, unul dintre bulevardele Tel Avivului si, practic, locul de unde a inceput istoria acestui oras. Un corso cu nimic spectaculos, cu un trotuar pe mijloc, terase, oameni iesiti la o bere, la o vorba cu prietenii. Nu pareau tipul sa fuga la caderea serii sa se roage, dar relaxarea plutea in aer. Turul de dupa-amiaza pana la caderea mult prea timpurie a noptii (in ianuarie, soarele apune pe la 5 in Israel) urma sa ne duca intr-o zona declarata parte a patrimoniului UNESCO, zona cu cele mai multe cladiri in stil Bauhaus din lume. Bauhaus a fost un stil arhitectonic aparut in Germania dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial cand noua Republica de la Weimar se confrunta cu o criza economica acuta, iar vechile taburi disparusera. A fost o arhitectura de avangarda pentru perioada respectiva si a fost interzisa dupa preluarea puterii de catre nazisti, care au considerat-o ca fiind “negermana”. Arhitectii insa s-au raspandit in toata lumea, case Bauhaus fiind construite mai ales in SUA, Canada si Israel. Stilul a facut furori mai ales la Tel Aviv, care astfel a intrat pe lista UNESCO datorita celor 4.000 de cladiri construite in stil Bauhaus in anii ’30 si ’40 de catre arhitecti evrei refugiati in Palestina in primii ani ai lui Hitler. Tel Avivul detine cea mai mare colectie de astfel de cladiri si datorita faptului ca numeroase cladiri in stil Bauhaus din Europa au fost distruse din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar in Palestina, neafectata de marea conflagratie, au supravietuit intr-un numar foarte mare. Astazi este stilul de care metropola israeliana este foarte mandra.

A fost o plimbare placuta in amurg, pe stradute linistite, intr-un cartier care mi-a adus aminte de un crampei putin cunoscut al Bucurestiului (pe undeva pe langa strada Baba Novac unde au fost construite niste casute si duplexuri candva prin deceniile 4-5 ale secolului trecut). Am ajuns si intr-o zona universitara, am pozat si o casa haioasa cu tot soiul de statuete, ajungand la capatul Tel Avivului taman cand apunea soarele peste Jaffa. Minunat!

Ultima oprire am facut-o in fosta gara Tel Aviv – Jaffa construita candva la sfarsitul secolului 19, aceasta fiind gara terminus pe calea ferata Tel Aviv / Jaffa – Ierusalim. Calea ferata este destul de meandrata, asa ca si acum iti trebuie cam 80 de minute sa ajungi dintr-un oras intr-altul (desi, pe sosea, nu sunt decat 60 de kilometri). De altfel, de la fondarea statului in 1948, Israelul nu a acordat cine stie ce importanta cailor ferate, accentul punandu-se pe dezvoltarea retelei rutiere, la un moment dat, caile ferate fiind vazute ca niste vestigii ale trecutului care nu merita a fi bagate in seama, urmand aceeasi tendinta din intreg Orientul Apropiat (desi otomanii au construit o cale ferata pana la Mecca, aceasta nu a mai fost folosita dupa alungarea turcilor). Se pare ca, in ultimii ani, cineva s-a gandit ca totusi europenii si asiaticii nu sunt chiar tampiti bagand miliarde si miliarde in cai ferate de mai mare sau mai mica viteza (pana si Emiratele cele inundate de petrol construiesc cai ferate de inalta viteza care, la un moment dat, ar trebui sa se conecteze cu reteaua turceasca si prin aceasta cu Europa) si au aparut investitii si in caile ferate israeliene. In ultimii ani, o buna parte din reteaua feroviara a fost modernizata, existand chiar un plan ambitios de construire a unui tren de mare viteza intre Tel Aviv si Ierusalim care sa lege cele doua orase in mai putin de jumatate de ora, proiectul urmand sa fie finalizat in 2017 daca da Domnul.

Dupa plimbare, a urmat, evident, cina. Imbelsugata cu tot soiul de feluri de mancare exotice (asa ca pentru connaisseuri intr-ale foodului), o adevarata incantare. Restaurantul era plin pana la refuz, desi incepuse Sabatul, iar la intoarcerea la hotel, doar in zona hotelului Dan erau cel putin un non-stop si cateva baruri si restaurante deschise… Sabatul la Tel Aviv nu mai este ce era probabil odinioara.

In program, urma sa ne ducem si prin baruri si cluburi, dar personal am capotat. Ma sculasem la 3 dimineata, venisem dupa trei saptamani de alergatura prin America de Sud, asa ca am decis sa ma retrag la hotel. Tel Avivul este cunoscut insa pentru viata lui de noapte, fiind pe lista “oraselor care nu dorm niciodata”, asa ca nici Sabatul nu poate opri pofta israelienelor de distractie :). Mai ales ca pica si in weekend, zilele libere din Israel fiind vineri – sambata, ca in cazul Emiratelor Arabe Unite :).  Si cum poti sa ratezi vineri seara (echivalent cu sambata seara in Europa) pentru mai stiu eu ce traditii…. :).

A doua zi dimineata m-am trezit la 6. Hotelul Dan e plasat chiar pe malul Mediteranei, la doi pasi de plaja din Tel Aviv, dar, cum nimerisem o camera fara privire spre mare, m-am gandit sa ma duc sa vad plaja pe timp de zi. M-am imbracat rapid si am tulit-o spre plaja. Dupa ce am iesit din hotel (iesirea de asemenea nu este spre plaja, aparent iesirea spre mare este deschisa doar in timpul anotimpului cald) si am dat coltul strazii, am ramas cu gura cascata… Daca mai aveam vreun dubiu ca,de Sabat, Israelul se pustieste, ei bine, atunci, la ora 6 si jumatate dimineata, imaginea mea despre cum arata Israelul de Sabat a fost definitiv pulverizata… cred ca aproape un sfert din populatia Tel Avivului iesise la jogging, pe malul Mediteranei, in zorii zilei. Nu stiu daca regulile Sabatului accepta joggingul, am mari dubii, dar nu pot spune ca nu am ramas cu gura cascata uitandu-ma la sute sau mii de oameni de toate varstele alergand pe malul marii… Nu era cald (in timpul zilei, puteam sta in tricou, dar dis-de-dimineata daca erau 5-10 grade), dar era soare si fresh, marea superba, palmieri din loc in loc si mii de oameni alergand… Nu am facut jogging niciodata (pot sa merg pe jos kilometri in sir, uneori chiar sunt “acuzat” ca sunt un iepuras Duracell cand vizitez ceva, dar nu alerg), dar atunci si acolo, pe malul Mediteranei, pe plaja Tel Avivului, am simtit in mine ca trebuie sa alerg, o pofta enorma, incredibila si in acelasi timp dubioasa… 100 de metri, 200 de metri, nu conta… Asa ca am tulit-o in camera, mi-am pus sortul, tricoul, polarul si adidasii si am fugit de la hotelul Dan pana la vreo doua hoteluri mai incolo, apoi am revenit in camera, m-am schimbat, dus, fuga inapoi sa fac niste poze si am ajuns la micul dejun cam in acelasi timp cu restul grupului. Se anunta o zi superba, dar si lunga… insa alergarea din dimineata de Sabat mi-a dat ingrozitor de multa energie… si am rupt in bucatele preconceptia ca, de Sabat, nu poti face nimic.

Imagini Tel Aviv

Un cartier obisnuit… seamna foarte mult cu zona in care am stat in Amman

Pe malul Mediteranei

Super fructe si legume de la nenea asta. Mai ales capsunile, geniale !

Sa pastem, dara

Numai in Israel …. miere cu tahine

N-am vazut niciodata atatea soiuri de rosii !

De toate culorile !

mmmm… sa ma lovesc si de o halva ?

Pe malul Mediteranei, in zona vechiului port a aparut o zona hip

Primul primar al Tel Avivului si mijlocul lui de transport preferat

Vechi si nou in Tel Aviv

O casa mai haioasa

In zona universitara

In ianuarie, soarele apune cam devreme, pe la 5 dupa-amiaza 🙁

Fosta gara Jaffa – acum o zona de baruri, cafenele, magazine

un vagon de epoca

Pffff. Cand o veni trenul ala ? MIAU !!!

La receptia hotelului Dan suntem asteptati cu prajituri

Camera din hotelul Dan – pe tavan, am pictata o padure… uber cool !

Si sunt intampinat cu o prajitura de Sabbat !

S-o creada ei !

O nebunie gastronomica la restaurantul Kimmel

Va arat doar salata sa nu vi se aplece 🙂

Iar in dimineata de Sabbath, locuitorii din Tel Aviv se rugau in masa

Si la cata lume am vazut alergand, m-am apucat sa alerg si eu ! Totul tine de motivatie si exemplu !