Dupa ce am iesit de pe strazile inguste si pline de meandre din Ierusalimul vechi prin mandra poarta Jaffa, in fata mea a aparut Ierusalimul de Vest, Ierusalimul israelian… sosele ceva mai largi, trafic cat cuprinde, magazine moderne, tramvaiul modern care joaca rolul de metrou in urbe, unicul tramvai din Israel :). Era o zi de duminica, prima zi de lucru a saptamanii israeliene, iar traficul era la nivelul cel mai de varf. Asa ca ne-am tarat cu viteza melcului alaturi de alte cateva mii de masini pana am reusit sa iesim din centru si sa mergem ceva mai sprinten spre Muzeul Holocaustului, situat undeva in suburbiile Ierusalimului de Vest.

Dintotdeauna, Holocaustul a fost un subiect controversat. Unii, precum fostul presedinte iranian Ahmedinajad, au negat ca ar fi existat. Numeroase popoare europene refuza cu indarjire sa recunoasca in calitate de oficialitati, dar si simpli cetateni au contribuit mai mult sau mai putin entuziast la deportarea evreilor spre lagarele mortii. Palestinienii se intreaba ce vina au ei sa fie ucisi si alungati de pe pamanturile lor pentru ca nemtii au ucis milioane de evrei. Razbunarea unor supravietuitori ai Holocaustului ii urmareste pana si acum, la 69 de ani de la terminarea razboiului, pe cei care au avut de-a face cu uciderea in masa a evreimii europene. Unii se intreaba de ce i se da atat de mare importanta Holocaustului atat timp cat si alte popoare au fost ucise in masa de-a lungul istoriei (cum ar fi cazul armenilor in Primul Razboi Mondial sau al ucrainenilor in timpul foametei provocate intentionat de Stalin in anii ’30). Ca veni vorba, anihilarea unui intreg popor a fost aproape desavarsita insa in Namibia de, ati ghicit, tot de germani – e vorba de herero care au fost anihilati in proportie de 95% de catre generalul von Trotha in 1904).

In fine, am ajuns la Muzeul Holocaustului, asaltat de numerosi soldati. Se pare ca vizita la acest muzeu este obligatorie pentru cei care satisfac stagiul militar obligatoriu (3 ani – baietii, 2 ani – fetele), dar si pentru scolarii peste 10 ani. Cert este ca erau destul de multi militari, dar, pentru ca ne cam razbise foamea, am luat masa la cantina muzeului, un loc care mi-adus aminte de cantina de la universitatea din Maastricht. In fine, cu stomacul plin, a venit o ghida provenita din SUA. Nu este un muzeu foarte mare, dar se afla intr-o gradina faina in afara Ierusalimului. Desi nu e o cladire gigantica, a fost construita avand in minte numeroase simboluri. De fapt, primii pasi ii faci intr-o zona in care apar filme despre viata evreilor, in special polonezi si germani, de dinainte de razboi – magazine, sarbatoriri traditionale, sinagogi… Apoi, incet-incet, se trece la razboi. Apar primele steaguri naziste si poze cu Hitler. Primele legi antievreiesti, pogromuri, nopti de cristal. Si apoi, intram destul de abrupt in povestea razboiului – atacul asupra Poloniei, tara care avea cel mai mare numar de evrei antebelici – circa 3,3 milioane, reprezentand cam 10% din populatie (URSS era pe locul 2 cu doar 3 milioane, reprezentand insa sub 2% din populatia Sovietelor). Romania adapostea la randul ei peste 700.000 de evrei (4,2% din populatie), cifra similara cu recensamantul din 1930, clasandu-se astfel pe locul 3 in Europa.

Povestea continua, apar imagini din toata Europa ocupata sau din tarile aliate cu Germania. Din pacate, la un moment dat, apare un nene cam nervos care intreaba daca am permis sa pozez, nu aveam, asa ca nu am mai pozat. Evident, exista si o sectiune dedicate Romaniei, unde am aflat ca am fi omorat circa 300.000 de evrei (vreo 120.000 de extradati din Basarabia si Bucovina de Nord si restul evrei ucraineni din Transnistria). Ma rog, nu comentez numarul, unii zic ca e adevarat, altii zic ca e aberant (populatia totala a Transnistriei evaluate imediat dupa ocupatia romana era de circa 2,3 milioane), cert este ca un numar mai mare sau mai mic de evrei au fost deportati in Transnistria unde au fost ucisi. Ca or fi fost ucisi de romani sau de germani, din nou, asta conteaza mai putin, guvernamantul Transnistriei dintre Nistru si Bug a fost asigurat de autoritatile romane intre 1941 si 1944). Evident, nu s-a dat un motiv de ce nu intreaga populatie evreiasca a Romaniei a fost deportata acolo, ci doar din Basarabia si Bucovina de Nord, si nu am vazut nici un cuvintel despre ce s-a intamplat cu cei cateva sute de mii ramasi in restul Regatului. In mod pozitiv insa, se pare ca cercetatorii de la Muzeul Holocaustului au descoperit ca Ardealul de Nord a fost sub ocupatie maghiara in perioada 1940-1944, timp in care toti evreii transilvaneni din regiunea ocupata au fost deportati la Auschwitz.

In fine, la sfarsitul vizitei si o imagine optimista. Muzeul se termina cu o panorama pasnica spre o zona impadurita si niste blocuri construite foarte ordonat intr-un proiect rezidential sus pe un deal… O imagine care ar vrea sa sugereze pacea si linistea.

Inainte de a pleca, trecem in viteza intr-o cladire mai mica (Muzeul Holocaustului nu gazduieste doar muzeul ca atare, ci si un centru de studii, sali de conferinte etc.), unde se afla diverse altare ale singagogilor evreiesti din diverse orase europene. Cam jumatate dintre ele provin din targuri moldovenesti care au avut puternice comunitati evreiesti (cum ar fi Husi sau Dorohoi), iar unul dintre ele au in varf stema Romaniei Mari! Ghida ne spune ca comunitatile evreiesti au fost bine integrate in Romania. Da, e adevarat, sa nu uitam ca numerosi evrei au luptat in cadrul Armatei Romane din Razboiul de Independenta, dar si in cele doua razboaie mondiale (mai ales in primul) si foarte multa lume nu a auzit de colonelul Mauriciu Brociner (pe atunci, sergent) care a condus trupele romane in asaltul final de cucerire a redutelor de la Grivita, dupa ce comandantul sau, capitanul Valter Maracineanu, cazuse in lupta.

Urmatorul punct de vizitat a fost Museum of Israel. Din nou, din pacate, din lipsa de timp nu am vazut decat un singur obiectiv din acest muzeu pe care il banuiesc ca este foarte mare si plin cu multe exponate interesante. Mai intai am trecut pe langa o macheta a Ierusalimului de la inceputul erei noastre la scala 1 : 50, cum arata Templul al doilea, orasul, zona Golgota unde a fost rastignit Isus sau fortareata romana (merita sa stai minute in sir pentru a-ti imagina cum arata un oras de dimensiunea si complexitatea Ierusalimului de acum 20 de secole), pentru ca apoi sa intram intr-o sala separata in care sunt gazduite manuscrisele de la Marea Moarta care sunt cele mai vechi manuscrise biblice din lume. Descoperite in anii 1947-1956 langa orasul Wadi Qumran (aflat dupa 1948 in Iordania, actualmente in Palestina), aceste pergamente au o importanta extraordinara prin faptul ca atesta ca Biblia care a trecut de la o generatie la alta prin munca a mii si mii de caligrafi nu a fost alterata de-a lungul secolelor. Pana la descoperirea manuscriselor, evident ca erau dubii ca ceea ce a ajuns la noi a fost alterat de-a lungul istoriei de copistii care s-ar fi simtit obligati sa mai adauge sau sa mai scoata ceva din text, dar descoperirea unei Biblii scrise probabil in jurul anului 0 a certificat ca Biblia de azi este extrem de similara cu cea de 2.000 de ani.

Cine a ascuns aceste scrieri? Teoria principala spune ca e vorba de esenieni, o secta religioasa evreiasca ce se opunea organizarii oficiale religioase evreiesti de la Ierusalim considerata corupta (dupa cum vedem, mare lucru nu s-a schimbat in ultimele doua milenii) si care l-au recunoscut pe Isus drept Mesia. Acestia nu se casatoreau, erau foarte credinciosi si se indeletniceau cu lucrari de caritate. Se presupune ca multi dintre ei s-au mutat in desert (in zona in care s-au gasit manuscrisele), dar probabil altii locuiau in principalele centre urbane. Nu se stie daca manuscrisele au fost scrise de ei sau proveneau de la Ierusalim (poate chiar de la Marele Templu), dar se presupune ca ele au fost ascunse in momentul in care trupele romane au cucerit regiunea dupa revolta de la Ierusalim, inabusita in sange in anul 70.

Evident ca prezentarea lor este spectaculoasa, urci prin niste camera in semiobscuritate unde poti afla despre convingerile esenienilor, dar si despre viata lor de zi cu zi pentru a ajunge in sala centrala unde se afla expuse o parte din aceste manuscrise (nu sunt expuse toate, mai sunt rotite pentru a nu fi prea afectate de expunere). Am iesit, aruncand o privire plina de pareri de rau spre Israel Museum si am taiat-o in oras. Urma sa vizitam piata Mahane Yehuda, principala piata a Ierusalimului de Vest, o piata cu vreo 250 de standuri, fondata pe la finele secolului 19, plina cu fructe, peste, carne, branza, nuci, mirodenii, dar si ceva haine.

M-am plimbat pe strada principala admirand nu numai produsele, ci si cum sunt expuse (jos palaria!), am ascultat strigatele negustorilor aducandu-mi aminte de targurile din copilarie si, dupa ce am ajuns la capatul pietei, am decis sa o iau de-a lungul liniei de tramvai prin zona comerciala. Intr-un oras unde nu exista metrou, linia de tramvai joaca un rol-cheie in transportul din oras pentru ca nu se amesteca in traficul destul de aglomerat al Ierusalimului. Trece pe langa orasul vechi in zona Portii Damascului si apoi urca spre piata Mahane Yehuda, continuandu-si drumul prin suburbiile vestice ale Ierusalimului. Si cum aveam ceva timp la dispoztie, am coborat pana la poarta Damascului. Pe drum, mici malluri, magazine unde Europa se intalnea cu Asia si chiar si un hostel care promitea duble cu preturi de la 250 de shekeli (230 de lei) in sus. Si, tot plimbandu-ma prin Ierusalimul neturistic, am realizat ca se cam facuse ora la care trebuia sa ma intorc. Nu mai era timp sa merg pe jos, asa ca am decis sa iau tramvaiul. M-am dus in statie si m-am uitat cat costa (biletele se pot lua de la un automat). 6,90 shekeli! Adica 6,30 lei (in Bucuresti, autobuzul e cam 1,30 lei!). Ma rog, ma caut prin buzunare si descopar ca mai ramasesem cu 6 shekeli! Ma uit, stanga, dreapta, nici un ATM sau casa de schimb, asa ca rog pe cineva sa-mi dea un shekel. Pare (sau se face) ca nu intelege engleza, al doilea la fel pana cand apare un palestinian cu turban gen Yasser Arafat pe cap care imi da shekelul pretios (nu cred ca voiam sa am de-a face cu controlorii de bilete din Ierusalim). “A… , Romania, Ceausescu, our friends! Welcome, brother!”… Dupa Amman, inca o confirmare ca Ceausescu continua sa fie foarte popular printre palestinieni.

Seara, la restaurant, unde extravaganta culinara mi-a adus in fata din nou mancare extraordinara si retrasul rapid la culcare. A doua zi dimineata urma sa plecam la 6 pentru a prinde avionul care decola la 9 si ceva din aeroportul Tel Aviv – Ben Gurion.

La aeroport, lucrurile au mers destul de usor… Ma rog, cat de usor pot merge in Israel, unde trecerea frontierei este mai dificila decat patrunderea intr-un reactor nuclear. Am fost intrebati unde am fost, ce am vazut, cu cine ne-am intalnit, ma rog mai pe sarite ca, deh, am fost o delegatia cat de cat oficiala. Bagajul meu a fost scanat si controlat manual (cine dracu m-a pus sa cumpar un magnet de frigider?) si pana la urma am ajuns in avion fara probleme majore. Am decolat, survoland un Tel Aviv in plin soare spre o Romanie inca inghetata … Au fost doar trei zile, dar trei zile intense si care mi-au dat un stimulent sa revin cat de curand… pentru mult mai multe zile!

Imagini Ierusalimul de Vest, Israel

Muzeul Holocaustului

La intrare, crampeie dintr-o perioada pasnica

Fiecare tara din Europa si populatia ei evreiasca

Inceputurile nazismului in Germania. Daca credeti ca poza lui Hitler nu exista in Israel, ei bine, exista

La capatul muzeului, acest peisaj simbolizeaza linistea

Stema Romaniei era la loc de cinste intr-o sinagoga

La plecarea din Muzeul Holocaustului

Macheta Ierusalimului din vremea lui Hristos

Si macheta celui de-al doilea templu

Ierusalim, anul 0

Steaguri romanesti fluturau prin zona oficiala din Ierusalimul de Vest. M-am lamurit, a doua zi venea Basescu

Piata Mahane Yehuda, principala piata a Ierusalimului

Mirodenii

Capsuni

Strada comerciala – pe aici, nu trece decat tramvaiul

Si faimosul tramvai de Ierusalim

Zidurile orasului vechi

Foarte haios al doilea wifi 🙂

Gourmet in Israel

Aeroportul Tel Aviv – terminalul 1

Aeronava WizzAir care ne aduce acasa din Israel