In iarna anului trecut, am fost in vacanta in Argentina, Chile si Uruguay, prin sudul Americii Latine. Evident, drumul era musai prin Buenos Aires, cea mai importanta metropola din zona, poarta de intrare spre toate aceste tari, locul de unde aterizeaza si decoleaza marea majoritate a turistilor din zona. Si nu este o poarta de intrare rea, dimpotriva, este un oras vibrant, un oras foarte variat in care poti petrece foarte multe zile fara sa te plictisesti… Nu am fost singur, am mai fost cu doua persoane si una din acestea a descoperit pe un site ca la Buenos Aires ar fi un ghid vorbitor de limba romana. Ei, e un roman, noi am umplut lumea… Ei bine, nu, era un ghid argentinian vorbitor de limba romana. Interesant… Asa ca am decis sa punem toti banii si sa il angajam pe Estebán ghid pentru o zi prin marea capitala argentiniana.

Ne-am intalnit cu Estebán dis-de-dimineata. Luam micul dejun pe trotuarul unuia din marile bulevarde din Buenos Aires, sa am destula “baterie” pentru o zi care se astepta lunga. A aparut, putin timid si retras. Din primele cuvinte, mi-am dat seama ca vorbeste romaneste bine… Da, chiar foarte bine, sunt destui romani care ar vrea sa vorbeasca romaneste la fel de bine ca Estebán. Evident, dupa ce am discutat de programul zilei, nu puteam sa nu-l interoghez… Mai, Estebán, nu se poate ca tu sa nu ai ceva legaturi cu Romania, nu ai vreun bunic, strabunic parasutat pe aici, in cealalta parte a lumii, la Buenos Aires?

Nu, imi zice calm Estebán cu vocea lui domoala si cuminte. Sunt argentinian, argentinian, iar stramosii mei sunt italieni din Palermo. Nu am nicio ruda din Romania, nicio legatura de sange. Atunci, de unde si pana unde sa inveti romaneste si inca asa de bine? Daca, pentru noi, Argentina este la capatul lumii si pentru argentinieni, Romania este probabil pe alta planeta.

“Uite de unde vine. In scoala, mi-au placut foarte mult limbile straine, mai precis limbile latine. Spaniola o stiam ca sunt argentinian, italiana din familie, dar in timpul cursurilor am descoperit ca undeva departe, departe, izolat, se afla un popor care vorbeste o limba latina – romanii. Am ramas fascinant cum se poate ca o populatie izolata, exotica, asa de departata sa vorbeasca o limba latina! Asa ca am studiat mai departe despre romani si am aflat ca sunt o enclava latina inconjurata de slavi. Apoi, m-am calificat ca ghid turistic, am invatat si limba franceza si am hotarat sa invat romaneste. M-am dus la Ambasada Romaniei si mi-a fost recomandata o profesoara romanca din Buenos Aires. Si asa am invatat.”

Nu pot sa zic decat: fascinant… “Dar daca iti plac limbile latine, ai invatat portugheza?”. “Nu, nu stiu, nu prea imi vine, desi marea majoritate a turistilor care vin in Argentina sunt brazilieni. Iar Brazilia e o alta planeta, brazilienii nu vorbesc decat portugheza si pentru multi universul se termina la granitele Braziliei”. Probabil ca cei care viziteaza Buenos Aires sunt uimiti ca exista viata dincolo de granitele braziliene :).

Am pornit impreuna spre cartierul Boca, unul dintre cele mai faimoase, dar si periculoase cartiere din Buenos Aires. Dar este un loc obligatoriu de vizitat… si cum in Boca exista locuri safe si locuri care pana si relativ aventurosul “Lonely Planet” spune ca trebuie evitate daca nu iti plac senzatiile tari care sunt garantate, am decis sa mergem cu Estebán fiind de-al locului. In ciuda caracterului turistic indubitabil al cartierului, chiar si zona pur turistica cu casele acelea colorate, plin de restaurante si magazine de suvenire este periculoasa inainte de 9 dimineata inainte de a veni masele de turisti si pe inserat cand acestia pleaca. “Nici eu ca argentinian nu ma plimb pe aici in afara orelor “safe”, imi zice Estebán.

Boca a fost un cartier de emigranti. Numele se pare ca vine de la cuvantul “boca” (in spaniola “gura”), dar unii sustin ca provine de la numele cartierului genovez Bocadaze. Aici, s-au asezat mai ales italieni din Genova care lucrau in port. De altfel, urmele vechiului port se vad cam peste tot, iar Boca in afara enclavei turistice este o zona pur muncitoreasca. In 1882, localnicii suparati pe autoritati, in urma unei greve prelungite, au proclamat “Republica Independenta La Boca”, separata de Argentina, si au scris o scrisoare sa-l informeze de aceasta decizie pe regele Italiei. Steagul Genovei a fost ridicat in centrul cartierului, iar imnul Italiei a fost intonat de cei prezenti. A doua zi de dimineata, presedintele Republicii generalul Roca a venit personal in La Boca, a dat jos steagul Genovei si a promis ca le va rezolva localnicilor revendicarile.

Dar, in ciuda promisiunilor, cartierul a decazut inca si mai mult. Calea ferata a fost inchisa (azi, mai trec niste trenuri, dar nu prea stiu de unde pana unde) si Boca parea sa moara sau sa se transforme intr-o favela uitata a marii metropole argentiniene. Dar un fiu al cartierului, artistul Quinquela Martin, i-a convins pe locuitorii cartierului, candva in anii ’50, sa isi vopseasca locuintele in culori foarte aprinse. La cererea lui Martin, in 1959, guvernul orasului a proclamat zona Caminito proaspat vopsita drept “muzeu in aer liber”. Si de atunci au inceput sa curga turistii… In ciuda acestui fapt, nu toti locuitorii din Boca au avut de castigat. Cei care locuiau in Caminito si-au vandut casele (Estebán ne-a tot aratat diverse cladiri care pana acum nici un deceniu erau inca locuite de oameni obisnuiti, azi fiind magazine, restaurante si muzee) care a devenit o atractie turistica. Caminito nu este faimos numai pentru casele colorate, ci si pentru tangou. Pentru cativa peso, te poti poza ca un dansator de tangou alaturi de o tipa (sau tip) imbracata in costum de dansatoare, iar in fata restaurantelor, cupluri danseaza tangou aproape permanent…

Estebán ne arata care sunt granitele de siguranta… Dincolo de calea ferata, exceptand strada pe care trece trenul, este zona “peligrosa”. Dincoace, turistii se plimba, pozeaza, mananca, cumpara. Ajungem si intr-un mic targ de carti. Estebán scoate o carte de benzi desenate… pe coperta, o fetita numita Mafalda. Mafalda este o fetita de 6 ani care in discutiile ei cu parintii si copiii de varsta ei ataca diverse tabuuri ale societatii si politicii argentiniene si nu numai a timpului… Evident, totul incepe cu angelicul … “dar de ce”. Seria Mafalda a fost creata de Quino din 1964 pana in 1973 si Mafalda a devenit foarte populara in Americi, dar si in Europa Occidentala. Estebán ne spune ca seria Mafalda s-a terminat cu putin inainte de dictatura militara. Autorul ei, Quino (este inca in viata, are peste 80 de ani), a supravietuit juntei si inca deseneaza, dar nu a mai desenat-o pe Mafalda. “Daca Mafalda ar fi fost o fetita reala, in mod sigur ar fi fost ucisa de dictatura militara din 1976–1982”.

Am vizitat de asemenea si stadionul La Bombonera, stadionul celor de la Boca Juniors, echipa la care s-a remarcat un anume Diego Armando Maradona. Am vizitat stadionul intr-un tur organizat, in care Estebán a fost un turist cuminte… Turul era comentat de un ghid local care ne-a purtat prin tribune, vestiare si muzeul legendarei echipe.

Nu puteam rata sa mergem in La Recoleta, celebrul cimitir al celor bogati si faimosi. In America de Sud, cimitirele sunt opere de arta, tocmai vazusem unul de-a dreptul impresionant in micuta asezare Punta Arenas din Chile. Va dati seama ce e in Buenos Aires.

Estebán ne-a purtat prin cimitir si ne-a povestit despre “chiriasi”. Evident, toata lumea se grabea sa mearga la mormantul celebrei Evita Perón (nu este inmormantata cu barbatu-sau, ci in cavoul familiei Duarte). Dar in cimitir nu e numai Evita… de altfel, cimitirul pare pe alocuri ca un orasel cu cladiri istorice, unul din acele orase gen Cuzco, Sighisoara sau Carcasonne unde ti se pare ca timpul a inghetat. Aici se afla si presedinti ai Argentinei, inclusiv celebrul general Roca ce a cucerit Patagonia si Tara de Foc, prin celebra, dar sangeroasa “cucerire a desertului”, in urma careia mii si mii de indieni autohtoni au fost ucisi sau alungati de pe terenurile lor ancestrale… dar in urma acestei actiuni, cea mai mare parte din Patagonia si Tara de Foc apartine astazi Argentinei si nu statului Chile, care a ramas doar cu o mica parte. In perioada actuala dominata de familia Kirchner, faptele generalului Roca si ale celor ca ei sunt criticate din punctul de vedere al drepturilor omului.

De altfel, in Argentina este o intreaga controversa daca “Cucerirea desertului” a fost un act de civilizare sau genocid. Partizanii primei teorii sustin ca indienii atacau coloniile europene de la nord de Patagonia, furand vite, cai si femei pe care le foloseau ca sclave sau sotii ale sefilor triburilor mapuche, iar atacul lui La Roca a deschis poarta civilizarii… Partizanii genocidului accentueaza ca generalul Julio Roca a comis un genocid. Estebán mi se parea de partea primilor, dar ne-a povestit cu foarte multa obiectivitate faptele. Da, Roca este un erou pentru Argentina ca a anexat un vast teritoriu care mai devreme sau mai tarziu ar fi fost anexat de cineva (poate nu neaparat de Chile, poate de parsivii britanici care cam dadeau tarcoale prin zona), dar este si un criminal… Ca multi alti eroi ai istoriei as putea spune… Ce e cert, in perioada conducerii actuale de stanga a familiei Kirchner, cei care cred ca Roca a fost un erou nu au dreptate … iar daca o afirma public, au de suferit (directorul Muzeului de Istorie a Argentinei a fost demis, iar un profesor din Pampa care a sustinut teoria “Roca – erou” la radio a fost dat afara a doua zi).

Si pentru ca tot scriu de controversata “Cucerire a desertului”, ei bine, nici conationalul nostru Iuliu Popper nu a fost un ingeras… El a fost un mic Roca, actionand in zona Tara de Foc impotriva indienilor, si probabil de aceea nu este prea pomenit decat cu jumatate de gura… Estebán ne-a spus ca Popper este si el ingropat in La Recoleta (a murit in Buenos Aires in timp ce pregatea o expeditie de cucerire a Antarcticii), dar numele lui nu apare pe niciun monument funerar. Estebán imi spune ca a studiat hartile istorice ale cimitirului cu toti rezidentii lui si Popper este si el acolo…. Stia “strada”, dar nu si capela… Promite insa ca il va descoperi pe aventurierul Iuliu din Bucuresti care a dat nume romanesti unor munti si rauri din Tara de Foc…

Ne-am despartit de Estebán seara, dupa o friptura de vita argentiniana autentica… Sincer, a fost o placere, iar in urma ghidajului sau prin Buenos Aires am aflat destule lucruri interesante… si ne-a aratat locuri pe care poate nu le-am fi descoperit. Asa ca, multumesc, Estebán! Si nu gracias, pentru ca stii ce inseamna multumesc :).

Si in caz ca ajungeti prin Buenos Aires si aveti nevoie de un ghid, nu ezitati sa-l contactati pe Estebán. E un tip de nota 10, stie foarte multa istorie si mai ales este un personaj atat de interesant – argentinian care a invatat romaneste si o vorbeste neasteptat de bine… Si apropo, nu a calcat niciodata prin Romania! Puteti sa-l contactati la adresa de mal nughedu723@yahoo.com.ar

 Cu Esteban prin Buenos Aires

Buna dimineata, Esteban

In cartierul Boca pe Caminito

Parca mi-as cumpara un tricou de fotbal… dar mai degraba cu nationala Argentinei

In casa asta, acum vreo 10 ani inca locuiau mai multe familii

Senora, facem un tango ?

Calea ferata din Boca… am trecut in zona periculoasa

Pe aici, inca mai trec trenuri…

Iar in zona turistica, se danseaza tango la greu

Mafalda, fetita ale carei intrebari loveau in clasa politica

Iar Esteban ne povesteste despre Mafalda

Grafitti in La Caminito

In drum spre Bombonera… Totul pare asa pasnic si la doi pasi, poti sa ti-o iei !

La Bombonera

Ghidul stadionului lui Boca Juniors

In tribune

Aici sta galeria… bine izolata de teren

In fine, am cumparat un tricou ! Evident, cu numarul 10 Al lui Messi si al lui Maradona

Cimitirul La Recoleta… arata ca un oras istoric !

In care lumea iese la plimbare

Toata lumea vrea insa sa vada unde e ingropata Evita Peron

Dar sunt atatea monumente in La Recoleta !

Am mai vazut pomi din acestia prin jungle… cum o fi ajuns tocmai la Buenos Aires ?

Sfarsitul zilei, Esteban ne aduce in centru

 pentru o adevarata friptura argentiniana