Ce va trece prin minte mai intai cand va ganditi la Cappadocia? Banuiesc ca imaginile acelea cu sute de baloane impanzind cerul. Da, este o experienta unica, cu totul si cu totul deosebita. Dar aceste baloane sunt o gaselnita extraordinara pentru a promova o zona aflata departe de litoral sau de alte puncte forte ale turismului turcesc (cum ar fi, de exemplu, Istanbul), dar o zona cu extrem de multe locuri fascinante de vizitat – orase subterane construite de mii de ani, locuinte si biserici sapate in piatra vulcanica, fenomene naturale unice, peisaje remarcabile. In mod indiscutabil, Urgup sau Goreme ar fi fost vizitate de doar cateva suflete, dar cineva a avut o idee geniala – sa aduca niste baloane care sa survoleze incantatorul peisaj la rasarit de soare. Din cateva, baloanele s-au multiplicat la cateva zeci si mai apoi la cateva sute (in sezonul de varf), proiectand ferm Cappadocia pe harta turismului european.

Cand am anuntat Cappadocia ca fiind noua destinatie de tur din seria “Haideti cu Imperator in …”, nu a fost nicio surpriza ca locurile s-au ocupat intr-o saptamana. Cappadocia este un loc perfect pentru un weekend ceva mai lung, iar anul asta 1 Mai a picat bine – adica joi, iar vineri, oricum, nu s-a prea lucrat. Evident, si eu doream sa zbor cu balonul peste formatiunile geologice stranii de acolo, dar imi doream de asemenea mult sa le admir si de la sol… plus, ma rog, datorita pasiunii mele pentru istorie, imi doream sa descopar acele orase subterane milenare perfect camuflate, dar si urmele comunitatii grecesti, extrem de puternica prin zona, dar care a fost mutata integral, in 1924, cu ocazia schimbului de populatie dintre Turcia si Grecia.

Asa ca in dimineata zilei de 1 Mai, cam prea de dimineata (dar totusi la o ora perfecta ca sa ai cel putin jumatate de zi la dispozitie in Urgup), ne-am reunit toti 18 din grupul Explore Travel pe aeroportul Otopeni. Ca sa ajungi in Cappadocia, poti ateriza pe doua aeroporturi – Nevsehir care este foarte aproape de principalele centre turistice si Kayseri, aflat la vreo ora de mers cu autocarul de zona Cappadocia.

Exista doua optiuni de zbor – compania clasica Turkish Airlines si compania low-cost Fly Pegasus, ambele zburand si la Nevsehir, si la Kayseri. Am ales Turkish Airlines pentru ca avea preturi un pic mai mari, dar orarul este net superior. Cu Turkish in ziua plecarii, ajungeam in Kayseri la ora 11:10, iar la retur, decolam din Kayseri la 19:20, practic, avand 3 zile si jumatate in conditiile weekendulul prelungit 1–4 mai. Cu Fly Pegasus, datorita orarului mai anapoda, am fi ajuns in prima zi la 19:20 si ar fi trebuit sa decolam din Kayseri la ora 10:25, deci am fi pierdut 1 zi si jumatate. Asa ca nu a fost greu sa alegem Turkish Airlines chiar si daca era un picut mai scump.

Zborurile au fost fara incidente, la timp, totul a fost OK. Ma rog, mai putin coada interminabila la controlul pasapoarte de pe aeroportul Istanbul – Ataturk care a durat mai bine de 1 ora… ora de varf la Istanbul este de dimineata cand sosesc foarte multe curse lungi de prin Asia sau Africa si, in general, e un codoi destul de mare… dar de data asta chiar a batut orice record. Sa fi fost 1 Mai cand foarte multe tari din Europa au zi libera? Posibil.

In fine, aterizarea la Kayseri a fost lina, nici nu putea fi altfel, atata timp cat numele antic al orasului este Cesareea, asa ca nu puteau sa ma intampine altfel J. Autocarul ne astepta, astfel ca in curand rulam pe autostrazile impecabile ale Anatoliei centrale. Am avut o mica problema sa realizez ca, de facto, ne aflam in Asia. Dimpotriva, regiunea, inclusiv arhitectura, mi-a adus aminte de multe zone din Balcani, mai ales cele locuite majoritar de musulmani – albanezi, turci sau bosniaci. Peisajul verde, munti cu ceva zapada in varf (am aflat ca ar fi o statiune de schi la o ora de Kayseri), dealuri si satele dominate de minaretele zvelte ale moscheilor… Mi-am adus aminte automat de Bosnia, o tara de care mi-e foarte dor.

Am facut cunostinta cu stancile emblematice ale Cappadociei abia cand ne-am apropiat de Urgup unde urma sa dormim. Exact in centrul orasului se afla o stanca, in varful careia se afla o mica moschee sau mormant… In fine, nu foarte clar, doar forma domului imi sugera rolul religios. Insa, sub aceasta cladire, dealul perforat cu numeroase pesteri in care au trait oameni timp de secole. Am facut doar un mic stop in centrul Urgup-ului pentru a scoate bani din ATM sau pentru cateva cumparaturi si am ajuns imediat la hotelul care ne va gazdui – hotelul Tassaray.

Nu am stat foarte mult la hotel… atat cat sa-mi arunc bagajul si am tulit-o spre oras. Urgup nu este un oras prea mare, asa ca poate fi luat la picior. In vreo 10 minute am ajuns in centru, la autogara unde am dat peste cateva fete din grup la o terasa… Iar dupa ce am luat un pranz tipic turcesc, am tulit-o spre dealul care domina orasul.

Numele lui oficial este “Dealul Dorintelor”, dar nu am gasit nicaieri vreun loc pentru a presta un ritual de indeplinire a dorintelor. In schimb, in drum spre varf, am descoperit un tip de peisaj care face Cappadocia o destinatie de prim ordin… stanca vulcanica, usor de penetrat, zeci, poate sute de “apartamente”… in fata unora, mai ales a celor de la nivelul solului, in secolele din urma, mai ales in perioada Pax Ottomanica care a durat timp de secole in Cappadocia, au inceput sa apara si constructii, integrand in mod ingenios stanca, scobiturile din ea si constructiile.

Ce e important de retinut este ca Urgup a fost un oras cu o puternica comunitate greceasca. E posibil ca pana in 1924 sa fi fost majoritara, judecand dupa numarul de cladiri in paragina din zona veche a orasului, care afiseaza o arhitectura greco-anatoliana. Aici, in mijlocul Anatoliei, ca si pe coasta estica a Marii Egee, de-a lungul mileniilor au trait grecii. Comunitatea greco-ortodoxa din Cappadocia s-a ascuns prin pesteri si orase subterane in perioada iuresului musulman, dar apoi, incet-incet, a iesit la suprafata. A fost o comunitate prospera si importanta, iar calatorii occidentali care au ajuns pe aceste meleaguri au lasat marturii ale unei comunitati foarte bogate… Grecii au iesit din pesteri construind vile impunatoare, prosperand in urma negotului. Desi o parte a populatiei grecesti a fost mutata din Cappadocia in Cipru de sultanul Selim (in consecinta, o buna parte a cipriotilor de azi sunt urmasii cappadocienilor), numarul celor ramasi a fost destul de mare… O parte din greci s-au convertit insa la mahomedanism pentru a beneficia de diverse privilegii (grecii au devenit mari negustori pentru ca nu aveau dreptul sa detina pamant, privilegiu acordat doar mahomedanilor) si pana in ziua de azi unii continua sa vorbeasca greaca cappadociana desi sunt turci get-beget.

In secolul al XX-lea, grecii reprezentau circa 20% din populatia Anatoliei si probabil majoritatea in Cappadocia. Dar acest secol sangeros a adus sfarsitul acestei comunitati care traia in zona de peste 3.000 de ani din vremea hititilor – zeci de mii de greci au fost ucisi in timpul Primului Razboi Mondial, ulterior mai multi au fost deportati in desertul Mesopotamiei (ca si in cazul armenilor si asirienilor), altii au fost ucisi in timpul razboiului turco-grec din 1919–1922, pentru ca, dupa tratatul de la Lausanne, ce a mai ramas din aceasta populatie milenara sa fie stramutata fortat in actual Grecie. In urma lor, au ramas orasele subterane, locuintele din pesteri, aproape 700 de biserici sapate in piatra si pictate cu fresce similare cu cele ale noastre.

Urgup a fost un oras grecesc pana la deportare (ma rog, schimbul de populatie). Daca te plimbi pe sub dealul abrupt, descoperi locuinte lasate in paragina, unele sapate in stanca, altele “normale”, dar toate, absolut toate, incadrandu-se cumva arhitectonic cu stancile vulcanice ale Cappadociei. Unele din aceste cladiri au inceput sa fie recuperate si convertite in hoteluri de lux… In Cappadocia au aparut multe “cave hotels” – unde camerele de hotel au fost amenajate in scobiturile care au jucat rol de locuinte timp de secole. Acestea sunt in general hoteluri de lux, iar conditiile nu sunt de pestera, ci de fite… am trecut pe langa un astfel de hotel cu camerele intinzandu-se de-a lungul stancii si am aflat ca o noapte aici ar costa vreo 200 de dolari. Poate or mai fi si discounturi, nu se stie.

Am urcat si in varful Dealului Dorintelor, nu puteam sa ratez ocazia de a mai admira o panorama… atat a orasului, cat si a zonei inconjuratoare. Am trecut pe langa diverse magazine de suvenire si sus, langa cladirea religioasa musulmana, am descoperit o micuta cafenea, loc perfect de tras o shisha… pardon, o narghilea, aici, in Turcia, i se spune narghilea, dar eu cu antecedentele mele arabe…

Sfarsitul zilei l-am petrecut intr-un mod nu tocmai islamic. Traditia cultivarii strugurilor si a vinului a supravietuit plecarii grecilor. Turcii au preluat traditia si au dus-o mai departe, ajutati si de regimul antimusulman al lui Ataturk. In Cappadocia exista cativa mari producatori de vin (solul ii ajuta foarte mult), iar in Urgup exista Turasan, un producator fondat hat, in 1943. Si ca orice mare producator de vin, exista si amenajari pentru vizitatori – un showroom si turul fabricutei. In ultimii doi ani, am vazut numeroase crame, beciuri, fabrici si podgorii din Thailanda pana in Portugalia, dar nu vazusem niciuna dintr-o tara musulmana. Asa ca m-am scarpinat de 12 lire (cca 4 euro) pentru a plati pentru tur.

Ghidul ne-a deschis portile fabricii care era inchisa. Nu acum e sezonul de fabricatie a vinului, toamna este agitatie mare, apoi este lasat la invechit si din cand in cand tras in sticle. Oricum, cand am intrat pe poarta fabricii (cum altfel decat bagata in pamant) nu am descoperit ceva spectaculos, doar sentimentul straniu ca intru intr-o vinarie dintr-o tara musulmana! Erau cateva butoaie de stejar (nici nu se compara cu bulevardele de butoaie de stejar pe care i-am vazut in Basarabia!), in schimb, am descoperit o metoda de invechire a vinului cu totul si cu totul inedita – direct in turful vulcanic… Si asta chiar ca era o inovatie – invechire in butoaie de tot soiul am vazut peste tot, dar invechire in pamant direct, nicaieri… Am aruncat un ochi in micile hrube in care sta vinul. Il intreb pe ghid ce gust are… cica e vinul pur, fara sa “imprumute” din savoarea butoiului, a stejarului. Si cum in banii astia intrau si 3 feluri de vin de degustat, mi-am pus in minte ca obligatoriu sa gust dintr-un vin invechit in tuf vulcanic!

Intr-adevar, ajuns la degustare, am bagat si niste roze bun, dar am cerut obligatoriu si vin de pamant. Avea un gust nu stiu, cam sec, fara aroma aceea de butoi… nu cine stie ce, dar intr-adevar straniu si inedit… Inca o experienta pe raboj!

Se innoptase si a doua zi trebuia sa ne trezim din nou dimineata. Azi m-am trezit la 3:30 dimineata sa prin avionul, maine la 4:15 pentru balon… asa ca, dupa ce am trecut pe la hamamul din centru cu promisiunea sa revin (n-am facut-o ca n-am mai gasit doritori, iar hamamul este o experienta sociala in Turcia), am luat masa la restaurantul hotelului (aveam inclus micul dejun si cina) si am plecat la nani… Cu vise colorate sub forma de baloane :).

Nota: Am fost in Cappadocia intr-o excursie din seria „Haideti cu Imperator in …” impreuna cu 17 cititori ai blogului. Excursia a fost organizata cu ajutorul Explore Travel care mai ofera inca o tura similara in Cappadocia in weekendul lung de Rusalii. Citeste amanuntele aici.

 Imagini Urgup, Cappadocia

Aeroportul Kayseri, poarta de intrare in Cappadocia

Camera mea din hotelul Tassaray Urgup – camerele de la strada erau super OK, alea din spate, de evitat

Ma rog, privelistea nu era cine stie ce 🙂

Timpul pentru un pranz turcesc

Celebrii pereti ai Cappadociei… timp de secole, in acele gauri au trait oameni

Bine ati venit in Cappadocia !

In varful Dealului Dorintelor

Panorama orasului Urgup

Urgup-ul istoric – un mix fascinant de cladiri si stanci

Dacia 1300, poate cea mai populara masina din Cappadocia (sub numele de Renault 12)

Bantuind prin fascinantele ruine ale vechiului oras locuit de greci

Aici mai traieste cineva

Si cum arata un Cave Hotel de 200 dolari pe noapte

Moscheea a carui muezin urma sa ma trezeasca in fiecare dimineata 🙂

La vinaria Turasan, sa bem vin musulman !

1 euro = 3 lire (aproape)

Obisnuitele butoaie in care se invecheste vinul

Si asta este roca vulcanica in care se invecheste vinul de Cappadocia

Dupa tur, sa ne apucam de degustari

Noroc !

Vinuri multi-medaliate

Apus de soare la Urgup

Mama, ce m-as fi dus la hamam. N-a fost sa fie !

Turcia fara a gusta tot soiul de alune nu se poate !

 Seara in Urgup… a doua zi dis-de-dimineata, urma sa urcam in baloane !