Auzisem de la diversi cunoscuti cat de impresionati au fost dupa ce au vizitat Auschwitz-ul. Locul este coplesitor. Din pacate, in cazul meu, a fost o ploaie rautacioasa si am impartit muzeul impreuna cu alte mii de oameni. Si intr-un astfel de loc e un mare pacat sa fii manat ca o ciurda si sa bifezi cat mai in viteza. E un loc in care sa observi, sa remarci, sa simti, sa reflectezi. Si asta evident ca nu poti s-o faci fugarit ca la o cursa de atletism, cu dorinta de a bifa toate “best of”. Problema este ca la Auschwitz nu poti intra decat intr-un grup cu ghid. Chiar daca apari de capul tau, trebuie sa te atasezi unui grup. Fa “grupul”, dar la final pierde-te de grup (nu mai exista gardieni SS care sa te vaneze prin lagar). Si simte locul.

Inainte de a vizita Auschwitz-ul, am fost la Phnom Penh, in capitala Cambodgiei, intr-un liceu unde khmerii rosii au torturat si ucis de asemenea mii de oameni. Daca, la Auschwitz, asisti la un proces de productie a mortii bine pus la punct, cu indicatori si planuri, cu reguli clare, cu o organizare nemteasca, cu eforturi clare de eficientizare a muncii, la Phnom Penh intalnesti sadismul in forma lui pura, unde tortura este sofisticata si nu pare sa aiba o finalitate, exista doar de dragul de a exista. La Auschwitz, totul pare pus la punct ca intr-o multinationala – exista procese de productie, exista KPIs, exista planuri de realizat si decizii luate pe baza unei logici de fier.

Am ajuns la Auschwitz intr-o sambata ingrozitor de ploioasa de mai. Ma rog, la inceput ba ploua, ba statea, dar, cand am intrat in sit, chiar ca s-a rupt cerul de ploaie. Atmosfera era asigurata. Ghida ne-a luat in primire si a inceput sa ne povesteasca. Auschwitz-ul a fost initial un lagar pentru prizonieri polonezi cazuti in mainile nemtilor in timpul scurtului razboi in urma caruia Polonia a fost impartita intre Germania si URSS. Dar Auschwitz-ul a intrat in istorie doar in momentul in care a fost ales de conducerea Germaniei lui Hitler sa fie locul in care sa se puna in practica “Solutia finala” – lichidarea tuturor evreilor de pe continent. Asa a aparut lagarul Auschwitz–Birkenau. 17.000 de polonezi au fost expulzati din oraselul Oswiecim (Auschwitz este numele german) pentru ca in locul eliberat de ei sa fie construita o fabrica a mortii.

Se pare ca 1,2 milioane de oameni au fost detinuti mai mult sau mai putin timp la Auschwitz. 1,1 milioane dintre ei au murit. 90% dintre eiau fost  evrei, insa printre victime au fost si 150.000 de polonezi, 23.000 de tigani, 15.000 de prizonieri sovietici, precum si homosexuali, martori ai lui Iehova si alte categorii de persoane blamate de regim. Auschwitz–Birkenau a fost gandit ca un lagar de concentrare–exterminare, dar si de munca. Multi prizonieri au fost mana de lucru pentru IG Farben, conglomeratul german de intreprinderi chimice.

Intrarea se face pe sub faimoasa poarta cu citatul care a intrat in istorie – „Arbeit macht frei” – „Munca te face liber”. Totul este foarte ordonat si bine organizat. Cladiri in conditii foarte bune, mici blocuri, aliniate militareste, e drept ca are un aer mai degraba cazon decat de cartier planificat, dar se vede organizarea nemteasca.

In foste cladiri, pe unde au trecut de-a lungul vremii mii si mii de prizonieri, astazi sunt expozitii. Multe poze, multe scheme, multe povesti. Aflu ca printre deportati a figurat si comunitatea evreiasca din Salonic. Asta nu mi s-a parut foarte eficient. Sa-i iei tocmai de la Salonic, sa-i transporti tocmai pana in Polonia si acestia sa moara in cateva zile de la sosire – nu de gaz, ci de frig, pentru ca niste oameni in marea lor majoritate in varsta, neobisnuiti cu zapada si cu crivatul din iarna poloneza, imbracati ca pentru Grecia mediteraneeana, nu puteau sa supravietuiasca prea mult.

Apar imagini de la sortarea initiala. Batranii, bolnavii si copiii erau trimisi de pe peron direct in camerele de gazare. Restul, oameni valizi, erau initial trimisi la munca si lichidati dupa un algoritm bine pus la punct. Apar poze cu cozile de oameni care asteapta sa intre la “dusuri” direct dupa o calatorie indelungata cu trenul de marfa, claie peste gramada. La dusuri, ii astepta insa nu apa, ci o portie ucigasa de Zyklon B (cutii din gazul letal sunt expuse una peste alta intr-o vitrina). Zyklon B a fost laudat de conducatorii nazisti drept o descoperire importanta a oamenilor de stiinta de la IG Farben, de natura sa asigure lichidarea rapida si ieftina a unui numar cat mai mare de oameni. Pentru prima oara, Zyklon B a fost testat cu succes pe un numar de prizonieri de razboi sovietici (Conventia de la Geneva cu privire la prizonierii de razboi? A fost “respectata” cu acelasi zel atat de nemti, cat si de sovietici, dar si de americani in zilele noastre), asa ca s-a trecut la folosirea de masa.

Au fost construite patru camere de gazare (nu mai exista, au fost distruse de nazisti, cu putin inainte de evacuarea lagarului in fata trupelor sovietice care se apropiau, pentru a incerca sa “stearga” urmele). Nemtii erau foarte strangatori si incercau sa puna mana pe orice ramanea de la lichidati. Pentru a eficientiza munca, cei care urmau sa fie ucisi trebuiau sa se dezbrace la piele si sa isi puna in ordine – hainele, pantofii, alte bunuri. De altfel, in unele camere din muzeul Auschwitz poti vedea munti de incaltamite, haine si alte efecte – pana la oale de noapte si un munte de pamatufuri de barbierit! Apoi intrau in camerele de gazare unde mureau in cateva minute. Cadavrele erau sortate, li se scoteau dintii de aur (aurul dentar e totusi pretios), parul care era folosit la efecte militare (acolo unde se afla muntele de par este interzis fotografiatul in semn de respect pentru victimele al caror par este expus) si resturile erau expediate la crematorii care lucrau non-stop.

Am vizitat si inchisorile in care detinutii recalcitranti erau pedepsiti sa stea in celule atat de inguste incat nu se puteau aseza, dar si dormitoarele comune din Birkenau – unde detinutii dormeau literalmente unii peste altii.

Sfarsitul lagarului a fost la fel de tragic ca si existenta lui. Cand trupele sovietice se apropiau de lagar, Himmler a ordonat distrugerea urmelor – camerele de cazare si crematoriile au fost distruse, corpurile care nu fusesera arse, ci ingropate, au fost arse, iar prizonierii care mai erau inca in viata – circa 60.000 –au plecat intr-un mars al mortii pe jos, in conditii de iarna, spre Germania. 20.000 au supravietuit si au fost eliberati de britanici in aprilie 1945. Cativa au ramas totusi in Auschwitz unde au fost descoperiti si eliberati de trupele sovietice. Dupa eliberare, o buna parte din prizonierii lihniti de foame au murit in cateva zile. Soldatii sovietici, desi plini de bune intentii, le-a dat imediat de mancare scheletelor ambulante care inca traiau, nestiind ca, in astfel de cazuri, regimul de mancare trebuie sa aiba un curs ascendent… Ei si-au rupt din ratiile lor ca sa-i hraneasca pe nemancati, care au murit din cauza “supra-alimentarii”. Sovieticii au gasit in Auschwitz 370.000 de costume barbatesti, 837.000 de haine femeiesti si 7,7 tone de par uman.

M-am uitat pe harta deportatilor. Au fost adusi din toata Europa. Ghida a subliniat ca niciun evreu din Romania nu a fost deportat la Auschwitz. Antonescu nu i-a dat. In schimb, foarte multi au fost deportati din Transilvania ocupata de Ungaria lui Horthy. O sageata lega Clujul de Auschwitz. De altfel, cei mai multi evrei deportati la Auschwitz nu au provenit din Polonia (care se afla, surprinzator, pe locul 2), ci din Ungaria. Evident, plus Transilvania.

Am plecat din Auschwitz cu un gust amar. Kharma negativa pluteste in aer… pe un spatiu limitat au murit peste 1 milion de suflete in doar cativa ani. Pe gara din orasul modern, refacut dupa razboi, apar poze cu tineri veseli… Auschwitz-ul, adica Oswiecim in zilele noastre, incearca sa se rebranduiasca. Sa atraga turisti care nu vin pentru lagar. Sau, mai precis, si alti turisti… se pare ca lagarul de la Auschwitz are peste 1 milion de vizitatori pe an. De-a lungul deceniilor, in fiecare an veneau supravietuitorii cu fiii lor, apoi, nepotii lor. Intre timp, oficial, nu mai exista supravietuitori. Ultimul, Antoni Dobowolski, a murit in 2012, la varsta de 108 ani. A avut zile. Si inca multe, mai ales ca a fost detinut in lagare naziste timp de trei ani. Stiu ca Elie Wiesel nu a murit si a trecut si el prin Auschwitz. Ma rog, asta conteaza mai putin.

Ce conteaza este amintirea unor perioade sinistre, perioade care nu trebuie sa se repete. Din pacate insa, ele continua sa se repete… de la genocidul din Rwanda la epurarile entice din Croatia si Bosnia, trecand prin Afganistan, Palestina, Kosovo si multe alte locuri. Poate ca unii dintre noi ar trebui sa viziteze Auschwitz-ul, dar si Puscaria S-21 din Phnom Penh. Dar, din pacate, in loc sa se cutremure, cred ca mai degraba s-ar inspira… 🙁

Am fost in Polonia intr-un tur organizat impreuna cu Vivolis, cea mai noua agentie online romaneasca aparuta pe piata. In cele patru zile de tur am fost la Varsovia, Cracovia si Auschwitz, probabil cele mai vizitate localitati din Polonia.

Imagini Auschwitz

Centrul de primire turisti. Dincolo de aceasta cladire, se afla Auschwitz

Nu aia, nu aia, nu aia… parca ar fi un regulament de ordine interioara intr-un lagar 🙂

Primii pasi prin Muzeul Auschwitz

Celebrul „Arbeit mach frei”

Fostele sali cu detinuti

Adusi din toata Europa

Oamenii au devenit statistici

Cam asa erau livrati oamenii la Auschwitz

Provenienta celor deportati pentru a fi ucisi

Debarcarea la Birkenau

Trierea. Grupul din dreapta sus erau livrati direct din tren catre camerele de gazare

Cam asa aratau camerele de gazare

Ambalaje goale de Zyklon B

Nemtii strangeau tot, tot ce ramanea de la cei ucisi – aici, o mare de pamatufuri

oale

geamantane

in stanga si in dreapta, un munte de pantofi

In timp ce afara, ne biciuia o ploaie cainoasa

Intrarea in crematoriu

Aici s-au ars sute de mii de corpuri

Birkenau

Trierea incepea de pe acest peron

O placa comemorativa inclusiv in limba romana

Alte cladiri au fost distruse pentru a sterge urmele

In paturile astea „dormeau” zeci de femei

Astea erau toaletele. Timp mediu de utilizare – 30 secunde pe zi

Strada Victimele Fascismului