Nu stiu daca se intampla la fel la toata lumea, dar, pentru mine, Delta Dunarii a avut un efect de somnifer. De mult nu m-am mai trezit dupa ora 10, nici macar in weekenduri la Bucuresti. Cand m-am uitat la ceas, am crezut ca mi s-a stricat telefonul, dar asa era… era 10 si jumatate. Am coborat la masa, am luat micul dejun si apoi m-am pregatit pentru inca o zi magnifica. Cu o zi inainte, descoperisem paradisul lacurilor, bratelor si lacurilor formate de Delta, dar si o multime de pasaret, astazi urma sa vad celebrii cai din padurea Letea.
M-am imbarcat la bordul salupei Maia (botezata dupa fetita cea mare a familiei Mocanu), cu Razvan, patronul pensiunii Doi Capitani, pe post de comandant de vas, si cu Denisa si am plecat la descoperit Delta. Cei doi mai fusesera prin zona, dar demult… si chiar unele locuri aveau sa le descopere ca turisti. Asa ca, dupa nu foarte mult timp, am ajuns in comuna Letea, legata de bratul Sulina printr-o retea de brate si canale pline cu nuferi.
In Delta, toata lumea stie ca locuiesc lipovenii rusi, crestini de rit vechi, alungati din Rusia cu ocazia unei reforme religioase care nu a fost acceptata de acestia. Lipovenii au luat-o la sud (orice rus viseaza la taramurile sudice mai calde) si in cele din urma s-au pripasit prin Delta Dunarii. Lipovenii sunt probabil faimosi si prin faptul ca au dat Romaniei mari campioni la caiac–canoe, cum ar fi Ivan Patzaichin, Toma Simionov si altii, dar mixul etnic din Delta este mai complex de atat… sunt sate de lipoveni, sate de ucraineni, sate cu locuitori romani, prin Sulina au locuit si multi turci (alaturi de alte natii mai indepartate si mai intreprinzatoare), probabil si tatarii s-au aciuat pe aici, cand au fost alungati ba din Herson, apoi din Crimeea si pana la urma din sudul Basarabiei, din Bugeac.
Am tras salupa pe malul apei, in Letea, unde ne astepta o cunostinta a lui Razvan cu un mic van cu volanul de dreapta, britanic. In Letea, in ultimii ani, s-a dezvoltat o mica industrie de “safari” – turistii sunt purtati prin padurea Letea sau imprejurimi cu ajutorul unor remorci deschise trase de jeepuri, cu caruta sau in masini mai mult sau mai putin de teren.
Am strabatut satul Letea. Obisnuit cu satele din Ardeal, satele din Delta par cumva lasate mai in paragina. Nu era multa lume pe ulite si nu am vazut prea multe animale pe drum. Aveam sa descopar ca vacile satului sunt lasate cumva in stare de semi-libertate prin padure sau zone adiacente. Uneori, vin seara acasa, alteori nu. Desi casele par saracute, oricum, zonele continua sa pastreze acea arhitectura traditionala si acel aer de liniste in care timpul trece mai incet decat in orice parte a lumii.
Dupa un drum de vreo 20 de minute prin niste hartoape (ar fi fost culmea sa fi avut parte de drumuri asfaltate, s-ar fi pierdut foarte mult din sarmul locului), am intrat in faimoasa padure Letea. Faimoasa mai ales datorita cailor salbatici. Povestea cailor salbatici e simpla… in perioada colectivizarii si a mecanizarii agriculturii, comunistii au declarat sus si tare ca nu mai e nevoie de cai, caii sunt o ramasita a sinistrului trecut capitalist si ca toata lumea trebuie sa foloseasca tractoare. Sute de mii de cai au fost trimisi la abatoare in anii ’50 si ’60, dar, in Delta, li s-a dat drumul in libertate, era o bataie prea mare de cap sa-i transporti pe apa spre vreun abator din Tulcea ori alta parte a lumii. Caii s-au adaptat vietii salbatice in padure unde nu au avut parte de vreun rapitor important (doar hienele mai ataca manjii abia nascuti), asa ca s-au inmultit. Ghidul nostru zicea ca probabil sunt aproape 1.000 de cai salbatici prin zona. Acum cativa ani, niste jmekeri au decis sa faca niste bani si sa ia caii din padurea Letea sa-i duca la abator si sa faca un ban. Un cal salbatic nu se prinde prea usor, asa ca multi au fost raniti in procesul de prindere. Imaginile au socat opinia publica, a urmat un scandal enorm, marsuri plecate din Bucuresti spre Letea si jmekeria pusa la cale a esuat. E drept, dupa ce scandalul s-a stins, niste cai schiloditi au fost dusi la abator pe sest, dar cea mai mare parte din probabil unica herghelie de cai salbatici din Europa a fost salvata. Nu stiu pentru cat timp pentru ca un alt plan se coace – padurea Letea pentru a fi protejata a fost recent inconjurata de un gard zdravan, peste care nu prea se poate trece decat daca esti om, pasare sau cartita. Rangerii de la Rezervatia Biosferei sustin ca acesti cai distrug padurea iarna cand iarba se ascunde sub un strat uneori gros de zapada si atunci ataca scoarta copacilor. Justificarea mi se pare puerila. Oare de ce nu se pot da nutreturi asa cum se lasa pentru caprioare si alte vietuitoare erbivore prin alte parcuri nationale ale tarii? Cica Vier Pfoten ar contribui cu niste nutreturi, dar nu se stie ce s-a intamplat exact cu ele. Or fi ajuns la cai? Sigur! Depinde si la care cai!
Dupa ce am intrat in rezervatie, am oprit intr-o pasune, unde, la umbra unor copaci, se odihneau niste vaci… Ei bine, de cirezile de vaci salbatice din padurea Letea nu am auzit, ci doar de herghelia cailor salbatici. Am aflat ca, spre deosebire de cai, vacile sunt ale satenilor care le lasa in semi-libertate. Nu le prea mulg, in Delta, vacile sunt folosite pentru carne, asa ca vacile pot sta linistite in camp saptamani intregi … la doi pasi de vaci, cativa cai cu pielea stralucind in soare de parca aveau luciu. Ne-am apropiat, am facut poze, caii pareau complet netulburati. Doar un bou parea deranjat de incalcarea teritoriului lui, asa ca m-am gandit ca n-ar fi o idee prea buna sa te pui cu boul. Asa ca ne-am refugiat in masina, unde am continuat razboiul cu taunii J.
Am vizitat apoi stejarii multiseculari din padure, stejari grosi, cu radacini mega ramificate, amintindu-mi de acei extraordinari arbori din regiunile tropicale care par sa acapareze o suprafata imensa, pentru ca mai apoi sa descopar o alta curiozitate din aceasta Delta fascinanta – dunele de nisip! Da, desi ne aflam intr-o zona plina de apa datatoare de viata, unde verdele este la el acasa, la doi pasi de padurea Letea se afla dune de nisip ca in desert! Ma rog, nu e chiar 100% desert, dunele de nisip din Delta nu sunt acele suprafete nesfarsite lipsite de viata din Sahara, dimpotriva, au ceva verdeata, iesind de sub nisip, dar iti sugereaza desertul!
Dupa ce am topait prin desert, ne-am imbarcat din nou in masina. Era deja tarziu si voiam sa mergem si la Sulina. Dar am mai trecut de asemenea prin doua localitati – C. A. Rosetti care este si comuna, dar si un sat aproabe abandonat, Stistofca. Ulitele largi de parca erau autostrada mi-au spus ca acest sat a avut pe vremuri o populatie importanta, iar biserica inalta si incapatoare mi-a intarit aceasta credinta. Dar azi nu stiu daca or fi mai mult de 10–15 familii in tot satul. Ne-am oprit la un personaj interesant, fost profesor universitar, azi pensionar, mutat in linistea mormantala a Deltei unde s-a apucat de pictat si, evident, de agricultura.
Spre sfarsitul zilei am ajuns si la Sulina. Dupa ce am vazut sate de genul Crisan, Letea sau Mila 23, de pe pamant sau din fuga salupei, Sulina era in mod clar un oras. Bloculete socialiste aliniate la bratul Sulina, un centru plin de viata, restaurante si cateva cladiri de pe vremea cand acest oras gazduia Comisia Europeana a Dunarii si era porto-franco, atragand antreprenori din toate colturile Europei. Dar inainte de a debarca in capitala Dunarii, am mers pana la varsarea Dunarii in mare… si desi bratul Sulina se prelungeste dincolo de pamant, intrand adanc in mare, de care se delimiteaza printr-un soi de dig, prin “crapaturile” digului care la un moment dat se transforma intr-un sir lung de pietre poti observa clar ca Dunarea se afla la un pas deasupra marii… Dunarea se varsa prin mici cascade, prin ape repezi care se strecoara printre bolovani. Am trecut si pe la farul de la capatul Romaniei (si al Uniunii Europen) si am intrat in mare, in Marea Neagra. Am simtit imediat trecerea pentru ca salupa noastra a inceput sa se clatine in urma atacului valurilor marii. Am facut cateva poze si ne-am intors pe Dunarea cea linistita (comparativ cu ce am simtit pe mare).
Am debarcat la Sulina in dreptul unui restaurant unde am si mancat… evident ceva pe baza de peste si apoi am luat-o la pas pe malul Dunarii. Promenada a fost frumos amenajata, dar starea cladirilor istorice alterneaza – pentru unele cladiri (cum ar fi Primaria) s-au gasit bani, pentru altele (cum ar fi Biblioteca, lipita de Primarie) nu s-au mai gasit. Biserica construita de Carol I este intr-o restaurare continua (panoul de santier anunta terminarea lucrarilor in 2012 J), iar bisericile care nu sunt la apa nici macar nu sunt pe lista de restaurare. Pacat, pentru ca Sulina a avut o istorie glorioasa si, spre deosebire de satele din Delta cu case pipernicite, aici, turistii ar putea fi atrasi si de o arhitectura deosebita.
Cum venea apusul de soare, am taiat-o de urgenta spre Crisan. Cu salupa nu faci mai mult de jumate de ora, asa ca am putut sa prind efectiv apusul de soare pe malul din fata pensiunii Doi Capitani, din Crisan. Unde evident ca ma astepta un somn la gratar.
A doua zi dimineata am avut in fine timp sa ma plimb un pic prin sat si sa ma arunc in piscina pensiunii si undeva dupa pranz am plecat spre Tulcea. Cum am plecat, am dat telefon la destinatie unde am aflat cu stupefactie ca era sfarsitul lumii – era o ploaie de turna cu galeata, pigmentata si cu grindina atroce. Am ridicat ochii spre cer – nu il vazusem de mult asa de senin… si totusi la 40 km de noi era furtuna. Am avut totusi noroc ca nu ne-a plouat prea mult, iar furtuna se terminase la Tulcea, asa ca nu m-am facut ciciulete pana la masina. De aici, a urmat lungul drum pana la Bucuresti cu o oprire la Babadag pentru un pic de mancare si o poza cu moscheea din localitate (eu stiam ca e cea mai veche moschee din Romania, dar se pare ca aceea din Mangalia detine acest record)… Acum pot sa spun ca am fost in Delta Dunarii si am vazut cu ochii mei ca este un paradis. Un paradis pe care trebuie sa-l pastram, sa nu-l alteram, dar sa-l si vizitam… cu mare atentie insa!
Imagini Delta Dunarii
Mama, ce chef aveam de o baie
Dar era o zi dedicata unei excursii in Delta. OK, o las pe ziua urmatoare Sau pe seara
Eu, Razvan si Denisa gata de plecare
Nuferi, multi nuferi, floarea simbol a Deltei !
Debarcaderul de la Letea
Un sat din Delta
Si autostrada spre padurea Letea
Prin Letea, au aparut autovehicule pentru safari
de diverse tipuri
Ups… pai eu am venit pentru caii din padurea Letea, nu pentru vacile din padurea Letea !
Dar cand e vorba de un vitelas simpatic, uit un pic si de cai
care sunt totusi prin zona
Niste exemplare superbe
Un moment de tandrete
Inainte de cai, cele mai celebre personaje din padurea Letea erau stejarii
ca in padurile tropicale
urme de furtuna
Dunele din Letea, diversitatea uimitoare a unui eco-sistem unic
Sa ne cataram pe dune !
Nu e exact ca in Sahara, dar aproape
Biserica din Sfistoca
si case traditionale de Delta
Alti cai, de data asta ai satenilor
Biserica din Letea
In ciuda aparitiei salupelor, mai poti da la rame in Delta
La drum, spre Sulina !
„Soseaua” spre Sulina
Blocuri de Delta
Farul de la capatul Romaniei
Printre aceste pietre, se strecoara Dunarea in Mare
Dunarea maritima
Sa debarcam totusi in Sulina
Pentru un pranz binemeritat
Urmele unui trecut glorios
Apusul de soare pe bratul Sulina
e intotdeauna spectaculos
In asteptarea mamei
A doua zi dimineata, vecinii au prins ditamai somnul
La revedere, nufar frumos
Pasagerul Tulcea – Sulina
Foarte frumoși caii, însă se cuvine o corecție: hiene nu avem în România, poate șacali
În ceea ce privește caii sălbatici din Europa, mai pot fi găsiți în număr mare și prin Olanda și Polonia.
Dar si Germania se mai gaseste o specie de cai pitici salbatici !
E locul meu preferat. Cu mult drag iti recomand sa ajungi si la Sf. Gheorghe, sa-ti petreci o dupa-amiaza pe plaja aflta la cativa kilometri de sat, sa admiri spuma alba a valurilor si, de ce nu, sa asisti si la o seara de festival de film in camping, sa mananci peste fript la cantina campingului… Si daca mai reusesti si o excursie cu barca unui localnic pana la Insula Sahalin, e de vis
E ilustrarea cea mai buna a cuvantelor liniste si relaxare 