Era sa ajung in Azore acum mai bine de un an. Fusesem invitat la targul de turism din Lisabona si invitatii straini puteau ca, dupa targ, sa opteze pentru o excursie de trei zile ca sa aprofundeze frumusetile Portugaliei. Printre optiuni – nordul Portugaliei, Algarve, Madeira, Azore si cateva provincii prin centrul tarii. La Madeira si la Porto tocmai fusesem, asa ca aveam de ales intre Azore si Algarve. Azore mi s-a parut optiunea 1, dar, dupa ce am vazut ca, in trei zile, se zboara aproape zilnic, lasand cam putin timp vizitei propriu-zise, am decis sa aleg Algarve. Si bine am facut pentru ca, la nici un an dupa acea calatorie, Simona de la TAP Portugal m-a invitat din nou, de data asta in Azore. Si nu pentru trei zile, ci pentru o saptamana. O perioada, zic eu, destul de OK pentru a putea sa-mi dau seama ce si cum prin acest arhipelag indepartat.

In primul rand unde se afla Azore. Este undeva in mijlocul Atlanticului… de fapt, se pare ca e cam la mijlocul distantei dintre coasta Portugaliei si coasta provinciei Newfoundland din Canada. O pozitie extrem de strategica atat in perioada Marilor Descoperiri Geografice, cat si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Azorele au fost descoperite, pe la 1430, de catre portughezi, desi se pare ca un vas flamand le-ar fi gasit ceva mai devreme. Un arheolog portughez sustine ca a descoperit niste urme omenesti de acum 2.000 de ani, dar nu exista nicio marturie serioasa sa sustina prezenta umana in Azore. Ceea ce este cert, primii locuitori permanenti cunoscuti ai Azorelor au fost portughezii, care au venit, au destelenit pamantul si s-au apucat de agricultura. De altfel, astazi, azorenii se ocupa in special de agricultura, cu accentul pe cresterea vitelor. Oriunde te vei duce, indiferent de insula, nu te vei afla la prea mare distanta de vreo vaca. Se pare ca jumatate din branza si laptele produse in Portugalia provin din Azore, iar azorenii sunt foarte mandri de aceasta performanta.

Poate nu ati auzit prea multe despre Azore din punct de vedere turistic. Nu aveti nicio vina. Insulele Azore nu s-au pozitionat ca o destinatie turistica si nici nu au vrut sa fie o destinatie de masa. Nu sunt mai mult de 4.000 de paturi in cea mai mare insula, Sao Miguel, asa ca Azorele nu primesc mai mult de 5.000–600.000 de turisti pe an, din care circa jumatate sunt portughezi. De altfel, nici nu sunt prea multe curse spre insule – doar TAP, compania nationala portugheza, si SATA, compania aeriana a Azorelor, opereaza non-stop aici. In sezonul de varf, mai vin un Air Berlin si cateva chartere din Olanda, Belgia sau Germania si cam atat. Asta nu inseamna ca nu ai ce vedea, invata si experimenta, dimpotriva – sunt niste insule de un pitoresc aparte, cu traditii, cu un stil de viata relaxat, cu plaje si zone de trekking. Si au un avantaj enorm in lumea de azi, in care, acolo unde este ceva frumos, e luat cu asalt de milioane de turisti – nu prea exista turisti. Nu o sa ai parte decat de foarte putine autocare, doar de cateva suflete perseverente care vin sa inspire un aer curat din mijlocul Atlanticului si sa se bucure de niste locuri cu adevarat frumoase.

Sa va zic un pic si despre clima, ca e important. Daca nu ar fi atat de innorat, ar fi probabil cel mai bun loc de locuit de pe Terra. Vara, maxima nu trece de 25 de grade, iar minima nu scade sub 18 grade, iar iarna, sunt doar 4–5 grade mai putin. Atat. Nu ninge, nu e canicula. Poti sta in pantaloni scurti aproape 365 de zile pe an. Din pacate, fiind totusi in mijlocul Atlanticului, sunt foarte multi nori care survoleaza insulele cu mare viteza… asa se face ca, in decurs de jumatate de ora, poti sa ai parte de un soare superb, de nori negri sau de ploaie marunta. Iarna ploua mai mult decat vara; cat timp am fost noi, am avut parte de cateva ploi de 10–15 minute, mai degraba un soi de spray, nu chiar ploaie, ploaie!

Cum va asteptati, o sa urmeze un serial despre Azore. O sa introduc in acest serial diverse informatii necesare, asa ca n-o sa ma lungesc acum prea mult. Un singur lucru vreau sa-l subliniez si o sa-l subliniez de fiecare data cand o sa am ocazia, pentru ca am avut aceeasi prejudecata – sa calatoresti in Azore nu e scump. Stiind ca nu sunt prea multi turisti, m-am gandit ca e vreo destinatie ultra-exclusiva cu hoteluri de mega-lux si preturi astronomice. Cazare gasesti linistit la 40–60 de euro dubla, exista si youth hosteluri in fiecare insula pentru preturi inca si mai mici, iar mancarea este cu adevarat ieftina (poti iesi la 10–15 euro la un pranz). Vrei sa inchiriezi o masina? Cele mai ieftine incep pe la 20–30 de euro/zi (kilometri nelimitati), iar benzina este mai ieftina decat pe continent, pentru ca Insulele Azore sunt o regiune autonoma cu guvern, parlament si sistem de taxare propriu.

Eram pe la 3 dimineata la aeroportul Henri Coanda. Toti cei cinci care urma sa plecam in infotrip spre Azore si, evident, Simona de la TAP ca sa ne ureze drum bun J. Nu e prima oara cand zbor cu TAP-ul de dimineata. Am o relatie de tip love-hate cu zborul ala. Ma scol pe la 2 si jumatate noaptea mofluz si confuz, injurandu-l pe cel care a pus zborul la ora aia. Ajung la aeroport, urc in avion, bag micul dejun la cantatul cocosilor si ma imbunez. Intotdeauna, TAP a avut un mic dejun bun, cald si cu de toate. Apoi ma culc si dorm vreo doua ore pana cand vine stewardesa sa ma scoale ca e timpul sa aterizam. Si asa ajung la Lisabona inainte de 8 si, intotdeauna, capitala Portugaliei m-a asteptat zambind si cu un soare orbitor, indiferent de luna in care am fost acolo. Urasc ora la care decoleaza TAP din Bucuresti. Ador ora la care aterizeaza TAP in Lisabona, pentru ca am o zi intreaga inainte. Si, intotdeauna, ultimul sentiment este cel ce ramane… adica, pana la urma, e de bine.

Dupa aterizare, tusti! in metrou si, dupa schimbarea de rigoare in Alameda, am ajuns in centru, la doi pasi de gara Rossio. Imi place centrul Lisabonei. Mi-aduce aminte de prima mea vizita in Portugalia in 1999. Strazi paralele si perpendiculare, restaurante, magazine, animatie si la capatul drumului, mareata Praça de Comercio… imensul fluviu Tejo si estuarul sau atrage ca un magnet. Dar, in timp ce mergem din ce in ce mai repede, atrasi de maretul fluviu, descopar ceva interesant… Ups… se pare ca sunt vizitatori sus pe Poarta de intrare in Praça de Comercio. Vazusem ceva lucrari de restaurare anul trecut cand fusesem ultima data la Lisabona si citisem undeva ca, pentru prima oara dupa nu stiu cati ani (sau prima data in istorie, nu mai retin exact), urma sa se permita accesul turistilor sus pe poarta, pentru o privire panoramica. Si acuma, parea deschisa.

Dar, pana sa ajung acolo, fiind cu gasca, i-am urmat sa mergem undeva sa mancam. Dupa ce am verificat cateva restaurante de prin Baixa, ne-am oprit intr-un soi de carciuma – restaurant cu un aer foarte local si preturi mai joase decat la Bucuresti. Portugalia a fost intotdeauna o destinatie cu preturi mai mult decat rezonabile, iar Lisabona nu se dezminte nici ea. Dupa ce am mancat, ne-am despartit. Majoritatea voia sa frece tiparul la o cafea, mustacind la soare, eu voiam sa ma catar. Si nu am fost singur, am mers cu Radu sa ne cataram sus pe Poarta de la Praça de Comercio.

Pretul de intrare nu e piperat, doar 2 euro, si nu trebuie nici macar s-o iei pe scari… Se merge cu liftul, apoi inca putin pe scari si hop! suntem sus, langa imensele statui care domina Praça de Comercio. Portughezii au o pasiune pentru aceste panorame, ca si spaniolii (mirador), au un cuvant special – miradouro. La noi cred ca le-am zice ”punct de panorama” sau ceva similar. Oricum, e foarte frumos ce se vede de acolo… Pe de o parte, casele puse ordonat ca pe o tabla de sah in Baixa, flancata de cele doua dealuri… E imposibil sa nu iti atraga atentia dealul din dreapta cu citadela incoronand dealul, dar si cu labirintul de case din Alfama, vechiul cartier maur al Lisabonei. De cealalta parte, imensa piata unde pe vremuri se strangeau toate bogatiile Indilor si Braziliei, dar mai ales imensitatea albastra a fluviului Douro.

Dupa ce am coborat, m-am uitat la ceas. Mai aveam 90 de minute pana la ora la care am stabilit sa ne intalnim. A renuntat si Radu la alergat, dar eu nu pot sa stau, asa ca am luat-o la picior de-a lungul liniei lui 28, tramvaiul acela vintage care strabate centrul Lisabonei pana dincolo de catedrala Se… Din nou un miradouro, din nou poze de facut. Desi nu mai aveam mult, am decis sa cobor prin Alfama, cartierul ca o medina nord-africana, acolo unde fadoul este la el acasa. Ma rog, nu prea auzi fado la pranz, dar ce conteaza… hainele puse la uscat, rasucirile neasteptate ale strazilor, scari in sus, scari in jos… e drept, e ora siestei si o buna parte din Alfama doarme, dar si asa pot surprinde in viteza aerul inimitabil al cartierului.

Am ajuns in cele din urma cu un minut intarziere. A fost un tur de forta. Dar adrenalina descoperirii, de fapt, a revederii, pompase. Imi facusem turul de onoare. Maurul si-a facut datoria, maurul putea astfel sa plece spre aeroport. Nu inainte de a gusta un pasteis de 1 euro la botul calului in metrou. E drept, nu e la fel de bun ca pasteis de Belém, dar orisicat…

Am ajuns in timp-record la aeroport, am trecut rapid si prin security si, dupa o scurta pauza prin zona de food court a aeroportului, ne-am imbarcat. Urmau doua ore si ceva de zbor spre Azore, mai precis spre insula Terceira. Terceira inseamna “cea de a treia”, este cea de a treia insula descoperita din cele noua insule ale Azorelor. Desi e a treia, a jucat un rol de seama, iar orasul Angra, capitala insulei, a fost chiar capitala a Portugaliei in doua randuri. Dar sa nu anticipam… Voi avea timp de destul de povestit despre Angra. Doar sa spun ca, din pacate, norii invaluisera insula, asa ca nu am avut parte de panorama visata a aterizarii… Avionul TAP a tasnit brusc din nori, a survolat un pic insula si am aterizat pe o pista lunga, lunga, lunga, care se termina brusc in Ocean. Terceira este si gazda unei baze militare americane, provenind din razboiul rece. Se spune ca americanii vor pleca dupa decenii de prezenta aici, Azorele nu mai par sa fie la fel de strategice. Se pare ca se vor pierde foarte multe locuri de munca, baza militara fiind un contributor important la PIB-ul insulei… poate la fel de mult ca vacile baltate care ocupa cam toate campiile.

La iesirea din aeroport, ne astepta ghidul nostru Paulo… Dar despre Paulo, Terceira si ce am descoperit pe aceasta insula de 30 km/20 km (care este strabatuta de o autostrada !!!), in episodul de maine.

Am fost in Azore la invitatia TAP Portugal, compania aeriana nationala a Portugaliei care isi asteapta pasagerii “cu bratele deschise”, si a biroului de promovare turistica a Azorelor, impreuna cu alti patru bloggeri si ziaristi din Romania.

Imagini Lisabona – Terceira, Azore

Imbarcarea dis-de-dimineata la Otopeni

Si tot destul de dimineata in Lisabona

Peste tot, au aparut tuk tuk-uri pentru turisti

Rua Augusta, strada pietonala care se incheie in Praca do Comercio pe malul fluviului Tejo

Acum un an citisem ca se va putea urca sus. Ia sa vad daca s-a deschis sau nu

Dar pana atunci sa gustam ceva… niste pasteis de nata

In Lisabona, restaurantele populare nu sunt scumpe

Da, s-a deschis accesul pe poarta… Si cam asa se vede de sus

Praca do Comercio la picioarele mele

Rua Augusta

Colorate, colorate

Se, catedrala orasului

Turiste prin Lisabona… una zici ca e curcubeu

Azulejos… arta portugheza a faiantei

Peste tot, flori superbe

O privire peste Alfama

Un calator pe un acoperis

Ingustele ulite ale Alfamei

Inapoi pe Rua Augusta pentru a o taia rapid spre …

… aeroport !

Insulele Azore ne intampina cu un cer acoperit

Insulita asta are autostrada !