Khiva este tipul acela de oras pe care il iubesc. Adica un oras care parca ma transporta inapoi, in istorie, un oras compact in care nu s-au schimbat prea multe de-a lungul secolelor. Asa sunt Sighisoara si Carcassonne, Obidos si Bruges, Venezia si Dubrovnik, sau Yazd in Iran. De fapt, Khiva mi-a adus aminte de Yazd, un alt oras drag pe care il voi revedea in curand… inshallah! Si nu pot spune decat ca in continuare regret ca nu am vazut Bam, citadela iraniana facuta din chirpici distrusa de un cutremur catastrofal in decembrie 2003. Se pare ca, totusi, o buna parte din Bam va fi refacut pana in 2016, dar este evident ca nu va mai fi niciodata cum a fost. De aceea, descoperirea unor orase care pastreaza aerul si arhitectura perioadei Drumului Matasii este o bucurie pentru mine… si, iata, dupa Yazd, Iran, am descoperit si Khiva, in Uzbekistan.

Am zburat la Khiva dis-de-dimineata, cu o cursa a Uzbekistan Airways. Am plecat din mult mai linistitul terminal de zboruri interne, o cladire noua, moderna, multa marmura, cum mi-as fi dorit sa fie si terminalul de zboruri internationale. Daca in Europa, cand se construieste un aeroport, focusul este pe partea lui functionala, cu o arhitectura minimalista, dar moderna, in Asia Centrala aeroportul este una dintre acele cladiri cu care intreaga natiune trebuie sa se faleasca, un soi de palat regal al timpurilor moderne. De altfel, si aeroportul din Urgench (unde am aterizat) arata la fel – o cladire stralucitoare, multa marmura, totul sclipind in soarele ucigator al desertului. Desi era cam 8 si ceva dimineata, termometrul deja batea spre 35 de grade. Ups, deci informatiile de pe net sunt corecte. E foarte cald la Khiva.

Am sarit in microbuzul care ne astepta si care ne va purta mai bine de 1.000 de kilometri inapoi la Taskent. Soferul, un nene tadjik din Samarkand, foarte simpatic si prudent. Initial, am crezut ca mia asta de kilometri va fi floare la ureche, dar se va dovedi ca Uzbekistanul are sosele impecabile doar in centrul Taskentului. In rest, desi, pe ici, pe colo, mai sunt autostrazi, calitatea asfaltului imi aduce aminte de inceputul anilor ’90 in Romania.

De altfel, Uzbekistanul mi-a adus aminte de multe ori de Romania deceniilor trecute. Regimul politienesc strict aduce cu regimul Ceausescu. Gurile rele spun ca jumatate din populatie ar da cu subsemnatul la serviciile secrete. Evident, o exagerare similara cu cele existente in regimurile comuniste. In RDG, tara cu cel mai mare numar de informatori raportat la populatie, doar 0,70% din populatie lucra pentru STASI, aproximativ 4% din popor erau informatori si circa 33% dintre locuitori erau urmariti in mod activ. Si asta in conditiile unei societati foarte ordonate si organizate cum ar fi cea est-germana. Am mari dubii ca cifrele acestea sunt batute de Uzbekistan. Pentru ca, in definitiv, iti trebuie si un aparat imens de analizare a datelor… ca degeaba le colectezi daca nu le poti folosi.

Mai degraba insa, Uzbekistanul mi-a reamintit anii de imediat dupa Revolutie. Nu din punct de vedere politic, mai degraba din punct de vedere economic. Moneda nationala este som-ul uzbec. Oficial, rata de schimb este cam de 2.300 de somi la dolar. Neoficial, bate spre 3.000. Oficial, schimbi la banci si casele de schimb pe care nu le-am vazut niciodata deschise. Neoficial, schimbi prin bazar si la oameni pe strada… dar cu oarecare atentie pentru ca poti plati amenzi considerabile. De asemenea, cea mai “valoroasa” bancnota in circulatie este de 5.000 de somi (cam 1,66 dolari), dar se gaseste relativ rar. Principala bancnota in circulatie este de 1.000 de somi (0,33 dolari), asa ca, la fel ca pe vremuri la noi, daca schimbi vreo 40–50 de dolari, primesti o caramida de bancnote.

Magazinele au de toate, dar varietatea este destul de redusa. Daca te duci in piete, ca pe vremuri la noi, nu gasesti decat produse locale, foarte putine importuri. Evident, nu pot fi gasite decat fructele si legumele de sezon – pepeni, cirese, mere padurete. Cand am intrebat de ingrasaminte si selectarea soiurilor, am primit raspunsul pe care-l dadeam eu acum 20 de ani prietenilor veniti din strainatate: “Noi nu avem bani pentru ingrasaminte chimice. Totul e natural”. Si mai gustos, zic eu, pentru ca in pietele uzbece “life in plastic is not fantastic”… nu gasesti aproape deloc fructele cu gust de plastic care cresc in toate galantarele supermarketurilor europene si, de ceva timp, si in cele ale noastre.

Sa revin insa la Khiva. Cum am spus, am aterizat in Urgench, capitala regiunii, un aeroport ca un palat de emir, dar putin cam pustiu… aici aterizeaza doar trei curse pe zi de la Taskent si, arareori, cate un avion de Moscova sau Bukhara. Dar aeroportul este construit pentru vremuri mai calatoare… mai ales ca aeroportul de acum nu pare destul de mare pentru autoritatile locale, asa ca vor sa mai tranteasca unul langa…

Urgench este un oras modern, poarta de intrare a turistilor spre Khiva. Intre aeroportul Urgench si intrarea in orasul vechi Khiva se afla insa o linie de troleibuz, una dintre cele mai lungi din lume – 32 km (cea mai lunga linie de troleibuz din lume se afla in Crimeea, intre Simferopol si Yalta si are nu mai putin de 86 km. Dar, si asa, ultima linie de troleibuz din Uzbekistan cu cei 32 km ai sai reprezinta un record… si o posibilitate ieftina si ecologica de a merge din Urgench in Khiva.

Am ajuns insa cu microbuzul in Khiva si am oprit in fata hotelului Asia Khiva, parte a unei retele hoteliere uzbece care detine hoteluri cam prin toate orasele importante ale tarii. Cum ziceam, in noaptea precedenta avusesem parte de un concert gotic de sforaituri, asa ca decizia era luata fara posibilitate de revenire – voi dormi singur in camera, chiar daca e de platit un supliment. Intrebam la hotel si aflu ca nu mai au nicio camera – desi suntem off-season (in Uzbekistan, perioada de vara de dupa 15 iunie cand temperaturile sar de 40–50 de grade e considerata extra-sezon), toate camerele sunt ocupate… e drept, doar o aripa a hotelului e deschisa. Ma uit cu ochii mari si intrebatori la ghidul nostru, simpaticul si atotstiutorul Sanjar… “Lasa, cautam un Bed & Breakfast in oras, e OK cu tine?” Sigur, prefer pensiunile… cand aud ca o sa fie vreo 15–20 de dolari camera, mi se pare o idee geniala.

Dar, pana sa ajungem la pensiune, trebuie sa vizitam Khiva. Si, Doamne, avem ce vizita… Hotelul Asia Khiva e in afara orasului vechi, unde sunt restrictii de constructie pentru ca este sit UNESCO, dar se afla plasat exact langa zidurile de chirpici (ma rog, intarite recent cu caramizi) care au aparat orasul timp de secole de invadatori.

Khiva a fost unul dintre cele trei emirate “uzbece”. Acest hanat a fost fondat si condus de urmasii lui Genghis Han din anul 1511. Khiva este, evident, mai vechi, primii locuitori fiind persi care se pare ca au fondat Khiva prin secolul al VI-lea, dar au fost invinsi si alungati de triburile turco-mongole care au preluat controlul asupra vaii Amu Darya prin al doilea mileniu al erei noastre. Hanatul a fost fondat cu capitala in acest oras situat si el pe Drumul Matasii, dezvoltandu-se ca o capitala a zonei dupa ce Genghis Han si, mai ales, Timur Lenk distrusesera complet si ucisesera intreaga populatie din orasele Konya – Urgench (aflat la cativa kilometri de Khiva, in Turkmenistanul de astazi) sau Merv (in ambele cazuri, aproape 1 milion de persoane au fost ucise in cateva ore).

Hanatul Khivei s-a intins peste actual provincie Horezm din vestul Uzbekistanului si peste actualul Turkmenistan, care, dupa ce populatia locala de origine persana a fost ucisa, a fost locuit de triburi nomade de mongoli turcofoni (sovieticii le-au spus turkmeni). De altfel, dialectul vorbit si astazi in Khiva este aproape de neinteles de uzbecii din Taskent, dar perfect cunoscut de turkmeni… Hanatul a existat din 1511 pana in 1920 cand a fost ocupat de sovietici. De altfel, Khiva a fost ocupata de rusi inca din 1873, dar institutiile locale si hanul ramasesera in functie, iar Khiva era, de fapt, un protectorat rus. Cand sovieticii au venit la putere, l-au alungat pe han si au proclamat-o Republica Sovietica Socialista Khiva care a fost desfiintata in 1924, teritoriul vechiului hanat fiind impartit intre Uzbekistan si Turkmenistan. Astazi, Khiva se afla in Uzbekistan, la doar cativa kilometri de granita turkmena.

Am intrat in Khiva pe una dintre cele patru porti ale orasului… si imediat am pasit intr-o lume din O mie si una de nopti… desi doar putine suflete bantuiau prin cetate, imi imaginam caravanele nesfarsite cu camile ducand poveri valoroase intrand pe aceasta poarta si oprindu-se la numeroasele caravanseraiuri din oras. Desi in dreapta se intrezarea o cladire superba, era imposibil ca privirile sa nu-mi fie atrase de o cladire ca o fundatie de minaret, tapetata in faianta albastra, stralucind in soare… arunc o privire in Lonely Planet si descopar ca e vorba de minaretul Kalta Minor… constructia a fost inceputa de hanul Mohammed Amin care voia sa construiasca cel mai mare minaret din lume, planul fiind ca din varful lui sa fie vazuta chiar si Bukhara, aflata la 500 km distanta! Inceputul a fost facut, dar noul palat al Babilonului nu a mai fost construit pentru ca hanul a dat coltul in 1855, la patru ani de la demararea constructiei. Iar hanul urmator nu a avut planuri atat de ambitioase, abandonand minaretul la nivelul la care era.

Cum ziceam, in vecinatatea minaretului neterminat se afla o imensa medresa, o scoala islamica, una dintre extrem de multele construite in intreaga zona. De altfel, orasele de vaza ale Asiei Centrale au fost niste centre intelectuale de prim ordin, dovada si zecile de medrese pe care le-am gasit in fiecare oras. Medresele sunt, in general, scoli islamice in care in zilele noastre se studiaza aproape exclusiv Coranul, dar, pe vremuri, erau adevarate universitati in care, pe langa Coran, se studiau si stiinte precum matematica, astronomia, istoria etc. etc. Ei bine, intr-o astfel de medresa, construita tot de Mohamd Amin Khan, baiatul cu minaretul, se afla un hotel numit Orient Star. Practic, dormi intr-una din chiliile studentilor, dotate, evident, cu tot confortul modern – baie, televiziune, paturi… totul intr-un peisaj de Seherezada!

Dupa prima luare de contact cu vechea cetate, Sanjar ne-a dus la Ark, vechea resedinta a hanului, un adevarat oras in oras. Inainte de a intra prin somptuoasa poarta a palatului hanului, Narcisa s-a impodobit cu o basma uzbeca… tinuta femeilor uzbece, chiar si cea traditionala, este departe de negrul auster al Arabiei… desi acopera o buna parte din corp dupa preceptele islamice, este super colorata, pentru gustul europenilor, fiind aproape kitsch. Dar ce conteaza… kitsch sau ne-kitsch, este o chestiune de perceptie. Poate, pentru noi, hainele uzbecelor par ca niste halate de spital in culori stridente, dar, pentru ele, asta este traditia… si, sincer, atata timp cat sunt colorate si vesele, ce mai conteaza croiala.

Am intrat in Ark unde, evident, primul popas l-am facut la moscheea superb ornata cu faianta alb-albastra. Ce am descoperit in Uzbekistan este ca in fiecare obiectiv turistic, vei gasi localnici (in general, femei) care vand diverse suvenire, in general facute de ei. In Khiva, spre stupefactia generala, produsul local cel mai ofertat sunt niste… cipicei din lana! Sanjar spune ca e traditional pentru Khiva. Alooo, domnu’, dar afara sunt 41 de grade si inca nu e pranz… “He, he”, zambeste ghidul. “Pai, aici iarna se ajunge si la minus 20 de grade. Si e multa zapada, desi e desert!”. Si noi care ne plangem de diferenta dintre iarna si vara! Bantuim printre diversele cladiri, vedem si sala tronului (tronul de argint a fost saltat de rusi in secolul al XIX-lea si poate fi gasit la Ermitaj! Nu numai noi am fost deposedati de aur si obiecte pretioase de catre rusi!), ci si locul unde hanul isi ridica iurta in timpul verii! Hanii din Khiva nu mai erau de mult nomazi, dar genele si traditia le cereau sa locuiasca in iurta si asta si faceau… radicand o iurta in mijlocul palatului!

Am luat apoi la pas celelalte madrase ale orasului, o succesiune de curti interioare, incredibil tapetate cu acea faianta albastra care iti ia ochii. Aproape fiecare cladire este de o frumusete aparte. Pana la urma, doborati de caldura de dupa pranz (cred ca am sarit relaxat de 44 de grade la umbra), colegii mei de expeditie au optat sa se refugieze in aerul conditionat de la hotel. Dar eu eram mult prea incantat de ce vedeam, in plus, tin destul de bine la caldura… asa ca, in timp ce Sanjar ii ducea la hotel, eu m-am catarat in cel mai inalt minaret din Khiva pentru o privire panoramica – in minaretul Islom-Hoja cu o inaltime de 57 de metri, este cel mai inalt minaret din Uzbekistan! Si, intr-adevar, am avut parte de o panorama cu adevarat incredibila… Khiva merita, merita, merita vazuta!

Pana sa cobor, Sanjar era deja inapoi si urma sa mergem la bed & breakfastul de care povestise. Asa ca, dupa ce am bantuit putin prin labirintul din zona locuita a cetatii Khiva (mai sunt inca 2.700 de locuitori in orasul vechi care se pare ca vor fi evacuati pentru ca intreaga Khiva sa devina un loc de joaca exclusiv pentru turisti), am ajuns la Mirzaboshi, cea mai veche pensiune din Khiva, care si-a deschis doua locatii… eu am stat in varianta noua, ceva mai luxoasa, cu o curte interioara ca de caravanserai, cu o camera mare si spatioasa, o baie curata si internet care mergea chiar bine. Totul la 20 de dolari pentru o camera single. Super oferta!

Am revenit prin oras unde am bantuit cateva ore pana la ora la care se stabilise adunarea la Khiva Asia. In acest timp, pe langa plimbarile alandala pe ulitele vechii cetati a Drumului Matasii, am descoperit si un loc sfant pentru khiveni – mausoleul lui Pahlavon Mahmoud, poet, filosof si luptator care a devenit un soi de sfant al Khivei. Se pare ca a ajuns la rang de sfant mai ales datorita muschilor si mai putin datorita creierului, invingand pe cei mai buni luptatori ai Indiei si Persiei, eliberand din sclavie pe khormieni. Am platit 5.000 de somi intrarea, m-am descaltat si am intrat in mausoleu. Daca toate celelalte moschei si medrese din oras si-au pierdut rolul religios, astazi fiind doar muzee sau hoteluri, mausoleul lui Pahlavon este un loc sfant – femei in halate multicolore, desculte se rugau in fata sicriului sfantului… o rugaciune parca mai putin spectaculoasa decat cea din Peninsula Araba cu ploconeli, dar parca ceva mai onesta si profunda.

Am descoperit ulterior, cu ajutorul lui Sanjar, si “Moscheea de Vineri” – Juma Mosque, o hala imensa, sprijinita in nu mai putin de 218 coloane de lemn frumos sculptate, unele sprijinind tavanul tocmai din secolul al X-lea, adica de mai bine de 1.100 de ani! Nu e greu sa-ti dai seama care sunt aceste coloane super longevive.

Seara am petrecut-o pe o terasa in centrul Khivei. Era asa de liniste si pace. Un oras dragalas pe care l-am indragit imediat. Un oras molcom in a carui atmosfera sau kharma nu mai ghicesti ca aici s-a suferit destul de mult – Khiva a fost cunoscuta ca fiind mama targurilor de sclavi din toata Asia Centrala, pe aici fiind vanduti sute de mii de sclavi si sclave capturati din toata zona – blonde cu codite rapite de triburile turkmene din asezarile rusesti, persani intelepti, turco-tatari, oricine care avea ghinionul sa se intalneasca cu luptatorii turkmeni aveau nesansa sa fie torturati si apoi vanduti in piata cea mare de sclavi si sclave din Khiva… piata de sclavi a fost sursa bogatiei Khivei spre finalul hanatului, dar si cauza prabusirii – armatele tariste au ocupat hanatul si datorita numarului mare de rusi si rusoaice capturati pentru sclavie si vanduti in Khiva.

Noaptea, m-am pierdut pentru cateva minute pe ulitele cartierului inca locuit din vechea Khiva. Ca intotdeauna, locuitorii din Khiva nu au prea multe mobile… dorm pe jos, iar patul se afla de cele mai multe ori afara, in fata usii, folosit mai mult pentru luarea… mesei! Dar daca uzbecii din Khiva continua sa doarma pe covoare ca intotdeauna, in schimb, nicio casa nu poate exista fara un televizor… urmarind vreun meci de la Cupa Mondiala din indepartata Brazilie…

Am fost in Uzbekistan la invitatia agentiei de turism uzbece Dolores la initiativa agentiei Explore Travel si cu sprijinul companiei nationale Uzbekistan Airways.

Imagini Khiva, Uzbekistan

Bine ati venit la Urgench !

Orasul nu arata rau, dimpotriva

Un fragment din linia de troleibuz Urgench – Khiva

Orasul vechi este inconjurat de ziduri

Moda la uzbece… vesela si colorata

Harta Drumului Matasii. Uitandu-ma la ea, tot imi vin niste idei 🙂

Avem si turiste stylish. Evident, de la maica Rusie

Principala poarta de intrare in cetatea Khiva

Si nimeresc direct intr-un alt timp 🙂

Sunt 40 de grade ! Cine sa cumpere asa ceva ???

Minaretul Kalma Minor… din varful lui ar fi trebuit sa se vada Bukhara 🙂

Monumentala intrare in medrasa transformata in hotel

Curtea interioara ca in 1001 nopti

Camerele sunt in fostele chilii ale invataceilor. E drept, un pic modernizate 🙂

Mama, mama, ia s-o facem pe Narcisa frumoasa !

Intrarea in Ark, orasul din oras, complexul locuit de hanii din Khiva

Moscheea hanului

Iar aici, vara, hanul isi monta iurta 🙂

Panorama Khivei de la palatul hanului. Ce minaret inalt, e musai sa ma urc in varf !

Vanzatoarea de suvenire… mai face un ciorap pana apare vreun client

Botosei de lana la 42 de grade ? Buni iarna cand pe aici se ajunge si la minus 20 !

La pas prin Khiva – o fosta medrasa transformata in muzeu

Bulevardul principal

Moscheea – mausoleu

Ora mesei … intr-un caravanserai

Tot s-a retras lumea din cauza caldurii, e timpul sa ma urc sus in minaretul Islam Hoja !

Cred ca scarile sunt cele originale 🙂

Khiva vazuta de sus… o minune !

Poarta sudica a orasului

Hotelul Asia Khiva… la doi pasi de zidul de aparare

Inteleg de ce Khiva este sit UNESCO

Coloanele de lemn multi-seculare din Juma Mosque

Intrarea in Mirzaboshi B&B – ca o intrare intr-o casa obisnuita

Curtea interioara

 Camera mea

Iar daca ma catar pe cladire, vad si orasul 🙂

Din nou, la plimbare prin Khiva

Mausoleul Pahlavon Mahmoud

la mormantul caruia localnicii se roaga

Poarta estica a orasului… aici era targul de sclavi

Uraaaaa !

Khiva by night….

 Intrarea in Ark