Sincer, cand am sosit in Uzbekistan, in mintea mea, Samarkand era orasul-vedeta. Singura imagine care o aveam in minte era cea a pietei Regestan, acea piata unde stau in fata trei cladiri imbracate in faianta albastra si pe care multi o descriu drept cel mai frumos loc din Asia Centrala. Inclusiv cartea “sfanta”, Lonely Planet-ul. Asa ca am fost putin descumpanit sa aflu de la uzbecii care i-am intalnit ca cel mai frumos oras din Uzbekistan ar fi Bukhara mai degraba decat Samarkand. Ma rog, am savurat Bukhara, mi-a placut la nebunie Khiva, am ramas vrajit de Samarkand… e greu de ales.

Samarkand are o poveste multi-milenara, probabil mai lunga decat oricare alt oras din Uzbekistan. Exista pe vremea lui Alexandru Macedon care l-a cucerit si a continuat sa fie un centru de cultura, negot si putere pana la venirea mongolilor lui Genghis Han care a ravasit o buna parte din oras si a transformat multi locuitori in sclavi. Orasul nu a fost refacut cu adevarat decat sub Timur Lenk care l-a ales drept capitala, aici aducand toate bogatiile, dar si toti artizanii din teritoriile ocupate. Daca Timur a ucis intreaga populatie a unor orase cum ar fi Bagdad sau Damasc, in schimb, toti ce se pricepeau la constructii scapau si erau trimisi la Samarkand. Caravane intregi de elefanti au carat munti de marmura din India pana la Samarkand pentru marile moschei construite de crudul cuceritor. Perioada de aur timurida a orasului s-a incheiat in jur de 1500 cand dinastia Shaybanida i-a alungat pe urmasii lui Timur (acestia aveau sa fondeze Imperiul Marilor Moguli in India care a rezistat pana in 1858) si au mutat capitala la Bukhara, orasul decazand incet, incet, gravitand in jurul orasului Bukhara. Pentru mai bine de 100 de ani, Samarkandul a fost abandonat cu totul. De abia dupa 1868 cand rusii au sosit in regiune, Samarkandul a putut sa renasca. Au facut si rusii astia un lucru bun. Dupa ce au venit sovieticii, Samarkand a fost proclamat capitala noi infintatei RSS Uzbeca (sovieticii au dorit sa evite ca vechile capital Khiva, Bukhara sau Kokand sa fie capitala noii entitati statale), dar dupa doar 5 ani, capitala a fost mutata la Taskent. Poate asa Samarkandul a scapat de modernizarea obligatorie a capitalei, iar tezaurul sau de monumente nu a fost afectat… In plus, sovieticii chiar au bagat multi bani in refacerea mederselor si moscheilor din Samarkand in scop turistic… in momentul cuceririi, multe cladiri erau intr-o stare jalnica.

Am plecat in cucerirea orasului, evident pe jos. De la Hotel Registon, am plecat initial cu masina pana la primul mega-monument mausoleul Gur-E-Amir, locul unde sunt ingropati marele Timur, principalul sau sfatuitor si doi dintre fii lui. Fara a avea dimensiunea cladirilor din Sharhisabz, moscheea Gur-E-Amir seduce prin culori, prin geometrie, prin frumusetea faiantelor. Cum ziceam, nu este imensa, nu este sfidatoare, nu te striveste, deci mi-a placut din prima. Pacat ca soarele batea din spatele cladirii si inca cu forta. Am intrat in interior. Pietrele de mormant sunt modeste… doar o bucata de marmura fara nici un arabesc… Se spune ca atunci cand aventurierul pers Nadir Shah a cucerit Asia Centrala, a decis sa ia cu el piatra de mormant al lui Timur. Dar odata ce se departa de Samarkand, ghinioanele se tineau lant culminand cu imbolnavirea grava a fiului sau. La sfatul unui intelept, piatra de mormant al lui Timur a fost returnata la Samarkand, si, evident, fiul lui Nadir s-a insanatosit.

Cea mai interesanta poveste este insa al dezhumarii lui Timur de catre antropologul sovietic Mihail Gherasimov. Acesta se specializase in reconstructia fetelor personalitatilor istorice, evident, dezgropandu-i. Inainte de a se apuca de lucru (printre cei carora le-a “reconstruit” fizionomia s-au aflat Ivan cel Groaznic sau Iaroslav cel Intelept), Stalin l-a testat, cerandu-I sa-I reconstruiasca fata cuiva pe care Stalin il cunoscuse personal, dar murise de ani buni. Gherasimov l-a reconstruit perfect, asa ca a primit mana libera. Printre “clientii” lui – Timur Lenk ! Se spune ca atunci cand a fost deschis mormantul lui Timur (care se afla de fapt intr-o cripta, sub piatra sa funerara), arheologii au descoperit un inscris care prevestea ca o forta mai mare decat a sa (al lui Timur) se va arunca asupra neghiobilor care ii vor tulbura somnul cel de moarte. Era data de 21 iunie 1941. A doua zi, Adolf Hitler si aliatii sai atacau Uniunea Sovietica. In ciuda razboiului, Gherasimov si-a continuat lucrul si dupa vreun an si ceva era gata – acum toata lumea putea sa stie cum arata Timur – o fata tipic mongola cu ceva vagi trasaturi ariane. La ordinul lui Stalin, Timur Lenk a fost reinhumat urmandu-se ceremonialul musulman de ingropare pentru capetele incoronate. O zi mai tarziu, la Stalingrad, incepea operatiunea Uranus care urma sa schimbe soarta celui de-al doilea razboi mondial.

Am stat mai mult timp in interiorul mausoleului. Pe langa linia perfecta a arabescurilor de pe pereti, am putut observa grupurile de turisti uzbeci care veneau, se fotografiau si apoi se rugau. Timur e un sfant pentru uzbeci… chiar daca a ucis 17 milioane de oameni !

Pe langa mausoleu, se afla un cartier “normal”, traditional de case. Nu, nu arata saracacios, nu e murdar, casele sunt chiar OK, strada e cam cu gauri sau cu santuri, dar nici pe departe nu il poti caracteriza ca pe un loc mizer. Ei bine, cum ordinul de partid si de stat a fost ca Samarkandul va fi cartea de vizita turistica a tarii, aceste locuri trebuiau nu neaparat sa dispara (probabil, unele au fost rase mai demult), dar ascunse… asa ca toate zonele turistice ale Samarkandului sunt despartite de niste garduri lungi de cartierele obisnuite ale orasului… daca nu esti atent, nici nu observi acest lucru… gardurile sunt vopsite frumos si par mai degraba cladiri…

Am taiat drumul printr-un astfel de cartier, pe aici sunt concentrate cateva Bed & Breakfast ca cele din Bukhara si Khiva, unele minunate si intr-un final, am ajuns in piata-magnet, piata minunata care atrage atata lume in Uzbekistan … Piata Registan (sau Registon in uzbeca… acestia de multe ori schimba “a”-ul cu “o” – Tashkent e Toshkent, Registan e Registon. Apropos, Registan in tajika inseamna “Loc nisipos” :).

Imaginati-va o piata mare, vasta, fara a fi insa gigantica. Pe cele trei laturi ale ei, se afla niste cladiri absolut superbe, cu acele fatade monumentale, tapetate de sus pana in jos cu faianta albastra. Atunci cand ajungi prima oara in fata acestei piete, nu poti sa nu cazi in contemplarea ei … cu aparatul de foto in mana sau nu.

Uitandu-te la poze, ai avea senzatia ca aici se intalnesc trei moschei. Ei bine, nu sunt moschei, cele trei cladiri au fost de fapt medrese, universitati celebre in toata lumea islamica, unde timurizii au adus cei mai buni profesori (cu japca sau nu). O luam gospodareste. Mai intai medresa din dreapta (Sher Dor – a Leului). Este faimoasa datorita imaginilor nu prea islamice de pe fatada … apare figura unor tigri (ma rog, ar fi trebuit sa fie lei, dar n-a iesit) si un soare… sunt simboluri zoroastriene care cum necum au devenit si simboluri Shiite. Populatia din zona a fost in general sunita, dar regele care a construit avea niste aplecari spre shiism… si a vrut s-o spuna sus si tare. Urmatoarea medresa, cea din fund i se spune Tilla-Kari (sau “acoperita in aur”) unde interiorul partii sfinte, moscheea a fost placata in aur. Nu stiu cat aur mai e acuma, dar in mod cert, interiorul straluceste precum mult prea doritul material. Dar cea mai interesanta parte a moscheeii mi s-a parut mica expozitie de poze din perioada pre-sovietica a Samarkandului – cu medresele partial cazute, cu fatadele stricate si cu un bazar imens care se intindea din medresa in medresa.

Ultima cladire, cea din stanga este si cea mai veche, a fost construita de Ulugbek, nepotul si urmasul lui Timur Lenk. De fapt este medresa cea mai veche, celelalte doua fiind construita din dinastia urmatoare care i-a alungat pe timuriza si care a dorit sa arate ca si ei pot construi ceva inca si mai “tare”. Aici, l-am descoperit pe Ulugbek, imparatul-astronom. Daca pasiunea lui Timur era sa vada oameni ucisi, mult sange si munti de capete de om, Ulugbek a fost un tip mult mai pasnic. In lunga sa domnie (1411 – 1449), Ulugbek a mentinut pacea, a incurajat artele si mai ales studiul. El insusi a predate matematica in medrasa construita de el unde pe langa Coran se studia, desigur si astronomia (pasiunea imperiala), filozofia si poezia. Ulugbek a calculat cel mai corect cat dureaza un an (doar Copernic l-a corectat cu cateva secunde un secol mai tarziu) si a compilat o lista de aproape 1000 stele. Prestigiul sau a ajuns pana in Europa unde timp de secole a fost vazut ca unul dintre cei mai importanti astronomi. Ca om de arme a fost insa relativ slab, pierzandu-si puterea intr-un razboi civil si fiind pana la urma decapitat de fiul sau cel mare care ii dorea tronul. Va fi reabilitat de nepotul sau care i-a adus ramasitele in Samarkand pentru a se odihni langa bunicul sau, Timur Lenk, fiind si el descoperit si “reconstruit” de Gherasimov. E foarte diferit de bunicul sau, trasaturile sale mongoloide fiind estompate de mama si bunica sa cu ceva mai mult sange arian.

Moscheea din medresa Ulugbek este singura operationala din piata, asa ca a trebuit sa ma descalt. Dar si asa, in moschee, mai degraba gasesti un muzeu dedicat astronomului Ulugbek si mai putin celor sfinte. De altfel, in perioada sovietica, Ulugbek a fost net mai promovat decat Timur ca fiind un mare astronom… Functia sa oficiala de emir sau lider al marelui stat timurid era pusa in umbra :).

Am iesit ametit din piata. Intr-adevar, este una dintre cele mai frumoase piete din lume. Este cu adevarat magnifica. Asa ca dupa un pranz rapid intr-unul din blocurile de langa piata (sovieticii au tras un bulevard cu blocuri in zona pietei, dar Slava Domnului, blocurile nu sunt inalte, asa ca nu “zgarie” privirea celor care viziteaza Registanul) si apoi am plecat mai departe pe strada Tashkent.

Complet sterilizata in ultimii ani, strada Taskent este azi o strada pietonala, dar fara caracterul comercial din marile orase europene sau asiatice. Pur si simplu te plimbi, e umbroasa, mai gasesti cateva mici magazine de suveniruri si cel mai faimos restaurant de inghetata din Samarkand. Dar la capatul ei, se gaseste cealalta moschee impresionanta al lui Timur – Bibi-Khanym. A fost probabil cea mai mare moschee din lume in aceea perioada si este cu adevarat impresionanta. A fost construita ca o surpriza de catre nevasta chinezoaica al lui Timur cat timp el bantuia prin lume si taia capete si a fost finalizata cu putin inainte de moartea sa. Evident si aici e o legenda cum ca arhitectul ar fi cerut ca in schimbul cladirii s-o sarute pe Bibi-Khanym, iar in proces, a muscat-o. Timur a descoperit si evident i-a taiat capatana. Se pare ca este doar o legenda. Primul arhitect a fost intr-adevar executat, dar nu pentru ca i-a sarutat nevasta, ci pentru o mai umana delapidare de marmura adusa cu greu tocmai din India. Oricum, moscheea a fost construita in doar 5 ani cu foarte mari eforturi.

Am intrat in curtea imensei moschei. Din pacate, e inchisa, dar si asa, ramai uimit de dimensiuni. A fost reconstruita de sovietici pentru ca un cutremur o afectase puternic, dar reconstructia nu e inca terminata. In schimb, uzbecii nu vin neaparat pentru cladire si pentru incredibilele ei faiante, ci mai degraba pentru un mare stativ de piatra pe care secole de-a lungul s-a aflat cel mai vechi Koran din lume, luat ca prada de razboi de Timur Lenk din actualul Irak. Acest pretios Koran a fost luat de rusi din Samarkand dupa ce l-au cucerit si dus la St. Petersburg, dar Lenin l-a retrimis in Uzbekistan ca un semn de bunavointa. Acum Koranul se afla la Taskent, dar imensul stativ din piatra e la Samarkand. Si pe sub el trec femeile care doresc sa faca copii. Iar uzbecele vor multi copii !

Dupa ultima moschee, ghidul ne-a deschis o usa secreta, un soi de poarta stelara care ne-a catapultat din lumea perfecta, linistita, plina de verdeata a Samarkandului turistic in lumea reala a Samarkandului traditional – aici am gasit o brutarie care mirosea a paine calda de la o posta, moschei umile, dar vii, si intr-un final sinagoga din Samarkand, care cu greu mai gaseste 10 oameni in fiecare sambata sa vina sa se roage. Iar Samarkandul, ca si Bukhara a fost caminul a zeci si sute de mii de evrei pana in 1990 ! Rabinul, un tip in trening ne-a deschis sinagoga si ne-a povestit de perioada ei de glorie cu un aer trist. Chiar daca vorbea in rusa, o limba care uneori pare foarte melancolica, Rabbi Yusuf Fakar era trist, avea aerul omului care ramane sa stinga lumina dupa o comunitate care a trait aici 1500 de ani, a numarat sute de mii de oamenii si a creat cea de-a treia limba evreiasca alaturi de ivrit si idis – evreiasca de Bukhara, o limba similara cu farsi, limba persilor.

Credeam ca vazusem totul, dar nu era asa ! Ce putea sa ma mai impresioneze dupa Registan, cea mai mare moschee si mausoleul lui Timur ? Ei bine… cimitirul Shah-i-Zinda, unde, cocotat pe un deal, am descoperit o incredibila alee de capele, una dupa alta cu cele mai incredibile jocuri de faianta din lume… Soarele apunea, lumina era molcoma si se strecura printre aceste structuri de o frumusete rara. Si atunci, acolo, am rezolvat dilema care o aveam … da, Samarkand este coroana de diamante a Uzbekistanului ! Dupa ce am vizitat aleea cu aceste mausolee extraordinare, am ajuns si in zona “normala”, a contemporanilor care se odihnesc nu de secole, ci de cativa ani, maxim cateva decenii. Si aici, am avut un soc… pietrele de mormant musulmane sunt in general simple, fara poze, eventual cu numele si un pic din biografia decedatului. Ei bine, aici, in Samarkand, pietrele de mormant nu seamana cu cele din Cairo, ci mai degraba cu cele din Lvov si Cernauti … ! Adica seaman mai degraba cu cimitire catolice si ortodoxe – pietre funerare mari, din marmura cu poza decedatului la loc de cinste… Unde e interdictia musulmana a reprezentarii umane ? Inca o dovada ca religia musulmana in Uzbekistan nu are nimic de-a face cu tabu-urile Afghanistanului vecin. Apropos, Afghanistanul era la vreo 350 km de aici. Dar parca era la jumatate de lume distanta.

Am mai vizitat apoi o fabrica de hartie Meros unde se produce “silk paper” din coaja de dud. Stravechea traditie a fost reinviata de fratii Mukhtarov, iar hartia este produsa manual. Dar sincer, eram cam terminat. Trecusem printr-o sarabanda de locuri absolut uluitoare, nu mai puteam “digera” altceva. Dar si asa, am ramas uimit sa vad camasile facute din hartie de coaja de dud si dedicarea acestor artizani pentru renasterea unui mestesug demult uitat.

Finalul zilei a fost unde altundeva decat la un restaurant din zona noua, ruseasca a orasului. Galagia si muzica (in cladire era o nunta, noi am stat in terasa) m-a trezit un pic din reverie, dar nu complet. De abia asteptam patul moale din hotelul Registon. Unde realizam cu parere de rau ca urma ultima zi din Uzbekistan…

Am fost in Uzbekistan la invitatia agentiei de turism uzbece Dolores la initiativa agentiei Explore Travel si cu sprijinul companiei nationale Uzbekistan Airways.

Imagini Samarkand, Uzbekistan

Buna dimineata din hotelul Registon

Nu se putea sa nu fie o statuie de-al lui Timur si in Samarkand

Mausoleul Gur-e-Amir, aici este ingropat Timur Lenk

O varianta vizibil infrumusetata a lucrarii lui Gerasimov

Interiorul – cu adevarat fastuos

Aici se afla pietrele de mormant ale lui Timur (cea negra), fiilor si a invatatorului sau

Turiste uzbece la mormantul lui Timur

Cartierele vechi din Samarkand. De ce le-o fi rusine autoritatilor cu asa ceva ? Mi se par super ok !

Aici locuieste un veteran al celui de-al doilea razboi mondial

Piata de paine

Blocurile urate sunt ascunse dupa garduri… iar calcanul e pictat impecabil

Si, in fine, the one and only – REGISTAN !

Una din cele trei medrese din Registan – Sher Dor sau a Leului

Niste imagini tabu pe fatada – reprezentare de animale si umana in soare… Ma rog, tigrii aceia sunt lei, iar soarele-om are radacinile in zoroastrianism, religie dominanta in zona inainte de venirea Islamului

Curtea interioara de la Sher Dor

Intr-una din camarute, o expozitie de instrumente muzicale traditionale

si o demonstratie a unui rapsod popular uzbec

Urmatoarea medresa – Tilla Kari, medresa placata in aur

E vorba, desigur, de interior

Ultima si cea mai veche medresa – construita de Ulugbek, sultanul – savant

Partea de moschee

Are trasaturi mai ariene decat bunicul sau. Pare un sah persan mai degraba

si expozitia dedicata lui

Registan, unul dintre cele mai impresionante spatii din lumea islamica

Evident, a urmat pranzul la parterul unui bloc de langa Registan

si cel mai faimos loc de cumparat inghetata din Samarkand

mmmm… bune

Toshkent Street, complet refacuta si transformata intr-un soi de parc in mijlocul orasului

Impresionanta moschee Bibi-Khanym, cea mai mare din lume cand a fost inaltata

Va dati seama cat de mare era Coranul acela.

In spatele acestui gard, Samarkandul „real”

Din nou, nu pot spune ca arata rau. Dimpotriva !

O brutarie in plina activitate

Livrarea painilor se face cu un mijloc de transport original

Am ajuns si in cartierul evreiesc

Unde Rabii Yusuf Fakar ne prezinta povestea sinagogii

si ne arata cartile sfinte.

Pana si streasinile au elemente de branding

Viata de zi cu zi prin Samarkand… sex & the city

In fine, cimitirul din Samarkand, Shah-i-Zinda

Urc spre aleea mausoleelor

O alee absolut uimitoare

Despre cooperarea romano-uzbeca in domeniul pozelor

Reverie telefonica

Si partea obisnuita a cimitirului

Cum e cu reprezentarea chipurilor umane in Islam ?

Un mestesug stravechi din Samarkand reinviat recent – producerea de hartie din coaja de dud

Camasa din hartie

Echipamentul de productie … foloseste energie hidro

Sfarsitul unei zile incantatoare

 la pas, prin cartierul rusesc.