Ziua precedenta fusese cu totul si cu totul speciala. E drept, soarele a ajutat enorm, dar panoramele extraordinare si experientele variate (de la mancarea gatita in pamant pana la vizitarea singurei plantatii de ceai din Europa) ma faceau sa astept cu drag ultima zi de Azore. In plus, mai era si festa din Ponta Delgada. Daca ratasem taurii din Terceira, barem festa din Ponta Delgada sa n-o pierd. Ghidul concentrase mai multe lucruri de vazut in prima zi pentru ca in ultima zi sa avem timp de festa. Si simteam cumva ca si el si-ar fi dorit sa fie in Ponta Delgada si nu sa umble pe coclauri.

Cea mai mare parte a zilei urma sa o petrecem in zona Siete Cidades, probabil cel mai impresionant vulcan din Azore. Daca primiti vreodata o vedere din Azore, cele mai mari sanse le aveti sa fie Siete Cidades si asta datorita a doua lacuri, practic lipite unul de altul, dar care au culori diferite – unul este albastru, altul este verde. De altfel, lipsiti probabil de imaginatie poetica, primii colonisti le-au denumit Lagoa Verde si Lagoa Azul – Lacul Verde si, respectiv, Lacul Albastru. Pentru turul din jurul impresionantului crater am folosit serviciile mai vechilor nostri prieteni de la Futurismo, agentia care ne pusese pe zodiac in cautare de balene. Si, ca si duoul de pe zodiac, ghida noastra era foarte simpatica si bine informata. O placere sa o asculti, daca nu as fi ramas in urma.

Daca, cu o zi inainte, soarele stralucise si transformase o zi frumoasa intr-una extraordinara, astazi nu mai era asa de darnic. De altfel, pe drumul spre Siete Cidades, urma sa ne oprim intr-un loc unde sa vedem atat coasta sudica, cat si coasta nordica a insulei Sao Miguel, dar nu a fost sa fie – varful muntelui era invaluit de ceata; practic, un nor s-a asezat peste munte, nelasandu-ne sa vedem mai nimic. In schimb, am vazut o statie de muls vacile mobile, iar ghida ne-a comunicat, cu o evidenta mandrie, ca Azorele au fost exceptate de la nu stiu ce reguli ale Uniunii Europene de muls vacile… Trebuie si Azorele sa iasa cu ceva in evidenta :).

Am tot urcat, am tot urcat, pana cand, la un moment dat, a aparut, dintr-odata, pe partea dreapta a microbuzului, imaginea extraordinara a vulcanului Siete Cidades. Unul din acele momente cand zici “wow” si adrenalina de travel pompeaza! Daca as fi fost la volan, as fi oprit imediat, dar nu eram… oricum, dupa nici 5 minute, eram la locul oficial de panorama… Din pacate, cum am zis, erau nori si nu prea se distingeau culorile diferite ale celor doua lacuri… Cand auzisem despre lacurile de culori diferite, automat mi-a venit in minte vulcanul Kelimutu din insula indoneziana Flores, unde se afla trei lacuri la distante foarte apropiate si care, datorita structurii chimice diferite, au culori diferite. In plus, acestea isi schimba culoarea la fiecare 10 ani (am fost acolo in 2004, stiu, ar cam trebui sa revin sa vad daca, intr-adevar, s-a schimbat culoarea J). Aici, la Siete Cidades, motivul culorilor diferite e cu totul altul – pantele muntilor au unghiuri diferite si verdele arborilor de pe versanti se reflecta diferit in apa. Asta, evident, daca ar fi fost soare.

Cu soare sau fara, am pornit-o la picior pe buza vulcanului. Sa nu credeti ca am mers ca pe o barna, nici poveste, buza lui Siete Cidades este ditamai drumul forestier (se poate merge si cu masina, nu neaparat 4×4), dar peisajul este cu adevat de vis… in dreapta, maretul crater, in stanga, coasta nordica a insulei, si, de-a lungul drumului, milioane de hortensii. Din pacate, mai trec pe aici si niste masini care strica zenul, dar asta e. Din punctul de vedere al marketingului, drumul se numeste Vista do Rei, pentru ca, la un moment dat, regele Portugaliei s-a plimbat pe aici si a exclamat – “Iata o priveliste demna de un rege”. Si, desi Portugalia a devenit intre timp republica, numele nu a fost schimbat in Visto do Presidente… pe buza lui Siete Cidades monarhia este inca la putere :).

Poate cel mai fascinant detaliu din toata aceasta panorama este un crater mai mic, care a rasarit exact in mijlocul craterului mare. Craterasul este perfect conturat, probabil e de data mai recenta, si reprezinta, practic, o lectie de geologie! Intre timp, coasta nordica a inceput sa fie luminata de un soare stralucitor, asa ca duoul albastru–verde a aparut acolo si nu in crater… verdele pasunilor cu albastrul oceanului!

Visto del Rei este o plimbare lejera de 7 km. Incepe de la miradouro (langa un hotel abandonat si napadit de ierburi) pana in satucul Siete Cidades. Din pacate, programul nostru a fost de doar 5 km, desi nu inteleg de ce nu am putut merge inca 2 km pana in sat. Oricum, in toata zona se afla sute de carari mai mult sau mai putin marcate si amenajate, este un deliciu pentru trekkeri si chiar si pentru iubitorii de mountain bike.

Nu se stie de ce lui Siete Cidades (sapte orase) i se spune asa. In zona nu e decat un sat si ala mic. Ma rog, ca sa para interesant, legenda locala (de data mai mult sau mai putin recenta) spune ca e in amintirea celor 7 orase ale Atlantidei (unii suspecteaza ca Atlantida ar fi fost pe aici, iar arhipelagul Azorelor reprezinta urmele acestei civilizatii superioare). Mai degraba as opina ca vine de la cele sapte lacuri vulcanice care infrumuseteaza zona. In fine, dupa trek, am fost, evident, asteptati de microbuz, care ne-a dus rapid pana in … ghiciti unde… sa luam masa! Si, de data asta, am avut o surpriza placuta… restaurantul nu era restaurantul acela tipic pentru turisti, ci mai degraba carciuma satului. Evident, multi clienti erau turisti, dar atmosfera era ca de carciuma pentru cei de-ai casei. O alta surpriza: am avut parte de bufet. Iar la 11 euro, sa avem si pui, vita, porc, vreo trei sau patru tipuri de peste, caracatita si alte cateva lucruri, asta mi se pare un pret foarte bun.

A aparut intre timp si ghidul nostru “titular” si am dat roata satului. Nu era mare lucru, doar case de oameni obisnuiti, cu o mare icoana deasupra fiecarei intrari, cu mii si mii de hortensii (si pentru variatie si alte flori). Am mers pana la lac, mai ales ca iesise soarele. Culorile acelea magice se vad doar de la inaltime, de pe buza craterului.

Asa ca, dupa ce am dat inconjur satului si am mai aruncat o privire si am facuto poza la un lac secundar, lacul Santiago, am revenit din punctul de unde am plecat, de la hotelul fara de noroc… Si acum, pe un soare destul de puternic, am putut vedea culorile verde si albastru… Balene nu, corida nu, barem culorile verde si albastru sa le vedem. Si s-a vazut ca cineva acolo sus ne-a iubit.

Pe drumul spre Ponta Delgada, la cererea unanima, am facut un popas si pe la o ferma de ananas, cealalta cultura exotica a Azorelor. Mai vazusem culturi de ananas prin Asia si Africa, dar nu in Europa. Ma asteptam sa vad acele radacini cat vezi cu ochii (ca in Malaysia), dar, ei bine, in Azore ananasul nu creste in aer liber, ci doar in sera, unde a esti ca in sauna. Climatul nu este totusi chiar asa de propice. Se pare ca ananasul a fost adus in Azore intr-o perioada de criza economica, ca solutie de a face ceva mai multi bani, decat o cultura “obisnuita”. Si daca tot vorbim de exotic, probabil cea mai exotica prezenta a fost ghidul de la ananaserie, un tip plin de tatuaje, harsait in scoala vietii si cu unghiile date de oja. “Stii, eu sunt bodyguard la strip bar si m-au facut fetele cu oja”. Mda…

Seara am petrecut-o pe strazile din Ponta Delgada. Unde in alta parte decat la fiesta, sau, mai bine zis, la o parade. Toate comunitatile religioase din zona Ponta Delgada se plimbau pe bulevardul central al orasului, fiecare cu un moment mai mult sau mai putin artistic – unii isi plimbau bovinele (un nene chiar a muls vaca life, oferind laptele doritorilor), altii aveau adevarate care alegorice.

Brusc, mi-am adus aminte de o parada la care am asistat la Mopti, in Mali, cu ocazia concursului national de pirogi. Atunci, a fost un Carnaval plin de haz, in care orice locuitor din oras care avea niscai veleitati artistice se manifesta in fata presedintelui tarii – si va dati seama ce haos artistic se putea produce in mijlocul Africii negre. Ei bine, la Ponta Delgada am avut acelasi feeling, dar, evident, totul era mult mai organizat, uneori de-a dreptul meticulos.

Parada era dedicata Sfantului Spirit si fiecare parohie din regiunea Ponta Delgada (inclusiv in oras sunt numeroase parohii) isi pregatise un program special. Sa nu credeti ca fiecare parohie avea un program unic, am vazut si destule repetitii – de exemplu, plimbarea unor boi impresionanti din rasa specifica Azorelor, mari, maronii, cu niste coarne enorme, care erau folositi mai degraba la muncile campului decat pentru lapte si carne (intre timp, au aparut baltatele prin insula pentru acest lucru). Unii storceau vin, altii faceau gogosi pe loc in car, in vreo doua care alegorice era si cate un porc sau miel la protap facut live. Au fost si niste grupuri de dansatori, intr-un dans chiar haios si captivant, dar le-am compatimit pe bietele fete care dansau in niste saboti de lemn precum cei traditionali din Olanda.

Evident, cele mai multe care alegorice aveau o coroana imensa, coroana fiecarei congregatii care cu cateva zile inainte fusese expusa in Primaria din Ponta Delgada. De asemenea, primarul municipalitatii era marele star pentru ca fiecare parohie se oprea in fata primarului si trebuia sa cante sau sa danseze. Ghidul nostru spunea ca fosta primarita era vazuta ca fiind mai infatuata pentru ca statea in balcon, departe de mase, in timp ce noul primar statea jos, la nivelul strazii, impreuna cu masele, iar o societate egalitarista, de tipul celei din Azore, apreciaza acest tip de comportament al oficialitatilor.

O parte extrem de importanta a paradei este oferirea de mancare si bautura celor prezenti. In special un soi de paine dulce, mai degraba cozonac, dar si vin turnat din ulcele sau un soi de bautura racoritoare acidulata de tip Fanta, o victorie a industriei chimice portugheze. Localnicii venisera cu scaunele pentru ca parada dura vreo patru ore si nu puteau sa piarda sa vada nicio congregatie. Noi ne-am plimbat de-a lungul paradei, ajungand de la un capat la altul al marelui bulevard paralel cu marea. Utimul car alegoric din parada a fost cel al gunoierilor, care, prompti de altfel, faceau curatenie luna in urma paradei.

Am stat pana la sfarsit si chiar nu mi-a parut rau. Pentru ca a fost o parada care mi-a pus zambetul pe buze (nu, nu am gustat mai mult de vreo 100 ml de vin :)) si mi-a placut la nebunie. Dupa patru ore de topait pe langa carele alegorice, nu simteam nici cea mai mica oboseala in picioare… A urmat o mica tura de la revedere prin Ponta Delgada si, in fine, cina de final… in singurul loc unde am gasit un roman lucrand in Azore, bucatar la unul din restaurantele bune ale capitalei azoriene. Restaurantul era bun, mancarea gustoasa, din pacate nu avea televizor si era finala mica a Campionatului Mondial, asa ca din cand ieseam sa arunc o privire la carciuma de langa, unde se transmitea meciul in care olandezii se distrau cu nefericitii brazilieni.

A doua zi de dimineata am decolat din Azore cu destinatia Lisabona, unde urma sa mai petrec jumatate de zi. In bagaj, numeroase amintiri frumoase din niste insule de un pitoresc aparte, unde oamenii traiesc linistiti cu taurii lor, cu festele lor dedicate sau nu Sfantului Spirit, cu miliardele de hortensii care fac din insule un mic paradis floral… La revedere, Azore, cred ca mai vreau sa revin aici.

Am fost in Azore la invitatia TAP Portugal, compania aeriana nationala a Portugaliei care isi asteapta pasagerii “cu bratele deschise”, si a biroului de promovare turistica a Azorelor, impreuna cu alti patru bloggeri si ziaristi din Romania.

Imagini Sao Miguel si Ponta Delgada

Lacul albastru, lacul verde. Din pacate, cam nor

Oraselul Siete Cidades

Gata, la drum !

Hortensia, floarea simbol a insulelor Azore

Peisaje de basm… demne de un rege

La plimbare pe buza craterului

Micul crater din mijlocul craterului

Intre timp, a iesit soarele pe coasta

Spre sfarsit, a iesit soarele si pe buza craterului

La restaurantul din sat

Mancare pentru toata gusturile

Pe malul lacului

Un lac mai mic … lacul Santiago

In fine, lacul verde si cel albastru in soare… diferenta nu e chiar atat de clara totusi

Oprire la ferma de ananas

Cam aici creste ananasul de Azore

Originalul specialist in ananas si bodyguard la striptease

Inapoi, in Ponta Delgada … a inceput parada

Oameni chibzuiti, au venit cu casa la parada

Tanti din imagine ne ofera cozonac

Mariachi de Ponta Delgada

Rasa specifica din Azore

Mama, ce scartaia carul ala !!!

Parohia din Remedios, un satuc langa Ponta Delgada

Cine doreste un pic de vin de casa ?

Si copiii au venit la parada. In haine traditionale, desigur

Cancelarul Palpatine la Ponta Delgada ? OMG !

Dansuri de Azore

La muls vaca pe bulevardul central

Si veni badita cu tractorul la Ponta Delgada

Mama, cati cozonaci !

Blogger in actiune

Eu sunt deal, si badea-i sesu

Fanfara in trailer

Unii inca mai muncesc la masina de cusut

Sau pregatesc bucate

Centrul orasului Ponta Delgada pregatit de sarbatoare

Catedrala din Ponta Delgada

Cina cea de taina din Ponta Delgada

 La revedere, Ponta Delgada, la revedere, Azore !