In primele zece zile ale lunii octombrie am fost in Iran. Eram pentru a doua oara in aceasta tara fabuloasa. Prima oara am fost in 2009, impreuna cu un grup de prieteni, de data asta am fost intr-un grup organizat in ciclul tururilor “Hai cu Imperator in …” impreuna cu prietenii de la agentia Exact Travel Club. O sa ma intrebati de ce a doua oara in Iran. Pentru acelasi motiv pentru care vor exista si o a treia oara, o a patra oara si asa mai departe. Si, desi am fost singurul din grupul de 24 de romani care am mers in Iran care mai fusese o data, la terminare, pe aeroportul Imam Khomeini am auzit aproape pe fiecare spunand Iranului nu adio, ci la revedere… Pentru ca Iranul este, pentru multi care au calatorit prin mai multe locuri din Orientul Apropiat, cea mai frumoasa si de departe cea mai ospitaliera tara intr-o regiune totusi recunoscuta pentru ospitalitatea sa. Ca si Romania, Iranul are o problema de perceptie dintr-o multitudine de motive – de la istoria framantata (gen Revolutia Islamica de acum mai bine de 35 de ani sau razboiul iraniano-irakian terminat cam pe vremea cand Ceausescu inca era cel mai iubit dintre romani) la mass-media tendentioasa (cumparata sau nu de Israel), terminand cu apropierea de nume cu mult mai nelinistitul si periculosul Irak.

Asa ca s-o luam una cate una.

Iranul nu este Irak. Eu daca as fi turist strain nu as calatori in perioada asta in Romania deoarece separatistii rusi bombardeaza orase romanesti cum ar fi Donetk si Lugansk. Mai nou, romanii sau rusii sau ceva de genul asta au doborat si avioane de linie cum ar fi cursa Malaysia Airlines. Stai! Dar parca asta se intampla in Ucraina? Ce conteaza, Ucraina, Romania tot aia e, locuita de rusofoni comunisti care se bat intre ei. Donetk nu este in estul Romaniei? Hm… curios. Oricum, romanii vorbesc o limba slava, un soi de rusa mai ciudata.

Fix cam asta e si cu Iranul. Iranul nu e Irak. Da, in Irak si Siria este razboi. Trupele  ISIS se bat pe un teritoriu care nu este adiacent Iranului. Da, armata iraniana este implicata in lupte si a salvat Bagdadul (ce face aviatia occidentala este de fapt un soi de frectie la picior de lemn, cei care au salvat situatia sunt iranienii si kurzii), dar luptele au loc departe de granitele Iranului. E drept, exista zone periculoase in Iran, cum ar fi desertul de pe granita cu Afganistanul si Pakistanul, dar acolo nici nu prea ai de ce te duce, decat eventual sa faci niste bani din comertul cu hasis din sus-numitele tari.

Ayatollahul Khomeini a murit. Yap, in 1989. Cu 6 luni inaintea lui Ceausescu. Ti se pare ca in Romania s-a schimbat un picut de pe vremea gri al lui Ceausescu? Ei bine, la fel s-a schimbat si Iranul. Da, la putere se afla tot o teocratie condusa de ayatollahul Khamenei (nu sunt rude, doar au nume asemanatoare), dar sistemul “pur si dur” impus de liderul suprem al Revolutiei Islamice s-a relaxat. In plus, institutia presedintiei a devenit din ce in ce mai puternica si influenta, desi este subordonata conducerii religioase. Actualul presedinte al Iranului, Hassan Rouhani, este considerat un reformator, a studiat in Scotia si a fost principala legatura a Republicii Islamice cu Statele Unite. El a fost iranianul care a pus la cale afacerea Iran Contras, afacerea incheiata intre Ronald Reagan si Rouhani pentru cumpararea de arme americane in schimbul unor bani negri care sa ajunga la rebelii de extrema dreapta din America Centrala care luptau in Nicaragua si Salvador. Cu armele obtinute de la Reagan, Rouhani a echipat armata iraniana care a reusit sa schimbe soarta razboiului cu Irakul.

Rouhani este primul lider iranian care a avut o intalnire (e drept, telefonica) cu un presedinte al Statelor Unite dupa Revolutia Islamica si a declarat in numeroase randuri ca “guvernul nu trebuie sa se ocupe de vietile private ale cetatenilor”. Iar daca te plimbi pe strazile marilor orase din Iran, o sa vezi ca, exceptand vestimentatia obligatorie, mai precis baticul obligatoriu purtat de femei (ma rog, in cazul unora, e purtat in varful capului) si faptul ca nu pot sa-si arata diverse parti din corp, viata pare normala. E drept, cand ajungi in orase mai mici sau la sate, populatia este mult mai conservatoare, dar asta este peste tot in lume.

Iranienii nu sunt arabi. Este poate cea mai mare injuratura. Te simti bine cand vreun strain te intreaba daca romanii sunt rusi? Banuiesc ca nu. In cazul lor injuratura e mai crancena. Similitudinile dintre farsi (persana) si araba sunt cam ca intre romana si maghiara (exceptand cuvintele religioase), iar din punct de vedere cultural, de asemenea, diferenta este majora.

Evident, sunt mult mai multe prejudecati si intelegeri gresite, dar sper ca de-a lungul serialului voi acoperi mai multe dintre acestea.

Am zburat spre Teheran via Viena cu Austrian Airlines. Yap, cel mai direct este via Istanbul, fie cu Turkish Airlines, fie cu Fly Pegasus, dar Austrian Airlines au avut cele mai bune oferte de grup. Asa ca am pornit-o in seara zilei de 1 octombrie spre Viena, iar de acolo, spre Teheran. E drept, pe ruta Viena–Teheran am survolat Bucurestiul, dar uneori tarifele mai mici sunt la cursele mai lungi. Oricum, drumul a fost agreabil, mancarea buna (ceva paste) si am si atipit mai bine de 2 ore din cele 4 ore si jumatate cat a tinut drumul. Am aterizat la ora exacta pe Aeroportul Imam Khomeini de langa capitala Teheran, unde avea sa ne astepte haosul.

Desi Iranul este o tara mult mai organizata decat multe din Orientul Apropiat, totusi e o tara dintr-o zona in care n-au trait niciodata nemtii. Procesele sunt mai laxe, iar ordinele lasa loc de interpretari. Iar intrarea in Iran este o mostra de haos. E drept, dupa experienta intrarii in Uzbekistan, cele doua ore pierdute la coada incepand cu 2 noaptea in aeroportul Imam Khomeini ar parea o joaca de copii, dar orisicat… pana la urma, am reusit sa ne bagam in fata cand, in cele din urma, cu ajutorul lui Allah, s-a mai deschis o cabina de verificare a pasapoartelor (erau doar doua, iar in fata noastra doua avioane pline de irakieni), iar accesul l-am efectuat sarind tot soiul de garduri. Oricum, intr-un final glorios, am trecut toti 24, ne-am luat bagajele (nu a lipsit nici unul :)) si am pornit-o spre capitala iraniana.

Daca ati fost vreodata la Istanbul, traficul de acolo e floare la ureche. Din fericire insa, fiind totusi cam 4 si ceva dimineata, Teheranul dormea inca, asa ca am ajuns neasteptat de repede. In plus, incepea si weekendul, care in Iran este joia si vinerea, asa ca zilele petrecute in Teheran nu au fost dintre cele mai aglomerate.

Am ajuns intr-un hotel din centrul Teheranului, numit Parsian Enghelab Hotel, nu foarte departe de fosta ambasada a SUA si la doi pasi de o intersectie dominata de un mare mall, din pacate cam fara magazine. E un hotel de pe vremea Sahului (atunci ii zicea Royal Garden) si asta se vede… dar, orisicum, conditiile erau super-OK, fara a fi vreo experienta wow, si in plus era si destul de bine plasat. Era deja 5 dimineata, asa ca nu am mai avut prea multe de comentat. Dupa un dus rapid, m-am aruncat in pat pentru a mai smulge vreo 4 ore de somn… urma o zi intreaga in care aveam sa exploram Teheranul…

Drumul spre Iran

Imbarcarea la Viena

O noua imbarcare, de data asta in autocar la Teheran

Gazda noastra din Teheran, hotelul Enghelab

La o ora la care cu greu imi tineam pleoapele deschise 😉

Ayatollahul Khomeini exista doar pe ziduri

Si multi dintre martirii din razboiul cu Irakul

Pe afara-i vopsit gardul, inauntru lipseste pana si leopardu’

Traficul in Teheran. Si asta era sambata 🙂