Bonjour, Nice. Deschid larg geamul si soarele rade cu pofta. Sunt peste 20 de grade si e doar 8 dimineata. Ziarele proclama ca cel mai calduros octombrie din 1943, chiar si pentru Nice, sunt temperaturi neobisnuite. Acasa e deja toamna rece, asa ca ma grabeam sa savurez ultima zi de vara de anul asta din Europa :). Am luat micul dejun, am lasat bagajul la receptia hotelului Best Western Riviera si am tulit-o in oras.

Nice este poarta de intrare aeriana a Coastei de Azur, dar nu este unul dintre cele mai interesante locuri de pe luxoasa coasta. Dar fiind ultima zi si avand avion la sfarsitul zilei, am zis sa ma plimb prin Nice. Nu pot spune ca e un oras urat, departe de mine asta, dar nu are nimic special. Cu o zi inainte, descoperisem atatea locuri speciale in imprejurimile Nisei, asa ca, daca ajungeti in Nice, duceti-va primprejur. Cum hotelul era pe undeva pe langa gara, am luat-o pe o strada in jos spre mare, spre promenada englezilor, soseaua litorala atat de faimoasa in Nice…

Istoric, Nice este un oras italian. A fost o municipalitate independenta la fel ca multe alte orase din peninsula pana in 1388 cand a devenit parte a Savoiei italiene, regiunea in jurul careia s-a cristalizat ideea de Italie unita. In 1860, Italia nou unita cu sprijinul lui Napoleon III a trebuit sa cedeze Savoia si Nizza (numele italian al orasului) drept multumire pentru sprijinul Frantei. Un referendum cel mai probabil falsificat a validat transferul orasului italian Frantei, in ciuda protestelor lui Garibaldi, eroul unificarii italiene nascut taman in acest oras (cel mai important fiu al orasului are totusi o piata nesemnificativa care-i poarta numele in Nice). In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Nice a fost din nou cedata Italiei lui Mussolini, dar orasul suferise o profunda purificare etnica… nu mai era Nizza secolului al XIX-lea. Si, desi inca se mai vorbeste ici si colo un dialect local, identic cu genoveza si similar cu sarda, Nice este un oras frantuzesc, dar cu o arhitectura si un suflet italienesti.

Ajung tot la Hotel Negresco. E timpul s-o iau pe Promenade des Anglais, iconica sosea litorala care imbratiseaza golful in forma de semicerc al Nisei. E soare si cald si unii au ajuns pe plaja. Mi-aduc aminte ce soc am avut acum 20 de ani cand am ajuns pentru prima oara la Nice. Imi imaginam Nice ca un soi de rai pe pamant, cu o plaja cu nisip fin, palmieri, ca in fimele americane… Ei bine, am ramas stupefiat ca mult cantata plaja din Nice este plina de pietre… Ma rog, asa e si acum, si cu putin chin si vai am reusit s-o fac pe fachirul si sa ma bag in apa… Doamne, dar calda mai e… Si suntem in noiembrie, la aceeasi latitudine ca Giurgiu!

Cu cat se apropie pranzul, plaja devine mai populata. Imediat sub sosea se afla restaurante, restaurante cu staif cu mese cu fata de masa, nu doar baruri unde sa bei o bere. Noblesse oblige. Ajuns la capatul promenadei, de unde se vede tot semicercul si am de ales intre a urca la castel si a inconjura stanca pentru a vedea mai intai portul. Am ales portul, ascuns de centrul orasului in spatele stancii, si, dupa ce am intrat intr-o biserica catolica, am luat-o la picior, sus la Château, ghidat de niste semne in limba franceza si dialectul italofon local…

Stanca ce domina noua Nice a jucat un rol militar timp de secole. Aici s-a aflat cetatea care a trebuit sa reziste la atacurile diversilor vrajmasi – fie ca a fost vorba de pirati, de otomani sau francezi, citadela a rezistat de multe ori cu eroism. Astazi, nu a ramas mare lucru acolo, doar niste urme care ar ferici doar cativa pasionati de arheologie, in schimb fericeste mii de copii si locuitori care vin aici in parc, o oaza de liniste in orasul al cincilea ca marime din Franta.

Pe langa parcul linsitit, merita sa urci la Château pentru a admira panorama… atat cea dinspre est, spre port, cat si cea vestica de unde poti admira plaja curbata, orasul vechi aflat exact sub stanca, dar si intinderea zonei metropolitane Nice. Orasul vechi, ca si la Bucuresti, gazduieste o multime de restaurante si baruri. Ei bine, aici ar trebui sa iau pranzul de duminica.

Planul de pe stanca nu se potriveste insa cu planul din oras… Fiind atat de cald, sutele de terase sunt luate cu asalt si chiar e greu sa gasesti un scaun gol, d-apai masa :). Pana la urma, dupa ce ma invart in sus si in jos, gasesc o masa goala la un restaurant italian… asa, in memoria lui Garibaldi :).

Dupa o mancare italieneasca chiar buna, am luat-o catinel spre gara. Piata cea mai mare din Nice (cel putin cea pe care am vazut-o eu), Place Massena, este plina de statui cocotate in varful unei coloane care imi amintesc de pozitiile lui Buddha. Fusionul a ajuns si pe Coasta de Azur. Remarc si un loc plin cu aburi de apa, se pare ca e o moda in Franta, am vazut asa ceva si anul trecut la Bordeaux. Dar timpul trece si se apropie momentul in care se vina limuzina sa ma ia de la hotel.

Limuzina? Yap, limuzina. Pentru ca acum vreo doua luni am primit un mail de la cineva de la Blacklane Limousine, un serviciu de transfer de la si la aeroport, o propunere sa folosesc serviciile lor intr-o destinatie europeana. Asa ca am decis sa le incerc in Nice… daca tot am avut o excursie de fite, cu elicoptere, chef cu stele Michelin, vile de mare lux, trebuia sa termin calatoria in style. Nici n-am ajuns la hotel, ca am si primit un SMS in care eram informat ca taxiul ma asteapta la hotel. Intr-adevar, un Mercedes mare si negru e parcat in fata hotelului de 3 stele in care am adormit in ultimele doua nopti :).

Imi iau bagajul, ne urcam toti in masina, totul e piele, soferul la costum si ochelari de soare, aduce un pic cu filmele gen 007, masina e super (nu ma intrebati ce model e pentru ca nu ma pricep)… intr-adevar, finalul este ca in filme. Dupa cateva minute, ajungem din nou pe Promenade des Anglais unde rulam aproape fara sa se auda un zgomot. Am baut o sticluta cu apa care ma astepta si, dupa foarte putine minute, ajungem la aeroport. Soferul iese aproape fara zgomot din masina si, pana sa cobor, trollerul ma asteapta deja… mai fac niste poze si plecam. Merci, Blacklane! Ce bine ar fi sa fiu asteptat asa intotdeauna la aeroport :).

Am ajuns un pic mai repede decat trebuia, asa ca, dupa check in-ul desfasurat cu mega-viteza la Sky Team Priority desk, m-am urcat in business lounge pentru o apa si o panorama asupra modernului aeroport Côte d’Azur. E bine cand ai card Flying Blue Gold… stiu, poti trai si fara astea, dar, daca umbli mult prin lume, sincer ajuta mult – castigi timp, te poti relaxa inainte de zbor, cum sa zic, ai un sentiment de bine. As fi preferat ca avionul de Roma sa treaca in revista luminata Coasta de Azur inainte de a o carmi spre Roma, dar n-a fost sa fie… Am vazut in viteza Nice si, imediat, avionul Alitalia a carmit sud spre Fiumicino. Avionul cam plinut, stewarzii s-au miscat destul de incet, deja incepusem aterizarea cand ei inca imparteau “biscuiti sau sticksuri”… Dar ce mai conta acum. Tranzitul prin Roma a fost relativ scurt si dupa miezul noptii puneam rotile in Otopeni. O alta calatorie se termina… ma gandeam deja la urmatoarea… spre tara a 97-a …

Imagini Nice

Hotel Negresco, hotelul simbol al Coastei de Azur

La Nice, pana si barurile de pe plaja trebuie sa aibe staif

E 1 noiembrie si lumea e pe plaja

E chiar apa buna de baie. Pacat ca nu mi-am luat slipul

Aceasta este plaja din Nice !

In port, destule ambarcatiuni tari

Cam asa arata portul

Aici a fost cetatea Nice. Acum e un parc

Vechiul Nice

Si o cascada chiar frumoasa

Sa mai aruncam o privire asupra Nisei

Da, apa chiar e calda

Orasul vechi – multe, multe restaurante, ca la Bucuresti

Specialitatea zonei  – fructele de mare

Parca ar fi statui de Buda !

Ca la Bordeaux !

Si in Nice, sunt tururi de segway

Ups… ma asteapta limuzina

de la Blacklane

Din pacate, am mers doar vreo 10 – 15 minute… pentru ca a fost o placere

Check in in aeroportul Nice

Zona de imbarcare

Aeroportul din Roma