Acum vreo doi ani, ar fi trebuit sa ajung in Capul Verde. Cei de la TAP Portugal, compania aeriana nationala a Portugaliei, organizau un infotrip pentru agenti de turism si voiau sa invite si niste bloggeri si ziaristi pentru a descoperi una din destinatiile lor strategice. Din pacate, cu doar o saptamana inainte, acceptasem o invitatie in Cipru si, desi este evident ca imi suradea mai mult sa ma duc in exoticul si necunoscutul arhipelag (mai fusesem in Cipru de doua ori pana atunci), am ales sa ma duc in Cipru. Acceptasem deja invitatia si mi s-ar fi parut nu stiu cum sa zic stiti nu mai vin in Cipru ca am o invitatie in Capul Verde. Pur si simplu nu se face, e o chestier de bun-simt si profesionalism. Pana la urma, in Cipru a fost chiar distractiv (sunt convins ca si grupul de Capul Verde s-a distrat la fel de bine) si am revazut, uimit, cum a evoluat Linia Verde prin Nicosia; de asemenea, am luat contact cu litoralul cipriot. Si evident, a venit vremea sa ajung si in Capul Verde. Tot la invitatia celor de la TAP Portugal, dar si a unei agentii locale, Barracuda. Propunerea initiala a fost sa merg in septembrie, dar dupa ce am aruncat un ochi pe net, am descoperit ca septembrie este cea mai ploioasa luna din tot anul (intr-o tara care are multe luni in care nu ploua), asa ca am amanat pe sfarsitul lui noiembrie.

Capul Verde este o natiune insulara, aflata la cateva sute de kilometri in largul coastelor Africii, cam in dreptul Senegalului si al Gambiei. Este formata din 10 insule mari imprastiate pe multe sute de kilometri, dintre care noua sunt locuite. Ce este interesant insa e faptul ca aceste insule sunt foarte, foarte diferite. Unele (cum ar fi Sal si Boavista) sunt pur desertice, altele sunt verzi, unele sunt putin locuite, altele sunt foarte dense. Populatia nu este mai mare de 500.000 de suflete, dar este in crestere pentru ca se fac copii la foc automat.

Insulele Capului Verde au fost descoperite de navigatorii portughezi porniti sa descopere drumul spre Indii si spre bogatiile aferente prin secolul al XV-lea. Ca si in cazul Madeirei sau al insulelor Azore, nici insulele Capului Verde nu erau locuite, au fost descoperite pustii. Asa ca, la cativa ani de la descoperire, portughezii s-au apucat sa le si colonizeze. Daca, in Madeira si Azore, imensa majoritate a populatiei este alba, de origine portugheza in principal, in Capul Verde, albii s-au combinat cu negrii adusi ca sclavi de pe continent. Daca Azorele si Madeira au trait din comert si agricultura facuta de portughezi, colonistii albi din Capul Verde, avand foarte multa mana de lucru ieftina in apropiere, s-au apucat sa importe sclavi. Capverdienii de azi (sau cum s-or numi ei) sunt urmasii combinatiei dintre portughezi (si ce alte neamuri de marinari s-au mai stabilit pe insule) si negrii sclavi, de aceea o buna parte din populatia locala este mai degraba mulatra decat africana, mai degraba cafenie decat neagra. Si daca mai spui ca unii au si ochii albastri viking, atunci iti dai seama ca aici s-au combinat zdravan cele doua rase.

Capul Verde a prosperat in urma comertului cu sclavi si datorita faptului ca era o escala pe drumul spre Indii. Mirodeniile se plimbau de la sud la nord, venind dinspre Capul Bunei Sperante, iar sclavii, mai ales de la est spre vest in drum spre plantatiile din Brazilia, Caraibe sau America de Nord. Agricultura nu era extraordinara din cauza ca nu ploua prea mult, dar era OK pentru subzistenta populatiei. Capul Verde insa explota si exporta multa sare care pe atunci era o delicatesa destul de scumpa. De altfel, una din insule, Sal, chiar asta inseamna – Sare.

Dar vremurile bune au apus la un moment dat. Comertul cu sclavi a fost abolit, sarea nu mai era la fel de scumpa, iar populatia a tot crescut. Asa ca, evident, multi au emigrat. Unii au luat calea Statelor Unite unde comunitatea de capverdieni este mai mare decat intreaga populatie a Capului Verde, dar  comunitatea din America este concentrate cam toata pe Coasta de Est, in New England. Ca sa fie mai aproape de casa.

Capul Verde a devenit independent in 1975, imediat dupa ce Revolutia garoafelor din Portugalia a rasturnat de la putere regimul de dreapta instituit de Salazar, iar noua Republica democratica a anuntat, unilateral, retragerea din toate coloniile. Spre deosebire de Angola sau Mozambic, unde au fost lupte serioase intre portughezi si populatia locala, in Capul Verde nu a fost razboi de guerrilla. Luptatorii pentru independenta locali (cum ar fi Amilcar Cabral) s-au refugiat in Guineea Portugheza (actuala Guinee Bissau) pe continent, unde a condus razboiul antiportughez. Ceva mai instaritii capverdieni (a fost colonia africana a Portugaliei care a fost mai bine tratata ca altele) nu au prea marsat pe ideea de independenta, iar cand s-au trezit parasiti de Portugalia, au fost cam descumpaniti.

Ideea initiala era ca Republica Capul Verde sa creeze un stat unic cu Guineea Bissau (dupa modelul Tanganika + Zanzibar = Love, adica Tanzania), dar lovitura de stat militara din 1980 de la Bissau i-au indepartat de fosta colonie portugheza de pe continent si au decis sa ramana separati. Si bine au facut, astazi Capul Verde este a treia tara din Africa dupa marimea PIB-ului pe cap de locuitor (dupa Seychelles si Mauritius, dar in fata Africii de Sud), in timp ce Guineea Bissau se afla intr-o saracie lucie. Capul Verde a fost o dictatura monopartita de la independenta pana in 1990–1991, datorata si nevoii de a crea un stat functional si o clasa politica, dar si administrativa, care lipsea cu desavarsire. Coloniile portugheze au fost handicapate de faptul ca Portugalia nu a pregatit decat extrem de putine cadre, procentajul celor alfabetizați era sub 10% (exceptand Capul Verde care detinea recordul cu 20–25%), iar spalarea putinii peste noapte de catre portughezi a lasat in urma tari care pur si simplu nu aveau oameni care sa stie sa scrie, d-apai sa conduca o tara.

Capul Verde insa a supt la trei vaci – si de la portughezi, si de la americani, si de la sovietici. A fost prieten cu toti. A mentinut un sistem etatist care i-a incantat pe sovietici si cubanezi care au trimis bani, know-how si cadre, dar nu s-au declarat pe fata comunisti, facandu-i pe americani si portughezi sa pompeze, si ei, in speranta ca micul stat insular nu va deveni o Cuba a Africii. In acesti 15 ani, Capul Verde si-a construit sosele si, mai ales, si-a alfabetizat populatia (are cel mai mare grad de alfabetizare din Africa, scoala primara este gratuita si obligatorie si, spre deosebire de alte tari, copiii chiar se duc la scoala). Astfel, tara s-a imbogatit cu cadre capabile sa construiasca o tara. In plus, lipsa de disensiuni interne (care au dus la razboaie civile peste tot prin Africa) a ajutat. La sfaristul anilor ’80 cand comunismul s-a prabusit, americanii le-au pus sula in coaste capverdienilor – ori la bal, ori la spital… nu mai puteti fi comunisti democrati, trebuie sa luati o decizie – ori va izolati, ori va deschideti. Capul Verde a decis sa mearga la bal, asa ca au trecut la o democratie multipartita. Evident, au fost si derapaje, dar astazi Capul Verde este o democratie adevarata, cu un stat functional, una din putinele povesti de succes de pe continentul negru.

Ma rog, as mai putea sa scriu mult si bine, dar voi incerca sa mai introduc amanunte, in cursul serialului, de ordin istoric, cultural, politic etc.

Asa ca, intr-o vineri dupa-amiaza, ma instalam comod la bordul unei aeronave TAP in directia Lisabona. De obicei, TAP pleaca din Bucuresti la ceea ce americanul numeste “wee hours”, pe la 5 dimineata. E o cursa pe care o urasc din suflet si o iubesc cu patima. O urasc pentru ca trebuie sa ma scol la 2 noaptea sa ma duc la aeroport si o iubesc fiindca ajung la Lisabona pe la 7 si ceva dimineata, avand o zi intreaga la dispozitie. Ei bine, daca aveam avionul dis-de-dimineata, as fi prins cursa de Capul Verde relaxat, dar cum n-aveam, avionul era de abia a doua zi pe la pranz. Si asa am descoperit cu uimire un lucru mai putin cunoscut (nici eu nu-l stiam). Ca daca zbori cu TAP Portugal pe rute intercontinentale (inclusiv Azore, dar nu Madeira) si nu ai conexiunea in aceeasi zi, TAP iti ofera cazare la un hotel de 3–4 stele cu mic dejun, transfer de la si la aeroport. Programul se numeste “Bom dia” (Buna ziua) si este deschis oricui, chiar si celor care zboara la clasa economy. Stiam de programe similare ale Qatar Airways (daca ai mai mult de 8 ore de tranzit in Doha, primesti cazare, viza si transfer) sau British Airways (cazare si transfer gratuit, insa doar la clasa business, dar la pret redus pentru calatorii economy), dar trebuie sa recunosc ca habar n-aveam de programul celor de la TAP. Asa ca am beneficiat de el.

Dupa ce am aterizat pe aeroportul din Lisabona, m-am dus la biroul de vanzari al TAP (se afla cum te duci spre plecari, dar la doi pasi de sala de sosiri), au dat telefon si, dupa vreo 15 minute, a venit baiatul cu microbuzul de la hotel. In alte 10 minute, am ajuns la hotelul VIP Executive Arts, un hotel de 4 stele de tip business (e plasat langa centrul expozitional si multi dintre cei care stau aici sunt pentru ceva expozitii), dar haios si bine plasat chiar si daca vrei sa fugi in oras… se afla la 5 minute de mers pe jos de statia de metro Oriente, de unde faci cam 15–20 de minute pana in centru, tot acolo aflandu-se si unul dintre marile malluri din Lisabona – Vasco da Gama.

Pana la urma n-am ajuns in centru, am ramas in zona expo unde m-am intalnit insa cu un amic, prezent si el la Lisabona cu ocazia galei filmului romanesc (sa stiti ca a fost un eveniment bine promovat, am vazut afise in oras si era anuntat ca fiind unul din principalele evenimente ale lunii noiembrie in capitala lusitana chiar si pe ecranele TAP din avion!), si am aratat zona unde s-a organizat Expo 1999 (unde acum e Oceanarium, dar si o cladire care aduce cu Burj-al-Arab si care e tot hotel :)).

A doua zi de dimineata, dupa un mic dejun bogat si o mica tura prin ploaie prin zona Expo, am plecat spre aeroport cu microbuzul hotelului. Totul a fost organizat foarte bine si simplu… “No stress” este sloganul mai mult sau mai putin oficial al Capului Verde. Ei bine, sentimentul de “no stress” a inceput de cand m-am urcat in TAP la Bucuresti. Totul mergea ca pe roate, dar asa cu un sentiment de la dolce vita, deloc incrancenat.

In avionul spre Boavista, m-am uitat cu mai mare atentie pe program si am citit Lonely Planetul. Cei de la Barracuda  imi planificasera o tura din care sa inteleg mai multe despre acest arhipelag atat de divers. Urma sa vizitez doua insule semi-desertice – Boavista si Sal si doua cu munti si verzi (Santiago, unde se afla si capitala Praia) si Fogo unde se afla singurul vulcan inca activ din arhipelag (toate insulele de aici sunt vulcanice, dar singurul vulcan activ se afla pe Fogo. Mai exista niste zone vulcanice cu potential care sunt doar adormite de doar cateva milenii inclusiv pe Sal, dar nu dau semne de trezire). Urma sa zbor intre insule pentru ca nu prea exista ferry boat-uri. Urma sa descopar varietate de peisaj, de experiente, de atractii.

Si, dupa patru ore de zbor, am ajuns in Capul Verde, cea de a 97-a tara pe care o vizitam. TAP are zboruri directe din Lisabona spre patru insule – Sao Vicente, Sal, Boavista si Santiago (unde se afla capitala Republicii, Praia), spre Boavista operand doar o data pe saptamana. In aterizare, am descoperit ca tot ce citisem era adevarat. De sus, Boavista parea o stanca golasa, fara vegetatie, un oras de dimensiuni reduse deasupra caruia ne-am rotit cu gratie, si multe, multe plaje luate cu asalt de o apa verde–smarald. Dupa o tura pe deasupra insulei, avionul Airbus 320 al TAP a aterizat cu gratie pe o pista impecabila in mijlocul pustietatii. Eram in Capul Verde.

Am fost in Capul Verde la invitatia TAP Portugal cu sprijinul local al agentiei capeverdiene Barracuda Tours

Imagini Bucuresti – Lisabona – Capul Verde

La revedere, cer acoperit… plec la soare

Cina de pe avionul de Lisabona… paste, not bad

Pentru a chema transferul spre hotel in programul Bom Dia m-am dus la biroul de vanzari al TAP. Au dat un telefon si in circa 15 minute, a venit o masina

Am fost repartizat in VIP Executive Arts Hotel… cu o intrare plina de arta

In rest, un hotel confortabil. tipul de hotel de business. E la doi pasi de centrul de expozitii, deci au clienti veniti in interes de afaceri. Deci, merge netul destul de bine

Vis-a-vis de noi, este varianta portugheza a Burjului

La 5 minute de mers pe jos, marele mall Vasco da Gama

Cam asa arata Burj-al-Portugal

Trebuia sa-mi fac un selfie cu Marius

Combinatia portugheza tipuica – pasteis de nata si vin de Porto

La soareeeeee… la mareeeeee

Mancarea de pe drum, diferita de cea dinspre Bucuresti, dar buna

Nu pot spune ca avionul era arhiplin

Deasupra Atlanticului

 Dupa 4 ore de la decolarea de la Lisabona, am ajuns pe insula Boavista. Aceasta este capitala insulei, Sal Rei… dar despre Boavista, in episodul urmator