A venit și ziua dedicată vizitării insulei Sal, cea mai veche insulă din arhipelag, dar și cea mai… turistică. Citisem despre ea că este deșertică, plouă din an în Paști (sunt ani în care nu plouă deloc!), și asta fiindcă vulcanii de aici au fost erodați. Văzusem contrastul dintre Madeira și Porto Santo, insule care sunt la doar 60 km una de alta – Madeira e înverzită și plină de arbori, și străbătută de numeroase ape curgătoare, Porto Santo e Sahara. De unde vine diferența ? Madeira este muntoasă, iar cel mai înalt vârf are vreo 1.800 de metri și oprește norii care traversează zona, iar cea mai înaltă ridicătură din Porto Santo are doar 400 de metri… iar norii trec mai departe. Așa și cu Sal. Cea mai înaltă ridicătură are tot 400 de metri, mai precis, 408 metri.

Dimineața, când am dat perdeaua la o parte, am rămas cu gura căscată. Era nor! Nor negru, de ploaie! În Sal? Păi suntem și în plin sezon secetos, și în cea mai secetoasă insulă din Capul Verde și e nor? Sigur e ceva cu vulcanul Fogo, care tot erupe, erupe, erupe. Mă consolez cu faptul că și ieri, în Boavista, ziua a început cam întunecată și apoi a ieșit soarele, fix în momentul când trebuia, când ajunsesem pe plaja Santa Monica!

În fine, îmi strâng lucrurile, în cursul după-amiezii urmează să părăsesc insula. Din discuția din seara precedentă cu patronul agenției Barracuda, gazda mea de aici, aflasem că, din cauza erupției lui Fogo (Fogo era în programul de vizitare), nu mai pot să mă duc acolo, deci voi pleca în seara aceasta spre Sao Vicente, în colțul nord-vestic al arhipelagului, pe insula Cesariei Evora. Deși aș fi preferat să ajung cum-necum pe Fogo, ideea de a ajunge în Sao Vicente și să vizitez insulele de lângă mă bucură rău… înțeleg că, totuși, acolo sunt cele mai pitorești insule. Mă rog, și Boavista e frumoasă, probabil că și Sal mă va încânta… dar frumusețea Capului Verde vine din varietatea asta extraordinară.

La recepție mă așteaptă Paulo și Zsuzsanna, așa că plecăm de urgență spre primul obiectiv. Trecem pe lângă complexurile rezidențiale construite în exces pe insulă pentru eventualii rezidenți europeni și care acum zac cam goale și la jumătate de preț. Nu e singurul loc din lume. Și, în timp ce trecem prin acest cartier, deodată Paulo cârmește la stânga și ajungem off-road. Ăsta e primul popas, pe plaja Ponta Preta, preferata surferilor. Zsuzsanna îmi spune că aici sunt surferii, iar kite-surferii sunt pe cealaltă parte a plajei… or fi, am văzut niște kite-uri în larg spre zona care mi-o indica Zsuzsanna, dar aici e cam liniște… niciun surfer nu a ieșit. Să fie prea devreme… ieri am văzut mai mulți în Santa Maria, e drept, în cursul după-amiezii. Oricum, este de-abia începutul sezonului, deci nu sunt așa de mulți. Ponta Preta este una dintre acele poze de background de computer… mare verde, plajă albă, pustie… doar o mică terasă de unde să iei un cocktail. La un capăt, o mică dună de nisip, pentru a crește exotismul. Dincolo de dună, imensul resort RIU care a alungat țestoasele. În Capul Verde, vin numeroase țestoase să-și lase ouăle pentru reproducere (din păcate, sezonul se terminase), dar construirea acestui hotel le-a alungat, pentru că țestoasele preferă să se reproducă în liniște și întuneric, nu în zgomot de muzică și lumini a giorno.

Plecăm mai departe spre capitala insulei, Espargos, nu înainte de o scurtă oprire în Murdeira, un golf plin de căsuțe pe care îl remarcasem încă din avion. Aici sunt unele dintre cele mai exclusive și mai scumpe vile din Sal (mă rog, dacă Zsuzsanna nu mi-ar fi spus, nu m-aș fi prins), dar e o liniște de îți țiuie urechile. E locul pentru oameni mult prea stresați, care nu vor să audă și să vadă pe nimeni. Nici măcar vreun magazin nu e, așa că e musai să dai o fugă până în Espargos sau Santa Maria.

Trecem pe lângă aeroport și fac cunoștință și cu Espargos. Nu aș putea spune că e ceva deosebit aici. În Espargos, întâlnești în general localnici care lucrează în gringo-landul din Santa Maria. Santa Maria e mult prea scumpă pentru capeverdieni, așa că majoritatea locuiește în Espargos și lucrează în Santa Maria. Nu pot spune ca Espargos este urât, dimpotrivă, se vede că mă aflu într-unul dintre cele mai dezvoltate state ale Africii… După o scurtă tură prin centru, ocazie cu care vizitez și biroul local al celor de la Barracuda și remarc că nici aici portughezii nu s-au abținut să trântească o mare biserică, în fine, scăpăm de șoselele de altfel impecabile ale insulei și o luăm off-road… Ahhh, păi asta îmi doream, asta îmi plăcuse așa de mult în Boavista.

Ne oprim pe coasta nordică (Santa Maria e fix în sud), unde se află celebrul Blue Eye, probabil cea mai faimoasă atracție turistică din Sal… E o peșteră străbătută de apă al cărei tavan s-a prăbușit parțial, iar la o anumită oră (de obicei, în jurul prânzului), soarele face ca apa să fie de un albastru fosforescent… Și iată că din nou am noroc. Dacă prin Espargos era nor și chiar plouase (înțeleg că aceia din Capul Verde nu mi-ar da voie să plec de pe insulă dacă ar afla că sunt omul care aduce ploaia), acum, Slavă Domnului, iese soarele, așa că mă pot bucura de culoarea albastră incredibilă din peșteră… Dar pe langă ochiul albastru, foarte fain mi se pare golful acela, scobit în piatra prin care intră apa agitată a mării… și nu pot să nu imit gașca de englezoaice care se aruncă în apă… Mă rog, eu, mai timid, cu picioarele în mare, dar e așa de caldă…

De aici, de la Blue Eye, am hotărât să mă mut în spate, în camionetă, cu părul în vânt și cu toată priveliștea la dispoziție. Și, sincer, de aici, chiar arată într-un mare fel… câmpia netedă ca în palmă, nisip (care la un moment dat m-a învăluit total) și, ici-colo, conuri vulcanice ieșind din pământ… dacă ar fi apărut vreun dinozaur, zău dacă m-aș fi mirat… Ne ducem însă în trombă nu spre un Jurassic Park, ci spre un soi de colibă pierdută în mijlocul deșertului din Sal, de unde se vede, zice-se, Fata Morgana. Și, într-adevăr, după ce sar din camionetă, undeva departe, se vede parcă un lac, dar evident că nu e. În schimb, aici, în mijlocul pustiului, se găsește unicul (sau unul dintre foarte puținele) loc din Sal de unde poți cumpăra suvenire autentice din Capul Verde și nu pe cele uzuale Made in China, pe care le găsești la fiecare zece metri în Santa Maria. Gust și un pic de grogue (grog, nu drog!), băutura spirtoasă tipică de pe insulă… mă rog, mie, venit din patria pălincii și a țuicii, nu mi se pare tare, deși pe aici este poziționată ca fiind licoarea care îți dă foc. Așa să fie.

După ce descopăr și favelas din Espargos (yap, există și așa ceva, case într-un soi de containere metalice), o tulim spre Pedra Lume… Trecem pe lângă ceva care seamănă cu o bază spațială abandonată pe cine știe ce planetă dintr-un film SF de anii ’60 (aflu că era un proiect ambițios de 5 stele cu spa) și o luăm din nou off-road printre vulcani. Aflu că zona se cheamă Pedra Lume și după ce urcăm pe deal, într-adevăr, parcă e din altă lume… Instantaneu îmi aduc aminte de salineras din Peru – în mijlocul unui crater vulcanic, bazine cu sare de un alb strălucitor îți întăresc ideea că nu te afli exact pe planeta noastră… Aici s-au aflat exploatările de sare, principalul produs al insulei înainte de apariția turiștilor… și de unde îi vine și numele de Sal :).

După pozele de cuviință și gura căscată, decidem că e timpul să plecăm. Zsuzsanna are niște clienți pe care să-i plimbe cu segway-urile. Segway-uri? Mamă, ce mi-ar fi plăcut, nu am fost vreodată cu segway-ul, dar nu mai aveam timp, trebuia să merg la aeroport.

Ne-am oprit puțin pe malul mării să văd niște pescari cu prada zilei și descopăr și vechile utilaje de transport ca niște telecabine preistorice abandonate. Aflu că există planuri minunate pentru a le converti în ceva folositor pentru turism… Sunt multe planuri minunate în Capul Verde ;).

Ultima oprire unde sincer aș fi stat mult mai mult să casc gura a fost la plaja kite-surferilor… sincer, e un spectacol total să-i vezi cum iau viteză, cum sar, cum se întorc, cum se răsucesc… Dar Zsuzsanna avea grup, Paulo voia la birou, așa că asta e… poate prin alt loc. Când am găsit plaja cu kite-surferi din Corfu, am stat vreo oră și mai bine admirându-i, și nu erau atât de mulți!

Am revenit apoi la hotel, am mai dat o tură prin Santa Maria și apoi a venit Paulo să mă ducă la aeroport. Văzusem insulele deșertice Boavista și Sal, urma să calc pe cele care aduceau cuvântul “verde” în Capul Verde :). La aeroport, cam liniște, nu erau curse internaționale, mai era doar cursa de Sao Vicente și un Sal peste vreo 3 ore. Check-in-ul l-am făcut rapid, mi-am luat loc pe partea dreaptă a avionului să admir peisajul la aterizare, am trecut și de security și m-am pus pe așteptat, frecând fericit wireless-ul gratuit și remarcabil de rapid al aeroportului…. Până când, la un moment dat, s-a făcut un anunț la megafoane în portugheză și jumătate din cei prezenți s-au ridicat gesticulând supărați… Întreb și eu care e treaba – cursa a fost anulată din cauza cenușii vulcanice care a luat-o spre nord-vest, adică spre Sao Vicente. La naiba! Și ce mult mi-aș fi dorit să ajung acolo. Asta e, nu totul e posibil.

Așa că va urma o zi și ceva de experiență all-inclusive. Pentru că aceia de la TACV, liniile aeriene din Capul Verde, au fost niște domni și m-au livrat pe banii lor la un all-inclusive de 5 stele din Santa Maria – Oasis Atlantico Salinas Sea Mă rog, nu automat, a mai fost vorba și de o vorbă bună din partea lui Paulo, venit val-vârtej la aeroport (cred că m-a urât că l-am luat probabil de acasă)… așa că iată-mă și la all-inclusive experience… aceea autentică – cu piscină, cameră frumoasă și maaare, și meniu repetitiv și fără artificii… Veneau vreo 2 zile în care n-am fost sigur unde voi mai pleca… dacă aeroporturile se închid (și unele fuseseră închise), dacă nu. Până la urmă, am ajuns totuși la Praia, pe insula Santiago, în capitală, dar, din păcate, am ratat Fogo și posibilitatea de a vedea o erupție vulcanică la fața locului… Știu, ar fi fost unic.

Am fost in Capul Verde la invitatia TAP Portugal cu sprijinul local al agentiei capeverdiene Barracuda Tours

Imagini Sal

Spre cartierele rezidentiale de langa Santa Maria

Paulo ia o pauza

in timp ce eu descopar plaja de surferi de la Ponta Preta. Fara surferi insa, si cu mult nor

Murdeira, cartierul cel mai linistit si scump de pe insula Sal

Semne bune… incepe sa apara soarele

Pana una alta, luam o pauza in Espargo, capitala insulei

Tipic Africa

Sediul Barracuda din piata centrala

La piata … prea sunt numai legume si fructe din Europa

Vulcanii astia aparuti asa in mijlocul campiei sunt geniali

Am ajuns la Blue Eye… care e pe undeva pe acolo

Frumossss

Dar parca as face o baie aici

In fine, si aici a venit molima ATVurilor

Hello, Sal ! Hello, Cape Verde !

Vulcanii astia au scuipat multa lava acum cateva milioane de ani

La drum, de data asta din spatele camionetei

Mica coliba din the middle of nowhere

de unde se vede Fata Morgana

Daca tot suntem bineveniti

Hai sa arunc un ochi printre suvenirurile made in Cape Verde si nu made in China

Grogue, bautura nationala

La revedere, Mirage

Trecem si prin favelas… yap, exista si asa ceva

Pe cealalta coasta, pe cea estica

Wow ! Salinas ! Cu adevarat impresionant !

Portul din Pedra Lume

Unde se pregatesc prazile marii

Instalatia pe care era purtata sarea pe vremuri pana in port. Cica sunt niste planuri sa fie folosita pentru turisti…

Spre ultimul obiectiv de pe lista – plaja de kite surfing

Sincer, e foarte spectaculos

O fata gata sa decoleze

In sezonul de varf, pot fi sute de kite-uri. Cred ca e un mega spectacol

Inapoi, in Santa Maria

In drum spre aeroport… diseara ajung pe o alta insula

… Sao Vicente

Dar, planurile imi sunt zadarnicite de asta micu… de vulcanul din Fogo

Asa ca revin in Santa Maria… de data asta la alt hotel, oferit de cei de la TACV

Oasis Atlantico – Salinas Sea (Doamne, de ce au nume asa lungi ?)

Cina cea fara de taina

Hm… maine am de incercat piscina

Seara,  o prezentare de moda… sau ma rog, asa a fost prezentata

si de costume de plaja

Modelele multumesc publicului. Noapte buna