Tocmai aterizasem pe aeroportul de pe insula Sal, una dintre insulele care compun arhipelagul Capul Verde. În timp ce am ajuns la bagaje, văd două persoane care aşteaptă cu o plăcuţă cu numele meu. Aeroporturile din Capul Verde sunt evident destul de mici, nu e un trafic enorm. Mă duc să le spun că eu sunt, dar că trebuie să-mi vină bagajul şi am surpriza să fiu întâmpinat în limba română. În Boavista, vizitasem insula alături de o româncă, încă o româncă şi în Sal. Se vede că am împânzit lumea :). Aveam s-o cunosc însă pe Zsuzsanna mai mult în zilele următoare – o zi mi-a arătat împreună cu Paulo insula Sal şi apoi am şi participat la un tur organizat de ea.

Evident, o întreb cum a ajuns aici. Păi, simplu, ea lucra ca reprezentantă a Karthago Tours prin Grecia şi a văzut o ofertă a celor Karthago care căutau să trimită un reprezentant în Capul Verde. Mi-a zis că a aplicat imediat. “Ştiai ceva despre Capul Verde?”, o întreb. “Nici nu ştiam unde era pe hartă, mama ştia”, mi-a zis de m-a bufnit râsul :). Şi aşa a ajuns în Capul Verde şi, ca mulţi europeni care au ajuns pe aici, a şi rămas. O şi înţeleg de ce… Sloganul insulei este “No stress”, în plus vremea este minunată – rar temperatura scade sub 20 de grade Celsius sau trece peste 30 de grade Celsius. Nu ştiu cum arăta Sal acum câţiva ani, când Zsuzsanna ajunsese aici, dar acum pare să poţi avea o viaţă OK pe insulă – în Santa Maria există un supermarket cu de toate de prin Portugalia (am căutat cu lumânarea ceva produs pe insulă şi nu am găsit decât câteva sticle de vin, cafea şi Coca Cola la sticluţe de 300 ml, în rest totul era adus din Portugalia. În plus, cafeaua şi vinul vin de pe insula Fogo, unde tocmai erupea unicul vulcan activ din arhipelag şi presa spunea că au fost afectate atât podgoriile, cât şi plantaţiile de cafea. Deci, la anul, n-aş mai găsi decât Coca Cola made în Capul Verde în supermarket :(), există restaurante, şoselele sunt bune, serviciile OK, deci nu te poţi plânge că te afli în mijlocul sălbăticiei.

Aflu că, după ani, Zsuzsanna şi-a luat inima în dinţi şi, împreună cu un italian, şi-a deschis o agenţie de turism în Capul Verde – No Limits. O întreb care e ideea – să ofere nişte tururi altfel pe insula Sal, dar şi pe celelalte insule ale arhipelagului. Fie că poţi vizita plajele cu segway-ul, fie că poţi vedea cum îşi depun ţestoasele ouăle, au chiar şi un Hummer pentru tururi prin zonele vulcanice ale insulei. Evident, colaborează şi cu Karthago în continuare şi, dacă mai apare vreun grup de români pe insulă, se ocupă de ei… din păcate, nu vin prea mulţi, Capul Verde nu este prea cunoscută în România, deşi e păcat. Aflu că există chartere şi din Polonia, şi din Ungaria, dar din România, nu. Capul Verde a crescut foarte mult în ultimii ani ca o alternativă la Egipt şi Tunisia, starurile destinaţiilor calde pe timp de iarnă. În plus, se pare că ruşii nu au descoperit Capul Verde, deşi pe vremuri aici era un punct de oprire a avioanelor Aeroflot pe timpul Uniunii Sovietice.

Ne oprim într-o piaţă din Espargos, capitala insulei, unde Zsuzsanna şi-a făcut cumpărăturile. Personal, mă aşteptam ca în Capul Verde să găsesc o tonă de fructe şi de legume superexotice, dar nu pot spune că a fost cazul. Amprenta portughezilor se vede şi aici, dovadă că localnicii cresc mai degrabă roşii şi ceapă decât manioc sau alte plante specifice Africii. Iar piaţa era plină de mere (care, în mod evident, nu cresc pe insulă) sau de cartofi! Orişicum, dar am auzit-o pe Zsuzsanna vorbind în creolă cu precupeţele din piaţă. “Ai învăţat creola?”, o întreb. “E obligatoriu. Nici poliţia nu vorbeşte cu tine decât în creolă”. Creola este o limbă formată din combinaţia limbilor africane cu limba colonială, în cazul Capului Verde portugheza. Dacă ştii portugheză, însă, nu poţi să zici că, automat, înţelegi creola capeverdiană, deşi lingviştii susţin că 90% dintre cuvinte provin din portugheză, aşa că trebuie s-o înveţi aproape ca pe o limbă de sine stătătoare… complexitatea e însă şi mai mare, ţinând cont că aproape fiecare insulă are dialectul ei de creolă. M-am mai lovit de creolă şi prin insulele din Caraibe, dar acolo era creola bazată fie pe engleză, fie pe franceză. Şi fiecare creolă e diferită. Ce e interesant în Capul Verde este că limba oficială este portugheza, nu creola. La şcoală, se învaţă numai în portugheză, toate actele oficiale sunt în portugheză şi aproape toate panourile de pe stradă sunt în portugheză (am mai văzut reclame comerciale, dar în niciun caz semne “oficiale”). Şi, cu toate acestea, capeverdienii vorbesc între ei numai în creolă, fiind limba maternă a aproape 95% dintre ei. Sună ciudat, dar mai există cazuri… şi îmi vine în minte doar cazul Indoneziei, unde limba oficială, Bahasa Indonesia, nu este limba maternă a niciunuia dintre cei 300 de milioane de locuitori ai arhipelagului. Bahasa Indonesia este de fapt malay, o limbă care s-a impus ca lingua franca din cauze comerciale şi nu coloniale.

Aha… păi, Zsuzsanna, tu ce mai vorbeşti… româna şi maghiara de acasă, engleza obligatoriu, italiana de asemenea, portugheza şi creola, că locuieşti aici. “Mai ştiu şi greacă, că am locuit şi în Grecia”. Pfff… ăsta da mix 🙂 .

Cum scriam şi ieri, turul de insulă a fost chiar fain, am aflat câte ceva şi despre capeverdieni, m-a dus şi în probabil unicul loc de pe insulă unde poţi cumpăra suvenire şi produse locale, chiar dacă acel loc este in the middle of nowhere. În după-masa respectivă, Zsuzsanna avea un tur pe segway şi m-aş fi dus cu cea mai mare plăcere, dar urma să iau avionul de Sao Vicente care, până la urmă, s-a anulat din cauza cenuşii vulcanice. Aşa că, a doua zi, am dat o tură pe la ea pe la birou, care era la doi paşi de hotel… realmente doi paşi. Evident, şi Zsuzsanna s-a capeverdit, era închis la ora prânzului, când orice încetează pe insulă, sfânta siestă iberică extinzându-se şi în largul Senegalului… dar, după-amiază, tocmai organiza un tur să vedem rechinii din largul coastei şi avea un loc liber. Aşa că hop şi eu! În plus, aveam privilegiul de a merge cu celebrul Hummer şi, cum nu mai fusesem vreodată cu un Hummer, iată o nouă premieră în Capul Verde. Nu e locul să mă dau pentru prima oară cu un segway, ci cu un Hummer :).

Coasta cu rechini e undeva pe coasta estică a insulei, între celebrele saline care mi-au plăcut aşa mult şi plaja de kite-surferi. Tot pe acolo prin zonă este şi un minicanion printre vulcanii stinşi din Sal, unde mai organizează ture cu Hammerul… pe acolo nu poţi ajunge decât pe jos sau cu Hammerul. Trecem printr-o zonă de coastă plină de gunoaie. Sincer, sunt surprins. Capul Verde este o ţară remarcabil de curată, multe ţări din Europa ar dori să fie la fel de curate ca aceste insule africane… dar pe plaja asta, aflată destul de departe de orice aşezare, văd tone de mizerii. “Le aduc curenţii oceanului”, explică Zsuzsanna. “Pe aici trece un curent al Atlanticului şi aduce toate gunoaiele Europei. Din când în când, vin autorităţile şi curăţă, dar zona se umple imediat”… iată unul dintre locurile care îţi arată cât de murdare sunt oceanele Planetei…

Plaja cu rechini este pustie, cu excepţia unor localnici care îţi vând câteva suvenire trântite direct pe jos, dar care şi închiriază nişte saboţi pentru 2 euro perechea. Ca să te apropii de rechini, trebuie să intri în apă până aproape de genunchi, iar plaja nu are nisip, ci nişte pietre obraznice… Şi, dacă nu ai venit pregătit (adică eşti în flip flops sau în adidaşi, dai 2 euro şi nu ai nicio problemă). Oricum, deşi Zsuzsanna e cu noi şi o fi fost de zeci şi sute de ori pe aici, avem parte şi de un ghid localnic cu care lipăim prin apă în drum spre cel mai bun loc de văzut rechini… evident, se lasă cu glume că ne vor mânca rechinii, dar nici pe departe aşa… apa nu trece mai sus de gleznă, deci niciun rechin nu va ajunge aici decât dacă vrea să se sinucidă :). Aşa că le observăm aripioarele în larg, dar destul de aproape… Înţeleg că sunt şi nişte rechini bine crescuţi care, în general, nu atacă oameni. Sunt din rasa “nurse sharks”, care sunt inofensivi… aşa că, dacă aveţi de gând să mergeţi în Capul Verde, nu de rechini trebuie să vă fie frică.

Ultima zi am petrecut-o pe bicicletă pe lângă Santa Maria, până când am fost sunat să mă întorc de urgenţă la hotel, pentru că avionul de Santiago pleacă mai devreme. Mă rog, a fost o alarmă falsă, dar şi aşa am trecut în viteză pe la sediul agenţiei Zsuzsannei, să ne luăm la revedere. Şi chiar sper că va fi o revedere, pentru că sper să ajung cândva înapoi în Capul Verde, cel puţin pentru insulele înverzite pe care le-am pierdut de data asta “mulţumită” unui anumit vulcan.

Dar dacă aveţi de gând să treceţi prin Capul Verde, salutaţi-o pe Zsuzsanna din partea mea. O găsiţi pe site-ul lui No Limits sau pe adresa de Facebook.

Am fost in Capul Verde la invitatia TAP Portugal cu sprijinul local al agentiei capeverdiene Barracuda Tours

Imagini Sal, Capul Verde

Biroul Zsuzsannei

No Limits 🙂

O parte din oferte… de remarcat ca Fogo is closed for erruption 🙂

Cam ce poti sa mai faci pe insula

Segway-urile parcate in fata agentiei

Thor, unul din angajati 😉

Am inchiriat si eu o bicicleta 😉

Dar cu Zsuzsanna am fost in Shark Tour

cu Hammerul 🙂

Nu, nu era Formula 1 🙂

In drum spre plaja cu rechini… pe aici, am gasit plaja aceea murdarita de … Europa

N-ai venit cu incaltari potrivite ? Nici o problema 😉

Asa ca o luam spre rechini

prin apa

Uite-i !

Ce draguti 🙂 Li se vad aripioarele

Inapoi… fara pierderi 🙂