Pentru un motiv care îmi scapă, de mic copil am fost fascinat de junglă. Nu știu de ce, să fi fost clasicul film Tarzan (cel cu bănățeanul Johnny Weissmuller în rol principal), să fi fost vreun desen animat, nu știu. După Revoluție, odată cu apariția canalelor de gen National Geographic sau Discovery, pot spune că am urmărit destule filme despre junglă. Mi-aduc aminte de un documentar cu niște băieți care călătoreau printr-o junglă virgină, ferindu-se de animale rele și de insecte aducătoare de boli, defrișând liane pentru a trece mai departe și care, la un moment dat, ajung într-o mică poiană în mijlocul căreia era o pancartă – “Bienvenue dans l’Union Europeenne”… . ajunseseră în Guyana Franceză, un departament “d’autre mer” al Franței din America de Sud, unde se afla o frântură din jungla amazoniană. Și când îmi tot făceam planuri de vizitare a Braziliei (nu, n-am ajuns incă), tot încercam să obțin informații despre cum aș putea ajunge în jungla amazoniană.

Dar până a ajunge în Brazilia, și mai ales în zona amazoniană, iaca anul acesta, în jurul Anului Nou, am ajuns în America Centrală – Panama, Costa Rica și Nicaragua, țări pe teritoriul cărora se află, ați ghicit!… suprafețe întregi de junglă. Când m-am apucat să-mi fac planul de vizitare a zonei, nu a putut să nu îmi sară în ochi din multitudinea de parcuri naționale ale Costa Ricăi tocmai parcul național Corcovado. De ce? Pentru că atât Lonely Planet, cât și blogurile care scriau despre Corcovado îl numeau ca fiind mama tuturor parcurilor naționale din Costa Rica (și, posibil, din America Centrală), locul unde poți să ai cea mai profundă jungle experience… a unei jungle reale. În plus, National Geographic descria parcul național Corcovado ca fiind „the most biologically intense place on Earth in terms of biodiversity”. Așa că nu am putut să nu-l pun primul pe lista din vizita în Costa Rica, o țară fără alte obiective importante în afara parcurilor naționale. Spre deosebire de Nicaragua, nu are orașe istorice, spre deosebire de Guatemala și de Mexic, nu are situri precolumbiene, spre deosebire de Panama, nu are zgârie-nori. Are “doar” parcuri naționale.

Corcovado nu este inclus îndeobște în tururile agențiilor de turism. În primul rând, pentru că este destul de greu de parcurs, iar în al doilea rând, pentru că se află în colțul sud-estic al țării, departe de celelalte mari atracții turistice, care sunt cumva grupate în nord și vest, relativ aproape de capitala San Jose. Corcovado este destul de aproape de granița cu Panama, pe o peninsulă unde se ajunge mai greu. Dar nu imposibil.

Expediția centro-americană pentru mine a început în Panama. Acolo zboară direct Air France din Europa (numeroase curse spre America Centrală zboară via SUA, iar pentru SUA îți trebuie viză, plus că trebuie să înduri bine-cunoscuta paranoia a punctelor de trecere a frontierei). Planul inițial era să iau autobuzul până la granița cu Costa Rica și de acolo un alt autobuz până la Golfito, de unde trebuia să traversez cu ferry-ul până în Puerto Jimenez, centrul de unde pleacă majoritatea tururilor în Corcovado. Dar am avut o mare problemă – zburam spre America Centrală pe 23 decembrie, ajungeam seara, deci de abia a doua zi, dimineață, pe 24 decembrie, puteam să mă pun în mișcare spre Puerto Jimenez. În plus, toate informațiile de pe net îmi spuneau că pe 25 Decembrie, de Crăciun, tot traficul public cam ia o pauză. De la Panama City până la Paso Canoas, punctul de frontieră panamezo-costarican, faci cam 8 – 9 ore, așa că aveam mari “șanse” să mă prindă Crăciunul undeva pe drum. Așa că am hotărât să mai tai din orele de călătorie, așa că la 7 dimineața luam o cursă internă Air Panama spre orășelul David (un orășel, într-adevăr, dar… al doilea ca mărime din Panama), aflat la circa o oră de graniță. Iar transportul în comun funcționează foarte bine cam peste tot, așa că am ajuns surprins în Puerto Jimenez puțin după prânz în aceeași zi în care părăsisem Panama City… iar traseul a fost relativ complex: avion până la aeroportul David, taxi până la autogara din David, autobuz până la punctul de trecere a frontierei de la Paso Canoas, traversat granița pe jos, autobuz până la Golfito și apoi ferry până în Puerto Jimenez.

Pentru a vizita parcul național, ai parte de mai multe opțiuni. Există opțiunea vizitelor de o zi, dar nu pot spune că e cea mai bună opțiune. Ai opțiunea tururilor de două zile, dar atunci trebuie să dormi în parc și unica posibilitate este să dormi la stația Sirena, aflată undeva în inima parcului, la vreo 200 de metri de malul Pacificului. Conform ghidului nostru, William, ideal ar fi trei zile – o zi mergi la Sirena, o zi vizitezi zona din jurul Sirenei și în ultima zi pleci din Sirena. Dar nu aveam timp chiar pentru trei zile, așa că am optimizat turul la două zile :).

Pentru a putea să dormi la Sirena, trebuie să rezervi locul din timp via o agenție de turism din Costa Rica. Citind Lonely Planet, i-am contactat pe cei de la OSA Wild, cu o descriere ca fiind Dumnezeul pe pământ al agențiilor din Puerto Jimenez. Evident, am mers cu OSA Wild, mai sunt și alte agenții, evident, nu știu ce servicii au și prin ce se deosebesc, dar cei de la OSA au fost chiar foarte profesioniști. Am discutat un traseu împreună, am trimis banii de care aveau nevoie (prin Western Union) ca să ne securizeze locurile de dormit la stația Sirena (ăștia trebuia plătiți cu o lună înainte pentru a rezerva paturile… care chiar erau pline până la ultimul loc), iar banii pentru serviciile lor (ghid și servicii de agenție i-am achitat fix când am ajuns în Puerto Jimenez.

Dis-de-dimineață, cam pe la 5 trebuia să fim gata. Punct de întâlnire, la panaderia din oraș (mă rog, oraș e mult spus, Puerto Jimenez e o comună ceva mai mare), singura deschisă la ora respectivă. Din capul locului, mașina care urma să ne transporte la stația Los Patos de unde urma să începem expediția spunea un singur cuvânt – AVENTURĂ! O mașină 4×4 de tip pick-up cu locuri în aer liber, în spate… Și deși în Costa Rica este cald cam tot anul, dimineața este, hai să zicem, fresh… dar după câteva minute de mers tare cu vântul în plete, ne-am trezit brusc!

Urma să parcurgem nu mai puțin de 23 km în prima zi. 23 km prin junglă, în urcare sau coborâre, prin pâraie fără poduri, pe o potecă pe care numai ghidul ar putea să știe care e. De altfel, de la începutul lui 2014, nu se mai poate vizita Corcovado fără ghid. Și, sincer, nici nu văd cum ai putea să-l vizitezi fără ghid – nu neapărat că ratezi informațiile unui localnic cunoscător cu privire la floră sau faună, dar pur și simplu te pierzi. Nu există indicatoare, nici măcar de la începutul rutei, cărarea poate apărea sau dispărea, iar când treci un râu, dincolo de râu, de multe ori, nici nu știi cum s-o apuci… te așteaptă un “zid” vegetal format din liane, arbori și ierburi înalte.

Din momentul în care m-am pierdut în Corcovado, într-adevăr am descoperit jungla reală, jungla adevărată la care am visat de când eram copil… arbori înalți, cu rădăcini imense, liane, pâraie, noroi (deși eram în anotimpul uscat, cărările nu se uscaseră încă, de altfel, am dubii că s-ar usca vreodată. William ne indica anumiți arbori, dar foarte puțină faună. Doar a doua zi vom vedea, de la Sirena mai încolo, mai multe animale și păsări. Dar și așa, în prima zi ne-am intersectat cu familii întregi de maimuțe, cu pizote (un soi de ratoni, dar mai sociabili), chiar și cu papagali sau tucani. Drumul nu pot spune că e greu. Dar e lung, e foarte lung. 23 km în junglă nu înseamnă 23 km în oraș. Am trecut prin numeroase pâraie (nici nu vă dați seama ce plăcere erau pentru picioare), am mâncat la malul unui râu (peștii, ai naibii, când ne-am băgat cu picioarele în apă ne-au și atacat, gâdilându-ne), am urcat și coborât, iar un băț tăiat proaspăt de William mi-a fost cel mai bun prieten. Și apa… Apa e foarte importantă, chiar dacă nu îți dorești să cari prea mult când ai parte de 23 km prin junglă, este obligatoriu să ai apă… nici nu vă dați seama ce energie îți dă o gură de apă când simți că te cam lasă picioarele… nici un Red Bull nu îți dă aripi ca mai multe guri de apă.

Pe de altă parte, umblând prin junglă nu te poți plânge de soare… jungla este mult prea densă, ca să-ți pese, căldura este îmblânzită de umbră, dar și de umiditate. În plus, William trebuia să fie foarte atent la șerpi… în Corcovado nu sunt doar papagali haioși și maimuțe inofensive. Sunt și șerpi veninoși. L-am întrebat dacă au atacat turiști. Da, s-a mai întâmplat. Au și murit. Da, cam o dată la 1 – 2 ani. Dar să nu ne fie teamă, ultima victimă murise cu câteva luni în urmă. Statistic, nu avem niciun risc 🙂 Statistic…

Îl întreb și cum se procedează, dacă ceva de genul ăsta se întâmplă. “Păi, în primul rând, am ser antivenin la mine în rucsac”, îmi face cu ochiul William. “Apoi, voi alerga până la Sirena (în caz că am trecut de jumătatea drumului). Rangerii de la Sirena vor veni călare, te vor transporta până la Sirena unde există o pistă de iarbă pentru avioane. Te va aștepta avionul care va zbura până la Puerto Jimenez. Evident, totul trebuie să se întâmple în 2-3 ore, ca să ai vreo șansă”. Și de aceea îl vedeam pe William foarte atent la ierburile din drum… acolo se ascund viperele.

Stația Sirena aduce cu o cabană montană de la noi. Foarte bine pusă la punct, ordonată, curată (nu ai voie sa intri în ea încălțat în ghetele sau sandalele de trekking care poartă pe ele tot nămolul din Corcovado, ci doar desculț sau dacă ți-ai adus șlapi cu tine), aici poți să cumperi apă și ți se pregătește mâncarea (evident, dacă ai solicitat așa ceva și ai plătit pentru ea odată cu rezervarea). Cazarea, în camere comune cu paturi supraetajate sau în cort, există și dușuri cu apă rece (care e de fapt relativ caldă) la capăt de rând de camere. Totul organizat însă nemțește.

Dis-de-dimineață, ai parte de o activitate susținută de fauna locală. Papagali venind să cerșească de mâncare, chiar și vulturi, ceva tucani, maimuțe-veveriță (cele mai mici), pizote și multe altele apar pe lângă stația Sirena. Nu trebuie însă să le dai de mâncare. Deși pare bună, mâncarea oferită de oameni poate afecta sistemul digestiv al animalelor. Toți știm că maimuțelor le plac bananele, așa că le oferim astfel de fructe. În sălbăticie, ele nu mănâncă banane pentru că le face rău. Dar căzându-le în mână fără niciun efort, le vor mânca. Și noi mâncăm tone de junk food despre care știm că ne face rău. Și tot mâncăm sau bem.

Ziua a doua este mult mai spectaculoasă. Pentru că o parte este pe marginea Oceanului Pacific, pe plaje pustii, dar absolut superbe. Călcând desculț pe nisipul ca de mătase (dar de culoare neagră) pe aproape jumătate din cei 20 km din ziua a doua, mângâiat de apa caldă a oceanului este o plăcere după ce sigur ai făcut bătături în prima zi… În plus, fauna e mai bogată… iar imaginile cu palmieri de tot soiul și felul în diverse ipostaze pe malul Oceanului sunt de o fotogenie unică.

Tot în ziua a doua, ai parte de cea mai spectaculoasă traversare de râu, e vorba de Rio Claro. Dacă “gugăliți”, puteți vedea oameni cu apa până la piept, cărându-și lucrurile deasupra capului. Dacă prinzi un flux puternic, da, așa vei traversa. Râul are o lățime de câteva sute de metri și poate să aibă o adâncime de 1,60 – 1,70 metri în caz de flux puternic (deci, nu e chiar nevoie de înot). Noi nu am prins flux înalt, dimpotrivă, deși așteptam cu sufletul la gură marea traversare a râului (prin preajmă sunt și niște crocodili, dar care se pare că până acum nu au atacat niciun om… dar vorba aia, întotdeauna poate fi vorba de un început), am găsit un râu cam dezumflat. Cu greu mi-a trecut apa mai sus de slip (și asta, în condițiile în care am căutat cu lumânarea apa cea mai adâncă), dar și așa a fost o traversare plină de haz.

Seara, am ajuns la Puerto Jimenez rupt. Mă dureau toate părțile corpului (e drept, și la Sirena mă duruseră). Dar asta conta mai puțin. Eram fericit. Descoperisem jungla, visul meu din copilărie. Îmi provocasem limitele fizice. Poate, pentru unii, 43 km prin junglă timp de două zile nu par cine știe ce, dar pentru mine, mărturisesc, e un record. Și este unul dintre acele trasee care te fac mai fericit, mai optimist și mai încrezător în tine.

Când să vizitezi jungla Corcovado

În sezonul secetos (noiembrie – aprilie). Am mari dubii că este cu adevărat posibil în sezonul ploios. Acum, la final de decembrie, era glod cât casa, d-apăi când plouă zdravăn zi de zi.

Cum ajungi la Corcovado

Pentru a ajunge în Corcovado, trebuie să ajungi mai întâi în orășelul Puerto Jimenez. Dacă vii din Panama (unde poti ajunge cu KLM via Amsterdam sau Air France via Paris), de la punctul de frontieră Paso Canoas iei un autobuz până la El Golfito (destul de dese) și de acolo un ferry direct până la Puerto Jimenez.

Dacă vii dinspre San Jose, capitala Costa Ricăi, poți să iei un autobuz direct (sunt două pe zi), faci circa 7 – 8 ore sau cu avionul companiei Nature Air. Atenție, avionul e un soi de bărzăune mai mare, ai dreptul doar la un bagaj de 14 kg, pentru restul plătești excedent.

Cum vizitezi Corcovado

Numai cu ghid local pe care îl poți tocmi printr-o agenție de turism locală. Noi am fost cu OSA Wild, mult lăudată în Lonely Planet și pe net, și am fost mulțumiți de serviciile lor. Cu o lună înainte, am plătit pentru taxa de parc național și pentru cazare / mâncare la stația Sirena (prin Western Union), iar când am ajuns în Puerto Jimenez am plătit pentru ghid și serviciile lor. Pentru tururi de o zi, poți să-ți rezolvi turul de pe o zi pe alta, pentru că nu îți trebuie cazare la Sirena, dar, sincer, dacă tot ai ajuns până aici, încearcă experiența cât mai completă, de două sau de trei zile.

Ruta noastră (standard pentru tururile de două zile) a fost să plecăm de la stația Los Patos până la Sirena, iar a doua zi de la Sirena in satul Carate. Ghidul nostru spunea că ideal ar fi fost să mai avem și o a treia zi, pentru a explora jungla din zona Sirena.

Costurile diferă în funcție de câți oameni sunteți în grup, dacă optați pentru mâncare sau nu (puteți căra cu voi), dacă optați pentru cazare în stație sau la cort. Diversele costuri sunt pe site-ul celor de la OSA.

Există și niște tururi mai comode, dar evident mai scumpe – Sirena are o pistă de avion de iarbă, poți să zbori de la Puerto Jimenez la Sirena și apoi să vizitezi jungla adiacentă. De asemenea, poți să ajungi la Sirena cu barca (în caz că escapada cu avionul vi se pare prea scumpă). De aceea, dimineața, zona din jurul Sirenei era plină cu excursioniști sosiți cu avionul și, mai ales, cu barca, dar după vreun kilometru și jumătate, mai ales după traversarea râului cu crocodili, nu am mai întâlnit niciun suflet decât ceva mai târziu, unii care veneau pe plajă.

Echipament pentru Corcovado

Nu este vorba de cine știe ce echipament savant ca pentru expedițiile montane. De preferință, ghete sau sandale de trekking. Atenție, vei trece (mai ales în prima zi), zeci de pâraie fără pod, așa că, ori te pregătești să te descalți / încalți de zeci de ori, ori să umbli ud. De aceea, am preferat sandalele, dezavantajul fiind că poți aluneca după ce calci prin noroiul care uneori e până la gleznă.

Unde dormi în Puerto Jimenez

Puerto Jimenez fiind poarta de intrare în Corcovado, s-a transformat într-o ministațiune turistică. Există numeroase hosteluri, dar și apartamente chiar foarte haioase. Noi am stat la Apartamentele Herrera (74 $ dubla), un loc foarte confortabil, cu ditamai bucătăria, cameră de zi, frigider, aragaz, tot ce vrei. La vreo 100 de metri este un mare supermarket cu de toate, iar orășelul e plin de restaurante. Specialitatea zonei sunt desigur meniurile pescărești, există câteva restaurante superfaine, la doi pași de plajă (yap, după 43 de kilometri prin junglă, nici nu știți ce bine pică o baie în mare :)).

Viza Costa Rica

Cetățenii români nu au nevoie de viză să intre în Costa Rica. În principiu, sunt întrebați dacă au fonduri suficiente (500 dolari în cash, extras de cont sau o carte de credit, nu de debit!) și să arate că au bilet de ieșire din țară (autobuz sau avion). În principiu, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic.

Bani

Moneda națională a Costa Ricăi este colonul care fluctuează în raport cu dolarul (când am fost în Costa Rica, rata de schimb era cam de 535 – 540 coloni per dolar, dar cu un an înainte, rata fusese 500 coloni per dolar, ajungând prin vară la 580 coloni per dolar, prin iunie parcă). Peste tot poți plăti însă cu dolari SUA, dar la o rată variabilă (poate fi 500 de coloni per dolar, poate fi 520 ori 525, evident, nu exact cât e rata băncii naționale). Poți schimba cash la bănci (nu există case de schimb valutar, nu am văzut niciuna în toată Costa Rica), dar pregătește-te de cozi lungi (1 – 2 ore) și birocrație. Cel mai ușor este să folosești ATM-urile pe care le găsești cam peste tot.

Expeditie in jungla Corcovado

Inca din masina, mi-am dat seama ca va fi o aventura !

Statia Los Patos – punctul de plecare

Fix de aici, a inceput expeditia. Nici un semn, pur si simplu, ne-am evaporat in jungla

Asa ca am luat cararile la batut. Unele cu glod pana la glezne (in sezonul ploios, probabil pana la gat)

Batul, cel mai bun prieten 🙂

Musuroaie de furnici

Si pomi pana la cer

Cred ca am traversat zeci de paraie

Un tucan ne-a salutat cu stima

Acesti arbori de jungla si radacinile lor incredibile

Si din nou un rau

Nu toate raurile nu aveau poduri. Uite un parau cu pod 🙂

Mami, mami, nenea ala ne pozeaza ?

Nici nu va dati seama ce bucuros am fost cand am vazut statia Sirena

Cam asa arata dormitorul 🙂

Dar mai degraba am fugit in bucatarie

Sa ne lamurim ce si cum si mai ales, unde 🙂

Dis-de-dimineata, un oaspete neasteptat si foarte colorat

Dar si maimutele-veverita

Din nou la drum, din nou aceste radacini incredibile

In poza asta este un sarpe mort. Puteti sa-l descoperiti ?

Asta e Rio Claro, cel mai lat (si adanc) rau ce trebuie traversat

Lat, da, adanc, doar cand e „high tide”

Sa ne prefacem ca ne luptam cu apele dezlantuite ale lui Rio Claro. Apropos, pe bune ca ar fi crocodili prin zona

Prima data pe plaja, pe plaja Pacificului

Ce loc bun de somn 🙂

Plaja asta arata incredibil !

O pasare curioasa

Prima oara cand mi-am bagat picioarele in el de Pacific 🙂

William a reusit sa ne curete o nuca de cocos 🙂

A murit lemnul ? Traiesc ciupercile ! Asta e jungla… viata se naste din moarte

Kilometrii si kilometrii de plaja fina si neagra

Un pelican gata sa declanseze atacul…

… nemilos

Ceata de jungla – o imagine incredibila

Si evident, a dat si o mama de ploaie. Ca doar nici Ecuatorul nu e prea departe

Aproape finalul… am iesit din Parcul National Corcovado

Dar mai e de mers… vreo 4 km

Sa fie Fata Morgana ? Nu, sunt calareti 🙂 Turisti, evidenti

Dar si localnicii au iesit cu caruta

Acesta a fost cu adevarat epilogul… masina aceea ne astepta in satul Carate