Cu o seară înainte, picasem frânt după un tur de forță. Am și uitat să cer aeroterma. În India, chiar și în hotelurile de lux, nu prea merge căldura. Normal că au aer condiționat, dar nu merge pe cald, doar pe frig. Așa că în Jaipur am cerut să-mi repare aerul condiționat și m-am trezit cu o aerotermă :). Bună și aia, a mers strună. Deși toți știm că India este o țară caldă, spre deosebire de Thailanda aici nu e chiar tot timpul cald. Iarna, temperatura scade sub zero grade în zona Delhi – Agra, iar în februarie, noaptea, coboară spre 6 – 7 grade. E drept, ziua, mai ales după ce se ridica ceața, era de mers în tricou – vreo 24 – 25 de grade Celsius.

Era ultima zi în Delhi și nu puteam să nu o fructificăm. Delhi nu este cel mai inspirațional oraș al Indiei, dar ai ce vedea și experimenta 1 – 2 zile, chiar 3. Dacă, în prima zi, ne-am învârtit prin centrul lui Old Delhi, acum trebuia să vedem două obiective turistice din, hai să le zicem, cartiere. E vorba de Qutb Minar, dar și de mormântul lui Humayun, poreclit Taj Mahalul din Delhi. Dar să nu anticipăm J.

Ziua de sâmbătă era dedicată alegerilor. Un oraș plin de viață ca Delhi (mă rog, mult prea plin de viață, cum ar spune cârcotașii) părea ca fiind în letargie. Întreb care e treaba și răspunsul vine sec – alegeri. Azi e marea zi a alegerilor din statele Uniunii. India nu este un stat unitar, nici n-ar putea, e o federație, ceva de genul Statelor Unite, să zicem. Diferența este că aceste state sunt aproape state naționale. India are 22 de limbi oficiale, engleza fiind limba unificatoare și, într-o oarecare măsură, hindi. Hindi, cu diversele derivate, e vorbită de circa 40% din populația țării, dar comunitățile care nu vorbesc hindi (iar unele limbi indiene sunt la fel de îndepărtate de hindi ca și româna sau finlandeza veche) insistă ca nu hindi să fie limba unificatoare a națiunii, ci engleza. Deh, colonialiștii aștia cu ifosele lor de superioritate! Așa că India este și va rămâne un stat federal. Ca orice stat federal, fiecare stat are parlament, guvern, legislație proprie (până la o limită) și, mai ales, un Chief-Minister. Singurul Prime-Minister este la nivel federal, este prim-ministrul Indiei, la nivel de stat marele șef fiind Chief-Minister-ul. Și postul ăsta e foarte contestat.

Îl intreb pe ghid dacă Congresul are șanse. Se uită la mine ca la extratereștri. “Nu, niciuna, acum își ling rănile și se pregătesc pentru alegerile de peste 4 ani”. Congresul este partidul dinastiei Nehru – Gandhi care a condus India o bună parte din istoria ei postindependentă. Când bântuisem aici ultima oară, Congresul Indian era la putere, condus din umbră de Sonia Gandhi, văduva lui Rajiv Gandhi, fostă stewardesă italiană, căsătorită cu moștenitorul lui Nehru. Acum s-au dus rău pe conductă. Înțeleg că principalul favorit în Delhi e un tip care a făcut un partid nou și care a promis că o să termine cu corupția. Semnul lui electoral este mătura. Aceeași problemă de la Washington la Delhi via București sau Atena. Corupția. Iar India pare să aibă și ea Syriza ei. Mă rog, fără ideile de Grexit.

În drum spre Qutb Minar, văd stațiile de votare. Campania electorală pare să continue neabătută. Niște oameni cu niște tichii albe din hârtie, cum se purtau la noi pe vremuri la meciuri. Competiția lor pare să fie formată din tichiile portocalii, o culoare la modă în lumea politică. Dar tichiile albe sunt mult mai numeroase. Ici și colo, mese puse pe stradă cu oameni având tichii albe și portocalii și laptopuri, aparent, înregistrează alegătorii. Intrările în școlile unde se votează sunt păzite de jandarmi marțiali cu ciomege, iar ăia mai înalți, cu mitraliere. Datorită votării, cică, astăzi toate magazinele sunt închise (e drept, în cursul după-amiezii au început să se deschidă), iar ghidul pare foarte mândru de faptul că India este “cea mai mare democrație a lumii”. O fi, dar o democrație cu scăpări importante.

Qutb Minar este numele unui minaret impresionant… nu neapărat prin înălțime, cât prin frumusețea dantelăriilor care îl împodobesc. Este o plăcere! Qutb Minar vine de demult, din istorie, construcția lui fiind începută de primul sultan de Delhi, primul năvălitor care a adus religia islamică pe tărâm indian. Qutb ud bin Aibak a fost unul din lista lungă de cuceritori care s-au rostogolit spre subcontinentul indian din Asia Centrală, după ce a traversat Hindukush-ul prin faimosul Khyber Pass. El este primul mare cuceritor musulman (al doilea a fost Babur, fondatorul Imperiului Marilor Moguli) și a domnit din 1206 în 1210. Cucerind niște state hinduse, aducător de o religie nouă, a dorit, evident, să-și impresioneze supușii, așa că a dat ordin să construiască o moschee care să eclipseze orice templu hindus cunoscut. Și, cum în zona vechiului oraș hindus erau destule coloane și clădiri taman bune de refolosit, cea mai mare moschee a Indiei urma să fie construită pe ruinele vechiului oraș folosind materialele din 27 de temple hinduse (cum, de altfel, susține o inscripție contemporană), iar această moschee urma să aibă cel mai înalt turn din tot subcontinentul. Și așa a ieșit minaretul, care are 72 de metri; este cu adevărat impresionant, chiar și în ziua de azi. Până în 1981, te puteai urca până sus, dar într-o zi de vineri a picat curentul, iar în turn se aflau numeroși copii (vinerea era ziua când elevii puteau intra gratuit la diverse monumente istorice). În haosul care a urmat, în întuneric, au murit nu mai puțin de 45 de oameni, majoritatea, copii. De atunci, accesul în turn a fost interzis.

Am început prin a da roată mărețului turn. Nu e ușor să-l prinzi tot în poză, așa că am început să bântui printre porți frumos ornate pentru a prinde cele mai bune unghiuri. Apoi, revenind cu picioarele pe pământ, am descoperit superbele porți de intrare în moschee, dar și coloanele care țin de atâtea sute de ani în picioare clădirea care oferea umbră credincioșilor. Vedeta curții fostei moschei este un stâlp de fier cu simboluri brahmanice, provenind din perioada premusulmană. De ce este vedetă? Pentru că, deși este bătut de musoni de peste 1600 de ani, acest stâlp nu a ruginit nici măcar cât o unghie. Un timp, s-a crezut că este construit dintr-un aliaj extraterestru, dar până la urmă s-a dovedit că este din fier, în proporție de 98 – 99%, dovadă a măiestriei metalurgilor indieni de atâta amar de timp.

Lângă complex, se află fundația unui minaret care urma să fie încă și mai înalt decât Qutb Minar. N-a fost să fie. A fost început și neterminat. Mi-a adus aminte de un minaret similar din Khiva. Și acela se dorea cel mai înalt din lume. Se pare că oamenii nu au fost capabili până de curând să construiască Turnuri ale Babilonului. Doar Dubaiul a realizat câte ceva.

Am revenit în oraș să luăm masa într-un hotel cu adevărat impresionant, dar doar pe interior. E vorba de hotelul Le Meridien din New Delhi, aflat în centrul orașului construit de britanici lângă vechea metropolă mogulă. Pe afară, nimic deosebit, un turn cu fațadă de sticlă, dar interiorul este de senzație (îl puteți vedea în poze). Iar mancarea… am luat doar o îmbucătură din câte ceva și pot declara că m-am îndopat (nici n-am mai mâncat în seara aceea).

Următorul obiectiv a fost mormântul lui Humayun, fiul lui Babur și cel de-al doilea împărat mogul. Dacă urmașul său, Shah Jahan, a construit incredibilul Taj Mahal de la Agra pentru soția sa, mormântul lui Humayun a fost construit de soțiile sale care i-au supraviețuit. Se pare că, pe vremea aceea, primul care murea avea parte de un mormânt de-a dreptul fabulos. Mormântul lui Humayun precede Taj Mahalului, dar a fost o inovație atât arhitecturală, cât și din punctul de vedere al grădinilor – pentru prima oară India vedea grădinile acestea vaste, cu iarba tăiată la milimetru, grădini de origine persană. Mogulii, urmașii lui Timur Lenk, le-au descoperit în anii în care au cucerit Persia (masacrând o bună parte din locuitori), iar Babur, tatăl lui Humayun, a construit primele grădini persane din zonă la Kabul (ele sunt refăcute din când în când între două bombardamente).

Am intrat în complexul Humayun, parcurgând o alee destul de lungă. Deși este cunoscut drept “mormântul lui Humayun”, complexul adăpostește numeroase clădiri și mausolee. Cel mai neașteptat este cel aflat în stânga, un pas în stânga principalului mormânt imperial… nu, nu aparține vreunei neveste, nici vreunui războinic de seamă, ci unui personaj care pare să fi fost cu adevărat important pentru Luminăția Sa …. Bărbierul!

M-am plimbat prin zonă, am admirat umbrele născute din lumina blândă de asfințit care se juca cu ferestrele clădirilor și, mai ales, am savurat această oază de liniște. India este cu adevărat o țară a contrastelor, și acest lucru este probabil repetat de miliarde și miliarde de ori. Găsești aceste oaze de liniște profundă, aproape meditative, și de curățenie, iar doi pași mai încolo este haosul pe două, trei sau patru roți, uneori trase și de două sau patru picioare. De altfel, chiar și în aceste oaze, haosul da anumite semne… așa cum orice mașină sau ricșă folosește claxonul cel puțin o dată pe minut, nici mecanicii de locomotivă nu se lasă mai prejos – semnalele de tren cred că l-ar scoate pe Humayun din mormânt, dacă șinele de cale ferată ar fi trecut ceva mai aproape.

Era apusul, care în februarie este pe la 5 și jumătate. Urma lungul drum spre hotel. Gazdele noastre pregătiseră o minicină festivă și, zice-se, un cocktail. Aveam avion la 4 și jumătate, trebuia să plecăm din hotel la 2 noaptea, așa că am preferat să dorm. Din păcate, zborurile spre casă erau prea scurte ca să dorm serios (Delhi – Doha durează cam 3 ore – 3 ore jumătate, iar Doha – București 4 ore). Așa că am preferat să mă duc direct la hotel și să mă culc la 8 seara. Nu înainte însă de a asista la un show ad-hoc – o nuntă… După parada sari-urilor strălucitoare, a apărut mașina plină de pampoane a mirelui, “împiedicată” de câțiva nuntași care se scălămbăiau în sunetul tunător al multor tobe… Și, cu cât băieții dădeau din tobe mai tare, cu atât dansatorii se simțeau obligați să danseze cu încă și mai mare foc… până la urmă, au trecut toți, cu cățel, cu purcel, cu steaguri, cu tobe prin porțile de securitate și au intrat în sala de nuntă a hotelului… Era timpul să bag un somn de câteva ore. Uneori, stau să mă întreb cum or putea dormi piloții sau stewardesele la comandă, indiferent de oră, în funcție de cursă. Cred că, până la urmă, te obișnuiești. Dar e foarte greu. Cel puțin, eu am avut succes. La 8 seara, dormeam dus, urma să mă trezesc cu 10 minute înainte de 2 :).

Am fost în India la invitația companiei aeriene de 5 stele Qatar Airways, care oferă zboruri zilnice între București și nu mai puțin de 12 orașe din India, inclusiv spre capitala Delhi.

Imagini Delhi

Buna dimineata, Delhi !

Adunatura electorala a tichiilor albe

Bilete de intrare pentru Qutb Minar. Pentru indieni – 10 rupee. Pentru straini – 250 rupee (3,5 euro)

Maretul Qutb Minar

Nu e doar maret, e chiar frumos

Daca te uiti cu atentie, sunt multe mortive arhitecturale hinduse

Multa atentie la detaliu

Asta trebuia sa fie un minaret inca si mai mare … dar n-a fost sa fie

Ambassador, limuzina Indiei de nu stiu cate decenii

Interiorul hotelului Le Meridien arata intr-un mare fel

Mmmm… creveti cu mozarella 🙂

Spre mormantul lui Humayun

Trebuie sa trecem printr-o mare poarta

Si iata cum arata Taj Mahalul de Delhi !

Gradini in stil persan in India

Se pare ca cel mai important om al imparatului a fost barbierul. Uite ce mormant i-a construit !

Yola Delhi

Nu, nu sunt talibani, sunt jucatori de cricket 🙂

Prezentare de moda ? Nu, nunta !

Tobele bat de iti explodeaza creierii, nuntasii danseaza de parca sunt posedati

Masina mirelui cea plina de pampoane

A iesit mirele cu sabia. Nu, nu o sa-i taie pe toti